ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 546/2011

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.

1548/2006 a Tribunalului București – secția a IV-a civilă s-a respins ca

neîntemeiată acțiunea reclamantului F.N. în contradictoriu cu pârâții Primăria

municipiului București prin Primarul General și Consiliul General al Municipiului

București, Ț.L. și Ț.S., B.S. și B.M., H.C., R.D., R.C., R.S., R.C., R.G. și R.C.

A fost respinsă

excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtei Primăria Municipiului București prin

Primarul General.

S-a reținut că

reclamantul nu a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra imobilului

solicitat a-i fi restituit.

Prin decizia civilă nr.

303 din 16 aprilie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București s-a dispus

admiterea apelului declarat de apelantul – reclamant F.N. împotriva sentinței

civile nr. 1548 din 24 noiembrie 2006 pronunțată de Tribunalul București – secția

a IV-a civilă.

A fost desființată

sentința apelată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași

instanță.

Pentru a se pronunța

astfel instanța a reținut că:

Apelul este admisibil

însă nu prin prisma motivelor invocate de reclamant ci în baza considerentelor

următoare:

Prin întâmpinarea

formulată de pârâții persoane fizice (pag. 19 – 20 dosar fond) au fost invocate

mai multe excepții, printre acestea și cea a inadmisibilității acțiunii în

revendicare și cea a încălcării regulii unanimității în promovarea unei acțiuni

în revendicare.

Judecătorul fondului

nu s-a pronunțat asupra nici uneia din cele două excepții. Cu privire la

incidentul ce se referă la regula unanimității, chiar dacă acesta nu ar

constitui o excepție, în sensul clasic reglementat de Codul de procedură

civilă, admiterea sau respingerea „excepției” se impunea, însoțită și de

considerentele corespunzătoare, însoțită și de considerentele corespunzătoare.

Într-un alt unghi de

analiză s-a constatat că între dispozitivul sentinței și considerentele

acesteia există o contradicție în sensul respingerii lipsei calității

procesuale active a reclamantului prin dispozitiv, dar acceptării prin

considerente că acesta nu dovedește calitatea sa de proprietar al bunului,

nefăcând proba transmiterii succesorale a acestuia.

Acest aspect al

netransmiterii dreptului este amplu argumentat în fapt și în drept și

echivalează practic cu o nepronunțare asupra fondului cauzei, deoarece repetăm,

motivarea judecătorului fondului vizează în realitate lipsa calității

procesuale active a reclamantului determinată de incapacitatea acestuia de a

dovedi că este proprietara bunului.

Pentru aceste

considerente, în baza art. 297 C. proc. civ. s-a dispus admiterea apelului,

desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași

instanță.

În condițiile în care

reclamantul a formulat și acțiune în revendicare dar și cerere bazată pe

dispozițiile Legii nr. 10/2001 cu ocazia rejudecării cererii vor fi avute în

vedere incidența și efectele dispozițiilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001

care se referă la posibilitatea suspendării unor alte acțiuni promovate de

partea care a optat și pentru urmarea procedurii speciale prevăzute de Legea nr.

10/2001.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs pârâții Ț.L., Ț.S., H.D., H.G., H.C., B.S., B.M., R.D.,

R.C., R.S., R.C., răgălie G. și R.S.

Recursul pârâților Ț.L.

și Ț.S. este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ.

În esență criticile aduse deciziei recurate vizează următoarele aspecte:

Instanța a primit

înscrisuri care nu au legătură cu obiectul prezentei cauze, pe care nu le-a

verificat și citit și pentru depunerea cărora a acordat numeroase termene.

Astfel nu a solicitat originalul procesului – verbal nr. 11088/1940 pentru a

verifica conținutul nealterat al acestuia.

Greșit a reținut

instanța că reclamantului i s-a respins proba cu martori și interogatoriu în

dovedirea dreptului de proprietate pe care nu le-a putut proba, în final

apreciind că totuși este proprietarul imobilului.

Greșit instanța a

respins excepția tardivității apelului. Astfel, sentința apelată a fost

învestită cu formulă executorie, definitivă și irevocabilă prin neapelare,

fiind trimisă la Curtea de apel, la data de 12 martie 2008 și primită pe data

de 13 martie 2008, fără a exista cerere de apel, care depusă la data de 9

martie 2008, atrăgea tardivitatea apelului.

Recursul celorlalți

pârâți este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și vizează

neanalizarea probelor de către instanța de apel privind calitatea de proprietar

al reclamanților asupra imobilului în litigiu, transmiterea dreptului și aceea

a identității dintre imobilul revendicat și cel rezultat din probele formulate,

în pofida efectului devolutiv al apelului, instanța alegând a se pronunța

asupra excepțiilor ridicate prin întâmpinare.

Recurenții solicită

admiterea recursului, casarea deciziei recurate și reținerea autorității de

lucru judecat (Ț.L. și Ț.S.) și respingerea apelului, (ceilalți recurenți).

Examinând recursul

declarat de pârâți prin prisma art. 304 pct. 9 C. proc. civ. reținut a fi

incident în cauză în ambele recursuri, instanța reține următoarele:

Art. 292 C. proc.

civ. consacră efectul devolutiv al apelului, consecința fiind aceea a

readucerii în fața instanței de control judiciar, de regulă, a tuturor

problemelor de fapt și de drept dezbătute în prima instanță, provocând o nouă

judecată asupra fondului.

În cauză, dat fiind

faptul că apelul nu a fost motivat, devoluțiunea este totală potrivit alin. (2)

art. 392 C. proc. civ. iar instanța de apel trebuia să verifice conform art. 295

C. proc. civ., legalitatea și temeinicia hotărârii atacate prin prisma cererilor,

apărărilor și a probelor formulate în prima instanță.

Efectul devolutiv al

apelului are un caracter imperativ, instanța de apel fiind obligată să

examineze litigiul sub toate aspectele, instanța de apel fiind de fapt

investită de drept cu întregul litigiu.

Prin urmare instanța

de apel trebuia să soluționeze ea însăși cauza și nu să procedeze la trimiterea

ei spre rejudecare fiind nelegală reținerea potrivit cu care instanța nu s-ar

fi pronunțat asupra unor excepții ori asupra unei pretinse neabordări a

fondului cauzei, distingând imprecis între calitatea procesuală activă și

dovada calității de proprietar asupra bunului fără a opera o analiză a

legăturii între fond și excepție sub acest aspect, situație în care instanța de

apel trebuia să examineze ea însăși cererea în fond, în condițiile în care

prima instanță a examinat cauza în fond.

Față de cele

reținute, instanța urmează în temeiul art. 312 C. proc. civ. să admită

recursurile părților, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să caseze decizia

recurată și să trimită cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâții T.L., T.S., B.S., B.M., H.D., H.G., H.C., R.D., R.C., R.C.,

R.C., R.S. și R.G. împotriva deciziei civile nr. 303 din 16 aprilie 2008 a Curții de Apel București – secția a IV-a civilă.

Casează decizia

civilă nr. 303 din 16 aprilie 2008 a Curții de Apel București – secția a IV-a

civilă.

Trimite cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 ianuarie 2011.