ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1505/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1505/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La 15 octombrie 2009, s-a înregistrat

pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal,

sub nr. 9637/2, cererea SINDICATULUI NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR „PRO

LEX" pentru P.F. în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI

ȘI

INTERNELOR

și

INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE, prin care a

solicitat obligarea pârâților la repararea prejudiciului cauzat membrului de

sindicat ca urmare a discriminării prin neacordarea majorărilor salariale de

5%, începând cu data de 01 ianuarie 2007 (fata de nivelul din luna decembrie

2006), cu 2 % începând cu data de 01 aprilie 2007 (fata de nivelul din luna

martie 2007) si cu 11% începând cu data de 01 octombrie 2007 (fata de nivelul

din luna septembrie 2007);

A mai solicitat, totodată, plata

dobânzilor legale [calculate conform art. 3 alin. (3) din O.G. 9/2000 începând

cu luna ianuarie 2007 până la efectuarea plații; indexarea sumelor datorate

(prin aplicarea coeficienților de inflație] începând cu momentul nașterii

dreptului la despăgubire - 1 ianuarie 2007 si până în momentul efectuării

plății efective a drepturilor salariale revendicate ca urmare a discriminării

și efectuarea mențiunilor privitoare la majorările salariale in dosarul

personal al membrului de sindicat.

In motivarea acțiunii reclamanta P.F.

a arătat ca a avut statutul de funcționar public în cadrul paratului I.G.P.R..

In anul 2007 Guvernul României a emis

un număr de trei Ordonanțe prin care a dispus majorarea salariului - începând

cu 01 ianuarie 2007, tuturor demnitarilor, magistraților, funcționarilor

publici si salariaților contractuali. Legea nr. 232 din 06 iulie 2007 publicata

in M. Of. nr. 171 din 16 iulie 2007 pentru aprobarea O.G. nr. 6/2007,

modificând art. 39 alin. (2) al acestei ordonanțe, prevede majorări salariale

în cota de 7% aplicată la salariul din 2006 și de 11 % cu începere de la 01

octombrie 2007, aplicată la salariul din luna septembrie 2007 pentru toți

funcționarii publici, insă la aplicarea ei au fost exceptați polițiștii.

O.G. nr. 10/2007 a prevăzut,

deasemenea creșteri salariale de bază ale personalului contractual din sectorul

bugetar, stabilite potrivit O.U.G. nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a

salariilor de baza pentru personalul contractual din sectorul bugetar, aprobată

prin Legea nr. 383/2001 cu modificările si completările ulterioare, precum si

indemnizațiile personalului care ocupă funcții de demnitate publică, stabilite

potrivit anexelor

II

si III la Legea nr. 154/1998

privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar si a

indemnizațiilor pentru persoane care ocupa funcții de demnitate publică.

Reclamanta a mai susținut că prin

excluderea polițiștilor de la acordarea majorărilor salariale mai sus-arătate

s-a produs o discriminare în sensul art. 2 din OG nr. 137/2000, constând în

lipsirea de veniturile corespunzătoare majorărilor salariale acordate

celorlalte categorii salariale, aceste ordonanțe de guvern având drept

finalitate majorarea - indexarea - salariilor corespunzător inflației

existente, inflație ce afectează toate categoriile de salariați, fără

deosebire.

De asemenea, exceptarea

reclamantei-membră de sindicat - de la creșterile salariale pe anul 2007,

conform O.G. nr. 10/2007, contravine cu prevederile directivei 2000/78/CE, de

creare de cadru general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței

de muncă și condițiile de munca, unde se definește discriminarea directă, ca

fiind tratamentul diferențiat prin prisma unor persoane aflate în situații

comparabile și nu în situații similare.

S-a mai arătat că potrivit art. 1 din

O.G. nr. 10/2007, s-a procedat la majorarea salariilor, majorare de la care a

fost exclusă reclamanta, astfel că în cauză sunt incidente prevederile art. 2

din O.U.G. nr. 137/2000.

Au fost invocate prevederile art. 16

din Constituția României care arată ca cetățenii sunt egali în fața legii și

autorităților publice fără privilegii si fără discriminări; art. 20 din

Constituția României prevede ca dispozițiile constituționale privind drepturile

si libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanța cu

Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si celelalte tratate la

care România este parte; art. 14 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului,

ratificată de România prin Legea 30/1994 care prevede ca exercitarea

drepturilor si libertăților recunoscute de prezenta Convenție trebuie sa fie

asigurată fără nici o deosebire, bazata în special pe sex, rasă., culoare,

limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naționala sau

sociala, apartenența la o minoritate naționala, avere sau orice alta situație;

dispozițiile art. 7 din Declarația Universala a Drepturilor Omului, Carta

Socială Europeana revizuita si ratificata prin Legea nr. 74/1999, decizia nr.

XXIII din 12 decembrie 2005 a I.C.C.J. și practica judiciara.

La data de 8 martie 2010, pârâtul

M.A.I. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca

neîntemeiată și a invocat excepția inadmisibilității acțiunii.

Prin întâmpinarea depusa la 12 aprilie

2010 si paratul I.G.P.R. a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiata.

Curtea de Apel București, secția a

VIII a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2782 din 9 iunie

2010 a respins excepția inadmisibilității invocată de pârâtul MINISTERUL

ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR.

A respins acțiunea formulată de

reclamanta P.F., prin SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR „PRO

LEX", în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL ADMINSITRAȚIEI ȘI

INTERNELOR, și INSPECTORATUL GENERAL AL POLITIEI ROMÂNE.

Pentru a hotărî astfel prima instanță

a reținut următoarele considerente:

Cu privire la excepția

inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtul M.A.I. a fost considerată

neîntemeiată, deoarece posibilitatea acordării sau nu prin hotărâre judecătorească

a unor drepturi de natura salarială, ține de temeinicia cererii formulate iar

nu de admisibilitatea acțiunii.

Decizia Curții Constituționale nr.

819/2008 nu stabilește inadmisibilitatea acțiunilor care au ca obiect repararea

unor prejudicii create prin discriminare ci doar imposibilitatea instanțelor de

a înlocui acte normative cu prevederi din alte acte normative.

Pe fondul cauzei s-a reținut că

reclamanta nu face parte din categoriile de personal indicate în mod limitativ

de art. 39 din O.G. nr. 6/2005 așa cum a fost modificat prin Legea nr.

232/2007, nefiind funcționar public preluat de M.E.I. de la M.I.E., ci polițist

in cadrul pârâtului I.G.P.R.. Temeiul de drept indicat de reclamant, a apreciat

instanța de fond, nu prevede creșteri salariale pentru toți funcționarii

publici, mai puțin polițiștii, ci se adresează unei categorii restrânse de

personal, cei preluați între ministerele individualizate.

De asemenea, potrivit art. 1 din O.G.

10/2007, în anul 2007, salariile de bază ale personalului contractual din

sectorul bugetar, stabilite potrivit O.U.G. nr. 24/2000 privind sistemul de

stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul

bugetar, aprobată prin Legea nr. 383/2001, cu modificările și completările

ulterioare, precum și indemnizațiile personalului care ocupă funcții de

demnitate publică, stabilite potrivit anexelor nr.

II

și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de

stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru

persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și

completările ulterioare, astfel cum au fost majorate potrivit O.G. nr. 3/2006,

aprobată cu modificări prin Legea nr.323/2006, avute la data de 31 decembrie

2006, se majorează în 3 etape, astfel: cu 5% începând cu data de 1 ianuarie

2007, față de nivelul din luna decembrie 2006; cu 2% începând cu data de 1

aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007; cu 11% începând cu data de

1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007.

Astfel că, a considerat Curtea, actul

normativ a avut in vedere personalul contractual și personalul care ocupă

funcții de demnitate publică, și în concluzie nu poate fi aplicabil

polițiștilor.

Instanța de fond a mai reținut că,

într-adevăr, prevederile art. 43 din O.G. nr. 38/2003, precizează că salariile

stabilite în raport cu coeficienții de ierarhizare, prevăzute în ordonanță,

sunt brute și se vor indexa în baza reglementărilor care privesc salarizarea

personalului din sectorul bugetar, însă aceste dispoziții nu trebuie

interpretate în sensul că se aplică polițiștilor toate dispozițiile privind

drepturile salariale prevăzute de legislația în vigoare.

Prin urmare, a stabilit instanța,

reclamanta nu a dovedit ca este îndreptățită să beneficieze de creșterile

salariale pretinse, cu dobânda legală aferentă și cu consecința efectuării

mențiunilor în dosarul personal.

Aliniatul 2 al art. 39 din O.G. nr.

6/2007, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 232/2007, prevede ca

"salariile de bază ale funcționarilor publici prevăzuți la alin. (1) se

majorează începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care intră în

vigoare legea de aprobare a prezentei ordonanțe cu 7% față de nivelul din luna

decembrie 2006 și cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007 față de nivelul

din luna septembrie 2007."

Prin urmare indexarea prevăzuta de acest

text de lege s-a referit nu la toți funcționarii publici, ci la o categorie

restrânsă a acestora.

Nici art. 48 din O.G. nr. 6/2007

astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 232/2007 nu se interpretează in

sensul ca indexările pentru anumite categorii de bugetari s-ar aplica si

funcționarilor publici.

In fine, instanța de fond a stabilit

că nu sunt încălcate nici dispozițiile art. 16 din Constituția României si nici

cele ale O.G. nr. 137/2000 sau ale art. 14 din Convenția pentru apărarea

Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale referitoare la principiul

nediscriminării, deoarece situația diferitelor categorii de salariați sau

funcționari nu este identică, aceștia având statute diferite pe categorii.

La pronunțarea hotărârii instanța a

avut în vedere si deciziile Curții Constituționale nr. 818/2008, 819/2008 care

a statuat ca „instanțele nu mai pot aplica prevederile unor alte acte normative

in privința salarizării unor categorii de salariați, funcționari publici, acte

normative care nu le sunt aplicabile acestora si sa refuze aplicarea actelor

normative aplicabile acestor categorii".

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs reclamanta P.F. prin Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor

Pro Lex, criticând-o pentru nelegalitate șu netemeinicie.

Recurenta a susținut, în esență, că

interpretarea instanței conform căreia polițiștii sunt excluși de la indexarea

salariilor, așa cum a fost ea aplicata funcționarilor publici, pe motiv ca

aceștia sunt încadrați în baza Legii nr. 360/2002, iar nu în temeiul Legii nr.

188/1999, contravine chiar textelor de lege specială. O.G. nr. 38/2003 privind

salarizarea si alte drepturi ale polițiștilor, stipulează clar că salariile prevăzute

în acest act normativ se vor indexa în baza reglementarilor care privesc

salarizarea personalului din sectorul bugetar, în speță O.G. nr. 6/2007

modificata de Legea nr. 232/2007.

De asemenea, a menționat că Legea nr. 232

din 06 iulie 2007 publicata în M.Of. nr. 171 din 16 martie 2007 pentru

aprobarea O.G. nr. 6/2007, modificând art. 39 alin. (2) al acestuia, prevede

majorări salariale pentru toți funcționarii publici.

Recurenta a mai arătat că potrivit

art. 43 din O.G. nr. 38/2003 „salariile stabilite în raport cu coeficienții de

ierarhizare, prevăzute în prezenta ordonanță, sunt brute și se vor indexa în

baza reglementărilor care privesc salarizarea personalului din sectorul

bugetar" , în speță majorarea salarială urmând a se face in conformitate cu

prevederile Legii 232/2007, care modificând art. 48 din O.G. nr. 6/2007

stipulează ca „prezenta ordonanță se completează cu prevederile Legii nr.

188/1999, republicată, precum și cu dispozițiile actelor normative speciale

care reglementează salarizarea și alte drepturi pentru personalul bugetar - în

cauza de față cu reglementările O.G. nr. 38/2003 și ale Legii nr. 360/2002.

Nu poate fi primită opinia părții

adverse si a instanței, conform căreia se solicită extinderea sferei de

aplicare a altor dispoziții legale si categoriei din care face parte

reclamantul, întrucât exista dispoziție clară chiar in actul normativ ce

reglementează salarizarea polițiștilor, potrivit căreia indexarea salariilor se

face in baza dispozițiilor legale privind personalul din sectorul bugetar.

Astfel, a susținut recurenta,

dispozițiile art. 43 din O.G. nr. 38/2003, nu numai că sunt aplicabile în

speța, dar reprezintă un exemplu tipic de norma de trimitere, prin care textul

legal, prin dispoziția sa, leagă în mod obligatoriu si automat și dispune

completarea conținutului actului normativ și a sferei sale de aplicare cu

situații noi ce urmează a fi conținute in ipoteza unor acte normative viitoare.

Pe de alta parte, a mai arătat

recurenta, acțiunea a fost întemeiata pe dispozițiile O.G. nr. 6/2007 și O.G.

nr. 38/2003 iar nu pe dispozițiile O.G. nr. 137/2000, așa cum greșit a reținut

instanța de fond.

A susținut cu nu a pus în discuție

validitatea ori aplicabilitatea vreunui text legal, ci că, în procesul de

aplicare a legii, organele administrației publice parate, respectiv Ministerul

Administrației și Internelor și Inspectoratul General al Politiei Romane, au

produs o discriminare în sensul art. 2 din O.G. nr. 137/2000, prin excluderea

polițiștilor de la acordarea majorărilor salariale indicate in cerere, constând

în lipsirea de veniturile corespunzătoare majorărilor salariale acordate

celorlalte categorii salariale, aceste ordonanțe de guvern având drept

finalitate majorarea - indexarea - salariilor corespunzător inflației existente,

inflație ce afectează toate categoriile de salariați, fără deosebire.

Curtea, analizând actele și lucrările

dosarului în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile,

constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Recurenta fac parte din categoria

funcționarilor publici cu statut special (polițiști) salarizați conform

dispozițiilor din O.U.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale

polițiștilor, astfel încât Înalta Curte constată că recurenților-reclamanți nu

le sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr. 10/2007, întrucât norma specială

menționează categoriile de personal cărora li se aplică dispozițiile legale

arătate, iar recurenții nu fac parte din acele categorii expres prevăzute.

Pentru polițiști s-au prevăzut

creșteri salariale începând cu data de 01 ianuarie 2007, prin Legea nr. 491/2006

privind aprobarea O.G. nr. 57/2006 pentru modificarea O.G. nr. 38/2003, ca

urmare a majorării coeficienților de ierarhizare pentru funcțiile deținute.

Prin urmare, instanța de fond, în mod corect

a reținut că reglementarea modalității de salarizare a diferitelor categorii de

personal din instituțiile publice constituie opțiunea legiuitorului, neputând

fi extrapolată și la alte categorii socio-profesionale, dacă legea nu prevede

în mod neechivoc acest lucru, astfel că presupusa discriminare invocată în

recurs nu există.

Astfel, Curtea constată că soluția

instanței este legală, problema care face obiectul litigiului, modul de

stabilire prin lege a unor drepturi salariale în favoarea unor categorii

profesionale în mod diferit față de altă categorie - polițiștii - neputând fi

apreciat din punctul de vedere al discriminării, aceasta depășind cadrul legal

reglementat de O.G. nr. 137/2000.

In acest sens, Curtea Constituțională

a statuat, prin decizii repetate, că instanțele judecătorești nu au competența

de a anula o dispoziție legală considerând că este discriminatorie și de a

aplica dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de

drept, în raport de care persoana care a formulat acțiunea se consideră

discriminată.

De asemenea, nu poate fi vorba de

încălcarea art. 6 și art. 13 din C.E.D.O. pentru că nu s-a arătat și nici nu

s-a dovedit de recurenți în ce constă încălcarea dreptului la un proces

echitabil și dreptul la un recurs efectiv, cu atât mai mult cu cât aceștia au

uzat de calea de atac a recursului.

Întrucât recurenta nu se află în

situații identice cu persoanele vizate de dispozițiile O.G. nr. 10/2007, astfel

cum s-a reținut și anterior, nu poate fi reținută în cauză incidența

prevederilor Protocolului nr. 14 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor

Omului.

In concluzie, instanța de fond a

reținut în mod justificat că reclamantei, funcționar public cu statut special

în cadrul I.G.P.R., i se aplică în materie de salarizare normele cuprinse în

O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, care nu

prevăd acordarea unor majorări salariale de natura celor stabilite prin O.G.

nr. 10/2007. In concluzie, solicitarea reclamantei nu are temei legal, fiind

corect respinsă.

Pentru aceste considerente, văzând că

nu sunt motive de modificare sau casare a sentinței atacate, în temeiul art. 312

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de P.F. prin

Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor „Pro Lex" împotriva

sentinței civile nr. 2782 din 9 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzil5 martie 2011.