ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2831/2008

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 482/F din 17 aprilie 2008, Tribunalul București, secția l-a penală, a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul K.M.F. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin sentința penală nr. 326 din 15 martie 2005 a Tribunalului București, secția l-a penală, în dosar nr. 4090/2000, revizuentul a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare, în baza art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1999 cu aplic. art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen. În baza art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., revizuentul a fost condamnat la o pedeapsă de 14 ani închisoare.

În baza art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., revizuentul a fost condamnat la un an închisoare. în baza art. 177 din Legea nr. 141/1997 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., revizuentul a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare. S-a făcut aplic. art. 33 și art. 34 C. pen., în final revizuentul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 14 ani închisoare, sporită cu un an închisoare, în total urmând să execute 15 ani închisoare. În baza art. 43 din Legea nr. 82/1991, revizuentul a fost condamnat la o pedeapsă de 6 luni închisoare, care a fost constatată grațiată în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002. În baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., inculpatul a fost achitat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 23 alin. (2) din Legea nr. 21/1999 cu aplic.

art. 13 C. pen. În baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., inculpatul a fost achitat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 323 C. pen. și art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. S-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive a inculpatului, de la data de 15 martie 2000 la 19 decembrie 2000. În baza art. 117 C. pen., inculpatul a fost expulzat de pe teritoriul României. Sentința pronunțată în fond a fost modificată în căile de atac exercitate, prin decizia penală nr. 697 din 13 septembrie 2005 a Curții de Apel București și decizia penală nr. 7330 din 18 decembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța această sentință, s-a reținut că inculpatul revizuent, pe teritoriul României, începând cu anul 1998, a imaginat și pus în practică un sistem de spălare a unor sume mari de bani, solicitând diverșilor cetățeni arabi sau turci aflați pe teritoriul României să înființeze societăți fantomă, utilizând documente și ștampile false, ce urmau să fie folosite în sistemul de fraudare și spălare de bani. Cele 16 firme înființate în acest scop au desfășurat operațiuni comerciale numai cu SC R. SRL, al cărei asociat unic a fost inculpatul revizuent, și nu s-au depus declarații de impozit, TVA sau bilanțuri contabile, societățile nu au funcționat la sediile declarate, asociații în cadrul acestora nu au fost în țara noastră sau au stat perioade scurte, după care au părăsit țara definitiv.

Prin intermediul acestor firme, inculpatul a achiziționat mărfuri, respectiv utilaje pentru foraj petrolier casate, al căror preț era mărit când treceau prin contabilitatea firmei inculpatului, fiind ulterior întocmite documente de expert fictive, marfa fiind trimisă apoi în Bulgaria unde era revalorificată. Beneficiarul extern plătea contravaloarea utilajelor către firma inculpatului, în numerar, totalizând circa 39 milioane dolari. În perioada 1998-1999, inculpatul a obținut de la statul român, prin documente false și incomplete, rambursare de TVA de circa 87 miliarde lei, prin firmele fantomă, bani ce au fost plătiți către companii din Turcia, China și Kazahstan drept avans la contract achiziționare mărfuri, care, însă, nu au ajuns niciodată în România.

Vinovăția inculpatului, ca și modalitatea de săvârșire a faptelor a fost demonstrată de probatoriul deosebit de complex administrat atât pe parcursul urmăririi penale, cât și în faza judecății. Împotriva acestei sentințe a formulat cerere de revizuire inculpatul condamnat, relevând că deține fapte și împrejurări care nu au fost cunoscute de instanță, respectiv martori, care însă nu au fost indicați. Revizuentul a fost citat prin cabinetul de avocat al apărătorului ales, pentru a se indica dacă este sau nu încarcerat, care este domiciliul său, care sunt probele testimoniale noi ce le are de administrat, însă nimeni nu s-a prezentat pentru a se formula un răspuns cu privire la aspectele sus menționate.

Instanța investită a se pronunța în fond asupra cererii de revizuire formulată de condamnat a constatat că, pentru a fi îndeplinite condițiile prev. de disp. art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., este necesar a fi descoperite fapte sau împrejurări noi, care nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea fondului, dacă pe baza acestora se poate dovedi netemeinicia hotărârii pronunțate. Pronunțându-se asupra admisibilității în principiu a cererii de revizuire formulată, deci asupra îndeplinirii condițiilor prev. de art. 394 C. proc. pen., instanța a constatat că motivele invocate de revizuent nu se constituie în fapte sau împrejurări noi, necunoscute de instanță la soluționarea fondului, în așa fel încât să justifice cererea de revizuire formulată.

De asemenea, s-a constatat ca neîntemeiată și susținerea revizuentului în sensul lacunelor urmăririi penale efectuate, atâta vreme cât acestea pot fi valorificate în baza altor temeiuri de drept, adresate organelor abilitate, și câtă vreme vinovăția inculpatului revizuent a fost stabilită printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă. Și critica privind necitarea inculpatului de către organul de urmărire penală a fost apreciată ca neîntemeiată, atâta vreme cât disp. art. 397 alin. (3) C. proc. pen., prevăd posibilitatea și nu obligația procurorului de a chema persoana care a făcut cererea de revizuire, pentru completarea sau precizarea acesteia, lucru care nu a fost necesar în cauza de față.

Î mpotriva hotărârii a formulat apel revizuentul, solicitând desființarea acesteia și trimiterea cauzei la procuror în vederea efectuării de cercetări prealabile, dat fiind că cele deja efectuate sunt incomplete în raport de actele depuse la dosar. Instanța de apel a constatat, pe baza actelor existente la dosarul cauzei, că revizuentul a formulat cerere de revizuire a sentinței penale nr. 326 din 15 martie 2005 a Tribunalului București, secția l-a penală, motivând că există fapte și împrejurări noi, necunoscute de instanță la soluționarea fondului și care ar demonstra netemeinicia hotărârii de condamnare.

Dat fiind că revizuentul sau apărătorul său nu s-au prezentat urmare a citației întocmite de procuror, la data de 18 februarie 2008, acesta a formulat referat cu propunere de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire, întrucât nu au fost indicate faptele sau împrejurările noi pe care se sprijină cererea de revizuire, în condițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Instanța de apel constată că la fondul cauzei au fost depuse o serie de documente financiar bancare din care rezultă date privind operațiunile bancare efectuate de firme din Turcia către societatea inculpatului, susținându-se că, în perioada 1998-1999, societatea turcă a efectuat importuri de marfă de la SC R. SRL, contravaloarea mărfii de 5.930.000 dolari SUA fiind achitată, aspecte care au fost confirmate de centrala băncii Y.A.Ș.

Istanbul. Instanța de apel a constatat că, deși nici revizuentul și nici apărătorul său nu s-au prezentat în fața instanței de fond, pentru a indica faptele sau împrejurările noi pe care se sprijină cererea de revizuire, actele contabile obținute din Turcia au intrat în posesia revizuentului ulterior datei la care s-au încheiat cercetările de către parchet, ele fiind eliberate de societățile din Turcia și de bancă la data de 15 februarie 2008, respectiv 25 februarie 2008. Chiar dacă culpa în neprezentarea acestor acte noi aparține apărării, instanța de fond era obligată să se pronunțe asupra necesității trimiterii cauzei la procuror în vederea efectuării actelor de cercetare penală în raport de actele noi depuse, care în nici un caz, nu pot fi total ignorate.

Față de aceste considerente, Curtea de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia penală nr. 144 A din 26 mai 2008, a admis apelul formulat de condamnat împotriva sentinței penale nr. 482 din 17 aprilie 2008 a Tribunalului București, secția l-a penală, pe care a desființat-o în totalitate și, în rejudecare, a trimis cererea de revizuire Parchetului de pe lângă Tribunalul București în vederea efectuării actelor de cercetare. Î mpotriva deciziei a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, invocând motive de nelegalitate și netemeinicie ale hotărârii atacate, vizând în principal greșita trimitere a cauzei la procuror pentru efectuarea de cercetări.

Se susține, invocându-se decizia nr. 60 din 24 septembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, că, în situația în care cererea de revizuire se sprijină pe alte motive decât cele cuprinse în art. 394 C. proc. pen., ea va fi considerată inadmisibilă, în așa fel încât, față de actele depuse la dosar de revizuent și care atestă că s-au plătit prin virament bancar doar 6,5 milioane dolari SUA, restul de 28,6 fiind depuși în numerar, corect s-a pronunțat instanța de fond pe admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire formulată. Î n condițiile în care revizuentul și-a invocat propria culpă în nedepunerea actelor pe care se întemeiază cererea de revizuire, se solicită admiterea recursului, casarea în totalitate a hotărârii atacate și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond.

Se arată, în continuare, că reprezentantul firmei turce B.D.T., numitul I.M., a mai dat o declarație în același sens în fața instanței investită cu soluționarea fondului, astfel încât nu se poate reține existența unor împrejurări noi, de natură a afecta temeinicia hotărârii de condamnare și nu se impune trimiterea cauzei la procuror. Examinând hotărârea în raport de criticile recurentului, ca și din oficiu pentru cazurile enunțate de art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare: Potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea unei hotărâri judecătorești penale definitive poate avea loc atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.

Verificând admisibilitatea în principiu, prima instanță a apreciat că motivele invocate de revizuent nu reprezintă fapte sau împrejurări necunoscute instanței, ori care afectează temeinicia hotărârii atacate. Instanța de control judiciar a apreciat în schimb, că documentele pe care se bazează cererea în revizuire au fost obținute ulterior datei încheierii cercetărilor de către procuror și că acestea nu pot fi ignorate, chiar dacă culpa în neprezentarea lor aparține apărării. Procedând astfel, în raport de starea de fapt, instanța de apel a dat dovadă de un formalism exagerat, optând pentru reluarea procedurii de revizuire din faza actelor de cercetare efectuate de procuror doar pentru ca acesta să ia cunoștință de documentele prezentate după desesizarea sa.

Art. 399 C. proc. pen. lasă la latitudinea procurorului să aprecieze dacă este necesară efectuarea de cercetări pentru verificarea temeiniciei cererii de revizuire. La momentul primirii cererii, procurorul nu a avut cunoștință de documentele invocate de revizuent, astfel că nu i se poate reține vreo culpă procesuală în derularea procedurii în revizuire. Primind dosarul, cu concluziile procurorului față de cererea revizuentului, instanța de judecată are posibilitatea să verifice îndeplinirea cerințelor de admisibilitate a cererii și, în raport de soluția dată în principiu, poate să analizeze temeinicia motivelor invocate, nefiind ținută de concluziile procurorului. În atare situație, odată ce prima instanță a analizat admisibilitatea cererii, investită cu apelul revizuentului, instanța de control judiciar avea obligația să verifice legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, pe baza și a documentelor invocate de revizuent.

Neprocedând astfel, instanța de apel a recurs la o soluție neprevăzută de lege, dispunând reluarea cercetărilor de către procuror. În aceste condiții, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia și va trimite cauza la aceeași instanță pentru continuarea judecății în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr.144/A din 26 mai 2008 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe intimatul revizuient K.M.F. Casează decizia penală sus-menționată și trimite cauza pentru continuarea judecății în apel, la Curtea de Apel București. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 16 septembrie 2008.