ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3403/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 3/CA/2009-PI din 12 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Oradea a fost admisă cererea de suspendare a deciziei de impunere nr. 178 din 13 octombrie 2008 formulată de reclamanta SC P. SA în contradictoriu cu Administrația Fondului pentru Mediu. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanta a solicitat suspendarea executării deciziei de impunere privind obligații pentru Fondul de Mediu constatate și a accesoriilor calculate în raportul de inspecție nr. 212 din 13 octombrie 2008, întrucât modalitatea de stabilire a bazei de impunere este nejustificată și lipsită de temei legal.

Instanța de fond a reținut că excepția de necompetentă materială invocată de pârâtă este neîntemeiată, având în vedere că actul atacat a fost emis de către o autoritate publică centrală, iar potrivit dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, competența în raport de rangul autorității pârâte aparține Curții de Apel, astfel încât prin încheierea din 15 decembrie 2008 această excepție a fost respinsă. Pe fondul cauzei, instanța a apreciat că sunt întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă, întrucât a identificat o împrejurare de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, în sensul că pârâta nu a luat în considerare la stabilirea bazei de impunere pentru aplicarea cotei de 3%, deșeurile recuperate și reciclate de reclamantă.

De asemenea, instanța a constatat îndeplinită condiția pagubei iminente, având în vedere faptul că pârâta a trecut la executarea actului atacat. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 3, 9, C. proc. civ. Prin motivele de recurs recurenta aduce, în esență, următoarele critici sentinței recurate: - A fost încălcată competența altei instanțe întrucât litigiul dedus judecății privește taxe și impozite, contribuții, datorii vamale precum și accesorii ale acestora de până la 500 000 de lei, iar potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența materială de soluționare a cauzei revenea Tribunalului Bihor.

- Soluția pronunțată este nelegală întrucât intimata-reclamantă nu a făcut dovada condițiilor privind admisibilitatea cererii de suspendare întemeiată pe art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv: formularea plângerii prealabile, existența cazului bine justificat și prevenirea unei pagube eminente. Intimata-reclamantă, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că în mod corect prima instanță a respins excepția necompetenței materiale și soluționând cauza pe fond a admis acțiunea. Înalta Curte, analizând recursul formulat în raport de dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., apreciază că acesta este fondat pentru următoarele considerente: În cauza dedusă judecății după cum se constată, se solicită, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării unor acte emise de recurentă care privesc contribuții de plată la fondul pentru mediu precum și accesorii în cuantum total de 56 676 lei.

Competența de soluționare a litigiului având ca obiect acte administrative care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale precum și accesorii ale acestora, se stabilește potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în funcție de valoare după cum aceasta este mai mică sau mai mare de 500.000 de lei (RON) neavând relevanță dacă actul administrativ este emis de o autoritate publică centrală sau locală. Întrucât valoarea obligațiilor de plată la fondul pentru mediu impuse intimatei-reclamante este de 59. 676 lei, deci mai mică de 500.000 de lei, revenea competența de soluționare a cauzei Tribunalului Bihor, ca instanță de contencios administrativ, fiind astfel fondat motivul de recurs care vizează situația prevăzută de art. 304 pct. 3 C. proc.

civ. Cum dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, au caracter imperativ, nesocotirea lor atrăgea nulitatea hotărârii pronunțate. În raport de cele reținute anterior cât și de dispozițiile art. 312 alin. (1) teza I, alin. (3) și art. 313 C. proc. civ., Înalta Curte, va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă, va casa sentința atacată și va trimite cauza pentru competentă soluționare la Tribunalul Bihor, secția contencios administrativ. Celelalte motive de recurs nu vor mai fi cercetate în raport de soluționarea recursului în acest mod, urmând a fi avute în vedere cu ocazia soluționării cererii deduse judecății de către instanța competentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Administrația Fondului pentru Mediu împotriva sentinței civile nr. 3/CA/2009-PI din 12 ianuarie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza pentru competentă soluționare la Tribunalul Bihor, secția contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 iunie 2009.