ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 847/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

În anul 1998, petentul I.I.I.

a depus o plângere penală la Parchetul Militar Cluj, împotriva fostei sale

soții C.R. și căpitanului de poliție C.M. (actualmente inspector șef adjunct la

Inspectoratul Poliției județului Alba) pentru comiterea infracțiunilor de fals

intelectual și uz de fals prevăzute de art. 289 și art. 291 C. pen.

S-a arătat că, în anul 1996,

în timpul soluționării unui dosar civil, în care fosta sa soție își împărțea

bunurile comune, Judecătoria Aiud a făcut o adresă către Poliția orașului Ocna

Mureș, în care s-au cerut relații cu privire la bunurile luate în anul 1991 de

C.R. de la fostul ei soț.

Poliția în adresa de

răspuns, semnată de C.M., a comunicat instanței că au fost luate diferite

bunuri, însă s-a menționat eronat că ridicarea bunurilor a avut loc în prezența

lui I.I.I.

Prin rezoluția din 17 martie

1999, Parchetul Militar Cluj a dispus neînceperea urmăririi penale, în dosarul

nr. 37/P/1998, privind pe C.M. și C.R., motivându-se că nu sunt elemente

constitutive ale infracțiunilor reclamate.

Plângerea împotriva sus-menționatei

rezoluții, formulată de petent a fost respinsă prin ordonanța din 26 februarie

2001, a prim procurorului militar al Parchetului Militar Cluj.

Prin rezoluția din 12

octombrie 2001, secția Parchetelor Militare din Parchetul de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție, a dispus infirmarea soluției adoptată de Parchetul Militar

Cluj și continuarea cercetărilor.

Conform rezoluției din 11

decembrie 2001, prim procurorul militar al Parchetului Militar Cluj a dispus în

temeiul art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale

în cauza respectivă, motivându-se că nu s-a dovedit că ofițerul reclamat a

acționat cu intenție de a nedreptăți pe petent.

Plângerea petentului

împotriva rezoluției de neînceperea urmăririi penale, adoptată de Parchetul

Militar Cluj la 11 decembrie 2001, a fost respinsă, soluția fiind considerată

legală și temeinică, motivându-se că nu a existat intenție delictuoasă la cei

reclamați.

După respingerea plângerilor

formulate, petentul s-a adresat cu plângere în baza art. 278

1

alin.

(1) C. proc. pen., la Judecătoria Aiud.

Prin sentința penală nr.

1163 din 20 iulie 2004, Judecătoria Aiud și-a declinat competența de

soluționare a plângerii, în baza art. 40 și art. 42 C. proc. pen., raportate la

art. 278

1

din același cod, în favoarea Curții de Apel Alba Iulia,

care este instanța competentă să judece în primă instanță faptele pentru care

se plânge petentul.

Prin sentința penală nr. 31

din 9 noiembrie 2004, curtea de apel menționată a respins plângerea formulată

de petent împotriva rezoluției procurorului în dosarul nr. 37/P/1998 al

Parchetului Militar Cluj, față de cei doi intimați, la data de 11 decembrie

2001 și a menținut soluția din rezoluția atacată.

Se motivează că singurul

aspect din adeverința în discuție care nu corespunde realității este mențiunea

greșită privind prezența la locul faptei a petentului I.I.I.

Această mențiune eronată, nu

a produs și nu ar produce efecte juridice, fiind pusă pe seama intervalului

mare de timp scurs de la data luării bunurilor, la data întocmirii adresei.

Se menționează că nu există

nici un indiciu sau probe că maiorul C..M. a întocmit adresa cu mențiunea

greșită, pentru a o favoriza pe C.R.

S-a concluzionat că a lipsit

intenția specifică a infracțiunilor de fals intelectual și uz de fals, astfel

că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni.

Împotriva sentinței au

declarat recurs petentul I.I.I., susținând că greșit s-a dispus neînceperea

urmăririi penale și s-a respins plângerea sa împotriva rezoluțiilor procurorului.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea actelor

premergătoare, a ordonanțelor de neîncepere a urmăririi penale, a sentinței

recurate și a susținerilor părților, se constată că prima instanță a făcut o

analiză judicioasă a dosarului cauzei, reținând corect că nu există nici un

indiciu sau probă care să ducă la concluzia că cei reclamați au acționat cu

intenția de a defavoriza pe petiționar, de vreme ce fapta imputată nu a produs

și nici nu poate produce efecte juridice.

Mențiunea greșită din adresa

în discuție, cu privire la prezenta la primirea bunurilor, a lui I.I.I., a fost

posibilă datorită intervalului mare de timp scurs de la faptul respectiv, la

data întocmirii adresei.

Deci, corect s-a

concluzionat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de

fals intelectual și uz de fals.

Pentru aceste motive și cum

nu se constată nici motive care se iau în considerare din oficiu, recursul

examinat nu este fondat, urmând în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., a fi respins.

Totodată, urmează a obliga

pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petentul I.I.I. împotriva sentinței penale nr. 31 din 9

noiembrie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia.

Obligă pe recurent să

plătească statului suma de 600.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 4 februarie 2005.