ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra
contestației la executare;
În baza
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Dosarul privind prezenta
contestație în anulare a fost repartizat aleatoriu, prin programul informatic, completului
de judecată nr. 3 al Secției penale a Înaltei Curți, complet care - făcând
referire la Hotărârea nr. 367 din 10 aprilie 2008 a Plenului Consiliului Superior
al Magistraturii (anexată în dosar) - a dispus, prin încheierea din 19 ianuarie
2011, trimiterea dosarului la completul nr. 2 al Înaltei Curți, complet de
judecată care constată următoarele:
La data de 10
noiembrie 2010, a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți, fiind format
prezentul dosar, contestația la executare formulată de numiții C.I. și R.R.G.
împotriva deciziei penale nr. 1504 din 20 aprilie 2010 a Înaltei Curți de
Casație și Justiție, secția penală, decizie prin care au fost soluționate
recursurile declarate de Ministerul Public, părțile civile și cei 2 inculpați
(contestatorii din prezenta cauză).
Temeiurile de
drept invocate de contestatori au fost cele prevăzute de art. 461 lit. c) și,
respectiv, art. 463 alin. (1) C. proc. pen.
În sinteză,
ceea ce se contestă sunt aspectele civile ale hotărârii, precum și aspectele
privitoare la cheltuielile judiciare la care au fost obligați inculpații
(contestatorii din prezenta cauză).
Pretinsa
nelămurire, în opinia contestatarilor, reiese din compararea celor dispuse prin
decizia Înaltei Curți în cauza în care ei au fost trimiși în judecată, cu cele
dispuse prin sentința penală nr. 739/2003 pronunțată într-o altă cauză penală
de către Tribunalul Cluj, cu privire la bunurile aflate în litigiu.
Înalta Curte
constată, în raport cu temeiul invocat [art. 461 lit. c) C. proc. pen.] că -
sub aspect penal - nu există „vreo nelămurire cu privire la hotărârea ce se
execută sau vreo împiedicare la executare", aspect recunoscut de către
contestatori, implicit, prin referirea numai la chestiunile de natură civilă
ori la cheltuielile judiciare.
Cu privire la
dispozițiile civile ale hotărârii, contestatorii au invocat ca temei art. 463 alin.
(1) C. proc. pen. potrivit căruia contestația privitoare la executarea
dispozițiilor civile ale hotărârii se face, în cazul prevăzut de art. 461 lit. c)
C. proc. pen. la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută.
Din corelarea
dispozițiilor art. 463 alin. (1) cu cele ale art. 461 alin. (1) lit. c) C.
proc. pen. rezultă că instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută (în
speță, Înalta Curte) soluționează contestația cu privire la „executarea
dispozițiilor civile ale hotărârii" atunci „când se ivește vreo nelămurire
cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare".
Or, examinarea
dispozitivului deciziei Înaltei Curți nu relevă „vreo nelămurire cu privire la
hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare".
Potrivit
dispozitivului deciziei Înaltei Curți
„...
dispune obligarea în solidar a inculpaților, și a fiecăruia în solidar cu
partea responsabilă civilmente Ministerul Administrației și Internelor, la
plata sumei de 33.995 lei cu titlu de despăgubiri materiale, și dobânda legală
aferentă pană la plata efectivă a sumei datorate".
Criticile contestatorilor
(„această dispoziție nu este motivată pentru a se cunoaște modul în care
instanța a ajuns la calculul sumei respective, echivalentul căror bunuri
reprezintă suma respectă și din ce acte doveditoare rezultă această
sumă"), constituie, în realitate, critici cu privire la modul de
soluționare al laturii civile.
Contestatarii,
în calitatea procesuală de inculpați în dosarul penal, au avut la dispoziție
mijloacele procedurale pentru a clarifica și contesta respectivele aspecte cu
privire la despăgubirile solicitate de părțile civile, mai ales că această
cauză penală a parcurs 2 cicluri procesuale.
Actele și
lucrările dosarului penal conțin informațiile necesare contestatorilor pentru
clarificări cu privire la criticile menționate în contestația la executare.
Cu privire la
pretinsa contrarietate existentă între cele dispuse în cauza penală în care
contestatorii au avut calitatea de inculpați și cele dispuse în cauza penală cu
nr. 9300/2003 de la Tribunalul Cluj, secția penală, în care I.A.Ș. a avut calitatea
de inculpat, acest aspect nu poate fi examinat de Înalta Curte prin procedura
prevăzută de art. 463 alin. (1) raportat la art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc.
pen.
Pretinsa
restituire, de două ori, a bunurilor ori a contravalorii lor către părțile civile
- într-o situație ipotetică, deoarece până în prezent nu s-a făcut dovada că
s-a început executarea prin punerea în executare a ambelor hotărâri
judecătorești - ar putea fi examinată ca o chestiune de executare a hotărârilor
judecătorești care revine instanței civile, potrivit legii civile, în
conformitate cu art. 463 alin. (3) C. proc. pen.
Restituirea
bunurilor, ori plata contravalorii acestora, către unul dintre soți (I.G. sau I.A.)
va avea drept consecință eliberarea de executarea obligației față de celălalt
soț, acest aspect fiind unul de drept civil și drept al familiei.
În contestație
se mai critică și dispoziția de obligare la plata cheltuielilor judiciare către
părțile civile.
Potrivit
dispozitivului deciziei contestate „obligă pe fiecare inculpat în solidar cu
partea responsabilă civilmente Ministerul Administrației și Internelor la plata
sumei de câte 4.538 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând
onorariul de avocat și cheltuieli de transport către părțile civile I.G. și I.A.".
Se constată
privitor la critica din contestația la executare în legătură cu dispoziția de
obligare la plata cheltuielilor judiciare, că acesta este o nemulțumire a
condamnaților, iar nu „o nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau
vreo împiedicare la executare".
Cu privire la
aspectul de drept procesual pus în discuție prin contestația la executare - în
sensul că „numitul I.A. nu a avut niciodată calitatea de parte vătămată sau
parte civilă în cauză" și, în consecință, nu puteau fi obligați la plata
către acesta a cheltuielilor judiciare - inculpații (actualii contestatori) au
avut căile legale de clarificare a situației juridice și procesuale a numitului
I.A., inclusiv de contestare a acestei calități procesuale, în tot cursul
procesului penal, mai ales că, așa cum s-a arătat, cauza a parcurs 2 cicluri
procesuale.
De altfel,
deși în prezent se contestă numitului I.A. această calitate procesuală,
contestatorii - prin avocat ales - au depus la dosar sentința nr. 9300/2003 de
la Tribunalul Cluj, secția penală, în dispozitivul căreia se menționează „...dispune
restituirea de către Poliția Cluj-Napoca a bunurilor depuse la Camera de
corpuri delicte ridicate cu ocazia efectuării percheziției domiciliare la data
de 5 martie 2001 la domiciliul inculpatului I.A.
..."
(pag.32 a sentinței).
Cu privire la
critica din contestație constând în aceea că „...I.A. arată că solicită
despăgubirile și cheltuielile judiciare doar în calitate de soț al părții
civile I.G...." se reține că regimul matrimonial al soților este caracterizat
prin comunitatea de bunuri, aceștia fiind considerați că au drept de
proprietate comună în devălmășie.
În final, se
mai constată incidența în cauză a unui alt aspect de drept procesual penal cu
privire la calitatea procesuală de parte civilă a numitului I.A.
Astfel,
anterior, în primul ciclu procesual al cauzei penale, prin decizia penală nr. 2530
din 1 iulie 2009 a Înaltei Curți, secția penală, au fost admise recursurile
declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BRAȘOV, părțile civile I.G.
și I.A., inculpații R.G.R. și C.I. și partea responsabilă civilmente
INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, a fost casată sentința recurată și
s-a dispus rejudecarea cauzei de la instanța de fond, Curtea de Apel Brașov, în
acest fel fiind recunoscută calitatea procesuală respectivă.
Față de cele
arătate, Înalta Curte va respinge ca nefondată contestația la executare
formulată de contestatorii C.I. și R.R.G.
Potrivit art. 192
alin. (2) C. proc. pen., contestatorii vor fi obligați la plata către stat a
cheltuielilor judiciare.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
H O
T Ă R Ă Ș T E
Respinge, ca
nefondată, contestația la executare formulată de contestatorii C.I. și R.R.G.
împotriva deciziei penale nr. 1504 din 20 aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație
și Justiție, pronunțată în dosarul nr. 954./64/2006.
Obligă
contestatorii să plătească suma de câte 300 lei cheltuieli judiciare către
stat.
Definitivă.
Pronunțată, în
ședință publică, azi 01 martie 2011.