ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 676/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 676/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Soluția instanței de fond

1.1. Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca urmare a stabilirii competenței soluționării cauzei

în favoarea acestei instanțe, prin decizia nr. 692 din 9 februarie 2012

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal, în cadrul regulatorului de competență, reclamantul

Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței a solicitat, în contradictoriu cu

pârâta SC O.C. SRL, obligarea acesteia la plata următoarelor sume de bani:

7133,45 RON, debit aferent cofinanțării de la bugetul de stat, 279,84 RON,

dobânda de întârziere aferentă cofinanțării, 5.927,91 euro, debit aferent

fondurilor Phare, 60,42 euro, dobânda de întârziere aferentă fondurilor Phare

și 15,49 euro, comision bancar, precum și obligarea pârâtei la plata dobânzii

de întârziere, potrivit art. 18 alin. (3) din condițiile generale.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că pârâta a fost beneficiara unui împrumut nerambursabil

în baza contractului de grant ce urma să fie utilizat pentru realizarea

proiectului „G.T.C.”, autoritatea contractantă s-a obligat să participe cu

91,18%, restul fiind contribuția pârâtei, care a primit un avans de 33.070,4

euro, fiind necesar a justifica prin intermediul rapoartelor tehnice și

financiare intermediar și final modul de utilizare a finanțării.

Totodată, a susținut că,

în urma verificărilor efectuate, s-a reținut că sumele prevăzute în proiect nu au

fost cheltuite în totalitate, iar unele cheltuieli nu erau eligibile, motiv pentru

care pârâta a fost notificată cu privire la neregulile sesizate și la sumele ce

trebuiau restituite, dar întrucât nu s-a ajuns la un punct de vedere comun au fost

aplicate prevederile art. 17 alin. (2) din condițiile generale, iar valoarea finanțării

nerambursabile a fost recalculată proporțional cu suma costurilor total eligibile,

pârâta datorând sumele solicitate prin prezenta cerere.

Prin întâmpinare, pârâta

a arătat, în esență, că înțelege să conteste nota justificativă din 12 martie 2008

la care se face referire prin notificarea reclamantului din 3 aprilie 2009, apreciind

că în realitate cheltuiala neeligibilă se ridică la suma de 945,01 euro.

Prin notele scrise depuse

la dosar, pârâta a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii

prealabile, apreciind că în cauză au fost depășite termenele prevăzute de art. 7

alin. (6) din Legea nr. 554/2004.

1.3. Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 5281 din 26

septembrie 2012, a respins excepția inadmisibilității, ca neîntemeiată, a admis

acțiunea formulată de reclamantă și a obligat pârâta la plata către reclamant a

sumelor de 7.133,45 RON reprezentând debit aferent cofinanțării de la bugetul de

stat, 279,84 RON dobândă de întârziere aferentă cofinanțării, 5.927,91 euro debit

aferent fondurilor Phare, 60,42 euro dobândă de întârziere aferentă fondurilor Phare

și 15,49 euro comision bancar.

Totodată, a obligate pârâta

la plata către reclamant a dobânzii de întârziere, conform art. 18 alin. (3) din

condițiile generale, începând cu data expirării termenului de plată și până la achitarea

integrală a debitului.

1.4. Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

În speță, s-a apreciat

că, în raport cu obiectul cauzei care vizează sume de bani izvorâte dintr-un contract

administrativ, procedura reglementată de dispozițiile art. 720

1

alin. (1)-alin. (5) C. proc. civ. la care face trimitere art. 7 alin. (6) din Legea

nr. 554/2004 a fost respectată de reclamant, astfel încât această condiție de admisibilitate

a acțiunii în contencios administrativ este îndeplinită.

Pe fondul cauzei, prima

instanță a reținut că î

n

baza contractului de grant încheiat între Ministerul Integrării Europene, în calitate

de autoritate contractantă și Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei,

în calitate de autoritate de implementare, pârâta SC O.C. SRL a beneficiat de finanțare

nerambursabilă pentru implementarea proiectului „G.T.C.”.

Potrivit dispozițiilor

art. 3.1. din condițiile speciale ale contractului, costul total al acțiunii, eligibil

pentru finanțare din partea autorității contractante, a fost estimat la 45.338

euro, autoritatea contractantă angajându-se să asigure o finanțare de maximum 41.338

euro, echivalentă cu 91,18% din costul total eligibil estimat, conform art. 3.2

din condițiile speciale. Potrivit art. 4 din condițiile speciale ale contractului,

pentru implementarea proiectului, pârâta a primit un avans de 33.070,4 euro (80%

din suma stipulată inițial), sumă ce trebuia să fi întrebuințată în scopul și în

condițiile prevăzute de contract.

În urma verificării cererii

de plată finale și a documentelor prezentate în evidența cheltuielilor, întocmite

de către beneficiar și avizate de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale,

s-a constatat că sumele prevăzute în proiect nu au fost cheltuite în totalitate,

iar unele cheltuieli nu sunt eligibile, conform notei justificative întocmite de

Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale la data de 12 martie 2008, beneficiarul

trebuia astfel să returneze acestuia suma 7.903,89 euro, defalcată pe surse de finanțare,

respectiv, 5.927,91 euro reprezentând fonduri Phare și 7.133,45 RON reprezentând

cofinanțare de la bugetul de stat.

Reclamantul a notificat

pârâta cu privire la neregulile constatate în desfășurarea proiectului, precum și

la obligația de restituire a sumelor menționate și a comisioanelor aferente fondurilor

Phare primite, dar aceasta nu a dat curs înștiințării de plată.

Astfel cum rezultă din

procesul-verbal din 18 iunie 2009, reprezentantul pârâtei a cerut o amânare de 5

zile calendaristice pentru a solicita, în scris, documentele și informațiile pe

care le consideră necesare în vederea exprimării unui punct de vedere referitor

la eligibilitatea cheltuielilor constatate de către Ministerul Muncii, Familiei

și Protecției Sociale.

Ulterior, pârâta a comunicat

reclamantului faptul că a luat act de neeligibilitatea cheltuielilor prezentate

de către Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale în nota justificativă

întocmită la data de 12 martie 2008, a contestat o parte din sume, precizând că

autoritatea de implementare nu i-a prezentat nota justificativă, susținere ce nu

a fost primită având în vedere că prin adresa din 24 iunie 2009 pârâta combate punctual

aspectele reținute în nota respectivă, fapt ce confirmă luarea la cunoștință.

Așa fiind, prima instanță

a reținut că reclamantul a făcut aplicarea prevederilor art. 17.2. din condițiile

generale ale contractului de grant, valoarea finanțării nerambursabile fiind recalculată

proporțional cu suma costurilor total eligibile, iar pârâta nu și-a îndeplinit obligația

asumată conform art. 1 din condițiile generale ale contractului de grant, respectiv

de a implementa acțiunea pe propria răspundere și în conformitate cu descrierea

acțiunii din Anexa nr. 1 la contract.

Prin urmare, întrucât

pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale și nu a oferit explicații satisfăcătoare

cu privire la neonorarea acestora, în mod legal, reclamantul a decis rezilierea

contractului de grant și a notificat pârâta cu privire la obligativitatea restituirii

finanțării.

Împotriva sentinței civile

din 26 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ

și fiscal, a formulat recurs pârâta SC O.C. SRL solicitând admiterea acestuia, modificarea

în totalitate a sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată,

precum și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, invocând ca

temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de atac

se aduc, în esență, următoarele critici sentinței atacate:

Este greșită soluția instanței

de fond asupra excepției inadmisibilității acțiunii, fiind încălcate, aplicate greșit

dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Se arată că termenul de

6 luni prevăzut de art. 7 alin. (6) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a început să

curgă la 12 martie 2008 când organele de control au constatat încălcarea obligațiilor

contractuale și producerea prejudiciului, întocmind nota justificativă și nu de

la data convocării la conciliere din 26 mai 2009 sau 18 iunie 2009, când s-a întocmit

procesul-verbal de conciliere.

Soluția primei instanțe,

pe fondul cauzei, este nelegală.

Se susține că nu au fost

examinate apărările formulate în cuprinsul întâmpinării și concluziilor scrise,

încălcându-se prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

Sunt reiterate aspecte

referitoare la cererea din 4 septembrie 2009 adresată A.N.R.M.A.P., nota justificativă

a Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale din 12 iunie 2009, precum și

cu privire la constatările echipei de control din cadrul Direcției Control Antifraudă

Fonduri Comunitare, Capitolul 6 și 8 care, în opinia recurentei, combat constatările

de la pct. III din adresa din 13 august 2009 a Ministerului Dezvoltării și Locuinței.

Recurenta a depus la dosar

și note scrise prin care a reiterat criticile și argumentele expuse în cererea de

recurs.

Ministerul Dezvoltării

Regionale și Administrației Publice a formulat întâmpinare prin care a solicitat

respingerea recursului ca nefondat și a combătut criticile recurentei, susținând

legalitatea și temeinicia sentinței recurate.

În ceea ce privește respectarea

dispozițiilor art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, se arată că termenul prevăzut

de aceste dispoziții curge de la data de 31 martie 2009, când a fost finalizat controlul

de autoritatea contractantă, astfel că soluția asupra excepției inadmisibilității

acțiunii este corectă.

În ceea ceprivește fondul

cauzei, se menționează că recurenta nu aduce nicio critică sentinței atacate ci

reia argumentele expuse la fond, prin întâmpinarea depusă la dosar.

Soluția instanței de recurs

Înalta Curte, analizând

recursul formulat, apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează

a fi expuse în continuare.

Criticile privind soluția

instanței de fond asupra excepției invocate nu sunt întemeiate.

Potrivit dispozițiilor

art. 12.4. din anexa nr. II, referitoare la prevederi generale și administrative

la contractul de grant menționat, autoritatea contractantă poate solicita rambursarea

totală sau parțială a sumelor deja plătite beneficiarului din finanțarea nerambursabilă,

proporțional cu gravitatea erorilor în cauză și după ce a permis depunerea observațiilor

beneficiarului.

Deci, sumele solicitate

a fi plătite de recurentă decurg din executarea unui contract administrativ, această

calificare nefiind contestată în vreun fel de părțile din litigiu.

Astfel, incidente cauzei

sunt dispozițiile art. 7 alin. (6) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cum de altfel

corect a reținut și instanța de fond.

Organismul investit cu

drept de control și cu atributul de a putea rezilia contractul este autoritatea

contractantă, respectiv Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice

(Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței).

Controlul efectuat de

autoritatea contractantă a fost finalizat la 31 martie 2009 conform notei din  31

martie 2009, urmată de notificarea către recurentă 3 aprilie 2009 privind restituirea

debitului.

Prin urmare, data la care

s-au constatat încălcări ale obligațiilor contractuale de către cel în drept, este

data finalizării controlului, respectiv 31 martie 2009, dată de la care începe să

curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 7 alin. (6) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

În concluzie, atât convocarea

la conciliere conform adresei din 26 mai 2009 cât și concilierea din 18 iunie 2009,

care echivalează cu plângerea prealabilă, au fost realizate cu respectarea termenului

menționat, criticile recurentei fiind neîntemeiate, soluția de respingere a excepției

invocate fiind corectă.

În ceea ce privește soluția

pe fondul cauzei, instanța de recurs apreciază că aceasta este corectă.

Deși recurenta susține

că hotărârea recurată nu respectă cerințele prevăzute de art. 261 pct. 5 C. proc.

civ., în sensul că nu s-au examinat apărările formulate, această critică este formulată

în termeni generali, fără a se arăta în concret care apărări au fost omise în cadrul

controlului de legalitate efectuat de instanța de fond.

Însă, după cum se constată,

în cuprinsul hotărârii recurate sunt prezentate motivele de fapt și de drept care

au format convingerea instanței în sensul soluției pronunțate, fiind analizate apărările

recurentei-pârâte, astfel că nu se poate reține încălcarea dispozițiilor art. 261

pct. 5 C. proc. civ.

În altă ordine, deși recurenta-pârâtă,

în cererea de recurs, invocă nelegalitatea sentinței atacate, se limitează a prezenta

doar demersurile către A.N.R.M.A.P. cât și constatările Direcției de Control Antifraudă

Fonduri Comunitare transpuse în procesul-verbal din 14 noiembrie 2007, susținând

că acestea combat constatările reclamantului, însă această susținere nu se confirmă.

Potrivit art. 32

1

alin. (1) și alin. (2) din H.G. nr. 457/2008 privind cadrul instituțional de coordonare

și gestionare a instrumentelor structurale: „(1) În exercitarea atribuțiilor prevăzute

la art. 17 pct. 36, autoritatea de management realizează verificări în scopul de

a se asigura că normele comunitare și naționale privind achizițiile publice au fost

respectate în efectuarea cheltuielilor declarate de beneficiari. (2) Verificările

prevăzute la alin. (1) se realizează ulterior semnării contractelor de achiziție

publică de către beneficiari”.

Conform art. 32

4

din același act normativ, „(1) În cazul în care autoritatea de management

consideră că au existat încălcări ale legislației comunitare sau naționale privind

achizițiile publice, stabilește și aplică corecții financiare, în condițiile O.U.G.

nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute

în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale

aferente acestora. (2) În exercitarea atribuției prevăzute la alin. (1), autoritatea

de management nu este condiționată în luarea deciziilor de activitățile desfășurate

de A.N.R.M.A.P. și U.C.V.A.P. (…)”.

Conform acestor dispoziții,

controlul exercitat de autoritatea de management este distinct, independent de un

eventual control al A.N.R.M.A.P., constatările acestei autorități fiind cele relevante

cu privire la respectarea legislației comunitare și naționale privind achizițiile

publice în cadrul proiectelor, contractelor care implică fonduri comunitare.

Pe de altă parte, cele

constatate de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, în calitate de

autoritate de implementare și menționate în nota justificativă depusă la dosarul

cauzei referitoare la nereguli, costuri neeligibile, cu privire la proiectul cu

titlul „G.T.C.” al cărei beneficiar a fost recurenta, nu au fost dovedite ca fiind

nelegale, nefiind formulate, dezvoltate nici critici în acest sens.

De asemenea, simplele

referiri ale recurentei la o cerere adresată A.N.R.M.A.P. sunt fără relevanță în

cauză.

Mai mult, conform adresei

din 16 februarie 2010, A.N.R.M.A.P. a comunicat recurentei că nu se poate pronunța

asupra procedurii de atribuire pe care aceasta a derulat-o (Dosar nr. 50020/3/2010

al Curții de Apel București).

În altă ordine, controlul

autorității contractante a fost exercitat în temeiul dispozițiilor contractuale,

condiții generale, asumate de părți, respectiv art. 2.6., art. 12.1., art. 12.2.

Sumele solicitate de reclamant

a fi returnate de pârâtă prin cererea dedusă judecății se compun din sume ce nu

au fost cheltuite în totalitate și cheltuieli neeligibile conform notei justificative

întocmite de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale.

Controlul Direcției de

Control și Antifraudă Fonduri Comunitare a fost efectuat la sesizarea Autorității

de Audit de pe lângă Curtea de Conturi din 8 iunie 2007.

După cum se constată,

potrivit procesului-verbal din 14 noiembrie 2007 al Direcției de Control și

Antifraudă Fonduri Comunitare, tema acestui control a vizat utilitatea instalației

de filtrat aerul și a celei de brichetat în cadrul proiectului.

Astfel, față de cele reținute

în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată și argumentele de fapt și de

drept pe care aceasta s-a întemeiat, supuse analizei instanței de contencios administrativ,

referirile recurentei la constatările și concluziile Direcției de Control și

Antifraudă Fonduri Comunitare sunt fără relevanță, cât timp sumele solicitate a

fi rambursate nu au legătură cu utilitatea instalațiilor menționate în cadrul proiectului.

Față de toate considerentele

expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I, alin. (3) C. proc. civ.,

art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, va respinge recursul formulat,

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC O.C. SRL împotriva sentinței nr. 5281 din 26 septembrie 2012 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 februarie 2014.