ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2005/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și

lucrărilor de la dosar se constată următoarele:

Prin sentința nr. 6343 din 14 mai 2008, Tribunalul

București, secția a VI a comercială a admis excepția prematurității, invocată

din oficiu, și a respins ca prematur formulată cererea introdusă de reclamantul

M.D.L.P.L. împotriva pârâtei SC A. SRL.

Prin acțiune, reclamanta a

învestit instanța cu o acțiune în pretenții, constând în finanțări necuvenite

încasate de pârâtă în baza contractului de grant din 03 ianuarie 1996, precum

și dobânzi calculate, începând din data de 17 septembrie 2006 și până la

efectuarea plății.

Tribunalul a reținut că prin

instituirea procedurii prealabile de conciliere prevăzută de art. 720

1

C. proc. civ., legiuitorul a urmărit să transpună în practică principiul

celerității soluționării litigiilor dintre părți și să degreveze activitatea

instanței de judecată, instituind o procedură de ordine publică de la care

părțile nu pot deroga.

S-a constatat astfel că,

reclamantul a convocat pârâta la conciliere pentru data de 5 decembrie 2006

„pentru a putea discuta cu privire la situația contractului” când părțile s-au

întâlnit și au întocmit un procesul - verbal al discuțiilor purtate din care

rezultă că discuțiile nu au avut ca obiect pretențiile emise de reclamantă în

cauza de față, ci modul de îndeplinire a obligațiilor contractuale de către

pârâtă și caracterul – justificat sau nu al rezoluțiunii contractului.

Instanța de fond a apreciat

că această împrejurare nu poate fi considerată o modalitate de îndeplinire a

procedurii prealabile, indicarea de către reclamant a pretențiilor fiind esențială

pentru parcurgerea valabilă a procedurii prealabile.

Apelul declarat de reclamant

împotriva acestei sentințe a fost admis ca fondat prin Decizia nr. 508 din 24

noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Instanța apelului a reținut

că reclamantul a convocat pe intimata pârâtă la conciliere directă, fapt

reținut ca atare și de către instanța de fond, urmând ca părțile să prezinte

punctele de vedere privitor la notificarea nr. 8388 din 20 martie 2006 a

apelantului de rezoluțiune a contractului de grant din 03 ianuarie 196 în baza

dispozițiilor articolului 11.3 din contract, față de nerespectarea de către

intimata beneficiară a condițiilor obligatorii cu privire la termenul de

finalizare al proiectului, ceea ce presupunea „restituirea în întregime a

sumelor plătite cu titlu de avans” (fila 32 dosar T.B.). Astfel, intimatei îi

revenea obligația de a restitui în termen de 45 de zile suma de 67.297,23 euro,

reprezentând fonduri P. și suma de 91.426,57 lei, cofinanțare, la care se adaugă

dobânda calculată conform contractului.

În adresa de invitare la conciliere

se face trimitere directă la baza negocierii (concilierii), respectiv la

notificarea nr. 8388 din 20 martie 2006 care viza rezoluțiunea contractului în

temeiul articolului 11.3 din contract cu consecința restituirii sumelor plătite

cu titlu de avans.

Intimata pârâta a solicitat

amânarea deciziei de rezoluțiune a curții, urmând să depună documente prin care

să dovedească faptul că și-a îndeplinit obligațiile contractuale.

Urmare a analizării actelor

depuse de către intimată, prin adresa nr. X din 17 ianuarie 2008 apelantul a

comunicat intimatei că își menține punctul de vedere exprimat prin adresa nr. X

20 martie 2006 în sensul obligării intimatei pârâte la restituirea finanțării

necuvenit încasate în temeiul Contractului de grant, astfel încât, în 5 zile

intimata pârâtă urma să vireze sumele solicitate prin acțiunea pendinte, în caz

contrar, apelantul – reclamant urmând a se adresa instanței de judecată.

S-a constatat că pretențiile

apelantului reclamant, constând în restituirea de către intimata pârâtă a

sumelor încasate de către aceasta cu titlu de avans – 67.230 euro și 91.426,58

lei, în baza Contractului de garant și a dobânzii contractuale aferente, derivă

din rezoluțiunea contractului ca urmare a neîndeplinirii de către intimata

beneficiar a obligației asumate, iar aspectele rezoluțiunii contractului au

fost discutate de către părți atât în cadrul concilierii directe, finalizate cu

încheierea procesului-verbal din 5 decembrie 2006, cât și prin procedura

scrisă, a notificărilor și corespondenței punctuale purtate în legătură cu

această problemă.

În situația în care intimata

ar fi dovedit prin documentele transmise ulterior concilierii directe din 5

decembrie 2006, respectiv prin adresa nr. X din 7 decembrie 2006, că și-a

îndeplinit întocmai obligațiile contractuale asumate, reclamantul apelant ar fi

revenit asupra deciziei de rezoluțiune a contractului, situație în care nu s-ar

fi născut nici obligația de restituire în sarcina pârâtei intimate a sumelor

primite ca finanțare în baza contractului rezolvat.

De asemenea, s-a reținut că

sumele pretinse de reclamantă erau cunoscute și necontestate de către părți,

nefiind necesar ca negocierea, concilierea directă a părților să poarte asupra

restituirii exprese a acestora, fiind stabilit prin contract că acestea se

restituie în cazul rezoluțiunii contractului conform a art. 11.3.

În consecință, s-a constatat

că reclamantul a făcut pe deplin dovada încercării soluționării litigiului prin

conciliere directă cu intimata pârâtă, în sensul dispozițiilor articolului 720

1

alin. (1), (2) C. proc. civ., scopul și finalitatea dispozițiilor legale fiind

atinse, astfel încât, față de dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ. s-a

admis apelul.

Împotriva deciziei, pârâta a

declarat recurs prin care a susținut, în esență, aplicarea greșită a

dispozițiilor art. 720

1

C. proc. civ. pentru următoarele motive:

- În mod greșit s-a reținut

îndeplinirea procedurii concilierii directe în sensul prevederilor art. 720

1

C. proc. civ., întrucât discuțiile nu s-au purtat cu privire la restituirea

unei sume de bani, ci numai cu privire la depunerea unor documente, obligație

ce a fost îndeplinită.

- Prin invitația la conciliere a

fost invitată să discute referitor la contractul încheiat cu reclamantul, iar

singura referire la suma de bani solicitată de acesta s-a făcut prin adresa nr.

X 17 ianuarie 2008.

- Nu orice adresă poate fi

considerată o încercare de soluționare a litigiului pe cale amiabilă, cu scopul

degrevării instanțelor de judecată;

Analizând grupat criticile

recurentei ce vizează modul in care s-a făcut aplicarea prevederilor art. 720

1

C. proc. civ., privind procedura concilierii directe, Înalta Curte constată că

recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

În mod corect s-a reținut de către

instanța apelului că procedura prealabilă a concilierii directe s-a efectuat în

cauză, procedură ce s-a materializat în corespondența purtată între părți și

care a debutat cu notificarea nr. 8388 din 20 martie 2006 privind rezoluțiunea

contractului de grant din 3 ianuarie 1996, în baza art. 11.3, a continuat cu

invitarea la conciliere nr. 40744 din 14 noiembrie 2006 prin care s-a făcut

trimitere la notificarea anterioară și cu adresa nr. 63672 din 17 ianuarie 2008,

care a făcut trimitere la aceeași notificare inițială și la restituirea

finanțării încasate necuvenit.

Pe de o parte, pârâta nu poate

susține că nu a avut cunoștință de sumele pretinse de reclamantă prin acțiunea

de față, în contextul în care acestea derivă din rezoluțiunea contractului

părților.

Pe de altă parte, chiar dacă

documentele menționate nu îndeplinesc, din punct de vedere formal, toate

condițiile prevăzute de art. 720

1

C. proc. civ. însă, nerespectarea

unora din prevederile normei menționate nu atrage automat nulitatea

concilierii, ci numai daca partea dovedește o vătămare.

Dacă demersul reclamantei ar fi

rămas fără rezultat sau pârâta ar fi invocat și dovedit o vătămare, s-ar fi

putut pune cu temei problema neîndeplinirii procedurii prealabile ori, pârâta

nu invocă o vătămare.

Pe de altă parte, pârâta nu invocă

excepția pretinsei lipse a concilierii directe pentru a contracara acțiunea

reclamantei, în sensul că ar înțelege să rezolve litigiul pe cale amiabilă, ci

încearcă a denatura scopul prevederilor de la finalitatea urmărită de

legiuitor.

În consecință, instanța apelului a

constatat în mod corect îndeplinirea procedurii concilierii directe și a făcut

aplicarea corectă a prevederilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., motiv pentru

care Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin.

(1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta

SC A.

SRL Baia Mare împotriva Deciziei comerciale nr. 508 din 24 noiembrie 2008 a

Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 iunie 2009.