ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 533/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 533/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra
recursului de față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 115 din 13
august 2008 a Curții de Apel Pitești (investită prin strămutarea cauzei de la
Curtea de Apel Craiova), a fost admisă acțiunea formulată de numita T.C., în
contradictoriu cu Președintele A.N.P.M.
S-a dispus suspendarea
Deciziei nr. 333 din 31 martie 2008 emisă de pârât, până la pronunțarea
instanței de fond.
A fost obligat
pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1004,3 lei.
Pentru a hotărî
astfel, instanța a reținut în fapt: că reclamanta, având funcția de director
executiv al A.P.M. Dolj a fost suspendată din funcția publică, de drept, până
la terminarea cercetării administrative, prin decizia atacată, pe baza
raportului din 28 martie 2008 al Comisiei de disciplină din cadrul A.N.P.M.; că
suspendarea s-a dispus în temeiul dispozițiilor art. 94 alin. (1) lit. n) din
Legea nr. 188/1999 republicată, coroborate cu cele ale art. 44 din H.G. nr. 1344/2007;
că, ulterior, comisia de disciplină a suspendat cercetarea disciplinară, ca
urmare a existenței unei plângeri penale formulate de A.N.P.M. înainte ca
reclamata să fie suspendată din funcție .
În drept,
a considerat instanța că, de
vreme ce cercetarea administrativă era suspendată de drept, decizia de
suspendare a reclamantei nu mai putea fi emisă la acel moment, ceea ce poate
crea un dubiu în legătură cu legalitatea actului și reprezintă un „caz bine
justificat” în sensul art. 2 și art. 14 din Legea nr. 554/2004.
A apreciat
instanța că și cea ce-a doua condiție pentru suspendarea actului atacat este
îndeplinită, întrucât decizia este de natură să-i producă reclamantei un
prejudiciu material viitor și previzibil, constând în lipsirea de sursa
veniturilor sale constante primite ca funcționar public într-o funcție de
conducere.
Împotriva
acestei sentințe a declarat în termen recursul de față pârâta A.N.P.M., cererea
fiind legal timbrată.
În motivarea
cererii, recurenta arată:
1) că acțiunea
reclamantei nu este fondată, întrucât, la controlul asupra modului în care s-a
făcut achiziția unui sediu pentru A.P.M. Craiova, au rezultat încălcări ale
procedurii de achiziție publică de către reclamantă, în funcția pe care o avea;
2) că susținerea
reclamantei privind nulitatea deciziei de suspendare din funcție pentru lipsa
sesizării nu este fondată, întrucât procedura administrativă a fost declanșată
la sesizarea comisiei de disciplină a Ministerului Mediului și Dezvoltării
Durabile;
3) că
reclamantei nu i-a fost încălcat nici un drept, iar procedura de cercetare s-a
desfășurat legal, în temeiul art. 14, art. 28, art. 29 și art. 37 din H.G. nr. 1344/2007;
4) că nu există
obligația comunicării actului de sesizare față de funcționarul public împotriva
căruia s-a făcut plângerea penală, iar comisia de disciplină a apreciat că
aducerea la cunoștință a conținutului sesizării penale ar periclita obiectivitatea
anchetei;
5) că
reclamanta, ca funcționar cercetat, nu putea avea acces neîngrădit la
documentele folosite la sau rezultate din ancheta comisiei de disciplină –
astfel cum a pretins reclamanta – deoarece, potrivit art. 44 din H.G. nr. 1344/2007
este posibilă interzicerea accesului funcționarilor publici la documentele
cercetării, pentru a nu o influența pe aceasta, iar potrivit art. 77 alin. (7)
din Legea nr. 188/1999, republicată, conducătorul autorității are obligația de
a interzice funcționarilor publici accesul la documentele care pot influența
cercetarea;
6) că decizia de
suspendare a reclamantei este motivată în fapt pe probe, iar în drept pe
dispozițiile art. 94 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 188/1999 care prevăd
suspendarea de drept a funcționarului pe perioada cercetării administrative,
fiind suficientă pentru aceasta doar propunerea motivată a comisiei de
disciplină;
7) că acțiunea este
vădit nefondată, în raport cu dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004,
întrucât suspendarea întrerupe vremelnic efectele actului, fiind astfel o
excepție de la regula executării din oficiu, motiv pentru care ea poate fi
primită numai în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube
iminente, dar reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii nici uneia dintre
condiții.
Recursul nu se
fondează.
Majoritatea
argumentelor invocate de recurentă prin cererea de față (pct. 1 - 6) reprezintă
susțineri ale legalității și temeiniciei deciziei de suspendare a reclamantei.
Dar în cauza
dedusă judecății, instanța de fond nu a exercitat controlul asupra legalității
și temeiniciei deciziei atacate, ci, sub incidența dispozițiilor art. 14 din
Legea nr. 554/2004, a apreciat asupra existenței sau nu a condițiilor de
suspendare a executării acelui act.
Soluția
instanței de fond este legală, în raport cu textul susmenționat, întrucât are
în vedere – în privința „cazului bine justificat” – un singur aspect, esențial,
care creează aparența de nelegalitate a deciziei și anume: că la data la care
comisia de disciplină a propus suspendarea din funcție a reclamantei,
autorității îi era cunoscut că s-a formulat și plângerea penală care suspendă
de drept cercetarea administrativă, astfel încât comisia nu mai putea să
propună suspendarea din funcție a reclamantei.
Așa fiind,
argumentarea recurentei asupra fondului actului administrativ atacat nu are
relevanță juridică aici, într-o cerere de suspendare a executării actului.
În ceea ce
privește condițiile cumulative prevăzute de dispozițiile art. 14 și definite de
cele ale art. 2 alin. (1) lit. ș) și lit. t) din Legea nr. 554/2004, instanța
de fond a constatat în mod legal existența lor, în raport cu condițiile în care
a fost emis actul (mai sus evocate) de către comisia de disciplină și cu
efectele acestui act asupra situației materiale a reclamantei.
În fine, trebuie
observat, în legătură cu apărarea recurentei privind caracterul confidențial și
secret al actelor comisiei de disciplină în cursul cercetării, că ea se află în
eroare: indiscutabil, actele cercetării disciplinare propriu – zise trebuie să
fie secrete până la finalizarea acesteia, când funcționarului cercetat i se vor
aduce la cunoștință ca temeiuri ale sancționării sale. Dar, în speță, instanța
de fond s-a referit la un act care nu face parte din sfera celor ale cercetării
disciplinare: plângerea penală, care, prin efectele ei (suspendarea de drept a
cercetării disciplinare) a făcut inutil și aparent nelegal demersul de a o
suspenda din funcție pe reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
recursul declarat de A.N.P.M. împotriva sentinței nr. 115/F-C din 13 august
2008 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ
și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 3 februarie 2009.