ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8421/2006

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului București la data de 5 august 1999, B.C. și B.G.S. au revendicat,

în contradictoriu cu Primăria municipiului București și Direcția generală de

administrare a fondului imobiliar, imobilul situat în București, fostă

proprietate a defunctului soț și tată al reclamantelor.

Tribunalul București, secția a V-a

civilă și contencios administrativ, prin sentința nr. 351 din 18 noiembrie 1999

a respins acțiunea formulată de B.C. și B.G.S. împotriva pârâtei Primăria

municipiului București, pe motiv că reclamantele nu au calitate procesuală

activă.

Prin decizia nr. 136 A din 15 martie

2000, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a admis apelul declarat

de reclamante împotriva sentinței pronunțată de tribunal, pe care a

desființat-o și a trimis cauza la aceeași instanță spre rejudecare.

În fond după casare, Tribunalul

București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, prin sentința

nr. 471/F din 26 iunie 2000 a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantelor

împotriva pârâtei Primăria municipiului București.

Apelul declarat de reclamante

împotriva hotărârii tribunalului a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 657 A din 27 octombrie 2000.

Prin decizia nr. 2995 din 13 iunie

2001, Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, a admis recursul declarat de

reclamantele B.C. și B.G.S. împotriva deciziei curții de apel. A casat decizia

pronunțată în apel precum și sentința tribunalului și a trimis cauza pentru

rejudecare la Judecătoria sectorului 1.

Judecătoria sectorului 1 București,

prin sentința civilă nr. 9612 din 6 noiembrie 2002 a admis excepția lipsei

calității de reprezentanți legali a reclamantelor B.C. și B.G.S. A respins ca

neîntemeiată acțiunea formulată de reclamante în contradictoriu cu Primăria

municipiului București, C.M., A.B.I. și A.B.M., P.E. și intervenienții în nume

propriu M.N. și M.A. A respins cererea de intervenție formulată de M.N. și M.A.

ca fiind lipsită de interes. A respins excepția inadmisibilității acțiunii ca

neîntemeiată. A respins excepția necompetenței materiale ca neîntemeiată. A

admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei municipiului

București.

Apelul declarat de reclamante împotriva

hotărârii judecătoriei a fost respins ca nefondat de Tribunalul București,

secția a V-a civilă, prin decizia nr. 1508 din 30 iunie 2003.

Prin decizia nr. 2687 din 3

decembrie 2003, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a admis

recursul declarat de reclamante împotriva deciziei pronunțată de tribunal, a

casat hotărârea recurată, a admis apelul formulat de B.C. și B.G.S. împotriva

sentinței civile nr. 9612 din 6 noiembrie 2002 a Judecătoriei sectorului 1

București și a anulat în tot sentința apelată. A reținut cauza pentru evocarea

fondului de către Curtea de Apel București, ca instanță de apel.

Evocând fondul, ca instanță de apel,

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 1312 A din 10

iunie 2004 a admis acțiunea reclamantelor în contradictoriu cu pârâții C.M. ,

A.B.I., A.B.M., Primăria municipiului București, P.E. și intervenienții M.N. și

M.A. A obligat pârâții să lase reclamantelor, în deplină proprietate și

liniștită posesie, imobilul situat în București. A respins cererea de

intervenție în interes propriu formulată de M.N. și M.A., ca nefondată.

Împotriva acestei ultime decizii au

declarat recursuri reclamantele, pârâții Consiliul general al municipiului

București, A.B.I. și A.B.M., C.M. și P.E. și intervenienții M.N. și M.A.

Prin motivele de recurs,

reclamantele au solicitat și obligarea intervenienților M.N. și M.A. să se lase

în deplină proprietate și posesie apartamentul pe care îl locuiesc.

Consiliul general al municipiului

București a arătat că primăria nu are calitate procesuală pasivă în cauză,

fiind eronată obligarea acesteia la restituirea imobilului în litigiu alături

de pârâții, persoane fizice. A precizat astfel, că la data introducerii

acțiunii, imobilul în litigiu fusese cumpărat de chiriașii titulari ai

contractelor de închiriere conform dispozițiilor Legii nr. 112/1995, primăria

nemaideținând posesia, iar acțiunea în revendicare este definită de Codul civil

ca fiind acțiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar.

În ceea ce privește titlul statului, a considerat că acesta, respectiv Decretul

nr. 302/1948 este valabil, legea reprezentând ea însăși un mod de transmitere a

dreptului de proprietate potrivit art. 645 C. civ.

Pârâții A.B.I. și A.B.M. și

intervenienții M.N. și M.A. au arătat prin motivele de recurs că deși s-a

demonstrat că statul a dobândit imobilul în litigiu prin efectul legii, în

temeiul Decretului nr. 302/1948, care se înscrie în categoria actelor normative

în baza cărora statul a preluat imobilele „cu titlu”, instanța a încălcat

dispozițiile pct. 2 lit. A), capitolul 2 din Normele metodologice de aplicare a

Legii nr. 10/2001. Totodată au precizat că instanța nu a verificat titlul

persoanelor care au promovat acțiunea, prin reținerea unor inadvertențe și a

faptului că terenul din str. A. nr. 2 a mai fost revendicat în baza Legii nr.

10/2001 de către I.C. Au considerat că instanța a acordat mai mult decât s-a

cerut prin acțiune, deoarece în mod nelegal a desființat contractele de

vânzare-cumpărare deși nu era investită cu o astfel de cerere. S-a ignorat de

către instanță buna credință a recurenților, care au respectat toate

dispozițiile Legii nr. 112/1995 și ale Normelor metodologice de aplicare a

acesteia. Cererea de intervenție formulată de M.N. și M.A. a fost în mod nelegal

respinsă, atâta vreme cât instanța de fond din oficiu a introdus în cauză în

calitate de pârâți numai o parte din cumpărătorii apartamentelor din str. A.

nr. 2.

Prin motivele de recurs, pârâtele

C.M. și P.E. au arătat că instanța a dat mai mult decât s-a cerut întrucât

reclamantele nu au solicitat, nici în scris, nici verbal, chemarea în judecată

a altor persoane decât cea din acțiunea introductivă. S-a arătat totodată că

instanța nu a verificat și nu a pus în vedere intimatelor-reclamante să facă dovada

cetățeniei române, atâta vreme cât imobilul pentru care s-a dispus restituirea

cuprinde atât construcție cât și teren.

Recursurile urmează a fi admise,

pentru considerentele ce se vor expune în continuare.

Acțiunea introductivă de instanță

formulată de reclamante a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București la

data de 5 august 1999, anterior apariției Legii nr.10/2001. Deci, acțiunea

dedusă judecății aparține dreptului comun astfel că nu este supusă procedurii

reglementată prin legea specială.

Unul din principiile care guvernează

aplicarea legii în timp este cel al neretroactivității legii civile, potrivit

căruia o lege civilă se aplică numai situațiilor ce se ivesc ori se nasc în

practică după adoptarea ei, iar nu și situațiilor anterioare. Acest principiu

este unul constituțional și de drept civil în același timp, fiind consacrat

expres prin art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 1 C. civ., iar prin

dispozițiile Legii nr. 10/2001, legiuitorul nu s-a abătut de la acest

principiu, având în vedere dispozițiile art. 46 alin. (1) din lege, cu

modificările și completările ulterioare.

Se constată astfel că față de data

introducerii și motivarea cererii de chemare în judecată, cadrul procesual

trebuia stabilit, în limitele în care judecata ar fi trebuit să aibă loc,

respectiv dreptul comun în materie.

În acest context, se reține că în

mod eronat, încălcând principiul neretroactivității legii civile, prin decizia

atacată, instanța a constatat că în speță, sunt aplicabile deopotrivă,

dispozițiile materiale ale Legii nr. 10/2001, act normativ care nu era în

vigoare la data investirii instanței.

În considerarea acestor argumente,

în temeiul dispozițiilor art. 84, ale art. 112 pct. 4 și ale art. 129 alin. (5)

C. proc. civ., instanța de apel avea obligația de a stabili corect cadrul

procesual, normele legale și instituțiile juridice aplicabile, în raport cu

situațiile de fapt invocate prin acțiune.

Pentru cele preced, recursurile se

vor admite, se va casa decizia atacată și se va trimite cauza la aceeași instanță

pentru rejudecare, urmând a fi analizate ca apărări și celelalte motive de

recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de

reclamantele B.C. și B.G.S. , de pârâții Consiliul general al municipiului

București, C.M. și P.E. și A.B.I. și A.B.M. și de intervenienții M.A. și M.N.

împotriva deciziei nr. 1312A din 10 iunie 2004 a Curții de Apel București,

secția a III-a civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleași instanțe

pentru rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 23 octombrie 2006.