ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3403/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 3/CA/2009-PI din 12

ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Oradea a fost admisă cererea de

suspendare a deciziei de impunere nr. 178 din 13 octombrie 2008 formulată de

reclamanta SC P. SA în contradictoriu cu Administrația Fondului pentru Mediu.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că reclamanta a solicitat suspendarea executării

deciziei de impunere privind obligații pentru Fondul de Mediu constatate și a

accesoriilor calculate în raportul de inspecție nr. 212 din 13 octombrie 2008,

întrucât modalitatea de stabilire a bazei de impunere este nejustificată și

lipsită de temei legal.

Instanța de fond a reținut că excepția de

necompetentă materială invocată de pârâtă este neîntemeiată, având în vedere că

actul atacat a fost emis de către o autoritate publică centrală, iar potrivit

dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, competența în raport de rangul autorității pârâte aparține

Curții de Apel, astfel încât prin încheierea din 15 decembrie 2008 această

excepție a fost respinsă.

Pe fondul cauzei, instanța a apreciat că

sunt întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004,

respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă, întrucât a identificat o

împrejurare de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității

actului administrativ, în sensul că pârâta nu a luat în considerare la

stabilirea bazei de impunere pentru aplicarea cotei de 3%, deșeurile recuperate

și reciclate de reclamantă.

De asemenea, instanța a constatat

îndeplinită condiția pagubei iminente, având în vedere faptul că pârâta a

trecut la executarea actului atacat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 3,

9, C. proc. civ.

Prin motivele de recurs recurenta aduce,

în esență, următoarele critici sentinței recurate:

- A fost încălcată competența altei instanțe

întrucât litigiul dedus judecății privește taxe și impozite, contribuții,

datorii vamale precum și accesorii ale acestora de până la 500 000 de lei, iar

potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența materială de

soluționare a cauzei revenea Tribunalului Bihor.

- Soluția pronunțată este nelegală

întrucât intimata-reclamantă nu a făcut dovada condițiilor privind

admisibilitatea cererii de suspendare întemeiată pe art. 14 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, respectiv: formularea plângerii prealabile, existența cazului

bine justificat și prevenirea unei pagube eminente.

Intimata-reclamantă, a formulat întâmpinare prin

care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că în mod corect

prima instanță a respins excepția necompetenței materiale și soluționând cauza

pe fond a admis acțiunea.

Înalta Curte, analizând recursul formulat

în raport de dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., apreciază că acesta

este fondat pentru următoarele considerente:

În cauza dedusă judecății după cum se

constată, se solicită, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

suspendarea executării unor acte emise de recurentă care privesc contribuții de

plată la fondul pentru mediu precum și accesorii în cuantum total de 56 676

lei.

Competența de soluționare a litigiului

având ca obiect acte administrative care privesc taxe și impozite, contribuții,

datorii vamale precum și accesorii ale acestora, se stabilește potrivit art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în funcție de valoare după cum aceasta este

mai mică sau mai mare de 500.000 de lei (RON) neavând relevanță dacă actul

administrativ este emis de o autoritate publică centrală sau locală.

Întrucât valoarea obligațiilor de plată

la fondul pentru mediu impuse intimatei-reclamante este de 59. 676 lei, deci

mai mică de 500.000 de lei, revenea competența de soluționare a cauzei

Tribunalului Bihor, ca instanță de contencios administrativ, fiind astfel

fondat motivul de recurs care vizează situația prevăzută de art. 304 pct. 3 C.

proc. civ.

Cum dispozițiile art. 10 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, au caracter imperativ, nesocotirea lor atrăgea nulitatea

hotărârii pronunțate.

În raport de cele reținute anterior cât

și de dispozițiile art. 312 alin. (1) teza I, alin. (3) și art. 313 C. proc.

civ., Înalta Curte, va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă, va casa

sentința atacată și va trimite cauza pentru competentă soluționare la

Tribunalul Bihor, secția contencios administrativ.

Celelalte motive de recurs nu vor mai fi

cercetate în raport de soluționarea recursului în acest mod, urmând a fi avute

în vedere cu ocazia soluționării cererii deduse judecății de către instanța

competentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Administrația

Fondului pentru Mediu împotriva sentinței civile nr. 3/CA/2009-PI din 12

ianuarie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza

pentru competentă soluționare la Tribunalul Bihor, secția contencios

administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18

iunie 2009.