Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.06.2009
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3438/2009

HOTĂRÂRE
19.06.2009
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3438/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea adresată instanței de fond . Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 12 octombrie 2008, reclamantul B.C., deținut în P.N.T. Rahova, a chemat în judecată Poliția Pucioasa, prin D.G. și C.D. solicitând, în baza art. 998, 999 și 1000 alin. (1) C. civ., repararea prejudiciului suferit pentru motivul că polițiștii sunt responsabili civilmente pentru comiterea mai multor infracțiuni contra reclamantului și a legilor Statului Român. În esență, reclamantul a făcut un istoric al zilei de 25 decembrie 2001 și a infracțiunii pentru care a fost condamnat la 25 de ani închisoare, arătând că cei doi polițiști au indus în eroare instanța de fond.

La termenul din 3 decembrie 2008, instanța de fond, din oficiu, a pus în discuția părților excepția inadmisibilității acțiunii conform art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. 2. Soluția instanței de fond . Prin sentința civilă nr. 3365 din 3 decembrie 2008 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția și a respins acțiunea reclamantului ca inadmisibilă reținând că nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede prin lege organică o altă procedură judiciară. În speță reclamantul a invocat acordarea despăgubirilor pentru infracțiuni care au fost analizate de instanțele judecătorești, pronunțându-se sentințe penale de condamnare și orice împrejurare care are legătură cu aceste infracțiuni urmează a fi soluționate conform regulilor și prevederilor C. proc.

pen. 3. Calea de atac exercitată . Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul B.C. care critică soluția instanței de fond pentru că i-a fost încălcat dreptul la apărare și nu a putut să-și susțină cauza. În motivele de recurs se arată că a formulat plângere penală la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și în urma anchetei s-a stabilit că polițiștii reclamați de acesta au comis infracțiunile de sechestrare de persoane și lipsire de libertate iar în prezenta cauză solicită să i se acorde despăgubiri bănești daune morale pentru încălcarea drepturilor. S-a solicitat admiterea recursului, desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru stabilirea sumei cerute sub formă de daune morale.

4. Soluția instanței de recurs. După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente: Reclamantul, care se află în executarea unei pedepse privative de libertate, a solicitat instanței de fond obligarea pârâților la plata de daune morale și materiale, pârâții fiind doi polițiști din cadrul Poliției Pucioasa care l-au anchetat în dosarul penal. Soluția instanțe de fond este legală și temeinică pentru că este inadmisibilă cererea adresată instanței de contencios administrativ pentru obligarea la plata daunelor morale și materiale pentru un prejudiciu suferit prin săvârșirea unor eventuale infracțiuni.

Potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 „Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară”. În speță, chiar recurentul a depus la dosar o copie a unei rezoluții date de procurorul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva mai multor persoane, între care și pârâții din prezenta cauză, care au fost cercetați pentru săvârșirea mai multor infracțiuni la plângerea reclamantului. Rezoluția a fost dată la 16 septembrie 2008, iar C. proc. pen. reglementează căile de atac ce pot fi exercitate împotriva acesteia, dar nu pot fi solicitate daune morale și materiale, pe calea contenciosului administrativ, în condițiile în care nu a fost atacat și, ulterior, anulat un act administrativ care să fi vătămat pe reclamant.

Apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică în baza art. 312 C. proc. civ., va fi respins recursul ca nefondat.

D E C I D E Respinge recursul declarat de B.C. împotriva sentinței civile nr. 3365 din 3 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 iunie 2009.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-12-05
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4559/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul B.C. a formulat plângere preal
ÎCCJ 2011-04-29
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2427/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul L.V. a chemat în judecată, în calitate de pârât, Inspectoratul General de Poliție al Municipiului București, solicitâ
ÎCCJ 2010-01-14
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 80/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1.888 din 5 mai 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția prematurit
ÎCCJ 2009-01-20
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 211/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2110 din 12 septembrie 2007 a respins, ca inadmi
ÎCCJ 2008-01-24
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 265/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A.G., deținut în Penitenciaru
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă