ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2831/2008
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2831/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra
recursului de față:
În baza
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
sentința penală nr. 482/F din 17 aprilie 2008, Tribunalul București, secția l-a
penală, a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul
K.M.F.
Pentru
a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin sentința penală
nr. 326 din 15 martie 2005 a Tribunalului București, secția l-a penală, în
dosar nr. 4090/2000, revizuentul a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani
închisoare, în baza art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1999 cu
aplic.
art. 41
alin. (2) și art. 13 C. pen.
În baza
art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. cu
aplic. art. 41
alin. (2) C. pen., revizuentul a fost condamnat la o pedeapsă de 14 ani
închisoare.
În baza
art. 291 C. pen. cu
aplic. art. 41
alin. (2) C. pen., revizuentul a fost condamnat la un an închisoare.
în baza
art. 177 din Legea nr. 141/1997 cu
aplic. art. 41
alin. (2) C. pen., revizuentul a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani
închisoare.
S-a
făcut
aplic. art. 33
și art. 34 C.
pen., în final revizuentul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 14 ani
închisoare, sporită cu un an închisoare, în total urmând să execute 15 ani
închisoare.
În baza
art. 43 din Legea nr. 82/1991, revizuentul a fost condamnat la o pedeapsă de 6
luni închisoare, care a fost constatată grațiată în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002.
În baza
art. 10 lit. d) C. proc. pen., inculpatul a fost achitat pentru săvârșirea
infracțiunii
prev. de
art. 23 alin. (2) din
Legea nr. 21/1999 cu
aplic. art. 13
C. pen.
În baza
art. 10 lit. d) C. proc. pen., inculpatul a fost achitat pentru săvârșirea
infracțiunii
prev. de
art. 323 C. pen. și
art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu
aplic. art. 41
alin. (2) C. pen.
S-a
dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive a inculpatului, de la
data de 15 martie 2000 la 19 decembrie 2000.
În baza
art. 117 C. pen., inculpatul a fost expulzat de pe teritoriul României.
Sentința
pronunțată în fond a fost modificată în căile de atac exercitate, prin decizia
penală nr. 697 din 13 septembrie 2005 a Curții de Apel București și decizia
penală nr. 7330 din 18 decembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pentru
a pronunța această sentință, s-a reținut că inculpatul revizuent, pe teritoriul
României, începând cu anul 1998, a imaginat și pus în practică un sistem de
spălare a unor sume mari de bani, solicitând diverșilor cetățeni arabi sau
turci aflați pe teritoriul României să înființeze societăți fantomă, utilizând
documente și ștampile false, ce urmau să fie folosite în sistemul de fraudare și
spălare de bani.
Cele 16
firme înființate în acest scop au desfășurat operațiuni comerciale numai cu SC R.
SRL, al cărei asociat unic a fost inculpatul revizuent, și nu s-au depus
declarații de impozit, TVA sau bilanțuri contabile, societățile nu au funcționat
la sediile declarate, asociații în cadrul acestora nu au fost în țara noastră
sau au stat perioade scurte, după care au părăsit țara definitiv.
Prin
intermediul acestor firme, inculpatul a achiziționat mărfuri, respectiv utilaje
pentru foraj petrolier casate, al căror preț era mărit când treceau prin
contabilitatea firmei inculpatului, fiind ulterior întocmite documente de
expert fictive, marfa fiind trimisă apoi în Bulgaria unde era revalorificată.
Beneficiarul
extern plătea contravaloarea utilajelor către firma inculpatului, în numerar,
totalizând circa 39 milioane dolari.
În
perioada 1998-1999, inculpatul a obținut de la statul român, prin documente
false și incomplete, rambursare de TVA de circa 87 miliarde lei, prin firmele
fantomă, bani ce au fost plătiți către companii din Turcia, China și Kazahstan
drept avans la contract achiziționare mărfuri, care, însă, nu au ajuns
niciodată în România.
Vinovăția
inculpatului, ca și modalitatea de săvârșire a faptelor a fost demonstrată de
probatoriul deosebit de complex administrat atât pe parcursul urmăririi penale,
cât și în faza judecății.
Împotriva
acestei sentințe a formulat cerere de revizuire inculpatul condamnat, relevând
că deține fapte și împrejurări care nu au fost cunoscute de instanță, respectiv
martori, care însă nu au fost indicați.
Revizuentul
a fost citat prin cabinetul de avocat al apărătorului ales, pentru a se indica
dacă este sau nu încarcerat, care este domiciliul său, care sunt probele
testimoniale noi ce le are de administrat, însă nimeni nu s-a prezentat pentru
a se formula un răspuns cu privire la aspectele sus menționate.
Instanța
investită a se pronunța în fond asupra cererii de revizuire formulată de
condamnat a constatat că, pentru a fi îndeplinite condițiile
prev.
de disp. art. 394
alin. (1) lit. a)
C. proc. pen., este necesar a fi descoperite fapte sau împrejurări noi, care nu
au fost cunoscute de instanță la soluționarea fondului, dacă pe baza acestora
se poate dovedi netemeinicia hotărârii pronunțate.
Pronunțându-se
asupra admisibilității în principiu a cererii de revizuire formulată, deci
asupra îndeplinirii condițiilor
prev. de
art. 394 C. proc. pen., instanța a constatat că motivele invocate de
revizuent nu se constituie în fapte sau împrejurări noi, necunoscute de
instanță la soluționarea fondului, în așa fel încât să justifice cererea de
revizuire formulată.
De
asemenea, s-a constatat ca neîntemeiată și susținerea revizuentului în sensul
lacunelor urmăririi penale efectuate, atâta vreme cât acestea pot fi
valorificate în baza altor temeiuri de drept, adresate organelor abilitate, și
câtă vreme vinovăția inculpatului revizuent a fost stabilită printr-o hotărâre
judecătorească de condamnare definitivă.
Și
critica privind necitarea inculpatului de către organul de urmărire penală a
fost apreciată ca neîntemeiată, atâta vreme cât
disp.
art. 397
alin. (3) C. proc. pen., prevăd posibilitatea
și nu obligația procurorului de a chema persoana care a făcut cererea de
revizuire, pentru completarea sau precizarea acesteia, lucru care nu a fost
necesar în cauza de față.
Î
mpotriva
hotărârii a formulat apel revizuentul, solicitând desființarea acesteia și
trimiterea cauzei la procuror în vederea efectuării de cercetări prealabile,
dat fiind că cele deja efectuate sunt incomplete în raport de actele depuse la
dosar.
Instanța
de apel a constatat, pe baza actelor existente la dosarul cauzei, că
revizuentul a formulat cerere de revizuire a sentinței penale nr. 326 din 15
martie 2005 a Tribunalului București, secția l-a penală, motivând că există
fapte și împrejurări noi, necunoscute de instanță la soluționarea fondului și
care ar demonstra netemeinicia hotărârii de condamnare.
Dat
fiind că revizuentul sau apărătorul său nu s-au prezentat urmare a citației
întocmite de procuror, la data de 18 februarie 2008, acesta a formulat referat
cu propunere de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire, întrucât nu
au fost indicate faptele sau împrejurările noi pe care se sprijină cererea de
revizuire, în condițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Instanța
de apel constată că la fondul cauzei au fost depuse o serie de documente
financiar bancare din care rezultă date privind operațiunile bancare efectuate
de firme din Turcia către societatea inculpatului, susținându-se că, în
perioada 1998-1999, societatea turcă a efectuat importuri de marfă de la SC R. SRL,
contravaloarea mărfii de 5.930.000 dolari SUA fiind achitată, aspecte care au
fost confirmate de centrala băncii Y.A.Ș. Istanbul.
Instanța
de apel a constatat că, deși nici revizuentul și nici apărătorul său nu s-au
prezentat în fața instanței de fond, pentru a indica faptele sau împrejurările
noi pe care se sprijină cererea de revizuire, actele contabile obținute din
Turcia au intrat în posesia revizuentului ulterior datei la care s-au încheiat
cercetările de către parchet, ele fiind eliberate de societățile din Turcia și
de bancă la data de 15 februarie 2008, respectiv 25 februarie 2008.
Chiar
dacă culpa în neprezentarea acestor acte noi aparține apărării, instanța de
fond era obligată să se pronunțe asupra necesității trimiterii cauzei la
procuror în vederea efectuării actelor de cercetare penală în raport de actele
noi depuse, care în nici un caz, nu pot fi total ignorate.
Față de
aceste considerente, Curtea de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze
cu minori și de familie, prin decizia penală nr. 144 A
din 26 mai 2008, a admis apelul formulat de condamnat împotriva
sentinței penale nr. 482 din 17 aprilie 2008 a Tribunalului București, secția
l-a penală, pe care a desființat-o în totalitate și, în rejudecare, a trimis
cererea de revizuire Parchetului de pe lângă Tribunalul București în vederea
efectuării actelor de cercetare.
Î
mpotriva
deciziei a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București,
invocând motive de nelegalitate și netemeinicie ale hotărârii atacate, vizând
în principal greșita trimitere a cauzei la procuror pentru efectuarea de
cercetări.
Se
susține, invocându-se decizia nr. 60 din 24 septembrie 2007 a Înaltei Curți de
Casație și Justiție, Secțiile Unite, că, în situația în care cererea de
revizuire se sprijină pe alte motive decât cele cuprinse în art. 394 C. proc.
pen., ea va fi considerată inadmisibilă, în așa fel încât, față de actele
depuse la dosar de revizuent și care atestă că s-au plătit prin virament bancar
doar 6,5 milioane dolari SUA, restul de 28,6 fiind depuși în numerar, corect
s-a pronunțat instanța de fond pe admisibilitatea în principiu a cererii de
revizuire formulată.
Î
n
condițiile în care revizuentul și-a invocat propria culpă în nedepunerea
actelor pe care se întemeiază cererea de revizuire, se solicită admiterea
recursului, casarea în totalitate a hotărârii atacate și menținerea sentinței
pronunțate de instanța de fond.
Se arată, în continuare, că reprezentantul firmei
turce B.D.T.,
numitul I.M., a mai dat o declarație în
același sens în fața instanței investită cu soluționarea fondului, astfel încât
nu se poate reține existența unor împrejurări noi, de natură a afecta
temeinicia hotărârii de condamnare și nu se impune trimiterea cauzei la
procuror.
Examinând
hotărârea în raport de criticile recurentului, ca și din oficiu pentru cazurile
enunțate de art. 385
9
alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată
că recursul este fondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Potrivit
art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea unei hotărâri
judecătorești penale definitive poate avea loc atunci când s-au descoperit
fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea
cauzei.
Verificând
admisibilitatea în principiu, prima instanță a apreciat că motivele invocate de
revizuent nu reprezintă fapte sau împrejurări necunoscute instanței, ori care
afectează temeinicia hotărârii atacate.
Instanța
de control judiciar a apreciat în schimb, că documentele pe care se bazează
cererea în revizuire au fost obținute ulterior datei încheierii cercetărilor de
către procuror și că acestea nu pot fi ignorate, chiar dacă culpa în
neprezentarea lor aparține apărării.
Procedând
astfel, în raport de starea de fapt, instanța de apel a dat dovadă de un
formalism exagerat, optând pentru reluarea procedurii de revizuire din faza
actelor de cercetare efectuate de procuror doar pentru ca acesta să ia
cunoștință de documentele prezentate după desesizarea sa.
Art. 399
C. proc. pen. lasă la latitudinea procurorului să aprecieze dacă este necesară
efectuarea de cercetări pentru verificarea temeiniciei cererii de revizuire. La
momentul primirii cererii, procurorul nu a avut cunoștință de documentele
invocate de revizuent, astfel că nu i se poate reține vreo culpă procesuală în
derularea procedurii în revizuire.
Primind
dosarul, cu concluziile procurorului față de cererea revizuentului, instanța de
judecată are posibilitatea să verifice îndeplinirea cerințelor de
admisibilitate a cererii și, în raport de soluția dată în principiu, poate să analizeze
temeinicia motivelor invocate, nefiind ținută de concluziile procurorului.
În
atare situație, odată ce prima instanță a analizat admisibilitatea cererii,
investită cu apelul revizuentului, instanța de control judiciar avea obligația
să verifice legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, pe baza și a
documentelor invocate de revizuent.
Neprocedând
astfel, instanța de apel a recurs la o soluție neprevăzută de lege, dispunând
reluarea cercetărilor de către procuror.
În
aceste condiții, în baza art. 385
15
pct. 2 lit. c) C. proc. pen., Înalta
Curte va admite recursul, va casa decizia și va trimite cauza la aceeași
instanță pentru continuarea judecății în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite
recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva
deciziei penale nr.144/A din 26 mai 2008 a Curții de Apel București, secția a
ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe intimatul
revizuient K.M.F.
Casează
decizia penală sus-menționată și trimite cauza pentru continuarea judecății în
apel, la Curtea de Apel București.
Definitivă.
Pronunțată,
în ședință publică, azi 16 septembrie 2008.