ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5232/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

cauzei. Cererea de chemare în judecată și apărările formulate de autoritatea pârâtă.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul P.G. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională a Funcționarilor

Publici, anularea raportului de control nr. 1459 din 16 octombrie 2009 întocmit

de numiții T.T. și A.S.B., angajați ai autorității pârâte, în ceea ce privește

constatările prevăzute la pct. 4.6 și 6.3 referitoare la calitatea și persoana

reclamantului din acest raport de control, efectuat la Consiliul Județean

Mehedinți, arătând că este întocmit în mod abuziv și ilegal.

Totodată, a solicitat

și suspendarea aplicării acestui raport de control până la soluționarea

irevocabila a cauzei, precum și obligarea autorității pârâte la plata

prejudiciului cauzat prin întocmirea acestui raport de control referitor la

persoana sa constând în daune morale și materiale în sumă de 50.000 lei.

În motivarea cererii,

reclamantul a susținut că respectivul raport de control s-a întocmit în urma

unor sesizări pe care el le-a adresat autorității pârâte, referitoare la

încălcarea legislației în vigoare privind funcția publică, Legea nr. 188/1999 a

funcționarilor publici si Legea nr. 161/2003, de către numitul B.S., fost

director la Direcția Tehnica din Consiliul Județean Mehedinți și fost prefect

al Județului Mehedinți.

Reclamantul a mai

arătat că a solicitat unele informații și unele lămuriri referitoare la

calitatea numitului B.S. și în urma acestor cereri, autoritatea pârâtă a

hotărât să efectueze un control în teritoriu, la Consiliul Județean Mehedinți,

pentru a verifica această situație. Or, reclamantul a considerat că într-o

atare situație ar fi fost corect și legal să fie anunțat despre acest control,

în scris sau prin orice alta modalitate, în termen legal, pentru a putea

participa la control și pentru a-și exercita dreptul la apărare.

Prin întâmpinare,

pârâta a invocat excepția neîndeplinirii procedurii plângerii prealabile,

conform art. 7 din Legea nr. 554/2004, ca și excepția inadmisibilității

acțiunii motivat de faptul că raportul de control atacat în cauză nu este act

administrativ, în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004,

modificată și completată. Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii.

instanței de fond.

Prin sentința nr. 463

din 21 octombrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ

și fiscal, a anulat ca netimbrată cererea privind acordarea daunelor morale

formulată de reclamant, respingând celelalte capete de cerere ale acțiunii.

Astfel, instanța de fond

a respins ca inadmisibilă cererea reclamantului vizând anularea pct. 4.6 și 6.3

din raportul de control nr. 1456/2009 emis de autoritatea pârâtă și, pe cale de

consecință, și cererea vizând acordarea daunelor materiale solicitate de

acesta, ca fiind neîntemeiată în raport de faptul că nu a făcut dovada îndeplinirii

condițiilor necesare atragerii răspunderii materiale a pârâtei.

Prin încheierea de ședință

din data de 14 octombrie 2010, prima instanță a respins cererea reclamantului

pentru lipsă de apărare, apreciind că nu este temeinic motivată, și a dispus

amânarea pronunțării pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar

concluzii scrise.

Pentru a adopta

această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

În ceea ce privește

excepția inadmisibilității cererii vizând anularea pct. 4.6 și 6.3 din Raportul

de control nr. 1459 din 16 octombrie 2009 întocmit de autoritatea pârâtă, prima

instanță a reținut că acest raport nu reprezintă un act administrativ în sensul

dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 554/2004 care să poată fi cenzurat de către

instanța de contencios administrativ.

Raportul de control nr.

1459 din 16 octombrie 2009 întocmit de pârâtă și a cărui anulare se solicită a

fost emis de către pârâtă în temeiul dispozițiilor art. 22 alin. (1) lit. c)

din Legea nr. 188/1999 potrivit cu care pârâta are ca atribuție, printre

altele, și monitorizarea și controlul modului de aplicare a legislației privind

funcția publică și funcționarii publici în cadrul autorităților și instituțiilor

publice. Rezultă astfel că respectivul raport a fost întocmit ca urmare a

sesizărilor formulate chiar de către reclamant cu privire la pretinsele nereguli

săvârșite în cadrul Consiliului Județean Mehedinți, cuprinzând rezultatul

verificărilor efectuate.

Astfel, la punctele

4.6 și 6.3 din raport, autoritatea pârâtă a consemnat constatările și

aprecierile sale privind legalitatea unui act administrativ emis de această

autoritate publică, în speță, față de starea de incompatibilitate în care s-ar

putea afla reclamantul care, de altfel a fost reținută prin Actul de constatare

nr. 103/I.I./2008 emis de Agenția Națională de Integritate, act ce a stat la

baza emiterii Dispoziției nr. 99/2009 prin care s-a constatat suspendarea de

drept a raporturilor de serviciu ale reclamantului.

Așa fiind, prima

instanță a reținut că raportul de control ce formează obiectul cauzei, cel

puțin în privința consemnărilor de la pct. 4.6. și 6.3 contestate de reclamant,

nu are trăsăturile caracteristice ale unui act administrativ, chiar dacă emană

de la o autoritate publică, scopul emiterii sale nefiind producerea de efecte

juridice de sine stătătoare, specifice dreptului administrativ, ci doar de a-i

comunica reclamantului existența unor fapte și împrejurări din activitatea

Consiliului Județean Mehedinți. Mențiunile cuprinse la punctele contestate din

raportul de control reprezintă, în concret, punctul de vedere al emitentului

față de legalitatea Dispoziției nr. 99/2009 a Președintelui Consiliului

Județean Mehedinți, legalitate ce va fi tranșată însă într-o altă cauză.

de recurentul-reclamant.

Împotriva acestei

sentințe ca și a Încheierii de ședință din 14 octombrie 2010, în termen legal,

a declarat recurs reclamantul P.G., invocând ca temei legal motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant

a susținut că atât încheierea din 14 octombrie 2010 cât și sentința primei instanțe

sunt netemeinice și nelegale, pronunțate cu greșita aplicare a legii, în

condițiile în care în mod ilegal și fără motivare i-a fost respinsă cererea de angajare

a unui apărător, la data de 14 octombrie 2010, fiind astfel nesocotite, în opinia

sa, atât prevederile constituționale cât și ale art. 156 C. proc. civ.

Recurentul a mai susținut

că instanța de fond în mod greșit a anulat cererea sa de acordare a daunelor morale

și patrimoniale, nesocotind astfel cererea sa depusă la data de 14 octombrie 2010

prin care a precizat că renunță la judecarea acestui capăt de acțiune.

În fine, recurentul a

susținut că instanța de fond a respins ilegal acțiunea promovată ca

inadmisibilă, fără a pune în discuția părților o astfel de excepție, ceea ce echivalează

cu încălcarea dreptului său la apărare și la un proces echitabil.

considerentele instanței de control judiciar.

Recursul nu este fondat.

Examinând sentința

atacată în raport de criticile formulate, circumscrise motivului de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., față de actele și lucrările

dosarului și prin prisma prevederilor legale incidente, incluzând art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte, reține că nu subzistă în cauză nici un motiv de

nelegalitate de natură a atrage modificarea sentinței și a celorlalte măsuri dispuse

de instanța de fond.

Raportat la

considerentele avute în vedere de judecătorul fondului, astfel cum au fost acestea

înfățișate în expunerea rezumativă de mai sus, Înalta Curte, reține că nu este întemeiat

motivul de recurs vizând încălcarea, respectiv nesocotirea dreptului la apărare

al reclamantului, în considerarea celor în continuare arătate.

Prin încheierea de

ședință din data de 14 octombrie 2010, la al doilea termen de judecată acordat în

cauză, instanța de fond a respins cererea formulată de reclamant de amânare în

vederea angajării unui apărător, în temeiul art. 156 C. proc. civ., pe

considerentul că solicitarea nu a fost temeinic motivată.

Totodată, instanța a amânat

pronunțarea asupra cauzei reținută spre soluționare la același termen tocmai pentru

a da posibilitatea părților de a depune concluzii scrise.

Înalta Curte, reafirmă,

astfel cum a mai arătat în jurisprudența sa în această materie că, raportat la prevederile

art. 156 alin. (1) C. proc. civ., nu există obligația acordării unui termen nou

de judecată pentru angajarea unui apărător în orice împrejurare, admiterea unei

astfel de cereri presupunând aprecierea instanței în raport cu natura

litigiului, complexitatea lui și împrejurările concrete ale cauzei.

Cum instanța și-a

motivat soluția, arătând că nu a primit cererea pentru lipsă de apărare în

lipsa unei motivații temeinice din partea reclamantului și mai mult, prin

faptul că a acordat posibilitatea efectivă de depunere a notelor scrise în

termenul de pronunțare de o săptămână,conform art. 156 alin. (2) C. proc. civ. Înalta

Curte, apreciază că nu i-a fost îngrădit și nici nesocotit reclamantului

recurent dreptul la formularea unor apărări corespunzătoare.

Împrejurarea că

recurentul nu a dorit să își exprime poziția în termenul de pronunțare, cu atât

mai mult cu cât îi fusese comunicată și întâmpinarea autorității intimate la

data de 16 septembrie 2010, nu-i poate fi imputată judecătorului fondului și

nici nu este de natură a atrage nelegalitatea sentinței pronunțate pe motivul

invocat.

Nefondat este și motivul

de recurs vizând greșita anulare ca netimbrat a capătului de cerere vizând acordarea

daunelor morale câtă vreme cererea precizatoare (depusă la fila 36 dosar fond)

vizează practic restrângerea pretențiilor reclamantului la suma de 1.000 lei,

față de 50.000 lei, însă nici pentru suma astfel menționată nu a fost satisfăcută

cerința timbrării, fiind astfel corect aplicate prevederile art. 20 alin. (3)

din Legea nr. 146/1997.

În fine, neîntemeiate

sunt și celelalte critici ale recurentului vizând respingerea ca inadmisibilă a

cererii sale de anulare a pct. 4.6 și 6.3 din raportul de control nr. 1459 din 16

octombrie 2009, întocmit de A.N.A.F., pe considerentul că acest înscris nu reprezintă

un act administrativ în sensul art. 2 din Legea nr. 554/2004, pentru a putea fi

supus cenzurii pe calea legii contenciosului administrativ.

Inadmisibilitatea

acțiunii pentru acest motiv a fost invocată de altfel și de intimata-pârâtă

prin întâmpinarea depusă la dosar și comunicată recurentului-reclamant, care

însă nu a înțeles să își exprime poziția față de atare susțineri, astfel că în

mod evident nu poate susține încălcarea dreptului său la apărare.

Înalta Curte, apreciază

că soluția primei instanțe este corectă întrucât raportul de control ce face obiectul

cauzei, cu referire expresă la constatările punctuale indicate sub nr. 4.6 și

6.3, nu are trăsăturile caracteristice ale unui act administrativ, chiar dacă emană

de la o autoritate administrativă, scopul emiterii acestora nefiind producerea de

efecte juridice de sine stătătoare, specifice dreptului administrativ ci doar de

a indica constatările echipei de control în ceea ce privește respectarea regimului

conflictului de interese și a incompatibilităților în cadrul aparatului de specialitate

al Consiliului Județean Mehedinți (Raport la pct. 4.6. fila 18, dosar fond) și

de a-i comunica reclamantului recomandările, îndrumările dispuse, fără a genera

efecte sau consecințe de ordin juridic, în sine.

Față de toate cele

mai sus arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. se va respinge așadar ca

nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de P.G. împotriva Sentinței nr. 463 din 21 octombrie 2010 și a

Încheierii din 14 octombrie 2010 ale Curții de Apel Craiova, secția contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 8 noiembrie 2011.