ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2427/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul L.V. a chemat

în judecată, în calitate de pârât, Inspectoratul General de Poliție al Municipiului

București, solicitând despăgubiri pentru abuzurile săvârșite de către acesta.

În motivarea cererii sale,

reclamantul a arătat că a fost supus unui interogatoriu de către un inspector din

cadrul instituției pârâte, care nu era calificat în acest sens.

Prin sentința civilă

nr. 2847 din 14 iunie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității acțiunii invocată de

pârât prin întâmpinare și a respins acțiunea formulată de reclamantul L.V., deținut

la Penitenciarul G., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General de Poliție

al Municipiului București, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că

cererea formulată de reclamant nu se încadrează

în dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004 și nici în dispozițiile art. 8

alin. (1) din același act normativ, care prevăd cazurile în care poate fi sesizată

instanța de contencios administrativ de către o persoană vătămată într-un drept

recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs reclamantul L.V., fără a preciza motivele de nelegalitate pe care

se întemeiază, astfel cum prevăd dispozițiile art. 302

1

alin. (1)

lit. c) C. proc. civ.

Examinând cauza și sentința

atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale

incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul este nul.

Pentru a ajunge la această

soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Cererea de recurs formulată

de reclamantul L.V. la data de 17 noiembrie 2010 nu cuprinde motivele de nelegalitate

pe care se întemeiază, astfel cum prevăd dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Potrivit acestor dispoziții:

„cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității (…) c) motivele de nelegalitate

pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele

vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Astfel, din actele și

lucrările dosarului rezultă că sentința atacată a fost comunicată reclamantului

la data 11 noiembrie 2010, dar motivele de recurs nu au fost depuse la dosarul cauzei

decât la data de 29 aprilie 2011, cu mult peste termenul legal prevăzut de art.

301 C. proc. civ.

Potrivit art. 301 C.

proc. civ.: „Termenul de recurs este de 15 zile de la comunicare, dacă legea nu

dispune altfel”.

De asemenea, conform dispozițiilor

art. 306 alin. (1) C. proc. civ. „recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul

legal”, cu excepția cazurilor în care instanța de recurs ar putea reține din oficiu

motive de casare de ordine publică.

Or, în cauză nu există

motive de ordine publică, ce ar fi putut fi invocate din oficiu de către instanță.

Astfel fiind, față de

considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 306 alin. (1) și ale

art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., în raport cu faptul că cererea

de recurs formulată nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se sprijină și

nici dezvoltarea acestora, se va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de L.V. împotriva sentinței civile nr. 2847 din 14 iunie 2010 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 aprilie 2011.