- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 3 februarie 2009
Decizia nr. 533/2009 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 115/2008 a Curții de Apel Pitești
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 115 din 13 august 2008 a Curții de Apel Pitești (investită prin strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Craiova), a fost admisă acțiunea formulată de numita T.C., în contradictoriu cu Președintele A.N.P.M. S-a dispus suspendarea Deciziei nr. 333 din 31 martie 2008 emisă de pârât, până la pronunțarea instanței de fond. A fost obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1004,3 lei. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut în fapt: că reclamanta, având funcția de director executiv al A.P.M. Dolj a fost suspendată din funcția publică, de drept, până la terminarea cercetării administrative, prin decizia atacată, pe baza raportului din 28 martie 2008 al Comisiei de disciplină din cadrul A.N.P.M.; că suspendarea s-a dispus în temeiul dispozițiilor art. 94 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 188/1999 republicată, coroborate cu cele ale art. 44 din H.G.
nr. 1344/2007; că, ulterior, comisia de disciplină a suspendat cercetarea disciplinară, ca urmare a existenței unei plângeri penale formulate de A.N.P.M. înainte ca reclamata să fie suspendată din funcție . În drept, a considerat instanța că, de vreme ce cercetarea administrativă era suspendată de drept, decizia de suspendare a reclamantei nu mai putea fi emisă la acel moment, ceea ce poate crea un dubiu în legătură cu legalitatea actului și reprezintă un „caz bine justificat” în sensul art. 2 și art. 14 din Legea nr. 554/2004. A apreciat instanța că și cea ce-a doua condiție pentru suspendarea actului atacat este îndeplinită, întrucât decizia este de natură să-i producă reclamantei un prejudiciu material viitor și previzibil, constând în lipsirea de sursa veniturilor sale constante primite ca funcționar public într-o funcție de conducere.
Împotriva acestei sentințe a declarat în termen recursul de față pârâta A.N.P.M., cererea fiind legal timbrată. În motivarea cererii, recurenta arată: 1) că acțiunea reclamantei nu este fondată, întrucât, la controlul asupra modului în care s-a făcut achiziția unui sediu pentru A.P.M. Craiova, au rezultat încălcări ale procedurii de achiziție publică de către reclamantă, în funcția pe care o avea; 2) că susținerea reclamantei privind nulitatea deciziei de suspendare din funcție pentru lipsa sesizării nu este fondată, întrucât procedura administrativă a fost declanșată la sesizarea comisiei de disciplină a Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile; 3) că reclamantei nu i-a fost încălcat nici un drept, iar procedura de cercetare s-a desfășurat legal, în temeiul art. 14, art. 28, art. 29 și art. 37 din H.G.
nr. 1344/2007; 4) că nu există obligația comunicării actului de sesizare față de funcționarul public împotriva căruia s-a făcut plângerea penală, iar comisia de disciplină a apreciat că aducerea la cunoștință a conținutului sesizării penale ar periclita obiectivitatea anchetei; 5) că reclamanta, ca funcționar cercetat, nu putea avea acces neîngrădit la documentele folosite la sau rezultate din ancheta comisiei de disciplină – astfel cum a pretins reclamanta – deoarece, potrivit art. 44 din H.G.
nr. 1344/2007 este posibilă interzicerea accesului funcționarilor publici la documentele cercetării, pentru a nu o influența pe aceasta, iar potrivit art. 77 alin. (7) din Legea nr. 188/1999, republicată, conducătorul autorității are obligația de a interzice funcționarilor publici accesul la documentele care pot influența cercetarea; 6) că decizia de suspendare a reclamantei este motivată în fapt pe probe, iar în drept pe dispozițiile art. 94 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 188/1999 care prevăd suspendarea de drept a funcționarului pe perioada cercetării administrative, fiind suficientă pentru aceasta doar propunerea motivată a comisiei de disciplină; 7) că acțiunea este vădit nefondată, în raport cu dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât suspendarea întrerupe vremelnic efectele actului, fiind astfel o excepție de la regula executării din oficiu, motiv pentru care ea poate fi primită numai în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, dar reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii nici uneia dintre condiții.
Recursul nu se fondează. Majoritatea argumentelor invocate de recurentă prin cererea de față (pct. 1 - 6) reprezintă susțineri ale legalității și temeiniciei deciziei de suspendare a reclamantei. Dar în cauza dedusă judecății, instanța de fond nu a exercitat controlul asupra legalității și temeiniciei deciziei atacate, ci, sub incidența dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, a apreciat asupra existenței sau nu a condițiilor de suspendare a executării acelui act.
Soluția instanței de fond este legală, în raport cu textul susmenționat, întrucât are în vedere – în privința „cazului bine justificat” – un singur aspect, esențial, care creează aparența de nelegalitate a deciziei și anume: că la data la care comisia de disciplină a propus suspendarea din funcție a reclamantei, autorității îi era cunoscut că s-a formulat și plângerea penală care suspendă de drept cercetarea administrativă, astfel încât comisia nu mai putea să propună suspendarea din funcție a reclamantei. Așa fiind, argumentarea recurentei asupra fondului actului administrativ atacat nu are relevanță juridică aici, într-o cerere de suspendare a executării actului.
În ceea ce privește condițiile cumulative prevăzute de dispozițiile art. 14 și definite de cele ale art. 2 alin. (1) lit. ș) și lit. t) din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a constatat în mod legal existența lor, în raport cu condițiile în care a fost emis actul (mai sus evocate) de către comisia de disciplină și cu efectele acestui act asupra situației materiale a reclamantei. În fine, trebuie observat, în legătură cu apărarea recurentei privind caracterul confidențial și secret al actelor comisiei de disciplină în cursul cercetării, că ea se află în eroare: indiscutabil, actele cercetării disciplinare propriu – zise trebuie să fie secrete până la finalizarea acesteia, când funcționarului cercetat i se vor aduce la cunoștință ca temeiuri ale sancționării sale.
Dar, în speță, instanța de fond s-a referit la un act care nu face parte din sfera celor ale cercetării disciplinare: plângerea penală, care, prin efectele ei (suspendarea de drept a cercetării disciplinare) a făcut inutil și aparent nelegal demersul de a o suspenda din funcție pe reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge recursul declarat de A.N.P.M. împotriva sentinței nr. 115/F-C din 13 august 2008 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2009.