ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 847/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: În anul 1998, petentul I.I.I. a depus o plângere penală la Parchetul Militar Cluj, împotriva fostei sale soții C.R. și căpitanului de poliție C.M. (actualmente inspector șef adjunct la Inspectoratul Poliției județului Alba) pentru comiterea infracțiunilor de fals intelectual și uz de fals prevăzute de art. 289 și art. 291 C. pen. S-a arătat că, în anul 1996, în timpul soluționării unui dosar civil, în care fosta sa soție își împărțea bunurile comune, Judecătoria Aiud a făcut o adresă către Poliția orașului Ocna Mureș, în care s-au cerut relații cu privire la bunurile luate în anul 1991 de C.R. de la fostul ei soț.

Poliția în adresa de răspuns, semnată de C.M., a comunicat instanței că au fost luate diferite bunuri, însă s-a menționat eronat că ridicarea bunurilor a avut loc în prezența lui I.I.I. Prin rezoluția din 17 martie 1999, Parchetul Militar Cluj a dispus neînceperea urmăririi penale, în dosarul nr. 37/P/1998, privind pe C.M. și C.R., motivându-se că nu sunt elemente constitutive ale infracțiunilor reclamate. Plângerea împotriva sus-menționatei rezoluții, formulată de petent a fost respinsă prin ordonanța din 26 februarie 2001, a prim procurorului militar al Parchetului Militar Cluj. Prin rezoluția din 12 octombrie 2001, secția Parchetelor Militare din Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, a dispus infirmarea soluției adoptată de Parchetul Militar Cluj și continuarea cercetărilor.

Conform rezoluției din 11 decembrie 2001, prim procurorul militar al Parchetului Militar Cluj a dispus în temeiul art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale în cauza respectivă, motivându-se că nu s-a dovedit că ofițerul reclamat a acționat cu intenție de a nedreptăți pe petent. Plângerea petentului împotriva rezoluției de neînceperea urmăririi penale, adoptată de Parchetul Militar Cluj la 11 decembrie 2001, a fost respinsă, soluția fiind considerată legală și temeinică, motivându-se că nu a existat intenție delictuoasă la cei reclamați. După respingerea plângerilor formulate, petentul s-a adresat cu plângere în baza art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., la Judecătoria Aiud.

Prin sentința penală nr. 1163 din 20 iulie 2004, Judecătoria Aiud și-a declinat competența de soluționare a plângerii, în baza art. 40 și art. 42 C. proc. pen., raportate la art. 278 1 din același cod, în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, care este instanța competentă să judece în primă instanță faptele pentru care se plânge petentul. Prin sentința penală nr. 31 din 9 noiembrie 2004, curtea de apel menționată a respins plângerea formulată de petent împotriva rezoluției procurorului în dosarul nr. 37/P/1998 al Parchetului Militar Cluj, față de cei doi intimați, la data de 11 decembrie 2001 și a menținut soluția din rezoluția atacată. Se motivează că singurul aspect din adeverința în discuție care nu corespunde realității este mențiunea greșită privind prezența la locul faptei a petentului I.I.I.

Această mențiune eronată, nu a produs și nu ar produce efecte juridice, fiind pusă pe seama intervalului mare de timp scurs de la data luării bunurilor, la data întocmirii adresei. Se menționează că nu există nici un indiciu sau probe că maiorul C..M. a întocmit adresa cu mențiunea greșită, pentru a o favoriza pe C.R. S-a concluzionat că a lipsit intenția specifică a infracțiunilor de fals intelectual și uz de fals, astfel că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni. Împotriva sentinței au declarat recurs petentul I.I.I., susținând că greșit s-a dispus neînceperea urmăririi penale și s-a respins plângerea sa împotriva rezoluțiilor procurorului. Recursul nu este fondat.

Din examinarea actelor premergătoare, a ordonanțelor de neîncepere a urmăririi penale, a sentinței recurate și a susținerilor părților, se constată că prima instanță a făcut o analiză judicioasă a dosarului cauzei, reținând corect că nu există nici un indiciu sau probă care să ducă la concluzia că cei reclamați au acționat cu intenția de a defavoriza pe petiționar, de vreme ce fapta imputată nu a produs și nici nu poate produce efecte juridice. Mențiunea greșită din adresa în discuție, cu privire la prezenta la primirea bunurilor, a lui I.I.I., a fost posibilă datorită intervalului mare de timp scurs de la faptul respectiv, la data întocmirii adresei. Deci, corect s-a concluzionat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual și uz de fals.

Pentru aceste motive și cum nu se constată nici motive care se iau în considerare din oficiu, recursul examinat nu este fondat, urmând în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fi respins. Totodată, urmează a obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul I.I.I. împotriva sentinței penale nr. 31 din 9 noiembrie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 600.000 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 februarie 2005.