ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1132/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Petiționarul C.V. s-a adresat cu 2 plângeri penale la Parchetul Militar Cluj înregistrate sub numerele 80/P/1993 și respectiv 146/P/1993 susținând că făptuitorii, cpt. O.I. și cpt. C.V. din cadrul Poliției Județului Cluj se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii de abuz de încredere, întrucât la data de 22 noiembrie 1990 i-au cerut sub formă de împrumut mai multe bijuterii din aur, sub motivul că intenționau să organizeze un flagrant, după care urmau să-i fie restituite aceste bunuri. Prin rezoluția din 20 martie 1996 s-au conexat cele 2 cauze privind pe făptuitorii menționați, dispunându-se neînceperea urmăririi penale, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen. pentru comiterea infracțiunii de abuz de încredere, apreciindu-se că fapta nu există, martorii propuși de petent au infirmat susținerile acestuia, iar făptuitorii au negat atât versiunea petentului, cât și a martorilor propuși de acesta, iar martorii, membri de familie ai petentului nu pot fi audiați întrucât se urmărește restituirea unor cantități de aur confiscate anterior în condițiile legii, petentul fiind cunoscut ca fiind traficant de aur. La data de 26 aprilie 2001 petentul a formulat plângere împotriva rezoluției de neînceperea urmăririi penale, iar prin ordonanța din 7 octombrie 2002 a procurorului militar ierarhic superior s-a dispus respingerea plângerii și menținerea soluției de neînceperea urmăririi penale.

Soluția a fost comunicată la adresa indicată de petent, însă comunicarea a fost reținută la Parchetul Militar, întrucât destinatarul nu a fost găsit. Ulterior, prin avocat ales, persoana vătămată a solicitat Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar o copie a ordonanței ce i-a fost comunicată la data de 18 februarie 2008. Petentul s-a adresat instanței de judecată potrivit art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen. Prin sentința penală nr. 25 din 23 iulie 2008 Tribunalul Militar Cluj a dispus declinarea competenței de soluționare a plângerii formulată de persoana vătămată C.V. împotriva rezoluției de neînceperea urmăririi penale dispusă în dosarul nr. 80/P/1993 în favoarea Curții de Apel Cluj care prin sentința penală nr. 142 din 10 decembrie 2008 a respins plângerea ca nefondată.

Cu ocazia soluționării plângerii la această instanță, s-au pus în discuție 2 excepții referitoare la tardivitatea plângerii formulată de petent și la intervenția prescripției penale. Cu privire la tardivitatea plângerii formulată de petent instanța a considerat că, chiar dacă plângerea formulată de petent este în termen, în cauză s-a împlinit prescripția răspunderii penale a făptuitorilor. Petentul a predat bijuteriile de bunăvoie făptuitorilor la data de 23 noiembrie 1990, urmând a fi restituite după organizarea flagrantului, ceea ce nu s-a realizat, de unde rezultă că s-a comis infracțiunea de abuz de încredere prevăzută de art. 213 C. pen., faptă ce este pedepsită cu închisoarea de la 3 luni la 4 ani.

De la data presupusei fapte, respectiv 23 noiembrie 1990 și până la data judecării cauzei au trecut 18 ani, deci mai mult de 7 ani și jumătate așa cum prevăd dispozițiile art. 124 C. pen. privind prescripția specială, iar potrivit art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., acțiunea penală neputând fi pusă în mișcare. Împotriva hotărârii sus-menționată petentul a formulat plângere, solicitând punerea în mișcare a acțiunii penale față de făptuitori. Recursul declarat este nefondat. Examinând hotărârea atacată precum și actele și lucrările dosarului se constată că în cauză plângerea petiționarului a vizat soluția de neînceperea urmăririi penale dată de procuror la data de 20 martie 1996 prin ordonanța nr. 146/P/1993.

Instanța în mod corect a reținut că s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale prevăzut de art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. Potrivit art. 121 C. pen. prescripția înlătură răspunderea penală, termenul de prescripție fiind stabilit de lege în raport cu pedeapsa prevăzută pentru infracțiunea comisă. Conform art. 123 C. pen. termenul de prescripție prevăzut de art. 122 C. pen. se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act efectuat în timpul urmăririi penale sau al judecății, care potrivit legii trebuie comunicat învinuitului sau inculpatului în desfășurarea procesului penal. În cauză, în mod corect s-a constatat că s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale care în speță este de 7 ani și jumătate.

În consecință, recursul petiționarului va fi respins și se va menține rezoluția a cărei desființare s-a solicitat de către petiționar. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul C.V. împotriva sentinței penale nr. 142 din 10 decembrie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 martie 2009.