ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1857/2008

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 1261 din 1 februarie 2007 pronunțată în dosar nr. 10331/3/2006 al Tribunalului București, secția a VI-a comercială, s-au respins, ca neîntemeiate, excepțiile privind lipsa calității procesuale active și a lipsei de interes a reclamantei, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC S. SA București împotriva pârâtelor SC E.S. București și SC K.I. SRL București și s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 31/2003 de B.N.P. R.S. În privința excepțiilor invocate de pârâte, prima instanță a arătat că sunt neîntemeiate deoarece reclamanta urmărește valorificarea unui drept asupra imobilului avut în patrimoniu precum și reglementarea situației juridice a acestuia având prin urmare, atât calitate procesuală activă cât și interes în promovarea acțiunii.

Referitor la fondul litigiului, tribunalul a reținut, în esență, că la data de 10 februarie 1993, între reclamantă și pârâta SC E.S. SRL s-a încheiat un contract de asociere în participațiune pentru imobilul situat administrativ în București, B-dul Basarabiei și ca urmare a nerespectării obligației pârâtei de a achita cota de profit, reclamanta a solicitat rezilierea contractului în dosarul nr. 2444/2000. Totodată, în dosarul nr. 529/2000 SC E.S. SRL, a promovat o acțiune având ca obiect obligarea pârâtei SC S. SA la încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate pe o perioadă de 5 ani a imobilului anterior identificat. După conexarea celor două dosare, prin decizia nr. 990 din 19 februarie 2003 a Curții Supreme de Justiție s-a dispus irevocabil respingerea acțiunii formulate de SC E.S.

SRL, s-a admis acțiunea din dosarul conexat și în consecință s-a dispus rezilierea contractului de asociere și evacuarea pârâtei din imobilul din litigiu. Dar, arată tribunalul, anterior soluționării acestui litigiu, prin sentința civilă nr. 359 din 19 ianuarie 2001 a Tribunalului București, secția comercială, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC E.S. SRL, s-a constatat suplinit consimțământul SC S. SA și intervenită vânzarea la data de 1 februarie 2000 pentru imobilul anterior menționat pronunțându-se o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare. În acest context, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 31/2003 încheiat între pârâte este lovit de nulitate absolută fiind întemeiat pe o cauză ilicită și imorală deoarece s-a vândut un bun care nu aparținea vânzătorului, respectiv SC E.S., având în vedere decizia nr. 990/2003, situație cunoscută de altfel și de cumpărător, adică pârâta SC K.I.

SRL, ceea ce evidențiază reaua-credință a ambilor contractanți și fraudarea dreptului proprietarului bunului vândut. De asemenea, nu se poate reține nici plata prețului, având în vedere modalitatea de plată convenită precum și împrejurarea că nu s-a dovedit că suma plătită cu titlu de preț ar fi fost încasată de SC S. SA, care de altfel a susținut că a returnat plățile consemnate după data de 19 februarie 2003 ca urmare a rezilierii contractului de asociere. Totodată, reaua-credință a pârâtelor, rezultă și din faptul că pârâta SC E.S. are punctul de lucru tot la adresa din București, B-dul Basarabia, astfel că vânzarea este fictivă. Raportat la starea de fapt anterior descrisă, arată tribunalul, fiind incidente dispozițiile art. 948 și 966 C. civ., privind cauza ilicită, vânzarea lucrului altuia și reaua-credință, acțiunea reclamantei este întemeiată.

Apelurile declarate de pârâte au fost respinse, ca nefondate, prin decizia comercială nr. 380 din 12 septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Instanța de control judiciar a înlăturat criticile formulate cu privire la modul de soluționare a excepțiilor invocate, cu motivarea că față de interesul legitim al reclamantei de conservare a dreptului său patrimonial asupra imobilului din litigiu cu privire la care la rândul său pretinde existența unui drept de proprietate, tribunalul a pronunțat o soluție corectă sub acest aspect.

De asemenea, în privința fondului, justificat a fost reținută reaua-credință a pârâtelor la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a cărui nulitate s-a cerut a se constata, în condițiile în care în cuprinsul contractului s-a inserat mențiunea referitoare la situația litigioasă a imobilului, astfel că raportat la data încheierii convenției, pârâtele nu se pot prevala cu bună-credință de existența sentinței nr. 359/2001 prin care s-a pronunțat o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare între SC E.S. SRL și SC S. SA. Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtele, criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. În mod concret recurenta SC E.S.

SRL invocă faptul că, contrar celor reținute de instanțele anterioare excepțiile lipsei de interes și implicit a lipsei calității procesuale active sunt întemeiate deoarece reclamanta nu justifică un interes legitim, actual, personal și direct, pentru că aceasta nu are calitatea de proprietar al bunului în litigiu. De asemenea, prin demersul judiciar inițiat, nu este justificat nici folosul practic, deoarece consecința admiterii cererii o reprezintă repunerea părților în situația anterioară contractului de vânzare-cumpărare, respectiv revenirea bunului în patrimoniul SC E.S. SRL și nu în cel al reclamantei. Referitor la soluționarea fondului litigiului, instanța de apel confirmând soluția pronunțată de tribunal, a concluzionat eronat că, contractul de vânzare-cumpărare are o cauză ilicită fiind încheiat cu rea-credință, după pronunțarea deciziei nr. 990/2003 a Curții Supreme de Justiție prin care s-a dispus rezilierea contractului de asociere și evacuarea pârâtei.

Această hotărâre, deși irevocabilă, nu afectează dreptul de proprietate al SC E.S. SRL stabilit prin sentința civilă nr. 359/2001 rămasă irevocabilă, ca urmare a neexercitării căii de atac, prin care s-a constatat suplinit consimțământul SC S. SA și intervenită vânzarea la data de 1 februarie 2000, dreptul de proprietate astfel dobândit fiind intabulat în cartea funciară. Prin urmare, prezumția de valabilitate a cauzei instituită prin art. 967 C. civ., nu a fost răsturnată de reclamantă, care de altfel a acceptat plata prețului pentru activul ce a ieșit din patrimoniul său pentru o parte din rate, iar pentru celelalte a fost urmată procedura prevăzută de art. 1114 – art. 1115 C. civ.

În acest context, mențiunea făcută la art. 11 din contractul din litigiu, nu poate fi interpretată, astfel cum au procedat instanțele anterioare în sensul că demonstrează reaua-credință a contractanților deoarece existența unui litigiu având ca obiect evacuarea nu afectează dreptul de proprietate al vânzătorului, care în momentul încheierii convenției avea calitatea de proprietar tabular al activului. Recurenta K.I. SRL, în dezvoltarea criticilor, invocă în esență aceleași motive constând în soluționarea greșită a excepției lipsei interesului reclamantei în constatarea nulității absolute a contractului, derivată din lipsa unui folos practic prin repunerea părților în situația anterioară.

De asemenea, existența relei-credințe este exclusă în condițiile în care vânzătorul era proprietarul tabular al bunului înstrăinat, astfel că o hotărâre judecătorească irevocabilă și ulterioară nu afectează valabilitatea titlului anterior menționat și nu este de natură a crea vreun dubiu în această privință. În consecință, arată recurenta motivul de nulitate constând în vânzarea lucrului altuia nu este întemeiat, iar examinarea motivului de nulitate a contractului derivată din existența unei cauze ilicite și imorale excede obiectului cererii formulate de reclamanta care nu a invocat un atare motiv. Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate raportat la prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., curtea constată că sunt întemeiate, pentru considerentele ce urmează a fi în continuare expuse. Cu precizarea că ambele recursuri cuprind în esență aceleași critici, motiv pentru care vor fi examinate concomitent, se va reține că prin sentința civilă nr. 359/2001 a Tribunalului București, rămasă irevocabilă, s-a constatat suplinit consimțământul SC S. SA, intimata din speță, și intervenită vânzarea imobilului din litigiu la data de 1 februarie 2000, dispunându-se ca hotărârea să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare cu plata prețului în rate pe o durată de 5 ani. Împotriva acestei hotărâri SC S. SA nu a exercitat căile de atac și a încasat plata prețului pentru o parte din rate, pentru restul fiind parcursă procedura prevăzută de art. 1114 și 1115 C. civ.

Dreptul de proprietate astfel dobândit a fost intabulat de recurenta SC E.S. SRL în cartea funciară, aspect necontestat de altfel de reclamantă, și ignorat de către ambele instanțe. Prin urmare, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare din litigiu recurenta SC E.S. SRL avea calitatea de proprietar al bunului vândut, fiind exclusă ipoteza susținută de reclamantă și confirmată de ambele instanțe, ca motiv de nulitate al convenției, că s-ar fi înstrăinat bunul altuia. De asemenea, argumentul conform căruia ambele pârâte au fost de rea-credință în momentul încheierii contractului deoarece cunoșteau faptul că prin decizia nr. 990/2003 a Curții Supreme de Justiție, anterioară vânzării, s-a dispus rezilierea contractului de asociere în participațiune precum și evacuarea SC E.S.

SRL din imobil coroborat cu inserarea în art. 11 al contractului a mențiunii referitoare la situația litigioasă a bunului este eronat. Astfel, pe de o parte decizia nr. 990/2003 a Curții Supreme de Justiție este ulterioară sentinței irevocabile nr. 359/2001 în temeiul căruia vânzătorul a dobândit proprietatea bunului înstrăinat, intabulându-și ca atare acest drept în cartea funciară și prin urmare nu afectează drepturile dobândite anterior, iar pe de altă parte referirea din contract la situația litigioasă a bunului nu constituie o dovadă a relei-credințe a contractanților. Dimpotrivă, aceștia au descris exact starea de fapt, ceea ce nu poate reprezenta un reproș, ci o dovadă a bunei-credințe.

Din această perspectivă, este întemeiată și critica referitoare la înlăturarea în mod nelegal a prezumției bunei-credințe, în condițiile în care aceasta nu a fost răsturnată de reclamantă, care a susținut, contrar realității că nu a încasat prețul, iar instanțele au preluat necritic această afirmație. În plus, prin restabilirea situației anterioare reclamanta nu are niciun folos practic deoarece bunul înstrăinat s-ar reîntoarce în patrimoniul vânzătorului, adică al recurentei SC E.S. SRL și nu în acela al intimatei. În concluzie, recursurile fiind întemeiate au fost admise ca atare, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., cu consecința modificării deciziei în sensul admiterii apelului, schimbării sentinței tribunalului și respingerii acțiunii reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de pârâtele SC E.S. SRL București și SC K.I. SRL București împotriva deciziei nr. 380 din 12 septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, pe care o modifică în sensul că admite apelul acelorași părți declarat împotriva sentinței civile nr. 1261 din 1 februarie 2007 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, pe care o schimbă în parte în sensul că respinge, ca nefondată, acțiunea reclamantei SC S. SA București. Menține restul dispozițiilor sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 mai 2008.