ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4018/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC H. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.F.M., să se dispună modificarea în întregime a Deciziei nr. 25 din 20 februarie 2008 emisă de pârâtă în soluționarea contestației nr. 5967 din 26 decembrie 2007 și pe cale de consecință anularea Deciziei de impunere nr. 22807 din 17 decembrie 2007 prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei, obligații de plată în sumă totală de 177.579 lei. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență că pârâta a interpretat greșit dispozițiile legale în materia achiziționării deșeurilor, întrucât organele de control ale pârâtei nu au inclus în cantitatea de deșeuri colecționate o serie de deșeuri aflate în situații speciale.

În legătură cu taxa de emisie pentru poluanți reclamanta a susținut că în mod obiectiv nu se poate determina cuantumul valoric al acesteia, astfel că nu datorează dobânzi și penalități de întârziere. Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția de necompetență materială a Curții de Apel Târgu Mureș, argumentând că potrivit art. 10 din Lega nr. 554/2004, când litigiul privește taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 lei, competența de soluționare aparține tribunalelor administrativ-fiscale, respectiv Tribunalul Harghita în speță. În ceea ce privește fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, arătând că reclamanta datorează taxa de mediu pe diferența dintre cantitățile de deșeuri produse sau importate și cantitățile colectate și reciclate.

A mai arătat că achizițiile colectate de reclamantă în stare fizică de măcinat reprezintă materie primă secundară și nu beneficiază de scutire de taxă și că reclamanta datorează taxă aferentă emisiilor de poluanți în atmosferă, existând toate elementele pentru calcularea acesteia. Prin încheierea din 4 aprilie 2008, instanța de fond a constatat că pârâta nu a respectat dispozițiile art. 114 1 alin. (2) C. proc. civ., fiind decăzută din termenul de a invoca excepția de necompetență materială a instanței. De asemenea, prima instanță a considerat că nu este cazul să invoce, din oficiu, excepția necompetenței materiale, întrucât în opinia sa art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 ar prevede competența exclusivă a curților de apel atunci când litigiul privește un act administrativ emis de o autoritate centrală.

Prin sentința nr. 17 din 30 ianuarie 2009, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea reclamantei și a anulat în parte actele administrative și operațiunile administrative care au stat la baza acestora, respectiv pct. II din decizia nr. 25 din 20 februarie 2008, liniuța a treia din tabelul Cap. II al Deciziei de impunere nr. 22807 din 17 decembrie 2007 și pct. III.3 din Raportul de inspecție fiscală nr. 22.806 din 17 decembrie 2007 emise de pârâtă, toate referitoare la obligația stabilită nelegal cu titlu de „contribuție încasată pentru emisiile de poluanți în atmosfera ce afectează factorii de mediu” și a exonerat reclamanta de plata acestei obligații fiscale în cuantum de 177,579 lei.

A respins capătul de cerere referitor la obligațiile fiscale colectate în legătură cu deșeurile colectate și reciclate. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență următoarele: A apreciat că reclamanta nu poate beneficia de scutirea de taxa fiscală instituită de art. 8 lit. d) din Legea nr. 73/2000 modificată și completată deoarece deșeurile reciclate nu au fost colectate după intrarea în vigoare a Legii nr. 293/2002. Pe de altă parte, deșeurile de ambalaje au fost obținute de către reclamantă de la alte persoane, care la rându-l lor au procedat la operațiunea de „măcinare” a deșeurilor respective, astfel că acestea nu mai intră în sfera noțiunii de deșeu de ambalaj. În legătură cu taxa aferentă emisiilor de poluanți în atmosferă, instanța de fond a reținut că această taxă a fost instituită prin art. 8 lit. b) din Legea nr. 293/2002 și se calculează potrivit Anexei nr. 1 din Legea nr. 73/2000 modificată.

A mai reținut că în temeiul art. 65 alin. (2) C. proc. fisc. sarcina probei în ceea ce privește baza de impozitare revine organului fiscal care o stabilește. A observat că din Raportul de inspecție fiscală nu rezultă unele elemente de fapt (nr. autovehicule, caracteristicile acestora, etc.) și că taxa fixată de organul fiscal este nelegală, iar obligația fiscală neîntemeiată. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 299 și urm. C. proc. civ., O.U.G. nr. 196/2005 precum și prevederile Legii nr. 554/2004. În dezvoltarea motivelor de recurs se susține că instanța de fond în mod eronat a apreciat că pârâta ar fi stabilit greșit contribuția de emisii de poluanți în atmosferă a reclamantei și pentru că a exonerat intimata de plata întregii sume stabilite ca fiind datorată.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate. Mai înainte însă de a examina motivele de recurs care vizează fondul, Înalta Curte, în baza art. 137 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 28 din legea nr. 554/2004 va analiza excepția de ordine publică, invocată din oficiu, referitoare la competența soluționării pricinii.

Astfel, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 lei se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind acte administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică nu se prevede altfel.

Din perspectiva acestor dispoziții, Înalta Curte constată că în ipoteza în care în cauză sunt contestate obligații care decurg din taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora, primează criteriul cuantumului obligațiilor stabilite prin actele administrative contestate, și nu natura autorității publice emitente, locală sau centrală. În speță, Înalta Curte observă că atât din conținutul actelor atacate, din susținerile pârâtei în fața instanței de fond unde a invocat excepția necompetenței materiale a acestei instanțe cât și din precizările intimatei-reclamante din ședința publică din 1 octombrie 2009, rezultă indubitabil că obligațiile contestate, în sumă de 177.579 lei sunt în cuantum inferior limitei prevăzută de art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ.

În raport cu dispozițiile legale evocate în cele ce preced și având în vedere cuantumul obligațiilor reținute prin actele administrative contestate, Înalta Curte stabilește că în cauză competența de soluționare a litigiului revenea tribunalului administrativ-fiscal, respectiv Tribunalului Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal. Prin urmare, în temeiul art. 10 din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 304 pct. 3 C. proc. civ., instanța supremă, admițând excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, va admite recursul pârâtei, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal.

Caracterul absolut și dirimant al excepției de necompetență materială înlătură obligația instanței de a mai examina motivele de recurs formulate, un asemenea demers devenind inoperant și inutil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta A.F.M. împotriva sentinței nr. 17 din 30 ianuarie 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 octombrie 2009.