ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 150/F din 6 august 2020 a Curții de Apel București, secția a II-a penală (pronunțată în al doilea ciclu procesual), s-au dispus următoarele:

În temeiul art. 17 alin. (2) din C. proc. pen., art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatei A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În temeiul art. 17 alin. (2) din C. proc. pen., art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. (prin raportare la procesul-verbal de primire-recepție nr. x/04.03.2011) și art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. (prin raportare la celelalte acte materiale), s-a dispus achitarea inculpatei A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 35 alin. (1) din C. pen. (9 acte materiale) și art. 5 din C. pen.

În temeiul art. 17 alin. (2) din C. proc. pen., art. 16 alin. (1) lit. b) teza I (prin raportare la actul material din data de 15.03.2011) și lit. b) teza a II-a din C. proc. pen. (prin raportare la actul material din data de 25.03.2011), s-a dispus achitarea inculpatei A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații, prev. de art. 326 din C. pen. raportat la art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale) și art. 5 din C. pen.

În temeiul art. 17 alin. (2) din C. proc. pen., art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului B. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În temeiul art. 17 alin. (2) din C. proc. pen., art. 16 alin. (1) lit. b) teza I (prin raportare la procesul-verbal de primire-recepție nr. x/04.03.2011) și art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. (prin raportare la celelalte acte materiale), s-a dispus achitarea inculpatului B. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 35 alin. (1) din C. pen. (8 acte materiale) și art. 5 din C. pen.

În temeiul art. 17 alin. (2) din C. proc. pen., art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. (prin raportare la actul material din data de 15.03.2011) și lit. b) teza a II-a din C. proc. pen. (prin raportare la actul material din 25.03.2011) s-a dispus achitarea inculpatului B. sub aspectul instigării la infracțiunea de fals în declarații, prev. de art. 326 din C. pen. raportat la art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 47 din C. pen. (2 acte materiale), cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În temeiul art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă.

În temeiul art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., s-a dispus desființarea totală a înscrisurilor falsificate: actul constitutiv al SC C. SRL nr. x/01.03.2011; decizia unicului asociat nr. x/01.03.2011; declarația atestată sub nr. x/1.03.2011 de Cabinetul individual de avocat A.; hotărârea Adunării Generale a Asociaților SC C. SRL nr. x/23.03.2011; actul constitutiv actualizat al SC C. SRL nr. x/23.03.2011; împuternicirea avocațială nr. x/23.03.2011; contractul de cesiune din data de 23.03.2011; declarația atestată sub nr. x/23.03.2011 de Cabinetul individual de avocat A.

În baza art. 580 alin. (4) din C. proc. pen., s-a dispus comunicarea unei copii a hotărârii către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și partea civilă D.

Prin motivele de apel, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a criticat hotărârea atacată sub aspectul greșitei achitări a inculpaților A. și B. pentru faptele pentru care au fost trimiși în judecată.

Și criticile formulate de apelanta parte civilă D. au vizat același aspect, respectiv greșita achitare a inculpaților A. și B. pentru faptele pentru care au fost trimiși în judecată.

Examinând actele dosarului și sentința penală apelată atât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., instanța de apel a reținut următoarele:

Cu privire la conținutul faptelor ce fac obiectul judecății s-a reținut că soluția primei instanțe a avut la bază evaluarea eronată a obiectului judecății, în sensul în care împrejurările factuale real imputate celor doi inculpați au fost reținute incomplet sau denaturat, cu consecința formulării unor concluzii care nu au suport în materialul probator administrat în cauză.

Prin urmare, pentru o justă soluționare a cauzei de față, instanța de apel a apreciat necesar să identifice, prealabil examinării propriu-zise a criticilor în apel, toate particularitățile temporale și de conținut ale faptelor deduse judecății.

Sub un prim aspect, s-a reținut că infracțiunea de înșelăciune imputată inculpaților A. și B. nu s-a rezumat, astfel cum neîntemeiat a reținut prima instanță, la inducerea în eroare a părții civile cu ocazia semnării, de către aceasta din urmă, a specimenului de semnătură și a procesului-verbal de primire-recepție din data de 04.03.2011, prin prezentarea ca adevărată a împrejurării mincinoase a încheierii unui contract de muncă în cadrul SC C. SRL.

Ceea ce s-a imputat, în mod real, celor doi inculpați - prin actul de sesizare a cărui regularitate a fost constatată definitiv în procedura de cameră preliminară - a fost inducerea în eroare a părții civile cu privire la întinderea și scopul real al cooptării acesteia în cadrul societății menționate, respectiv a condițiilor de "angajare" inducerea în eroare a purtat, prin urmare, nu asupra aspectului formal al încheierii unui contract de muncă, ci asupra specificului funcției și întinderii atribuțiilor ce urmau să fie pretins exercitate de către aceasta.

În acest sens, prin rechizitoriul din data de 09.08.2017 s-a reținut că cei doi inculpați au comis acte de inducere în eroare a părții civile D., materializate în prezentarea, în mod mincinos, a două aspecte esențiale, respectiv: conținutul procesului-verbal de primire-recepție din 04.03.2011 (care atesta, contrar realității, predarea totalității bunurilor societății către partea civilă), precum și motivul real pentru care persoanei vătămate i s-a solicitat să se prezinte la B.N.P E., la data de 04.03.2011 - și anume, pentru legalizarea unui specimen de semnătură în calitate de asociat și administrator, iar nu pentru semnarea unui contract de angajare, cum alegase, în mod mincinos, inculpata A.

S-a subliniat, prin același rechizitoriu, că cei doi inculpați au plănuit să transfere societatea persoanei vătămate și, în acest scop, au profitat de situația sa financiară precară, precum și de dizabilitățile psihice evidente, inducând-o în eroare, în luna martie 2011, atât cu privire la natura și consecințele juridice ale procesului-verbal anterior menționat, cât și la condițiile în care s-a realizat cesionarea SC C. SRL, societatea fiind transferată persoanei vătămate prin falsificarea semnăturii sale pe actele de cesiune.

Astfel configurată factual, activitatea de punere în executare a rezoluției de inducere în eroare a părții civile s-a plasat, temporal, la începutul lunii martie 2011, ea fiind urmată de realizarea, în perioada 15.03.2011 - 23.03.2011, a formalităților de cooptare a părții civile, mai întâi ca asociat și administrator al SC C. SRL, iar ulterior, în intervalul 25.03.2011 - 30.03.2011, de transferare frauduloasă a întregului capital social către aceeași parte civilă, care a devenit, astfel, asociat unic și administrator al societății.

Rezultatul prejudiciabil al acestei activități infracționale s-a produs însă, conform acuzării, abia la data de 04.04.2013, când, prin Sentința civilă nr. 383/04.04.2013 a Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/2012, a fost angajată răspunderea patrimonială a părții civile D. în calitate de administrator al SC C. SRL și a fost obligată la acoperirea pasivului social al debitoarei în sumă de 438.826,11 RON, cauzându-i-se, astfel, o pagubă materială.

Infracțiunea de înșelăciune consumată la data de 04.04.2013 a fost reținută în concurs real cu cea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, a cărei latură obiectivă a inclus 9 acte materiale (în cazul inculpatei A.) și, respectiv, 8 acte materiale (în cazul coinculpatului B.), acte al căror conținut factual a fost, în ansamblu, corect evidențiat în sentința apelată.

Sub aspectul momentului epuizării unității legale de infracțiune prevăzute de art. 322 din C. pen. (art. 290 din C. pen. din 1969), s-a reținut că el corespunde nu datei de 23.03.2011 (data consemnată pe ultimul înscris falsificat, respectiv, declarația pe propria răspundere atestată cu nr. x/23.03.2011), ci datei la care s-a produs ultimul act de folosire a înscrisurilor falsificate prin cele nouă acte materiale componente ale unității legale de infracțiune.

Astfel, procesul-verbal de primire-recepție nr. x/04.03.2011, al cărui caracter fals va fi demonstrat în continuare, a fost folosit, după cum s-a reținut în rechizitoriu, în procedura insolvenței SC C. SRL, fiind depus de inculpatul B., la instanța civilă, la data de 17.01.2013, odată cu întâmpinarea formulată în Dosarul nr. x/2012.

Astfel individualizată, data de 17.01.2013 marchează momentul epuizării activității de contrafacere a înscrisurilor sub semnătură privată ce fac obiectul judecății, activitate a cărei latură obiectivă nu se rezumă la actul falsificării, cum a susținut apărarea, ci include și cerința cumulativă succesivă a folosirii respectivului înscris sau încredințării sale spre folosire. Această dată corespunde, totodată, momentului epuizării infracțiunii continuate prevăzute de art. 322 din C. pen.

Instanța de apel a reținut că, deși, în cuprinsul rechizitoriului, data folosirii procesului-verbal din 04.03.2011 nu a fost individualizată cu precizie, o atare omisiune a procurorului nu are relevanță asupra conținutului și limitelor obiectului judecății, de vreme ce împrejurările în care sus-menționatul proces-verbal a fost contrafăcut și folosit în procedura insolvenței au fost descrise detaliat în cuprinsul actului de sesizare, atât în prezentarea situației de fapt (paginile 16 și 21 ale rechizitoriului), cât și în analiza sintetică a încadrării juridice (pag. 37 a actului de sesizare).

Or, în condițiile în care, formulând acuzația de fals în înscrisuri sub semnătură privată, procurorul a avut în vedere ambele activități subsumate laturii obiective a falsului incriminat de art. 322 din C. pen. (respectiv, atât contrafacerea, cât și folosirea înscrisurilor sub semnătură privată), menționarea inadvertentă a intervalului 01.03.2011 - 23.03.2011 ca fiind cel în care s-ar fi falsificat înscrisurile în discuție nu influențează, în substanță, nici conținutul actelor materiale deduse judecății și nici momentele de timp la care ele s-ar fi comis.

De altfel, este ușor sesizabil că, făcând trimitere la intervalul de timp anterior menționat, procurorul s-a raportat exclusiv la data întocmirii actelor false, nu și la data folosirii lor, deși aceasta din urmă era, în fiecare caz, ulterioară momentului realizării contrafacerii. Astfel, înscrisurile datate 01.03.2011 (act constitutiv, decizie asociat unic, declarație atestată sub nr. x) au fost depuse la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița la datele de 21.03.2011, respectiv, 15.03.2011, iar actele contrafăcute datate 23.03.2011 (împuternicire avocațială, contract de cesiune, act constitutiv, decizie asociat unic și declarație atestată sub nr. x) au fost depuse la același oficiu la datele de 25.03.2011 și, respectiv, 30.03.2011.

În coordonatele temporale astfel stabilite, instanța de apel a constatat că intervalul de timp indicat de procuror s-a raportat numai la o parte a activității infracționale de falsificare, omisiune ce nu a fost remediată în etapa filtru a camerei preliminare, încheierea pronunțată în acea etapă având caracter definitiv. Raportat la ansamblul considerentelor rechizitoriului, s-a reținut, însă, că omisiunea procurorului de a identifica temporal momentul exact al folosirii tuturor înscrisurilor falsificate nu este de natură a restrânge sau afecta determinant claritatea obiectului judecății, de vreme ce, în conținutul factual al infracțiunii analizate, sunt descrise neechivoc elementele contextuale în care a intervenit folosirea și care permit stabilirea precisă a acestui moment.

În fine, în privința conținutului acuzației de fals în declarații în formă continuată, s-a reținut că nu se impun precizări prealabile, acestea fiind corect evidențiate prin hotărârea instanței de fond.

Cu privire la incidența prescripției răspunderii penale, Înalta Curte a reținut că, pe parcursul judecării apelurilor, ambii intimați inculpați au solicitat să se constate intervenită prescripția răspunderii penale pentru toate faptele ce fac obiectul acuzațiilor, cu consecința dispunerii soluției de încetare a procesului penal.

Contrar poziției inculpaților, instanța de apel a reținut că, în cauză, nu a intervenit prescripția răspunderii penale pentru niciuna dintre infracțiunile reținute prin decizie.

Astfel, consumarea infracțiunii de înșelăciune prevăzute de art. 244 alin. (1), (2) din C. pen. a intervenit la data producerii rezultatului acțiunii ilicite - respectiv, 04.04.2013 - iar nu la data realizării inducerii în eroare a părții civile, cum eronat au apreciat inculpații.

Înșelăciunea este o infracțiune de rezultat, care se consideră săvârșită la data realizării integrale a laturii sale obiective și, implicit, la data producerii rezultatului păgubitor, de la această ultimă dată începând să curgă, potrivit art. 154 alin. (2) C. pen., și termenul de prescripție a răspunderii penale. În acest sens, prin Decizia nr. 5/11.02.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii (publicată în Monitorul Oficial nr. 334/02.05.2019) s-a statuat că prin data săvârșirii infracțiunii și, implicit, data de la care începe să curgă termenul de prescripție a răspunderii penale în cazul infracțiunilor simple, a căror latură obiectivă implică producerea unei pagube pe o perioadă de timp, se înțelege momentul apariției primei pagube.

În considerentele acestei decizii s-a subliniat, cu valoare de principiu, că, atunci când infracțiunea comisă este una de rezultat, dacă în concret, urmarea tipică s-a produs la o oarecare distanță în timp față de momentul desfășurării elementului material, momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție este momentul consumării - adică data producerii primei urmări relevante penal, care permite încadrarea faptei comise drept infracțiune.

Deși decizia anterior evocată a vizat ipoteza infracțiunilor simple, care prezintă particularitatea producerii unei pagube pe o perioadă de timp, instanța de apel a reținut că raționamentul instanței supreme este valabil, mutatis mutandis, și în privința activității infracționale deduse judecății în speță, a cărei particularitate este aceea că, deși unică, paguba s-a produs după trecerea unui oarecare interval de timp de la momentul încetării acțiunii ce constituie elementul material al infracțiunii. În pofida trecerii acestui interval de timp, între activitatea de inducere în eroare imputată inculpaților și rezultatul produs există legătură de cauzalitate, astfel cum se va argumenta în cuprinsul deciziei.

Pe cale de consecință, rezultă că, potrivit C. pen. din 1969 (în vigoare la momentul săvârșirii infracțiunii), limitele speciale de pedeapsă pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (5) erau închisoare de la 10 la 20 de ani, iar termenul de prescripție specială a răspunderii penale era de 30 de ani, conform art. 122 alin. (1) lit. a) raportat la art. 124 din C. pen. din 1969.

În conformitate cu prevederile C. pen. actual, fapta de înșelăciune este incriminată de art. 244 alin. (1), (2) și pedepsită cu închisoare de la unu la 5 ani, termenul de prescripție specială a răspunderii penale fiind de 10 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) și alin. (2) coroborat cu art. 155 alin. (4) din C. pen.

Prin urmare, raportat la data de 04.04.2013 ca dată a săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, instanța de apel a constatat că nu s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale nici prin raportare la legea veche și nici la legea penală în vigoare, în ansamblu mai favorabilă.

În plus, Înalta Curte a notat că, pe durata soluționării cauzei în primă instanță, Președintele României a emis două decrete care au avut ca efect suspendarea termenului de prescripție a răspunderii penale, respectiv, Decretul nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României (publicat în M.Of. nr. 212/16.03.2020) și Decretul nr. 240/14.04.2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României (publicat în M.Of. nr. 311/14.04.2020).

Potrivit art. 43 alin. (2) și (8) din Decretul nr. 195/2020, respectiv art. 64 alin. (5), (13) din Decretul nr. 240/2020, pe durata stării de urgență instituite pe teritoriul României în perioada 16.03.2020 - 14.05.2020, procesele penale aflate pe rolul instanțelor de judecată au fost suspendate de drept, pe aceeași durată fiind suspendată și prescripția răspunderii penale, suspendare care a operat în baza decretului, fără a fi necesară întocmirea unei încheieri.

Așa cum rezultă din actele cauzei, Curtea de Apel București a dat eficiență acestor prevederi dispunând, prin rezoluția din data de 16.03.2020, preschimbarea, la data de 29.05.2020, a termenului stabilit pentru 03.04.2020. Aceasta înseamnă că, pe durata stării de urgență, nu s-au efectuat acte de procedură în prezenta cauză, constatându-se că ea nu face parte din categoria situațiilor de excepție, în care, potrivit normelor anterior evocate, nu a operat suspendarea procesului penal.

Pe cale de consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 156 alin. (1), (2) din C. pen., în intervalul 16.03.2020 - 14.05.2020, termenul de prescripție a răspunderii penale a fost suspendat, el reluându-și cursul începând cu data de 15.05.2020, ceea ce a avut ca efect prelungirea corespunzătoare în speță, cu încă 2 luni, a duratei prescripției speciale a răspunderii penale.

În ceea ce privește infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, instanța de apel a reținut ca dată a epuizării unității legale de infracțiune data de 17.01.2013, la care s-a produs ultima activitate subsumată laturii sale obiective.

Potrivit C. pen. din 1969 (în vigoare la momentul săvârșirii infracțiunii), limitele speciale de pedeapsă pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 alin. (1) erau închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă, iar, conform art. 122 alin. (1) lit. d) raportat la art. 124 din C. pen. din 1969, termenul de prescripție specială a răspunderii penale era de 10 ani.

În conformitate cu prevederile C. pen. actual, fapta analizată este incriminată de prevederile art. 322 alin. (1) din C. pen. și pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă, termenul de prescripție specială a răspunderii penale fiind de 10 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) și alin. (2) coroborat cu art. 155 alin. (4) din C. pen. și curgând de la data ultimei acțiuni ce intră în componența unității legale de infracțiune.

Prin urmare, raportat la data de 17.01.2013 ca dată a săvârșirii infracțiunii continuate de fals în înscrisuri sub semnătură privată, instanța de apel a constatat că nu s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale de 10 ani prin raportare la vreuna din cele două legi penale succesive intervenite până în prezent.

În fine, sub aspectul infracțiunii de fals în declarații prevăzută de art. 292 din C. pen. din 1969, respectiv de art. 326 din C. pen., având în vedere soluția de achitare menținută prin decizie, s-a reținut că examinarea problematicii prescripției răspunderii penale este irelevantă pentru justa soluționare a cauzei.

Cu privire la criticile formulate în apel, reevaluând ansamblul probator administrat în cauză și, în mod determinant, elementele ce rezultă din înscrisurile existente la dosar, precum și din constatarea și expertizele criminalistice efectuate, instanța de apel a reținut că împrejurările și modalitatea în care inculpații A. și B. au cooptat-o pe partea civilă D., prin inducere în eroare, în societatea SC C. SRL, precum și cele în care inculpații au contrafăcut înscrisurile care atestau pretinsul consimțământ al părții civile de a deveni administrator, iar mai apoi, asociat unic și administrator, se circumscriu conținutului obiectiv al infracțiunilor concurente de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În acest sens, s-a constatat că, pentru evidențierea rezoluției infracționale adoptate și a modului în care cei doi inculpați au pus în executare hotărârea ilicită, relevante, în mod particular, sunt elementele factuale ce rezultă din conținutul și succesiunea înscrisurilor întocmite. Aceste mijloace probatorii scrise prezintă un grad ridicat de fiabilitate, de vreme ce ele nu au fost contestate în conținut de către inculpați, poziția celor din urmă rezumându-se la a alega necunoașterea autorului contrafacerii semnăturii părții civile, fără a se nega, însă, și pretinsele operațiuni juridice consemnate în cuprinsul lor.

În acest context probator, instanța de apel a reținut că, inițial, la începutul lunii martie 2011, pe fondul unor dificultăți financiare și urmărind să transfere debitele restante ale SC C. SRL asupra altei persoane, inculpata A. a abordat-o pe partea civilă D. (persoană cu dizabilități fizice și psihice, aflată în incapacitate de muncă) și i-a transmis oferta de a se "angaja" în cadrul societății anterior menționate. Pe fondul credibilității aparente pe care i-o confereau inculpatei calitatea sa de avocat, dar și relațiile de vecinătate, părții civile i s-a creat, astfel, reprezentarea, nereală, a posibilității de a presta o activitate remunerată în cadrul societății, pe o perioadă redusă și corespunzător limitărilor sale fizice.

Probatoriul nu a relevat cu certitudine dacă, în aceste discuții inițiale, părții civile i s-a comunicat in terminis că ea urma a dobândi calitatea de administrator și nici dacă o atare calitate viza o societate ce urma a fi înființată sau una preexistentă. Sub acest ultim aspect, s-a reținut că susținerile părților sunt divergente, inculpații arătând că înscrisurile întocmite concordă realității, iar partea civilă afirmând, dimpotrivă, că poziția în care urma a fi angajată era una care nu implica efort și nici capacitate decizională, de vreme ce ea nu avea capacitatea fizică de a exercita o atare funcție.

Notând pozițiile antagonice pe care se situează părțile, instanța de apel a constatat că mijloacele de probă administrate în cauză nu permit reconstituirea completă și obiectivă a conținutului exact al afirmațiilor sau înțelegerii dintre părți. Este cert, însă, că specificul activității ce urma a fi în concret prestată de partea civilă D., natura și întinderea exactă a atribuțiilor sale ori cuantumul remunerației nu au fost discutate în detaliu de către părți, cei doi inculpați profitând de dizabilitățile fizice și psihice ale părții civile (diagnosticată, anterior momentului critic, cu sechele encefalopatie infantilă cu hemipareză dreaptă spastică, tulburări psihice cu depresie și anxietate), de capacitatea sa limitată de a înțelege pe deplin consecințele opțiunii exprimate, dar și de dificultățile materiale și familiale cu care se confrunta, la acel moment, partea civilă. În plus, demersul fraudulos al inculpaților a fost favorizat și de alți doi factori susceptibili a ușura captarea încrederii victimei și scăderea vigilenței acesteia, respectiv, relațiile de vecinătate cu partea civilă și calitatea de avocat a inculpatei A.

În contextul discuțiilor descrise, pretinzând că, pentru formalizarea așa-zisei oferte de angajare, este necesară prezența sa personală la notar, inculpata A. i-a solicitat părții civile D. să se deplaseze împreună la sediul B.N.P E., inculpata fiind cea care a ales notarul și a asigurat și mijlocul de deplasare necesar.

La data de 04.03.2011, în contextul deplasării la biroul notarial sus-menționat, profitând de garanțiile inerente mediului oficial în care se aflau, inculpata i-a prezentat părții civile spre semnare cinci înscrisuri menite, aparent, a formaliza "angajarea" acesteia din urmă în cadrul societății. Înscrisurile în discuție, datate 01.03.2011 și 04.03.2011, reprezentau, în realitate, acte prin care partea civilă devenea coasociat și administrator unic al SC C. SRL și au fost semnate de către aceasta în contextul descris, aparent în anticamera notarului, fără a le citi și fără a i se face cunoscute - în detaliu și pe înțelesul său - conținutul ori semnificația lor juridică.

Este vorba, în concret, de următoarele înscrisuri care poartă semnătura reală a părții civile:

a) actul constitutiv al SC C. SRL, atestat de avocat A. sub nr. x/01.03.2011, în cuprinsul căruia se menționa faptul că societatea are un capital social de 300 RON împărțit în 30 de părți sociale, din care 10 părți (respectiv 25%) reveneau părții civile D., restul de 20 părți (respectiv 75%) aparținând inculpatului B., dar și împrejurarea că partea civilă D. deținea calitatea de administrator al societății, exprimându-și acordul în acest sens.

Deși înscrisul poartă mențiunea tehnoredactării sale în 4 exemplare originale, în cauză au fost identificate numai 2 (două) astfel de exemplare, unul dintre ele - varianta barată - fiind prezentat Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița la data de 15.03.2011, iar cel de-al doilea - varianta nebarată - regăsindu-se în arhiva inculpatei A., cu modificări olografe aduse procentelor din capitalul social deținute de pretinșii asociați.

b) decizia unicului asociat nr. 1 din 01.03.2011 al SC C. SRL, prin care, în urma majorării capitalului social de către B., partea civilă D. era cooptată în societate cu un număr de 10 părți sociale din totalul de 30 de părți, inculpatul se retrăgea din funcția de administrator, în locul acestuia fiind numită, cu puteri depline, partea civilă.

c) specimenul de semnătură dat de partea civilă D., în calitate de asociat și administrator, la B.N.P. E. și legalizat sub nr. x/04.03.2011;

d) procesul-verbal de primire-recepție nr. x/04.03.2011, în cuprinsul căruia se consemna predarea, de către reprezentantul SC C. SRL B. către noul administrator D. a "tuturor bunurilor mobile și de alt gen" proprietatea societății, respectiv contracte de credit, contracte de leasing, facturiere, chitanțiere, aviziere, bilete la ordin și cecuri bancare, situații financiare și contabile ale societății în perioada 2002 - 2011, ordine de compensare, bilanțuri și balanțe contabile, stocuri marfă și toate actele acestei societăți.

Cu excepția celui din urmă proces-verbal și a unui exemplar al actului constitutiv (varianta nebarată), care au rămas în posesia inculpaților, restul înscrisurilor anterior enumerate au fost depuse de inculpata A., la data de 15.03.2011, la Oficiul Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița odată cu cererea nr. x/15.03.2011, prin care solicita, în numele SC C. SRL, înregistrarea mențiunilor referitoare la capitalul social, asociați/acționari, participarea la profit și pierderi, administratori și act constitutiv actualizat, precum și publicarea în Monitorul Oficial a deciziei unicului asociat nr. x/01.03.2011.

Cu aceeași ocazie, inculpata A. a depus la registrul comerțului și următoarele înscrisuri: copia cărții de identitate a numitei D., actul adițional nr. x/01.03.2011 la contractul de comodat din data de 28.03.2006 (prin care inculpata punea la dispoziția societății o cameră la adresa din str. x, Târgoviște, jud. Dâmbovița până la data de 01.06.2011), dovada majorării capitalului social, împuternicirea avocațială nr. x/01.03.2011, precum și declarația atestată sub nr. x/01.03.2011 de avocat A., prin care partea civilă D. preciza că îndeplinește condițiile legale pentru deținerea și exercitarea calității de asociat și administrator al SC C. SRL.

Acest ultim înscris nu a fost menționat în opisul actelor depuse odată cu cererea nr. x, însă el poartă numărul de înregistrare x/15.03.2011, regăsindu-se în evidențele Oficiului Registrului Comerțului; potrivit raportului de constatare criminalistică nr. x/10.02.2016 și a raportului de expertiză criminalistică nr. x/29.09.2016, acest document nu poartă semnătura părții civile, subscrierea fiind contrafăcută prin imitarea liberă a unor semnături autentice aparținând acesteia.

Prin rezoluția din 17.03.2011, Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița a constatat existența unor neconcordanțe în decizia asociatului unic nr. x/01.03.2011 sub aspectul procentelor de participare la capitalul social și a dispus, în acest sens, amânarea soluționării cererii la data de 04.04.2011.

La data de 21.03.2011, inculpata A., în calitate de reprezentant al SC C. SRL, a solicitat preschimbarea termenului fixat la 04.04.2011 și stabilirea unui termen mai scurt, invocând necesitatea încheierii unor contracte comerciale și depunând, în acest sens, alte 2 înscrisuri falsificate prin contrafacerea semnăturii părții civile, respectiv actul constitutiv al SC C. SRL atestat sub nr. x/01.03.2011, refăcut (în cuprinsul căruia se arăta că cele 10 părți sociale deținute de partea civilă D. reprezentau 33,33% din capitalul social) și decizia unicului asociat nr. x/01.03.2011, refăcută în același sens.

Potrivit raportului de constatare criminalistică nr. x05/10.02.2016 și a raportului de expertiză criminalistică nr. x/29.09.2016, semnăturile aplicate în dreptul numelui persoanei vătămate D. în cele două documente refăcute nu au fost realizate de aceasta, reprezentând contrafaceri realizate prin imitarea liberă a unor semnături autentice aparținând părții civile.

Prin rezoluția nr. x/23.03.2011, Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița a dispus înregistrarea mențiunilor cu privire la asociații fizici, capitalul social și persoanele împuternicite, depunerea actului constitutiv actualizat, precum și publicarea actelor modificatoare în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.

Printr-o nouă cerere, formulată la doar două zile după dispunerea înregistrării modificării actului constitutiv, respectiv cererea nr. x/25.03.2011 inculpata A., în calitate de pretins împuternicit al părții civile D., a solicitat Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița înregistrarea mențiunilor privind asociații, transmiterea părților sociale, participarea la profit și pierderi și actul constitutiv actualizat.

În susținerea cererii, inculpata a prezentat 4 (patru) înscrisuri, toate falsificate prin contracerea semnăturii părții civile, menite a atesta, în mod nereal, calitatea acesteia din urmă de pretins asociat unic și administrator al SC C. SRL, respectiv:

- hotărârea Adunării Generale a Asociaților nr. 1/23.03.2011, în care se preciza că B. cesionează părții civile D. cele 20 de părți sociale deținute în SC C. SRL, aceasta din urmă devenind unic asociat cu 30 de părți sociale;

- actul constitutiv actualizat al SC C. SRL atestat de avocat A. sub nr. x/23.03.2011, în care partea civilă D. este indicată ca având calitatea de unic asociat al firmei, deținând 100% din capitalul social, precum și calitatea de administrator;

- împuternicirea avocațială nr. x/23.03.2011, prin care partea civilă D. o împuternicea pe inculpata A. să o reprezinte în fața Registrului Comerțului Dâmbovița pentru "cesiune părți sociale"

- contractul de cesiune datat 23.03.2011, prin care inculpatul B. cesiona părții civile D. cele 20 de părți sociale deținute în SC C. SRL, iar cea din urmă devenea unic asociat.

Toate aceste înscrisuri false au fost datate 23.03.2011, moment identic datei la care Oficiul Registrului Comerțului dispusese înregistrarea modificărilor inițiale ale actului constitutiv și la doar două zile după ce, invocând urgența unor pretinse contracte comerciale, inculpata solicitase acestui oficiu urgentarea înregistrării.

Prin rezoluția din data de 29.03.2011, constatând lipsa declarației asociatului unic al societății pentru deținerea și exercitarea acestei calități, Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița a amânat soluționarea noii cereri la data de 14.04.2011.

Prin cererea nr. x/30.03.2011, inculpata A., în calitate de pretins reprezentant al părții civile D., a depus la Oficiul Registrului Comerțului declarația pe proprie răspundere atestată sub nr. x/23.03.2011, din care rezulta că D. îndeplinește condițiile prevăzute de legislația română pentru exercitarea calității de asociat unic și administrator al SC C. SRL Cu această ocazie, inculpata a solicitat, din nou, preschimbarea termenului din 14.04.2011 la 31.03.2011, invocând, și de această dată, necesitatea semnării unor contracte comerciale urgente.

Prin rezoluția emisă la aceeași dată, sub nr. x/30.03.2011, Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița a admis cererea și a dispus înregistrarea mențiunilor cu privire la asociați și la depunerea actului constitutiv actualizat, precum și publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, a actelor modificatoare.

Potrivit raportului de constatare criminalistică nr. x/10.02.2016 și raportului de expertiză criminalistică nr. x/29.09.2016, semnăturile aplicate, în dreptul numelui persoanei vătămate D., pe toate cele cinci înscrisuri anterior menționate nu au fost realizate de aceasta, reprezentând contrafaceri realizate prin imitarea liberă a unor semnături autentice aparținând părții civile.

Subsecvent finalizării acestor demersuri, SC C. SRL nu a mai încheiat contracte comerciale (astfel cum se invocase în cele două cereri de preschimbare termen formulate de inculpată), nu a efectuat alte operațiuni comerciale, nu a întocmit evidențe contabile și nu depus declarații fiscale, societatea rămânând complet inactivă până la data dizolvării ei.

Astfel, prin Sentința civilă nr. 460/17.05.2012 a Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă cererea creditorului SC F. SRL pentru deschiderea procedurii simplificate de insolvență împotriva debitoarei SC C. SRL, s-a dispus deschiderea procedurii simplificate de insolvență, dizolvarea societății debitoare și ridicarea dreptului de administrare, fiind desemnat lichidator judiciar provizoriu G.

Prin Sentința civilă nr. 1115/22.11.2012 a Tribunalului Dâmbovița s-a dispus închiderea procedurii insolvenței și radierea societății din registrul comerțului, reținându-se că debitoarea nu dispune de bunuri din care să acopere cheltuielile administrative.

În fine, prin Sentința civilă nr. 383/04.04.2013 a Tribunalului Dâmbovița s-a admis cererea lichidatorului debitoarei și a fost obligată partea civilă la acoperirea pasivului social al SC C. SRL în sumă de 438.826,11 RON. În considerentele acestei sentințe, s-a reținut că inculpatul B. a dovedit, prin procesul-verbal de primire recepție din 04.03.2011, că a predat patrimoniul și actele societății noului asociat unic și administrator D. Procesul-verbal în discuție a fost depus la dosarul civil de către inculpatul B., la data de 17.01.2013, odată cu întâmpinarea la cererea introdusă de administratorul judiciar, care solicitase atragerea răspunderii ambilor administratori statutari ai societății debitoare.

Angajarea răspunderii patrimoniale a părții civile prin această hotărâre judecătorească a marcat momentul producerii unei pagube în patrimoniul acesteia și, totodată, momentul consumării laturii obiective a infracțiunii de înșelăciune.

Pentru clarificarea deplină a contextului în care au intervenit demersurile inculpaților și decelarea scopului astfel urmărit, instanța de apel a reținut că sunt relevante și celelalte înscrisuri aflate la dosar, din care rezultă că acțiunile de cooptare în societate a părții civile și, la scurt timp, de transferare fictivă către aceasta din urmă a părților sociale, au intervenit pe fondul unor dificultăți financiare majore cu care se confrunta, la acel moment, SC C. SRL, dificultăți determinate de acumularea unor debite importante în raporturile cu partenerii contractuali.

Astfel, rezultă că anterior cooptării părții civile, în intervalul martie - august 2010, societatea achiziționase importante cantități de materiale de construcție de la trei societăți comerciale - SC F. SRL (debit în valoare de 103.254,66 RON), SC H. SRL (debit în valoare de 68.416,97 RON) și SC I. SRL (debit în valoare de 7843,62 RON), materiale a căror contravaloare nu era achitată la începutul lunii martie 2011. La debitele astfel acumulate se adăugau penalitățile de întârziere datorate de societate conform clauzelor contractuale, contravaloarea unui credit bancar, precum și contravaloarea ratelor de leasing aferente achiziționării, în acest sistem, a autoturismelor cu numerele de înmatriculare x și, respectiv, x.

În contextul efectelor notorii ale crizei economice ivite în acea perioadă, valoarea totală a datoriilor acumulate de societate și dificultatea, dacă nu imposibilitatea, inculpaților de a le achita au generat o presiune financiară inevitabilă asupra acestora.

Instanța de apel a reținut că este relevantă, în acest sens, cererea adresată creditorului SC F. SRL de însuși inculpatul B. și datată 22.03.2011, din care rezultă că inculpatul era conștient de sumele datorate, în cuantum de 103.254,66 RON și solicita creditorului eșalonarea debitului pe o perioadă de 5 luni, invocând economia încetinită și încasări anevoioase. Potrivit situației facturilor emise de SC F. SRL la data de 06.04.2011, întreaga datorie a SC C. SRL la acea dată era aferentă achizițiilor de materiale de construcție efectuate în perioada iunie 2010 - iulie 2010, anterior, așadar, pretinsei cesiuni.

Înalta Curte a remarcat faptul că, la data la care s-a purtat această corespondență, inculpatul B. nu mai exercita, scriptic, funcția de administrator al societății și, raportat la pretinsa remitere a bunurilor și actelor societății către noul administrator aparent, D., el nu mai deținea, formal, nici mijloacele necesare îndeplinirii obligațiilor contractate de societate în perioada mandatului său. Cu toate acestea, inculpatul nu a adus la cunoștința creditorului modificările survenite în structura acționariatului societății și nici iminenta schimbare a administratorului (înregistrarea în registrul comerțului fiind admisă a doua zi), dimpotrivă, corespondența transmisă perpetuând aparența nereală a menținerii funcției sale în cadrul societății.

Totodată, Înalta Curte a reținut intervalul de timp extrem de scurt în care cei doi inculpați au efectuat demersurile succesive de cooptare în societate a părții civile, de determinare a acesteia, prin inducere în eroare, să semneze înscrisuri prin care prelua scriptic atât funcția de administrator, cât și activul societății, iar ulterior de cesionare fictivă, prin înscrisuri falsificate, a tuturor părților sociale și, mai ales, graba inculpaților în a formaliza toate aceste pretinse operațiuni la Oficiul Registrului Comerțului.

Cumulat elementelor factuale descrise, s-a avut în vedere și suprapunerea temporală între activitățile frauduloase realizate de inculpați în luna martie 2011, pe de o parte, și acțiunile creditorului SC F. SRL, orientate spre recuperarea debitului datorat de SC C. SRL, pe de altă parte; pe fondul acestei suprapuneri, s-a concluzionat că diligențele creditorului de a recupera debitul au constituit cauza principală a precipitării inculpaților în a cesiona scriptic societatea (și, implicit, debitele acumulate) unei alte persoane.

Caracterul nereal al operațiunii de cesiune a părților sociale către partea civilă D. este demonstrat atât de succesiunea activităților frauduloase descrise supra, cât și și de împrejurarea că, ulterior datei de 30.03.2011, cei doi inculpați au păstrat controlul asupra conturilor societății, soții R. - iar nu partea civilă - având drept de semnătură în bancă pe conturile deschise la J. și ulterior pretinsei cesiuni.

O concluzie similară se desprinde și din conduita inculpatei A. la data de 29.03.2011, dată la care, deși se pretinde că noul administrator - și deținător al tuturor activelor - era partea civilă, inculpata a fost cea care a depus în contul societății deschis la J. suma de 3.900 RON cu explicația "încasări vânzări".

Instanța de apel a reținut că ansamblul acestor elemente factuale coroborate relevă, fără echivoc, caracterul fraudulos al operațiunilor de cooptare, în calitate de administrator al SC C. SRL, a părții civile și, ulterior, de cesionare către aceasta din urmă a părților sociale, dar mai ales scopul astfel urmărit de cei doi inculpați, și anume renunțarea la orice calitate care ar fi putut atrage răspunderea lor patrimonială pentru debitele societății, cumulat transferării obligațiilor scadente către o altă persoană.

În acest context factual, Înalta Curte a constatat că statuările primei instanțe, privind caracterul neverosimil al susținerilor părții civile, sunt lipsite de un fundament obiectiv, grefându-se pe valorificarea probatorie a unei singure declarații date de aceasta în Dosarul nr. x/2012, ignorându-se, însă, restul elementelor probatorii certe și concordante, care confirmă în totalitate alegațiile părții civile.

Faptul că D. a pretins, în declarația supusă analizei, că ar fi preluat societatea la solicitarea inculpatei nu exclude mijloacele dolosive utilizate de inculpați în determinarea victimei să semneze înscrisurile prin care devenea administrator și, cu atât mai puțin, nu echivalează cu recunoașterea operațiunilor consemnate ulterior în documentele contrafăcute. Afirmațiile părții civile sub acest aspect sunt extrem de generice și succinte, fiind necesar ca trimiterile sale repetate la o pretinsă preluare a societății să fie apreciate în contextul procesual concret în care au intervenit, respectiv cu ocazia cercetărilor penale îndreptate împotriva sa, în calitate de pretins administrator.

În orice caz, eficiența probatorie exclusivă recunoscută acestei declarații este nejustificată, de vreme ce nu există, în speță, vreun alt element probatoriu obiectiv care să confirme că D. ar fi acceptat, în deplină cunoștință de cauză, să preia funcția de asociat unic și administrator într-o societate confruntată cu dificultăți financiare, în stare de iminentă insolvență și să justifice plauzibil motivul pentru care partea civilă - persoană cu o situație materială modestă - și-a asumat toate debitele contractuale preexistente, deși societatea nu avea disponibil bănesc.

Nu se decelează, de asemenea, o justificare probatorie a pretinsului acord al părții civile de a administra o societate cu sediul social situat într-o localitate îndepărtată - Târgoviște, județul Dâmbovița, într-un imobil proprietatea inculpatei, de vreme ce partea civilă nu avea, în mod evident, posibilitatea fizică de a se deplasa.

S-a reținut că este, de asemenea, neplauzibilă susținerea că, asumându-și funcția de administrator, astfel cum a reținut prima instanță, partea civilă ar fi optat, totuși, pentru a rămâne, ulterior, într-o inactivitate absolută, concretizată în neîncheierea vreunui act în numele societății, absența oricărui interes pentru activitatea acesteia ori pentru a-și asigura, cel puțin formal, controlul asupra resurselor societății, prin dobândirea dreptului de semnătură în bancă.

Din perspectiva acestor elemente obiective, instanța de apel a reținut că devin edificatoare pentru clarificarea contextului real în care a intervenit cooptarea părții civile în societate particularitățile sale fizice, psihice și familiale, astfel cum se configurau ele în luna martie 2011. La acea dată, partea civilă figura ca diagnosticată cu sechele encefalopatie infantilă cu hemipareză dreaptă spastică, tulburări psihice cu depresie și anxietate, având capacitatea de muncă pierdută în totalitate, astfel cum rezultă din Decizia nr. 2506/26.08.2008 a CNPDAS - Casa Județeană de Pensii Argeș. Soțul părții civile K. - decedat la momentul soluționării apelului - era, la rândul său, o persoană cu handicap grav, diagnosticat cu tetrapareză spastică și necesitând însoțitor permanent, fiind lipsită de orice fundament probator supoziția primei instanțe că, în starea în care se afla la data critică, acesta din urmă ar fi consiliat-o pe partea civilă în privința efectelor cooptării sale în societate.

Dificultățile familiale și financiare inerente situației personale a părții civile, corelat capacității sale limitate de apreciere critică a semnificației și consecințelor semnării unor înscrisuri legalizate, caracterizează, în schimb, în mod determinant, contextul în care a intervenit activitatea infracțională și au fost avute în vedere la evaluarea acestuia.

Aceste elemente particulare au fost cele care au favorizat demersul inculpaților de a capta încrederea părții civile într-un moment de vulnerabilitate și de a o determina să accepte "oferta" de cooptare în societate, speculându-se, în acest scop, atât credibilitatea aparentă pe care i-o conferea inculpatei A. calitatea sa de avocat, cât și relațiile de vecinătate dintre părți, alături de interpunerea ca mijlocitor, în comunicarea dintre ele, a unei persoane în care partea civilă avea încredere, respectiv martorul L.

Instanța de apel a reținut că împrejurarea că, formal, părții civile i s-a comunicat sau nu că va deține funcția de administrator nu este determinantă pentru reținerea caracterului ilicit al faptei, esențial fiind, în schimb, a se identifica în ce măsură partea civilă a cunoscut și înțeles atribuțiile și responsabilitățile pe care urma a le exercita în mod efectiv și, mai ales, a decelat sensul și semnificația noțiunii de administrator al unei societăți comerciale. Aceasta deoarece aptitudinea unui mijloc de a induce în eroare depinde nu numai de configurația sa ori de contextul în care a fost folosit, ci, mai ales, de particularitățile victimei, de gradul ei de cultură ori de starea psihică în care se afla.

Susținerile părții civile D. (care a negat că ar fi semnat în cunoștință de cauză înscrisurile în discuție) au fost constante sub aspectul circumstanțelor în care a fost contactată de către inculpata A. și a celor în care, ulterior, a semnat înscrisurile datate 01.03.2011, respectiv 04.03.2011. În acest sens, afirmațiile părții civile privind contactarea sa, de către inculpată, prin intermediul martorului L. și comunicarea, pe aceeași cale, a pretinsei disponibilități a inculpatei de a o angaja într-o firmă pe care cea din urmă susținea că intenționează să o deschidă, sunt coroborate, în aspectele esențiale, de declarațiile martorului anterior menționat. Ascultat în ambele grade de jurisdicție, L. a admis că inculpata A. a fost cea care, având cunoștință de problemele financiare ale părții civile, a dorit să afle informații suplimentare despre soțul acesteia din urmă, manifestându-și disponibilitatea de a-i consilia pe cei doi soți în deschiderea unei firme sau în alte chestiuni care necesitau opinia unui avocat. Chiar dacă a încercat, în mod involuntar, să minimalizeze ponderea rolului său de intermediar în comunicarea dintre părți, martorul a precizat constant că inițiativa contactului dintre părți i-a aparținut inculpatei, infirmând astfel susținerile contrare ale acesteia din urmă.

În mod asemănător, afirmațiile părții civile D. privind contextul în care a intervenit semnarea unor înscrisuri la sediul biroului notarial sunt confirmate, circumstanțial, de împrejurările relevate de declarația martorei E. în faza de urmărire penală. Fiindu-i prezentată partea civilă la data audierii sale din 23.02.2016, martora a precizat că nu o cunoaște pe aceasta din urmă, afirmând că o persoană cu astfel de dizabilități fizice vizibile nu putea "fi acceptată să semneze un act" notarial. Cu aceeași ocazie, martora a afirmat că, în contextul volumului mare de acte notariale, nu își amintește toate persoanele care apelează la serviciile biroului său și, implicit, nici contextul în care partea civilă ar fi semnat înscrisurile în discuție.

Din perspectiva acestor susțineri plauzibile, mai apropiate în timp de momentul critic, declarațiile ulterioare ale martorei date în cursul judecății, inclusiv în apel - în care a pretins a-și reaminti contextul prezentării părții civile la biroul notarial și a afirmat că a dialogat cu aceasta, documentele fiind semnate în prezența sa - se relevă ca subiective, grefate pe dorința martorei de înlăturare a oricărei posibile responsabilități în incidentul produs.

Dată fiind poziția oficială din care a acționat martora și responsabilitatea inerentă ce îi revenea în întocmirea actelor notariale, Înalta Curte a apreciat că reactivarea unor astfel de detalii în memoria martorei nu este justificată în mod obiectiv după trecerea unui interval lung de timp, iar posibilele consecințe disciplinare pe care martora le-ar fi putut suferi impun rezervă în valorificarea declarațiilor sale în cursul judecății.

Luând în considerare și relațiile de colaborare profesională, preexistente ori ulterioare lunii martie 2011, stabilite între inculpată și martora E. - Înalta Curte a apreciat verosimile susținerile părții civile D. referitoare la prezentarea spre semnare, în contextul descris, a mai multor documente care nu făceau obiectul procedurii notariale, pe fondul speculării prezenței sale într-un birou notarial, a posibilei lipse de diligență manifestate de notar, dar și a capacității limitate a părții civile de a înțelege esența noțiunilor sau actelor juridice prezentate de inculpată.

Ansamblul acestor împrejurări factuale au conferit demersului inculpatei