ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 533/2009

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 115 din 13

august 2008 a Curții de Apel Pitești (investită prin strămutarea cauzei de la

Curtea de Apel Craiova), a fost admisă acțiunea formulată de numita T.C., în

contradictoriu cu Președintele A.N.P.M.

S-a dispus suspendarea

Deciziei nr. 333 din 31 martie 2008 emisă de pârât, până la pronunțarea

instanței de fond.

A fost obligat

pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1004,3 lei.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut în fapt: că reclamanta, având funcția de director

executiv al A.P.M. Dolj a fost suspendată din funcția publică, de drept, până

la terminarea cercetării  administrative, prin decizia atacată, pe baza

raportului din 28 martie 2008 al Comisiei de disciplină din cadrul A.N.P.M.; că

suspendarea s-a dispus în temeiul dispozițiilor art. 94 alin. (1) lit. n) din

Legea nr. 188/1999 republicată, coroborate cu cele ale art. 44 din H.G. nr. 1344/2007;

că, ulterior, comisia de disciplină a suspendat cercetarea disciplinară, ca

urmare a existenței unei plângeri penale formulate de A.N.P.M. înainte ca

reclamata să fie suspendată din funcție .

În drept,

a considerat instanța că, de

vreme ce cercetarea administrativă era suspendată de drept, decizia de

suspendare a reclamantei nu mai putea fi emisă la acel moment, ceea ce poate

crea un dubiu în legătură cu legalitatea actului și reprezintă un „caz bine

justificat” în sensul art. 2 și art. 14 din Legea nr. 554/2004.

A apreciat

instanța că și cea ce-a doua condiție pentru suspendarea actului atacat este

îndeplinită, întrucât decizia este de natură să-i producă reclamantei un

prejudiciu material viitor și previzibil, constând în lipsirea de sursa

veniturilor sale constante primite ca funcționar public într-o funcție de

conducere.

Împotriva

acestei sentințe a declarat în termen recursul de față pârâta A.N.P.M., cererea

fiind legal timbrată.

În motivarea

cererii, recurenta arată:

1) că acțiunea

reclamantei nu este fondată, întrucât, la controlul asupra modului în care s-a

făcut achiziția unui sediu pentru A.P.M. Craiova, au rezultat încălcări ale

procedurii de achiziție publică de către reclamantă, în funcția pe care o avea;

2) că susținerea

reclamantei privind nulitatea deciziei de suspendare din funcție pentru lipsa

sesizării nu este fondată, întrucât procedura administrativă a fost declanșată

la sesizarea comisiei de disciplină a Ministerului Mediului și Dezvoltării

Durabile;

3) că

reclamantei nu i-a fost încălcat nici un drept, iar procedura de cercetare s-a

desfășurat legal, în temeiul art. 14, art. 28, art. 29 și art. 37 din H.G. nr. 1344/2007;

4) că nu există

obligația comunicării actului de sesizare față de funcționarul public împotriva

căruia s-a făcut plângerea penală, iar comisia de disciplină a apreciat că

aducerea la cunoștință a conținutului sesizării penale ar periclita obiectivitatea

anchetei;

5) că

reclamanta, ca funcționar cercetat, nu putea avea acces neîngrădit la

documentele folosite la sau rezultate din ancheta comisiei de disciplină –

astfel cum a pretins reclamanta – deoarece, potrivit art. 44 din H.G. nr. 1344/2007

este posibilă interzicerea accesului funcționarilor publici la documentele

cercetării, pentru a nu o influența pe aceasta, iar potrivit art. 77 alin. (7)

din Legea nr. 188/1999, republicată, conducătorul autorității are obligația de

a interzice funcționarilor publici accesul la documentele care pot influența

cercetarea;

6) că decizia de

suspendare a reclamantei este motivată în fapt pe probe, iar în drept pe

dispozițiile art. 94 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 188/1999 care prevăd

suspendarea de drept a funcționarului pe perioada cercetării administrative,

fiind suficientă pentru aceasta doar propunerea motivată a comisiei de

disciplină;

7) că acțiunea este

vădit nefondată, în raport cu dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004,

întrucât suspendarea întrerupe vremelnic efectele actului, fiind astfel o

excepție de la regula executării din oficiu, motiv pentru care ea poate fi

primită numai în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube

iminente, dar reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii nici uneia dintre

condiții.

Recursul nu se

fondează.

Majoritatea

argumentelor invocate de recurentă prin cererea de față (pct. 1 - 6) reprezintă

susțineri ale legalității și temeiniciei deciziei de suspendare a reclamantei.

Dar în cauza

dedusă judecății, instanța de fond nu a exercitat controlul asupra legalității

și temeiniciei deciziei atacate, ci, sub incidența dispozițiilor art. 14 din

Legea nr. 554/2004, a apreciat asupra existenței sau nu a condițiilor de

suspendare a executării acelui act.

Soluția

instanței de fond este legală, în raport cu textul susmenționat, întrucât are

în vedere – în privința „cazului bine justificat” – un singur aspect, esențial,

care creează aparența de nelegalitate a deciziei și anume: că la data la care

comisia de disciplină a propus suspendarea din funcție a reclamantei,

autorității îi era cunoscut că s-a formulat și plângerea penală care suspendă

de drept cercetarea administrativă, astfel încât comisia nu mai putea să

propună suspendarea din funcție a reclamantei.

Așa fiind,

argumentarea recurentei asupra fondului actului administrativ atacat nu are

relevanță juridică aici, într-o cerere de suspendare a executării actului.

În ceea ce

privește condițiile cumulative prevăzute de dispozițiile art. 14 și definite de

cele ale art. 2 alin. (1) lit. ș) și lit. t) din Legea nr. 554/2004, instanța

de fond a constatat în mod legal existența lor, în raport cu condițiile în care

a fost emis actul (mai sus evocate) de către comisia de disciplină și cu

efectele acestui act asupra situației materiale a reclamantei.

În fine, trebuie

observat, în legătură cu apărarea recurentei privind caracterul confidențial și

secret al actelor comisiei de disciplină în cursul cercetării, că ea se află în

eroare: indiscutabil, actele cercetării disciplinare propriu – zise trebuie să

fie secrete până la finalizarea acesteia, când funcționarului cercetat i se vor

aduce la cunoștință ca temeiuri ale sancționării sale. Dar, în speță, instanța

de fond s-a referit la un act care nu face parte din sfera celor ale cercetării

disciplinare: plângerea penală, care, prin efectele ei (suspendarea de drept a

cercetării disciplinare) a făcut inutil și aparent nelegal demersul de a o

suspenda din funcție pe reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de A.N.P.M. împotriva sentinței nr. 115/F-C din 13 august

2008 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 3 februarie 2009.