ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1132/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Petiționarul C.V. s-a adresat cu 2 plângeri penale la

Parchetul Militar Cluj înregistrate sub numerele 80/P/1993 și respectiv

146/P/1993 susținând că făptuitorii, cpt. O.I. și cpt. C.V. din cadrul Poliției

Județului Cluj se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii de abuz de încredere,

întrucât la data de 22 noiembrie 1990 i-au cerut sub formă de împrumut mai

multe bijuterii din aur, sub motivul că intenționau să organizeze un flagrant,

după care urmau să-i fie restituite aceste bunuri.

Prin rezoluția din 20 martie

1996 s-au conexat cele 2 cauze privind pe făptuitorii menționați, dispunându-se

neînceperea urmăririi penale, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10

lit. a) C. proc. pen. pentru comiterea infracțiunii de abuz de încredere,

apreciindu-se că fapta nu există, martorii propuși de petent au infirmat

susținerile acestuia, iar făptuitorii au negat atât versiunea petentului, cât

și a martorilor propuși de acesta, iar martorii, membri de familie ai

petentului nu pot fi audiați întrucât se urmărește restituirea unor cantități

de aur confiscate anterior în condițiile legii, petentul fiind cunoscut ca

fiind traficant de aur.

La data de 26 aprilie 2001

petentul a formulat plângere împotriva rezoluției de neînceperea urmăririi

penale, iar prin ordonanța din 7 octombrie 2002 a procurorului militar ierarhic

superior s-a dispus respingerea plângerii și menținerea soluției de neînceperea

urmăririi penale.

Soluția a fost comunicată la

adresa indicată de petent, însă comunicarea a fost reținută la Parchetul

Militar, întrucât destinatarul nu a fost găsit. Ulterior, prin avocat ales,

persoana vătămată a solicitat Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar o

copie a ordonanței ce i-a fost comunicată la data de 18 februarie 2008.

Petentul s-a adresat

instanței de judecată potrivit art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen.

Prin sentința penală nr. 25

din 23 iulie 2008 Tribunalul Militar Cluj a dispus declinarea competenței de

soluționare a plângerii formulată de persoana vătămată C.V. împotriva

rezoluției de neînceperea urmăririi penale dispusă în dosarul nr. 80/P/1993 în

favoarea Curții de Apel Cluj care prin sentința penală nr. 142 din 10 decembrie

2008 a respins plângerea ca nefondată.

Cu ocazia soluționării

plângerii la această instanță, s-au pus în discuție 2 excepții referitoare la

tardivitatea plângerii formulată de petent și la intervenția prescripției

penale.

Cu privire la tardivitatea

plângerii formulată de petent instanța a considerat că, chiar dacă plângerea

formulată de petent este în termen, în cauză s-a împlinit prescripția

răspunderii penale a făptuitorilor.

Petentul a predat

bijuteriile de bunăvoie făptuitorilor la data de 23 noiembrie 1990, urmând a fi

restituite după organizarea flagrantului, ceea ce nu s-a realizat, de unde rezultă

că s-a comis infracțiunea de abuz de încredere prevăzută de art. 213 C. pen.,

faptă ce este pedepsită cu închisoarea de la 3 luni la 4 ani.

De la data presupusei fapte,

respectiv 23 noiembrie 1990 și până la data judecării cauzei au trecut 18 ani,

deci mai mult de 7 ani și jumătate așa cum prevăd dispozițiile art. 124 C. pen.

privind prescripția specială, iar potrivit art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc.

pen., acțiunea penală neputând fi pusă în mișcare.

Împotriva hotărârii

sus-menționată petentul a formulat plângere, solicitând punerea în mișcare a

acțiunii penale față de făptuitori.

Recursul declarat este

nefondat.

Examinând hotărârea atacată

precum și actele și lucrările dosarului se constată că în cauză plângerea

petiționarului a vizat soluția de neînceperea urmăririi penale dată de procuror

la data de 20 martie 1996 prin ordonanța nr. 146/P/1993.

Instanța în mod corect a

reținut că s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale prevăzut

de art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen.

Potrivit art. 121 C. pen.

prescripția înlătură răspunderea penală, termenul de prescripție fiind stabilit

de lege în raport cu pedeapsa prevăzută pentru infracțiunea comisă.

Conform art. 123 C. pen.

termenul de prescripție prevăzut de art. 122 C. pen. se întrerupe prin îndeplinirea

oricărui act efectuat în timpul urmăririi penale sau al judecății, care

potrivit legii trebuie comunicat învinuitului sau inculpatului în desfășurarea

procesului penal.

În cauză, în mod corect s-a

constatat că s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale care în

speță este de 7 ani și jumătate.

În consecință, recursul

petiționarului va fi respins și se va menține rezoluția a cărei desființare s-a

solicitat de către petiționar.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petiționarul C.V. împotriva sentinței penale nr. 142 din 10 decembrie

2008 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Obligă recurentul petiționar la

plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

27 martie 2009.