ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1813/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, la data de 20 august 2008, sub nr. 31244/3/2008, reclamantul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor București a chemat în judecată pârâta SC T.S.Z.

SRL București, solicitând instanței obligarea pârâtei la plata sumei de 96.518,73 RON fonduri Phare, reprezentând suma virată cu titlu de finanțare nerambursabilă în baza Contractului de Grant RO 0007.02.02.01.2317, și solicitată urmarea rezilierii acestui contract de către Autoritatea Contractantă în baza prevederilor art. 11 alin. (3) din Condițiile Generale ale Contractului de Grant, și obligarea pârâtei la plata dobânzii de întârziere, conform art. 18 alin. (3) din Condițiile Generale, plătibilă de la data expirării termenului de plată acordat de instituția sa și până la achitarea în întregime a debitului, până la data de 11 august 2008 dobânda de întârziere fiind în cuantum de 22.801,40 RON; cu obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată.

Prin sentința comercială nr. 10342, pronunțată la data de 8 octombrie 2008, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins acțiunea formulată de reclamantul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor București în contradictoriu cu pârâta SC T.S.Z. SRL București. Împotriva acestei sentințe a formulat apel, în termen, reclamantul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor București, la data de 9 decembrie 2008, motivele de apel fiind depuse, de asemenea, în termen, la aceeași dată. La termenul de judecată din data de 23 ianuarie 2009, prin încheierea de ședință pronunțată în dosarul nr. 31244/3/2008, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a luat act de schimbarea denumirii societății apelante Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuințelor București, conform O.U.G.

nr. 222/2008. Prin decizia comercială nr. 146, pronunțată la data de 27 martie 2009, în dosarul nr. 31244/3/2008, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a admis apelul declarat de apelantul Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței București împotriva sentinței comerciale nr. 10342 din 8 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în dosarul nr. 31244/3/2008, în contradictoriu cu intimata SC T.S.Z. SRL București; a desființat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. În rejudecare, prin sentința comercială nr. 11799, pronunțată la data de 26 octombrie 2009, în dosarul nr. 31244/3/2008, Tribunalul București, secția a VI-a comercială a respins acțiunea formulată de reclamantul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor București, în contradictoriu cu pârâta SC T.S.Z.

SRL București, ca neîntemeiată. În motivarea acestei hotărâri, instanța de fond a reținut, în esență, față de probele pe care partea a înțeles să le administreze în susținerea cererii sale, că acțiunea este neîntemeiată, deoarece reclamantul nu și-a dovedit pretențiile. Astfel, deși a susținut că pârâta SC T.S.Z. SRL a fost beneficiara unui împrumut nerambursabil în baza Contractului de Grant RO 007.02.02.01.2317, încheiat la data de 30 noiembrie 2002, reclamantul a depus la dosarul cauzei un înscris necertificat potrivit dispozițiilor art. 112 pct. 5 C. proc. civ., și care nu a fost însușit de către niciuna dintre părțile menționate în partea sa introductivă, prin semnare. Totodată, deși a susținut că în baza acestui contract a fost virat către pârâtă un avans, la data de 29 ianuarie 2003, reclamantul nu a dovedit în vreun fel acest fapt, deși i s-a pus în vedere de către instanță să depună înscrisurile ce dovedesc virarea sumei neutilizate.

Prin urmare, instanța a respins acțiunea, deoarece, deși a ordonat părții administrarea probelor pe care le-a considerat necesare, aceasta nu a înțeles să le înfățișeze. Împotriva acestei sentințe a formulat apel, în termen, reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței București, la data de 26 noiembrie 2009, motivele de apel fiind depuse, de asemenea, în termen, la aceeași dată. Prin decizia comercială nr. 461, pronunțată la data de 6 octombrie 2010, în dosarul nr. 31244./3/2008, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, ca neîntemeiată; a admis apelul formulat de apelantul-reclamant Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului București împotriva sentinței comerciale nr. 11799 din 26 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în dosarul nr. 31244/3/2008, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC T.S.Z.

SRL București; a schimbat în tot sentința atacată, în sensul că a obligat pârâta la plata sumei de 96.518,73 lei, reprezentând suma virată cu titlu de finanțare nerambursabilă în baza contractului de Grant RO 0007.02.02.01.2317 și la plata sumei de 22.801,40 lei reprezentând dobânzi de întârziere.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut, în esență, următoarele aspecte: În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, Curtea a reținut că este neîntemeiată față de data încheierii procesului-verbal de conciliere, respectiv, 5 septembrie 2005, și data introducerii cererii, 19 august 2008, cunoscut fiind faptul că, potrivit art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, în procesul-verbal de conciliere încheiat la 5 septembrie 2005 reținându-se că „societatea recunoaște prin reprezentanți că nu a atins valoarea maximă prevăzută în contract și este de acord să restituie Ministerului aceste sume pe baza documentelor justificative întocmite de către Direcția de Monitorizare și Direcția Plăți Programe”.

În ceea ce privește motivul invocat de apelantă, în sensul că pârâta nu a fost citată, Curtea l-a înlăturat, deoarece lipsa de procedură poate fi invocată de partea care nu a fost legal citată - în speță, intimata-pârâtă ar fi fost îndreptățită să invoce citarea nelegală, și nu apelanta-reclamantă, care a fost legal citată. Referitor la fondul cauzei, față de faptul că schimbarea locației proiectului a fost făcută de către intimata-pârâtă în mod unilateral, fără a fi încheiat un act adițional în acest sens Curtea a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 11 alin. (3) din contract cu privire la rezilierea contractului de grant și, de asemenea, sunt aplicabile art. 18 alin. (2) și art. 18 alin. (3) din același contract.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen, reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului București și pârâta SC T.S.Z. SRL București. I. Prin recursul său, Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului București a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând în esență că, deși prin acțiune a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii de întârziere conform art. 18 alin. (3) din Condițiile generale, plătibilă de la data expirării termenului de plată acordat de minister și până la achitarea în întregime a debitului, instanța de apel a acordat în mod greșit dobânda în cuantum fix, omițând solicitarea din acțiune cu privire la acordarea acesteia până la achitarea în întregime a debitului.

II. Recursul declarat de pârâta SC T.S.Z. SRL cuprinde următoarele critici ce se subsumează motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 3, 7 și 9 C. proc. civ.: 1. Decizia atacată este dată cu încălcarea competenței altei instanțe. Se arată că litigiul dedus judecății privește efectele unui contract administrativ - în înțelesul art.1 din Legea nr. 554/2004 - și că raportat la prevederile art. 2 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, competența de soluționare a litigiului aparține instanței de contencios administrativ. De asemenea, recurenta consideră că potrivit dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004 instanța competentă să soluționeze în primă instanță cauza este Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, dat fiind că actul este încheiat de o autoritate publică centrală și anume Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului.

2. Decizia atacată este nelegală, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii pentru următoarele motive: - Instanța de apel a respins – în mod greșit - excepția prescripției dreptului la acțiune, considerând în mod eronat că a intervenit recunoașterea debitului prin procesul-verbal de conciliere din 5 septembrie 2005. - În mod greșit a fost înlăturat motivul de apel referitor la lipsa de citare a sa, la termenul când cauza a fost soluționată în fond. - Instanța s-a pronunțat în mod greșit asupra plății sumelor solicitate în lipsa notificării de reziliere a contractului de grant, în condițiile în care - niciunul din înscrisurile reținute de instanță nu poate fi considerat ca, reprezentând o notificare.

- Instanța de fond a apreciat în mod greșit că în speță a operat schimbarea unilaterală a locației câtă vreme nu există vreun acționar din partea reclamantei prin care să-i fi fost imputată această situație. 3. Decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, fiind încălcate dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., întrucât instanța nu s-a pronunțat deloc asupra următoarelor apărări: - Contractul de grant nu a fost reziliat în mod legal și nu se poate dispune restituirea prestațiilor efectuate în temeiul contractului - Notificarea de reziliere nu respectă prevederile contractuale - Contractul de grant nu cuprinde un pact comisoriu de gr.

IV, iar rezilierea contractului trebuia să fie solicitată de Autoritatea Contractantă - Modificarea sediului nu afectează scopul contractului astfel că, nu se impunea acordul expres al Autorității Contractante Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt fondate, în limitele și pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Litigiul dedus judecății privește efectele contractului de grant RO 0007.02.02.01.0098 din 30 decembrie 2002 încheiat între părți, contract ce este asimilat actelor administrative conform prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Potrivit acestor prevederi – sunt asimilate actelor administrative, în sensul legii, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice (...).

În cauză, contractul dedus judecății are drept obiect finanțarea nerambursabilă acordată de Autoritatea Contractantă (Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului) pentru – lărgirea activității de proiectare a structurilor de rezistență prin cuprinderea unui segment de piață de 30 %, concomitent cu implementarea unor soluții inginerești de mare performanță, ținând seama de nivelul ridicat de seismicitate al teritoriului Municipiului București – contract de urmărește acoperirea unor nevoii de interes general, prin prestarea unui serviciu public. În atare situație fiind în discuție prestarea unui serviciu public devin incidente prevederile art. 2 din Legea nr. 554/2004 care stabilesc că, instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze litigiile ce apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum și orice litigii legate de încheierea, modificarea, interpretarea, executarea și încetarea contractului administrativ.

Cum ambele instanțe au nesocotit prevederile legale menționate, încălcând competența material a altei instanțe, respectiv a Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București, hotărârile sunt lovite de nulitate, motiv pentru care se impune admiterea recursului în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (3) raportate la art. 304 pct. 3 C. proc. civ. – cu consecința casării, atât a deciziei cât și a sentinței și trimiterea cauzei spre soluționare în primă instanță la Tribunalul București, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamantul MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ȘI TURISMULUI București și de pârâta SC T.S.Z. SRL București împotriva deciziei comerciale nr. 461 din 6 octombrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială. Casează decizia recurată și sentința comercială nr. 11799 din 26 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, și trimite cauza spre soluționare în primă instanță la Tribunalul București, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2011.