ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4018/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

reclamanta SC H. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.F.M., să se

dispună modificarea în întregime a Deciziei nr. 25 din 20 februarie 2008 emisă

de pârâtă în soluționarea contestației nr. 5967 din 26 decembrie 2007 și pe

cale de consecință anularea Deciziei de impunere nr. 22807 din 17 decembrie

2007 prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei, obligații de plată în sumă

totală de 177.579 lei.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat, în esență că pârâta a interpretat greșit dispozițiile

legale în materia achiziționării deșeurilor, întrucât organele de control ale

pârâtei nu au inclus în cantitatea de deșeuri colecționate o serie de deșeuri

aflate în situații speciale.

În legătură cu taxa de

emisie pentru poluanți reclamanta a susținut că în mod obiectiv nu se poate

determina cuantumul valoric al acesteia, astfel că nu datorează dobânzi și

penalități de întârziere.

Prin întâmpinare, pârâta a

invocat excepția de necompetență materială a Curții de Apel Târgu Mureș,

argumentând că potrivit art. 10 din Lega nr. 554/2004, când litigiul privește

taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora

de până la 500.000 lei, competența de soluționare aparține tribunalelor

administrativ-fiscale, respectiv Tribunalul Harghita în speță.

În ceea ce privește fondul

cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, arătând că reclamanta

datorează taxa de mediu pe diferența dintre cantitățile de deșeuri produse sau

importate și cantitățile colectate și reciclate.

A mai arătat că achizițiile

colectate de reclamantă în stare fizică de măcinat reprezintă materie primă

secundară și nu beneficiază de scutire de taxă și că reclamanta datorează taxă

aferentă emisiilor de poluanți în atmosferă, existând toate elementele pentru

calcularea acesteia.

Prin încheierea din 4

aprilie 2008, instanța de fond a constatat că pârâta nu a respectat

dispozițiile art. 114

1

alin. (2) C. proc. civ., fiind decăzută din

termenul de a invoca excepția de necompetență materială a instanței.

De asemenea, prima instanță

a considerat că nu este cazul să invoce, din oficiu, excepția necompetenței

materiale, întrucât în opinia sa art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 ar

prevede competența exclusivă a curților de apel atunci când litigiul privește

un act administrativ emis de o autoritate centrală.

Prin sentința nr. 17 din 30

ianuarie 2009, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea reclamantei și a anulat în

parte actele administrative și operațiunile administrative care au stat la baza

acestora, respectiv pct. II din decizia nr. 25 din 20 februarie 2008, liniuța a

treia din tabelul Cap. II al Deciziei de impunere nr. 22807 din 17 decembrie

2007 și pct. III.3 din Raportul de inspecție fiscală nr. 22.806 din 17

decembrie 2007 emise de pârâtă, toate referitoare la obligația stabilită

nelegal cu titlu de „contribuție încasată pentru emisiile de poluanți în

atmosfera ce afectează factorii de mediu” și a exonerat reclamanta de plata

acestei obligații fiscale în cuantum de 177,579 lei.

A respins capătul de cerere

referitor la obligațiile fiscale colectate în legătură cu deșeurile colectate

și reciclate.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut, în esență următoarele:

A apreciat că reclamanta nu

poate beneficia de scutirea de taxa fiscală instituită de art. 8 lit. d) din

Legea nr. 73/2000 modificată și completată deoarece deșeurile reciclate nu au

fost colectate după intrarea în vigoare a Legii nr. 293/2002. Pe de altă parte,

deșeurile de ambalaje au fost obținute de către reclamantă de la alte persoane,

care la rându-l lor au procedat la operațiunea de „măcinare” a deșeurilor respective,

astfel că acestea nu mai intră în sfera noțiunii de deșeu de ambalaj.

În legătură cu taxa aferentă

emisiilor de poluanți în atmosferă, instanța de fond a reținut că această taxă

a fost instituită prin art. 8 lit. b) din Legea nr. 293/2002 și se calculează

potrivit Anexei nr. 1 din Legea nr. 73/2000 modificată.

A mai reținut că în temeiul art.

65 alin. (2) C. proc. fisc. sarcina probei în ceea ce privește baza de

impozitare revine organului fiscal care o stabilește.

A observat că din Raportul

de inspecție fiscală nu rezultă unele elemente de fapt (nr. autovehicule,

caracteristicile acestora, etc.) și că taxa fixată de organul fiscal este

nelegală, iar obligația fiscală neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs pârâta, criticând-o pentru motive de nelegalitate și

netemeinicie și invocând dispozițiile art. 299 și urm. C. proc. civ., O.U.G. nr.

196/2005 precum și prevederile Legii nr. 554/2004.

În dezvoltarea motivelor de

recurs se susține că instanța de fond în mod eronat a apreciat că pârâta ar fi

stabilit greșit contribuția de emisii de poluanți în atmosferă a reclamantei și

pentru că a exonerat intimata de plata întregii sume stabilite ca fiind

datorată.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă

a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și

legală a sentinței atacate.

Mai înainte însă de a

examina motivele de recurs care vizează fondul, Înalta Curte, în baza art. 137 C.

proc. civ., coroborate cu cele ale art. 28 din legea nr. 554/2004 va analiza

excepția de ordine publică, invocată din oficiu, referitoare la competența

soluționării pricinii.

Astfel, potrivit art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, litigiile

privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice

locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții,

datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 lei se

soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele

privind acte administrative emise sau încheiate de autoritățile publice

centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii

vamale precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 lei se soluționează

în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel,

dacă prin lege organică nu se prevede altfel.

Din perspectiva acestor

dispoziții, Înalta Curte constată că în ipoteza în care în cauză sunt

contestate obligații care decurg din taxe și impozite, contribuții, datorii

vamale, precum și accesorii ale acestora, primează criteriul cuantumului

obligațiilor stabilite prin actele administrative contestate, și nu natura

autorității publice emitente, locală sau centrală.

În speță, Înalta Curte

observă că atât din conținutul actelor atacate, din susținerile pârâtei în fața

instanței de fond unde a invocat excepția necompetenței materiale a acestei

instanțe cât și din precizările intimatei-reclamante din ședința publică din 1

octombrie 2009, rezultă indubitabil că obligațiile contestate, în sumă de

177.579 lei sunt în cuantum inferior limitei prevăzută de art. 10 alin. (1) din

Legea contenciosului administrativ.

În raport cu dispozițiile

legale evocate în cele ce preced și având în vedere cuantumul obligațiilor

reținute prin actele administrative contestate, Înalta Curte stabilește că în

cauză competența de soluționare a litigiului revenea tribunalului

administrativ-fiscal, respectiv Tribunalului Mureș, secția de contencios

administrativ și fiscal.

Prin urmare, în temeiul art.

10 din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 304 pct. 3 C. proc. civ., instanța

supremă, admițând excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Târgu

Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, va admite

recursul pârâtei, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă

soluționare la Tribunalul Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal.

Caracterul absolut și

dirimant al excepției de necompetență materială înlătură obligația instanței de

a mai examina motivele de recurs formulate, un asemenea demers devenind

inoperant și inutil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

pârâta A.F.M. împotriva sentinței nr. 17 din 30 ianuarie 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și

trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Mureș, secția de

contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 octombrie 2009.