ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3185/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrară la Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Mureș a solicitat obligarea pârâtei SC P.C. SRL la plata sumei de 1.056.965,86 lei reprezentând prejudiciu, a dobânzilor de întârziere aferente acestei sume, precum și la plata sumei de 78.642,24 lei reprezentând daune interese. Prin sentința nr. 5 din 16 ianuarie 2009, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că litigiul are ca obiect pretenții ale unei autorități publice locale care nu vizează taxe, impozite, contribuții, astfel că în temeiul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ., competența de soluționare aparține Tribunalului Mureș. Împotriva sentinței nr. 5 din 16 ianuarie 2009 a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Mureș, solicitând casarea ei și, urmare a respingerii excepției necompetenței materiale a Curții de Apel Târgu Mureș, trimiterea cauzei aceleiași instanțe în vederea soluționării acesteia pe fond. A fost invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., apreciindu-se că în raport cu prevederile art. 10 coroborate cu art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, competența materială de soluționare a cauzei, în primă instanță, revine Curții de Apel Târgu Mureș. Examinând actele dosarului, hotărârea atacată și motivul de nelegalitate invocat de recurentă, prin prisma dispozițiilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, având în vedere considerentele în continuare arătate. Sesizând instanța de contencios administrativ, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a lucrărilor ce au format obiectul unor contracte administrative, asimilate actelor administrative prin art. 2 alin. (1) lit. c), teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

În conformitate cu prevederile art. 10 alin. (1) din aceeași lege, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite (...) mai mari de 500.000 lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică nu se prevede altfel.

Acest text de lege reglementează, așadar, competența materială pentru soluționarea în fond a acțiunilor în contencios administrativ în funcție de două criterii: (i) poziționarea autorității publice emitente în sistemul administrației publice; (ii) criteriul valoric, atunci când litigiul are ca obiect taxe, impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora. Dacă obiectul litigiului nu este un act ce privește impozite, taxe, contribuții sau datorii vamale, competența se stabilește în funcție de rangul autorității emitente, fiind irelevant cuantumul despăgubirilor solicitate prin acțiune. Această regulă se aplică și în cazul contractelor administrative.

Litigiul având ca obiect plata unor despăgubiri derivând din contractele administrative încheiate este de competența secției de contencios administrativ a tribunalului, cum corect a reținut și prima instanță, întrucât litigiul nu privește taxe și impozite, etc., iar cuantumul despăgubirilor solicitate nu prezintă relevanță într-o atare situație, competența materială pentru soluționarea în fond a cauzei determinându-se în raport cu locul ocupat de organul implicat în procedurile de încheiere și executare a contractelor . Față de cele expuse, Înalta Curte reține că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a prevederilor legale care reglementează competența materială a instanțelor de contencios administrativ, nefiind incident în speță motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., invocat de recurentă și, în consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Mureș împotriva sentinței nr. 5 din 16 ianuarie 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 iunie 2009.