ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1813/2011

Asupra recursurilor

de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, la data

de 20 august 2008, sub nr. 31244/3/2008, reclamantul Ministerul Dezvoltării,

Lucrărilor Publice și Locuințelor București a chemat în judecată pârâta SC

T.S.Z. SRL București, solicitând instanței obligarea pârâtei la plata sumei de

96.518,73 RON fonduri Phare, reprezentând suma virată cu titlu de finanțare

nerambursabilă în baza Contractului de Grant RO 0007.02.02.01.2317, și

solicitată urmarea rezilierii acestui contract de către Autoritatea

Contractantă în baza prevederilor art. 11 alin. (3) din Condițiile Generale ale

Contractului de Grant, și obligarea pârâtei la plata dobânzii de întârziere,

conform art. 18 alin. (3) din Condițiile Generale, plătibilă de la data

expirării termenului de plată acordat de instituția sa și până la achitarea în

întregime a debitului, până la data de 11 august 2008 dobânda de întârziere

fiind în cuantum de 22.801,40 RON; cu obligarea pârâtei la cheltuieli de

judecată.

Prin sentința

comercială nr. 10342, pronunțată la data de 8 octombrie 2008, Tribunalul

București, secția a VI-a comercială, a respins acțiunea formulată de

reclamantul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor București

în contradictoriu cu pârâta SC T.S.Z. SRL București.

Împotriva acestei sentințe a

formulat apel, în termen, reclamantul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor

Publice și Locuințelor București, la data de 9 decembrie 2008, motivele de apel

fiind depuse, de asemenea, în termen, la aceeași dată.

La termenul de judecată din data

de 23 ianuarie 2009, prin încheierea de ședință pronunțată în dosarul nr. 31244/3/2008,

Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a luat act de schimbarea

denumirii societății apelante Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuințelor

București, conform O.U.G. nr. 222/2008.

Prin decizia

comercială nr. 146, pronunțată la data de 27 martie 2009, în dosarul nr. 31244/3/2008,

Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a admis apelul declarat de

apelantul Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței București împotriva

sentinței comerciale nr. 10342 din 8 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul

București, secția a VI-a comercială, în dosarul nr. 31244/3/2008, în

contradictoriu cu intimata SC T.S.Z. SRL București; a desființat sentința

atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În rejudecare, prin sentința

comercială nr. 11799, pronunțată la data de 26 octombrie 2009, în dosarul nr. 31244/3/2008,

Tribunalul București, secția a VI-a comercială a respins acțiunea formulată de

reclamantul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor

București, în contradictoriu cu pârâta SC T.S.Z. SRL București, ca

neîntemeiată.

În

motivarea acestei hotărâri, instanța de fond a reținut, în esență, față de probele

pe care partea a înțeles să le administreze în susținerea cererii sale, că

acțiunea este neîntemeiată, deoarece reclamantul nu și-a dovedit pretențiile.

Astfel, deși a susținut că pârâta SC T.S.Z. SRL a fost beneficiara unui

împrumut nerambursabil în baza Contractului de Grant RO 007.02.02.01.2317,

încheiat la data de 30 noiembrie 2002, reclamantul a depus la dosarul cauzei un

înscris necertificat potrivit dispozițiilor art. 112 pct. 5 C. proc. civ., și

care nu a fost însușit de către niciuna dintre părțile menționate în partea sa

introductivă, prin semnare. Totodată, deși a susținut că în baza acestui

contract a fost virat către pârâtă un avans, la data de 29 ianuarie 2003,

reclamantul nu a dovedit în vreun fel acest fapt, deși i s-a pus în vedere de către

instanță să depună înscrisurile ce dovedesc virarea sumei neutilizate.

Prin urmare, instanța

a respins acțiunea, deoarece, deși a ordonat părții administrarea probelor pe

care le-a considerat necesare, aceasta nu a înțeles să le înfățișeze.

Împotriva acestei sentințe a

formulat apel, în termen, reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale și

Locuinței București, la data de 26 noiembrie 2009, motivele de apel fiind

depuse, de asemenea, în termen, la aceeași dată.

Prin decizia comercială nr. 461,

pronunțată la data de 6 octombrie 2010, în dosarul nr. 31244./3/2008, Curtea de

Apel București, secția a V-a comercială, a respins excepția prescripției

dreptului material la acțiune, ca neîntemeiată; a admis apelul formulat de

apelantul-reclamant Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului București

împotriva sentinței comerciale nr. 11799 din 26 octombrie 2009, pronunțată de

Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în dosarul nr. 31244/3/2008, în

contradictoriu cu intimata-pârâtă SC T.S.Z. SRL București; a schimbat în tot sentința

atacată, în sensul că a obligat pârâta la plata sumei de 96.518,73 lei,

reprezentând suma virată cu titlu de finanțare nerambursabilă în baza

contractului de Grant RO 0007.02.02.01.2317 și la plata sumei de 22.801,40 lei

reprezentând dobânzi de întârziere.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de control judiciar a reținut, în esență, următoarele aspecte:

În ceea ce privește excepția prescripției

dreptului material la acțiune, Curtea a reținut că este neîntemeiată față de

data încheierii procesului-verbal de conciliere, respectiv, 5 septembrie 2005,

și data introducerii cererii, 19 august 2008, cunoscut fiind faptul că,

potrivit art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, prescripția se întrerupe

prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în

folosul căruia curge prescripția, în procesul-verbal de conciliere încheiat la

5 septembrie 2005 reținându-se că „societatea recunoaște prin reprezentanți că

nu a atins valoarea maximă prevăzută în contract și este de acord să restituie

Ministerului aceste sume pe baza documentelor justificative întocmite de către

Direcția de Monitorizare și Direcția Plăți Programe”.

În

ceea ce privește motivul invocat de apelantă, în sensul că pârâta nu a fost

citată, Curtea l-a înlăturat, deoarece lipsa de procedură poate fi invocată de

partea care nu a fost legal citată - în speță, intimata-pârâtă ar fi fost

îndreptățită să invoce citarea nelegală, și nu apelanta-reclamantă, care a fost

legal citată.

Referitor la fondul cauzei, față

de faptul că schimbarea locației proiectului a fost făcută de către intimata-pârâtă

în mod unilateral, fără a fi încheiat un act adițional în acest sens Curtea a

apreciat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 11 alin. (3) din

contract cu privire la rezilierea contractului de grant și, de asemenea, sunt

aplicabile art. 18 alin. (2) și art. 18 alin. (3) din același contract.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs, în termen, reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale și

Turismului București și pârâta SC T.S.Z. SRL București.

I. Prin recursul său, Ministerul

Dezvoltării Regionale și Turismului București a invocat dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ., susținând în esență că, deși prin acțiune a solicitat

obligarea pârâtei la plata dobânzii de întârziere conform art. 18 alin. (3) din

Condițiile generale, plătibilă de la data expirării termenului de plată acordat

de minister și până la achitarea în întregime a debitului, instanța de apel a

acordat în mod greșit dobânda în cuantum fix, omițând solicitarea din acțiune

cu privire la acordarea acesteia până la achitarea în întregime a debitului.

II. Recursul declarat de pârâta SC

T.S.Z. SRL cuprinde următoarele critici ce se subsumează motivelor de

nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 3, 7 și 9 C. proc. civ.:

încălcarea competenței altei instanțe.

Se arată că litigiul dedus

judecății privește efectele unui contract administrativ - în înțelesul art.1

din Legea nr. 554/2004 - și că raportat la prevederile art. 2 din Legea nr. 554/2004

privind contenciosul administrativ, competența de soluționare a litigiului

aparține instanței de contencios administrativ.

De

asemenea, recurenta consideră că potrivit dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004

instanța competentă să soluționeze în primă instanță cauza este Curtea de Apel

București, secția de contencios administrativ și fiscal, dat fiind că actul

este încheiat de o autoritate publică centrală și anume Ministerul Dezvoltării

Regionale și Turismului.

fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii pentru următoarele

motive:

- Instanța de apel a respins – în

mod greșit - excepția prescripției dreptului la acțiune, considerând în mod

eronat că a intervenit recunoașterea debitului prin procesul-verbal de

conciliere din 5 septembrie 2005.

- În mod greșit a fost înlăturat

motivul de apel referitor la lipsa de citare a sa, la termenul când cauza a

fost soluționată în fond.

- Instanța s-a pronunțat în mod

greșit asupra plății sumelor solicitate în lipsa notificării de reziliere a

contractului de grant, în condițiile în care - niciunul din înscrisurile

reținute de instanță nu poate fi considerat ca, reprezentând o notificare.

- Instanța de fond a apreciat în

mod greșit că în speță a operat schimbarea unilaterală a locației câtă vreme nu

există vreun acționar din partea reclamantei prin care să-i fi fost imputată

această situație.

motivele pe care se sprijină, fiind încălcate dispozițiile art. 261 pct. 5 C.

proc. civ., întrucât instanța nu s-a pronunțat deloc asupra următoarelor

apărări:

- Contractul de grant nu a fost

reziliat în mod legal și nu se poate dispune restituirea prestațiilor efectuate

în temeiul contractului

- Notificarea de reziliere nu

respectă prevederile contractuale

- Contractul de grant nu cuprinde

un pact comisoriu de gr. IV, iar rezilierea contractului trebuia să fie

solicitată de Autoritatea Contractantă

- Modificarea sediului nu

afectează scopul contractului astfel că, nu se impunea acordul expres al

Autorității Contractante

Analizând decizia atacată prin

prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că ambele recursuri

sunt fondate, în limitele și pentru considerentele ce se vor arăta în

continuare:

Litigiul dedus judecății privește

efectele contractului de grant RO 0007.02.02.01.0098 din 30 decembrie 2002

încheiat între părți, contract ce este asimilat actelor administrative conform

prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Potrivit acestor prevederi – sunt

asimilate actelor administrative, în sensul legii, și contractele încheiate de

autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor

proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea

serviciilor publice, achizițiile publice (...).

În cauză, contractul dedus

judecății are drept obiect finanțarea nerambursabilă acordată de Autoritatea

Contractantă (Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului) pentru – lărgirea

activității de proiectare a structurilor de rezistență prin cuprinderea unui

segment de piață de 30 %, concomitent cu implementarea unor soluții inginerești

de mare performanță, ținând seama de nivelul ridicat de seismicitate al

teritoriului Municipiului București – contract de urmărește acoperirea unor

nevoii de interes general, prin prestarea unui serviciu public.

În atare situație fiind în

discuție prestarea unui serviciu public devin incidente prevederile art. 2 din

Legea nr. 554/2004 care stabilesc că, instanța de contencios administrativ este

competentă să soluționeze litigiile ce apar în fazele premergătoare încheierii

unui contract administrativ, precum și orice litigii legate de încheierea,

modificarea, interpretarea, executarea și încetarea contractului administrativ.

Cum ambele instanțe au nesocotit

prevederile legale menționate, încălcând competența material a altei instanțe,

respectiv a Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului

București, hotărârile sunt lovite de nulitate, motiv pentru care se impune

admiterea recursului în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (3) raportate la

art. 304 pct. 3 C. proc. civ. – cu consecința casării, atât a deciziei cât și a

sentinței și trimiterea cauzei spre soluționare în primă instanță la Tribunalul

București, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursurile declarate

de reclamantul MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ȘI TURISMULUI București și de

pârâta SC T.S.Z. SRL București împotriva deciziei comerciale nr. 461 din 6

octombrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială.

Casează

decizia recurată și sentința comercială nr. 11799 din 26 octombrie 2009,

pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, și trimite cauza

spre soluționare în primă instanță la Tribunalul București, secția de contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

11 mai 2011.