ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3608/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Mureș, secția contencios

administrativ și fiscal, reclamantul G.V. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâtul Guvernul României obligarea acestuia din urmă la modificarea sau

completarea O.U.G. nr. 156/2007, astfel încât să fie despăgubit în aceleași

condiții prevăzute pentru persoanele care nu au transferat sumele de la C.E.C. la B.R.D.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că la data de 14 iulie 1989 a depus la C.E.C., sucursala Târgu Mureș,

suma de 70.000 lei pentru cumpărarea unui autoturism Dacia 1310, pe care

trebuia să-l primească în anul 1992, iar după anul 1990 unitatea C.E.C. nu a

mai acordat împrumuturi, întrucât prețul autoturismelor s-a majorat, în urma

protocolului nr. 9 din 1991 dintre C.E.C. și B.R.D. a transferat suma depusă la B.R.D.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul

Guvernul României a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului

Mureș având în vedere dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 și ale art. 3

pct. 1 C. proc. civ.

Tribunalul Mureș, secția contencios

administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 780 din 21 noiembrie 2008 a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Mureș și a declinat competența de

soluționare a cauzei privind pe reclamantul G.V. și pârâtul Guvernul României

în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, reținând că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.

10 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 554/2004.

Învestită cu soluționarea cauzei, Curtea

de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

prin sentința nr. 29 din 19 februarie 2009 a respins acțiunea ca inadmisibilă.

Instanța a reținut, în esență, că ordonanțele

Guvernului nu pot fi atacate în contencios administrativ decât în condițiile

art. 9 din lege, iar declararea neconstituționalității respectivei ordonanțe

este o condiție de admisibilitate pe fondul cauzei deduse judecății instanței de

contencios.

Concluzionând, instanța a reținut că

ordonanțele de urgență, nu sunt acte administrative în înțelesul art. 2 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, ci acte normative cu putere de lege, emise de Guvern ca

autoritate legislativă, iar nu executivă, astfel că acțiunea este inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe, în termen

legal, a declarat recurs reclamantul G.V., considerând-o netemeinică și

nelegală.

În motivarea căii de atac,

recurentul-reclamant a arătat că numai prin admiterea acțiunii ar putea fi

despăgubit pentru prejudiciul pe care l-a suferit ca urmare a aplicării O.U.G.

nr. 156/2007, care, de altfel, a fost între timp modificată, prin Legea de

aprobare nr. 232/2008.

Prin întâmpinarea depusă la dosar,

intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că

sentința atacată este legală și temeinică, în raport cu prevederile art. 9 din

Legea nr. 554/2004.

Examinând cauza prin prima criticii

formulate de recurentul-reclamant și a prevederilor art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Reclamantul a sesizat instanța de

contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat obligarea Guvernului

României să modifice și să completeze O.U.G. nr. 156/2007.

Instanța de fond a constatat în mod

corect că, prin obiectul său, cererea de chemare în judecată nu se încadrează

în câmpul de reglementare al art. 126 alin. (6) din Constituția României și

art. 9 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit prevederilor exprese ale alin.

(1) și (5) ale art. 9 din Legea nr. 554/2004, precum și interpretării date

alin. (1) al aceluiași articol prin decizia nr. 660 din 4 iulie 2007 a Curții Constituționale, acțiunea în contencios administrativ nu poate avea ca obiect anularea

sau modificarea unei ordonanțe a Guvernului, act normativ adoptat în virtutea

delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituție.

Instanța de contencios administrativ se

poate pronunța numai asupra efectelor vătămătoare ale ordonanței sau

dispozițiilor din ordonanțe declarate neconstituționale, conform art. 9 alin. (3)

din Legea nr. 554/2004.

Recurentul-reclamant nu a urmat însă

procedura prevăzută de textul legal menționat, pentru că nu a invocat o

excepție de neconstituționalitate care să fi însoțit acțiunea în despăgubire.

Acțiunea întemeiată pe art. 9 din Legea

nr. 554/2004 este inadmisibilă și dintr-o altă perspectivă, ținând seama de

împrejurarea că norma pretins vătămătoare din O.U.G. nr. 156/2007 a fost

modificată în sensul dorit de reclamant prin Legea nr. 232/2008.

În consecință, Înalta Curte va respinge

recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul

G.V. împotriva sentinței nr. 29 din 19 februarie 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26

iunie 2009.