ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 826/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 116/F-C din 13 august 2008 a Curții de Apel Pitești a fost admisă cererea de suspendare formulată de M.M. în contradictoriu cu Agenția Națională pentru Protecția Mediului privind executarea Deciziei nr. 332 din 31 martie 2008. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că, prin decizia care face obiectul dosarului de față, a fost suspendat de drept raportul de serviciu al reclamantei pe perioada cercetării administrative, dispusă de autoritatea pârâtă. Instanța a arătat că autoritatea pârâtă, mai înainte de a lua măsura suspendării de drept a raportului de serviciu al reclamantei, a sesizat organele de urmărire penală cu plângere împotriva reclamantei, situație care determină suspendarea cercetării administrative dispuse de autoritatea angajatoare conform dispozițiilor legale.

Pentru aceste motive, instanța de fond a apreciat că măsura suspendării raportului de serviciu al reclamantei îmbracă forma cazului bine justificat, întrucât această măsură apare ca nelegală în raport cu dispozițiile legale aplicabile, situație în care echitatea impune evitarea prejudiciului ce s-a creat în patrimoniul reclamantei. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Agenția Națională pentru Protecția Mediului solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și respingerea cererii formulate. În motivele de recurs, cu privire la pretinsul motiv de nelegalitate potrivit căruia reclamanta și-ar fi îndeplinit cu bună-credință toate obligațiile față de compartimentul de control s-a arătat că motivul invocat nu are legătură cu fundamentul deciziei de suspendare a raportului de serviciu.

Referitor la motivul de nulitate a deciziei atacate față de lipsa unei sesizări s-a invocat faptul că procedura administrativă a fost declanșată ca urmare a sesizării comisiei de disciplină nr. 37039/CCG din 13 martie 2008 a Ministrului Mediului și Dezvoltării Durabile. Și cu privire la pretinsa încălcare a drepturilor reclamantei se arată că toate argumentele invocate nu corespund stării de fapt reale, nefiind susținute de probe și trebuie respinse. În privința accesului pretins neîngrădit al funcționarului la documentele utilizate sau rezultate în urma activității comisiei de disciplină se solicită respingerea susținerilor ca nefondate, ca și cele privind pretinsa nemotivare a deciziei atacate.

Referitor la caracterul vădit nefondat al cererii de chemare în judecată se invocă prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu referire la art. 2 alin. (1) lit. t din Legea n. 554/2004 și art. 2 alin. (1) lit. ș din aceeași lege și se arată faptul că în materia suspendării actului administrativ legiuitorul a prevăzut două teze care nu trebuie întrunite cumulativ, ele fiind alternative. În cauză, nu s-ar fi dovedit producerea unei pagube și cuantumul acesteia, în condițiile în care reclamanta are și alte posibilități de a realiza venituri, iar perturbarea gravă a funcționării unui serviciu public nu intră în discuție pentru că a fost numit un înlocuitor temporar. În baza art. 300 alin. (2) C. proc.

civ. s-a solicitat suspendarea executării hotărârii recurate ținând seama de caracterul nesuspensiv de executare al recursului. Aceste motive de recurs au fost depuse înainte de comunicarea hotărârii. După comunicarea acesteia, în termen, au fost depuse alte motive de recurs. Se consideră că hotărârea este nelegală și netemeinică pentru că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând înțelesul neîndoielnic al acestuia, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Instanța de fond a constatat că suspendarea cercetării disciplinare nu se justifică în condițiile existenței sesizării penale, ori în mod evident instanța nu a fost sesizată pentru a constata legalitatea suspendării procedurii disciplinare ci a fost sesizată pentru a dispune suspendarea efectelor actului administrativ Decizia nr. 332/2008 a Președintelui Agenției Naționale pentru Protecția Mediului Este criticată soluția instanței de fond și pentru că a fost dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru că a reținut ca indicii de nelegalitate împrejurarea de fapt că procedura a fost suspendată fără a analiza momentul în care această suspendare a procedurii administrative a intervenit în raport de data introducerii cererii de suspendare a actului administrativ atacat.

Referirile instanței de fond la Recomandarea R 89(8) din 13 septembrie 2008 sunt criticate pentru că sunt scoase din context, trunchiate și fără relevanță în speță, pentru că nu s-au avut în vedere dispozițiile Tratatului Uniunii Europene potrivit cărora recomandările, alături de avize, nu sunt obligatorii din punct de vedere juridic. Oricum, protecția jurisdicțională provizorie la care face referire Recomandarea se raportează la o pagubă gravă, intensă, serioasă. Față de referirea în termeni generali la această recomandare, se consideră că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Se apreciază că instanța a omis să analizeze întrunirea cumulativă a celor două condiții, cazul bine justificat și paguba severă și iminentă, iar motivarea că paguba este dovedită sub aspectul lipsei de venituri pe perioada suspendării raportului de serviciu va fi paralizată de starea de fapt, pentru că reclamanta realizează venituri la Universitatea din Craiova, unde deține funcția de conferențiar universitar, hotărârea fiind dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Se consideră că instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut atunci când s-a pronunțat asupra legalității suspendării procedurii disciplinare pentru că reclamanta nu a solicitat acest lucru inițial, iar ulterior cererea de chemare în judecată nu a fost modificată, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc.

civ. S-a solicitat ca instanța de recurs să aibă în vedere faptul că suspendarea raportului de serviciu constituie o măsură temporară, putând fi dispusă de angajator față de funcționarul public împotriva căruia s-a formulat plângere penală ori s-a început urmărirea penală pentru săvârșirea de infracțiuni incompatibile cu funcția deținută și să fie avute în vedere și considerentele Deciziei nr. 520 din 11 octombrie 2005 a Curții Constituționale referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 – C. muncii.

Observând că la dosarul cauzei au fost depuse motive de recurs atât la 21 august 2008 cât și ulterior, după motivarea sentinței atacate, la 8 septembrie 2008 și pentru că motivele depuse inițial se referă la susținerile reclamantei și nu la hotărârea atacată, vor fi analizate numai motivele de recurs invocate la 8 septembrie 2008 și cele din 21 august 2008 numai în măsura în care criticile vizează hotărârea instanței de fond. După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente : Referitor la faptul că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând înțelesul neîndoielnic al acestuia, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., acesta va fi respins pentru că instanța de fond a dispus numai suspendarea executării deciziei nr. 332/31 martie 2008 emisă de Președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului până la pronunțarea instanței de fond, fără a schimba înțelesul acestui act administrativ și fără a interpreta greșit actul juridic dedus judecății. Legat de aceeași referire a instanței de fond la legalitatea suspendării procedurii disciplinare, va fi respins și motivul de recurs potrivit căruia instanța ar fi acordat mai mult decât s-a cerut de către reclamantă, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.

Este adevărat că instanța de fond a făcut referiri la legalitatea măsurii suspendării procedurii disciplinare în condițiile în care s-a solicitat suspendarea unui act administrativ prin care raportul de serviciu al reclamantei a fost suspendat pe perioada cercetării administrative, dar numai pentru a justifica admiterea cererii de suspendare a executării actului administrativ pentru că nu a dispus anularea actului a cărui suspendare s-a dispus prin hotărâre. Va fi respins și motivul de recurs ce vizează nemotivarea hotărârii, motiv prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. pentru că după analiza hotărârii atacate se constată că aceasta este motivată în conformitate cu prevederile art. 261 C. proc.

civ., iar faptul că în considerentele ei se fac referiri la Recomandarea R 89(8) din 13 septembrie 1989 ( și nu din 13 septembrie 2008, cum susține recurenta) nu înseamnă că hotărârea instanței de fond nu ar fi motivată. Motivul de recurs ce vizează aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a fost invocat atât în privința neanalizării cazului bine justificat cât și al pagubei iminente, dar și acesta va fi respins. Instanța de fond a verificat condițiile prevăzute de lege pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ, astfel cum sunt prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă. „Cazurile bine justificate”, sunt definite în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Instanța de fond a arătat aceste împrejurări de fapt și de drept care au putut să creeze îndoială serioasă asupra legalității actului a cărui suspendare se cere și care pot justifica măsura suspendării acestui act, iar aceste împrejurări pot să se refere și la momentul în care s-a dispus suspendarea raportului de serviciu al reclamantei pe perioada cercetării administrative (31 martie 2008) față de momentul sesizării organelor de cercetare penală (6 martie 2008). Nu prezintă relevanță faptul că cererea de suspendare a actului administrativ s-a formulat de reclamantă înainte să se dispună suspendarea procedurii disciplinare (la 16 mai 2008). Oricum legalitatea actului administrativ a cărui suspendare s-a dispus va fi cercetată, pe fond, în cadrul litigiului ce are ca obiect anularea deciziei nr. 332/31 martie 2008 a Agenției Naționale pentru Protecția Mediului.

Și susținerile referitoare la îndeplinirea condiției „pagubei iminente” vor fi respinse. „Paguba iminentă” definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, modificată ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public. Faptul că reclamanta realizează venituri și din alte activități nu înseamnă că prin emiterea actului a cărui suspendare o solicită nu i se creează un prejudiciu material viitor și previzibil, astfel că și cea de-a doua condiție prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004 este îndeplinită în cauză. În motivele de recurs depuse inițial, recurenta solicită și suspendarea executării hotărârii atacate, în temeiul art. 300 alin. (2) C. proc.

civ., dar cauza a fost soluționată la primul termen de judecată și aceasta nu va mai putea fi analizată. Apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Agenția Națională pentru Protecția Mediului împotriva sentinței nr. 116/F-C din 13 august 2008 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2009.