ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3185/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrară la Curtea de

Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Mureș

a solicitat obligarea pârâtei SC P.C. SRL la plata sumei de 1.056.965,86 lei

reprezentând prejudiciu, a dobânzilor de întârziere aferente acestei sume,

precum și la plata sumei de 78.642,24 lei reprezentând daune interese.

Prin sentința nr. 5 din 16 ianuarie 2009, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cererii în

favoarea Tribunalului Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a dispune astfel, instanța a

reținut că litigiul are ca obiect pretenții ale unei autorități publice locale

care nu vizează taxe, impozite, contribuții, astfel că în temeiul art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ.,

competența de soluționare aparține Tribunalului Mureș.

Împotriva sentinței nr. 5 din 16

ianuarie 2009 a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Asistență

Socială și Protecția Copilului Mureș, solicitând casarea ei și, urmare a

respingerii excepției necompetenței materiale a Curții de Apel Târgu Mureș,

trimiterea cauzei aceleiași instanțe în vederea soluționării acesteia pe fond.

A fost invocat motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., apreciindu-se că în raport cu

prevederile art. 10 coroborate cu art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004,

competența materială de soluționare a cauzei, în primă instanță, revine Curții

de Apel Târgu Mureș.

Examinând actele dosarului,

hotărârea atacată și motivul de nelegalitate invocat de recurentă, prin prisma

dispozițiilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar, Înalta

Curte constată că recursul nu este fondat, având în vedere considerentele în

continuare arătate.

Sesizând instanța de contencios

administrativ, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata unor

despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin neexecutarea sau

executarea necorespunzătoare a lucrărilor ce au format obiectul unor contracte

administrative, asimilate actelor administrative prin art. 2 alin. (1) lit. c),

teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

În conformitate cu prevederile art.

10 alin. (1) din aceeași lege, litigiile privind actele administrative emise

sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care

privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale

acestora de până la 500.000 lei se soluționează în fond de tribunalele

administrativ fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate

de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite

(...) mai mari de 500.000 lei se soluționează în fond de secțiile de contencios

administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică nu se

prevede altfel.

Acest text de lege reglementează,

așadar, competența materială pentru soluționarea în fond a acțiunilor în

contencios administrativ în funcție de două criterii: (i) poziționarea

autorității publice emitente în sistemul administrației publice; (ii) criteriul

valoric, atunci când litigiul are ca obiect taxe, impozite, contribuții,

datorii vamale, precum și accesorii ale acestora.

Dacă obiectul litigiului nu este un

act ce privește impozite, taxe, contribuții sau datorii vamale, competența se

stabilește în funcție de rangul autorității emitente, fiind irelevant cuantumul

despăgubirilor solicitate prin acțiune. Această regulă se aplică și în cazul

contractelor administrative.

Litigiul având ca obiect plata unor

despăgubiri derivând din contractele administrative încheiate este de competența

secției de contencios administrativ a tribunalului, cum corect a reținut și

prima instanță, întrucât litigiul nu privește taxe și impozite, etc., iar

cuantumul despăgubirilor solicitate nu prezintă relevanță într-o atare

situație, competența materială pentru soluționarea în fond a cauzei determinându-se

în raport cu locul ocupat de organul implicat în procedurile de încheiere și

executare a contractelor .

Față de cele expuse, Înalta Curte

reține că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a prevederilor

legale care reglementează competența materială a instanțelor de contencios

administrativ, nefiind incident în speță motivul de nelegalitate prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat de recurentă și, în consecință, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Mureș împotriva

sentinței nr. 5 din 16 ianuarie 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9

iunie 2009.