ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8421/2006

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 5 august 1999, B.C. și B.G.S. au revendicat, în contradictoriu cu Primăria municipiului București și Direcția generală de administrare a fondului imobiliar, imobilul situat în București, fostă proprietate a defunctului soț și tată al reclamantelor. Tribunalul București, secția a V-a civilă și contencios administrativ, prin sentința nr. 351 din 18 noiembrie 1999 a respins acțiunea formulată de B.C. și B.G.S. împotriva pârâtei Primăria municipiului București, pe motiv că reclamantele nu au calitate procesuală activă. Prin decizia nr. 136 A din 15 martie 2000, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a admis apelul declarat de reclamante împotriva sentinței pronunțată de tribunal, pe care a desființat-o și a trimis cauza la aceeași instanță spre rejudecare.

În fond după casare, Tribunalul București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, prin sentința nr. 471/F din 26 iunie 2000 a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantelor împotriva pârâtei Primăria municipiului București. Apelul declarat de reclamante împotriva hotărârii tribunalului a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 657 A din 27 octombrie 2000. Prin decizia nr. 2995 din 13 iunie 2001, Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, a admis recursul declarat de reclamantele B.C. și B.G.S. împotriva deciziei curții de apel. A casat decizia pronunțată în apel precum și sentința tribunalului și a trimis cauza pentru rejudecare la Judecătoria sectorului 1. Judecătoria sectorului 1 București, prin sentința civilă nr. 9612 din 6 noiembrie 2002 a admis excepția lipsei calității de reprezentanți legali a reclamantelor B.C.

și B.G.S. A respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamante în contradictoriu cu Primăria municipiului București, C.M., A.B.I. și A.B.M., P.E. și intervenienții în nume propriu M.N. și M.A. A respins cererea de intervenție formulată de M.N. și M.A. ca fiind lipsită de interes. A respins excepția inadmisibilității acțiunii ca neîntemeiată. A respins excepția necompetenței materiale ca neîntemeiată. A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei municipiului București. Apelul declarat de reclamante împotriva hotărârii judecătoriei a fost respins ca nefondat de Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin decizia nr. 1508 din 30 iunie 2003. Prin decizia nr. 2687 din 3 decembrie 2003, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a admis recursul declarat de reclamante împotriva deciziei pronunțată de tribunal, a casat hotărârea recurată, a admis apelul formulat de B.C.

și B.G.S. împotriva sentinței civile nr. 9612 din 6 noiembrie 2002 a Judecătoriei sectorului 1 București și a anulat în tot sentința apelată. A reținut cauza pentru evocarea fondului de către Curtea de Apel București, ca instanță de apel. Evocând fondul, ca instanță de apel, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 1312 A din 10 iunie 2004 a admis acțiunea reclamantelor în contradictoriu cu pârâții C.M. , A.B.I., A.B.M., Primăria municipiului București, P.E. și intervenienții M.N. și M.A. A obligat pârâții să lase reclamantelor, în deplină proprietate și liniștită posesie, imobilul situat în București. A respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de M.N.

și M.A., ca nefondată. Împotriva acestei ultime decizii au declarat recursuri reclamantele, pârâții Consiliul general al municipiului București, A.B.I. și A.B.M., C.M. și P.E. și intervenienții M.N. și M.A. Prin motivele de recurs, reclamantele au solicitat și obligarea intervenienților M.N. și M.A. să se lase în deplină proprietate și posesie apartamentul pe care îl locuiesc. Consiliul general al municipiului București a arătat că primăria nu are calitate procesuală pasivă în cauză, fiind eronată obligarea acesteia la restituirea imobilului în litigiu alături de pârâții, persoane fizice. A precizat astfel, că la data introducerii acțiunii, imobilul în litigiu fusese cumpărat de chiriașii titulari ai contractelor de închiriere conform dispozițiilor Legii nr. 112/1995, primăria nemaideținând posesia, iar acțiunea în revendicare este definită de Codul civil ca fiind acțiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar.

În ceea ce privește titlul statului, a considerat că acesta, respectiv Decretul nr. 302/1948 este valabil, legea reprezentând ea însăși un mod de transmitere a dreptului de proprietate potrivit art. 645 C. civ. Pârâții A.B.I. și A.B.M. și intervenienții M.N. și M.A. au arătat prin motivele de recurs că deși s-a demonstrat că statul a dobândit imobilul în litigiu prin efectul legii, în temeiul Decretului nr. 302/1948, care se înscrie în categoria actelor normative în baza cărora statul a preluat imobilele „cu titlu”, instanța a încălcat dispozițiile pct. 2 lit. A), capitolul 2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001. Totodată au precizat că instanța nu a verificat titlul persoanelor care au promovat acțiunea, prin reținerea unor inadvertențe și a faptului că terenul din str. A. nr. 2 a mai fost revendicat în baza Legii nr. 10/2001 de către I.C.

Au considerat că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut prin acțiune, deoarece în mod nelegal a desființat contractele de vânzare-cumpărare deși nu era investită cu o astfel de cerere. S-a ignorat de către instanță buna credință a recurenților, care au respectat toate dispozițiile Legii nr. 112/1995 și ale Normelor metodologice de aplicare a acesteia. Cererea de intervenție formulată de M.N. și M.A. a fost în mod nelegal respinsă, atâta vreme cât instanța de fond din oficiu a introdus în cauză în calitate de pârâți numai o parte din cumpărătorii apartamentelor din str. A. nr. 2. Prin motivele de recurs, pârâtele C.M. și P.E. au arătat că instanța a dat mai mult decât s-a cerut întrucât reclamantele nu au solicitat, nici în scris, nici verbal, chemarea în judecată a altor persoane decât cea din acțiunea introductivă.

S-a arătat totodată că instanța nu a verificat și nu a pus în vedere intimatelor-reclamante să facă dovada cetățeniei române, atâta vreme cât imobilul pentru care s-a dispus restituirea cuprinde atât construcție cât și teren. Recursurile urmează a fi admise, pentru considerentele ce se vor expune în continuare. Acțiunea introductivă de instanță formulată de reclamante a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 5 august 1999, anterior apariției Legii nr.10/2001. Deci, acțiunea dedusă judecății aparține dreptului comun astfel că nu este supusă procedurii reglementată prin legea specială. Unul din principiile care guvernează aplicarea legii în timp este cel al neretroactivității legii civile, potrivit căruia o lege civilă se aplică numai situațiilor ce se ivesc ori se nasc în practică după adoptarea ei, iar nu și situațiilor anterioare.

Acest principiu este unul constituțional și de drept civil în același timp, fiind consacrat expres prin art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 1 C. civ., iar prin dispozițiile Legii nr. 10/2001, legiuitorul nu s-a abătut de la acest principiu, având în vedere dispozițiile art. 46 alin. (1) din lege, cu modificările și completările ulterioare. Se constată astfel că față de data introducerii și motivarea cererii de chemare în judecată, cadrul procesual trebuia stabilit, în limitele în care judecata ar fi trebuit să aibă loc, respectiv dreptul comun în materie. În acest context, se reține că în mod eronat, încălcând principiul neretroactivității legii civile, prin decizia atacată, instanța a constatat că în speță, sunt aplicabile deopotrivă, dispozițiile materiale ale Legii nr. 10/2001, act normativ care nu era în vigoare la data investirii instanței.

În considerarea acestor argumente, în temeiul dispozițiilor art. 84, ale art. 112 pct. 4 și ale art. 129 alin. (5) C. proc. civ., instanța de apel avea obligația de a stabili corect cadrul procesual, normele legale și instituțiile juridice aplicabile, în raport cu situațiile de fapt invocate prin acțiune. Pentru cele preced, recursurile se vor admite, se va casa decizia atacată și se va trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecare, urmând a fi analizate ca apărări și celelalte motive de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursurile declarate de reclamantele B.C. și B.G.S. , de pârâții Consiliul general al municipiului București, C.M. și P.E. și A.B.I. și A.B.M. și de intervenienții M.A. și M.N. împotriva deciziei nr. 1312A din 10 iunie 2004 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleași instanțe pentru rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 octombrie 2006.