ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 382/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 382/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul B.D. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.A.P.D.R., obligarea pârâtului la

plata de despăgubiri ce reprezintă diferența dintre drepturile bănești cuvenite

pentru funcția publică de conducere de director executiv și drepturile bănești

încasate pentru funcția publică de execuție de consilier superior, începând cu

data eliberării din funcția publică de conducere și până la data reintegrării

în această funcție, actualizată cu indicele de inflație până la data plății

efective și cu dobânda legală de la data introducerii acțiunii până la data

plății efective, precum și la plata de daune morale in cuantum de 10.000 lei.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că a fost numit director executiv la Oficiul de

Consultanță Agricolă Mehedinți, fiind eliberat din această funcție prin Ordinul

nr. 269/2009 și că, după eliberarea din funcția de conducere, a continuat să

își desfășoare activitatea în cadrul Oficiului de Consultanță Agricolă

Mehedinți într-o funcție publică de execuție, aceea de consilier superior și a

încasat drepturi bănești aferente acestei funcții.

Reclamantul a mai

arătat că Ordinul M.A.P.D.R. nr. 269/2009 prin care a fost eliberat din funcția

publică de conducere, a fost anulat de instanța judecătorească prin Sentința nr.

243 din 04 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 1552/54/2009,

sentință definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului de către Înalta Curte

de Casație și Justiție prin Decizia nr. 825 din 11 februarie 2011.

Reclamantul a

susținut că, în aceste condiții, este îndreptățit la plata sumei de bani

reprezentând diferența dintre drepturile bănești cuvenite pentru funcția publică

de conducere din care a fost eliberat nelegal și drepturile bănești încasate

pentru funcția publică de execuție de consilier superior în care a fost trecut,

actualizată cu indicele de inflație, de la data nașterii dreptului și până la

data plății efective, precum și la dobânda legală, de la data introducerii acțiunii

și până la data plății efective.

În drept acțiunea a

fost întemeiată pe dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 privind

contenciosul administrativ.

depusă în cauză

Prin întâmpinarea

formulată, pârâtul M.A.D.P.R. a depus întâmpinare prin care a invocat pe cale

de excepție lipsa calității sale procesuale pasive ca urmare a intrării in

vigoare a H.G. nr. 1609/2009 privind înființarea camerelor agricole județene

prin reorganizarea oficiilor/centrelor de consultanță județene.

A susținut în acest

sens că, potrivit Hotărârilor nr. 128 din 29 septembrie 2010 și nr. 9/2010

adoptate de Consiliul Județean Mehedinți, în cauză are calitate procesuală

pasivă Camera Agricolă Județeană Mehedinți rezultată din reorganizarea

Oficiului Județean de Consultanță Agricolă Mehedinți, ce constituie serviciu

public descentralizat în subordinea Consiliului Județean Mehedinți și nu în

subordinea M.A.D.P.R.

Pârâtul a mai invocat

și excepția lipsei de obiect a cererii, întrucât reclamantul urmărește în

esență repunerea sa în funcția publică de conducere deținută anterior, ceea ce

echivalează cu o întoarcere a executării unui act epuizat deja, ceea ce ar fi

inadmisibil atâta timp cat postul nu mai există și angajatorul nu mai este M.A.D.P.R.

Pe fond a susținut că

reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor cerute de

lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale, adică nu a făcut dovada vreunei

fapte ilicite care sa-i fi cauzat prejudiciul material si moral si nici dovada

întârzierii plății către creditor pentru plata dobânzii legale.

În ceea ce privește

acordarea de daune morale, a arătat că nu este suficientă afirmarea unor

suferințe morale, ci trebuie să existe elemente probatorii adecvate care să

permită găsirea unor criterii de evaluare a întinderii acestora, nefiind

suficienta libera apreciere a instanței bazată pe gradul de percepere a

universului psihic al fiecărei persoane.

instanței de fond

Prin Sentința civilă nr.

606 din 22 noiembrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea reclamantului B.D. și, în

consecință, a obligat pârâtul M.A.P.D.R. la plata către reclamant a

diferențelor salariale dintre cele cuvenite pentru funcția de director executiv

al O.J.C.A. Mehedinți și cele încasate pentru funcția publică de execuție de

consilier superior, începând cu data de 25 mai 2009 și până la data de 05 mai 2011,

actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, respingând

celelalte capete de cerere.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că acțiunea reclamantului privind plata unor

diferențe salariale și daune morale, ca urmare a anularii ordinului de

eliberare din funcție, se circumscrie dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 554/2004

privind contenciosul administrativ, cu modificările si completările ulterioare.

Constatându-se că

reclamantul a fost eliberat nelegal din funcția publică de conducere, aceea de

director executiv al O.J.C.A. Mehedinți, aspect constatat irevocabil prin Sentința

nr. 243/2010 a Curții de Apel Craiova si Decizia nr. 825/2011 a Înaltei Curții

de Casație și Justiție, de anulare a Ordinului nr 269 din 24

aprilie 2009 emis de pârât, prin care s-a dispus aceasta măsură și că, după

eliberarea din funcția publică de conducere, reclamantul a ocupat în cadrul

aceluiași O.J.C.A. Mehedinți funcția publică de execuție, aceea de consilier

superior, aspect necontestat de parat, instanța fondului a arătat că, în mod

evident, actul administrativ anulat irevocabil de instanța judecătorească a

cauzat prejudicii reclamantului in ceea ce privește diferențele salariale de

care a fost lipsit ca urmare a emiterii acestuia.

Cererea reclamantului

privind plata diferențelor salariale și pentru perioada cuprinsa pana la

reintegrarea efectivă în funcția publică de conducere a fost apreciată ca

nefondată, având în vedere că prin acțiunea in anularea actului administrativ

de eliberare din funcția publică de conducere, acesta nu a cerut reintegrarea în

aceasta funcție.

Capătul de cerere

privind plata dobânzii legale a fost respins cu motivarea că potrivit O.G. nr. 13/2011,

acordarea este condiționată de existenta unei astfel de prevederi în convențiile

încheiate de părți în cazul unei întârzieri în efectuarea plății de către

creditor, ori aceasta situație nu se regăsește în cazul de fata.

La rândul său,

capătul de cerere privind acordarea de daune morale a fost respins cu motivarea

că reclamantul nu dovedit afectarea imaginii si prestigiului sau profesional ca

urmare a emiterii actului nelegal.

Excepția lipsei

calității procesual pasive a pârâtului M.A.P.D.R. a fost respinsă, arătându-se

că actul administrativ a cărui nelegalitate a fost constatata definitiv si irevocabil

prin Sentința nr. 243 din 04 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova si Decizia

nr. 825 din 11 februarie 2011 a Inaltei Curții de Casație și Justiție,

respectiv Ordinul nr. 269/2009 prin care reclamantul a fost eliberat din funcția

publica de conducere de director executiv al O.J.C.A. Mehedinți, a fost emis de

M.A.P.D.R., emitentul actului vătămător având obligația de a repara prejudiciul

cauzat acestuia.

Curtea a mai arătat

că nu poate fi reținută nici lipsa de obiect a acțiunii, atâta timp cât acțiunea

de față privește plata unor despăgubiri bănești cu privire la care nu s-a

dovedit că ar fi fost achitate în prealabil.

exercitată

Împotriva Sentinței nr.

606 din 22 noiembrie 2011 au formulat recurs atât reclamantul B.D., cât și pârâtul

M.A.P.D.R.

reclamantul B.D. a solicitat modificarea hotărârii de fond în sensul admiterii

în totalitate a cererii sale.

A susținut că o

consecință a anulării ordinului prin care a fost eliberat din funcția de

conducere era repunerea sa în funcția respectivă, nemaifiind necesară o

solicitare a recurentului în acest sens, acțiune pe care pârâtul-intimat nu a

dus-o, însă, la îndeplinire.

A criticat faptul că

instanța de fond nu a acordat diferențele salariale și pentru perioada cuprinsă

până la reintegrarea efectivă în funcția publică de conducere, precum și

respingerea cererii de acordare a dobânzilor legale, acesta reprezentând prețul

lipsei de folosință, admisibil odată cu actualizarea cu indicele de inflație.

a) Recurentul M.A.P.D.R.

a solicitat modificarea sentinței de fond în sensul respingerii în totalitate a

acțiunii reclamantului, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 7,

8 și 9 și art. 304¹ C. proc. civ.

În motivarea cererii

de recurs, s-a criticat modul în care instanța de fond a soluționat excepțiile

lipsei calității procesuale pasive a recurentului-pârât, avându-se în vedere

măsurile de reorganizare intervenite, și a lipsei de obiect a cererii, în

condițiile în care reclamantul urmărea, în esență, repunerea sa în funcția

publică deținută anterior, în care fusese numit în temeiul unui act devenit

nelegal, și deci nu putea avea calitatea de persoană vătămată într-un drept sau

interes legitim.

S-a mai criticat ca

lipsită de temei legal obligarea recurentului la plata de despăgubiri, pentru o

perioadă arbitrar stabilită, și în condițiile în care actul pretins vătămător a

fost emis de către o altă instituție.

de control judiciar

Analizând

sentința criticată prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și

lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, inclusiv ale art.

304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

a)

Referitor la recursul declarat de reclamantul B.D.

Acest recurs este

tardiv formulat și va fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează.

Ca regulă, potrivit

dispozițiilor art. 301 C. proc. civ.,

„termenul

de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune

altfel

”iar art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 arată că „hotărârea

pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile

de la comunicare.”

Or,

din examinarea înscrisurilor depuse în recurs, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant

a formulat recurs la data de 4 ianuarie 2012, în condițiile în care sentința

recurată a fost comunicată la data de 16 decembrie 2011 și, față de

dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, termenul în care legea

procedurală permitea declararea recursului, în cauză, s-a împlinit la data de 3

ianuarie 2012.

Cum în cauză nu s-a

făcut nici dovada existenței vreuneia din situațiile prevăzute de art. 103 alin.

(1) teza a II- a C. proc. civ., Înalta Curte urmează a face aplicarea

dispozițiilor art. 103 alin. (1) teza a I- a C. proc. civ., cu consecința

respingerii recursului ca tardiv formulat.

b) Referitor la

recursul declarat de M.A.P.D.R.

Acest recurs este

fondat și va fi admis, în limitele și pentru considerentele ce vor fi în

continuare arătate.

În primul rând, se

constată că instanța de fond a soluționat în mod corect excepțiile invocate de

către pârâtul-recurent.

Astfel, actul

administrativ prin care se arată că i s-ar fi adus reclamantului un prejudiciu,

în speță Ordinul nr. 269 din 24 aprilie 2009, a fost emis de către M.A.P.D.R.,

în prezent M.A.D.R.

Recurentul a invocat

faptul că prin O.U.G. nr. 115/2009

privind stabilirea

unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale, s-a înființat M.M.P. prin reorganizarea Ministerului Mediului și

prin preluarea activității privind pădurile și a structurilor specializate în

acest domeniu de la M.A.P.D.R.,(art. 2), respectiv M.A.D.R.

prin reorganizarea M.A.P.D.R. (art. 7).

Acest

aspect nu este, însă, de natură a influența calitatea procesuală pasivă a recurentului,

așa cum a reținut și instanța de fond, acesta preluând, de jure, toate

drepturile și obligațiile instituției prin a cărei reorganizare s-a înființat.

Nu are

relevanță nici actuala schemă instituțională în care este încadrat O.J.C.A.

Mehedinți, în condițiile în care reclamantul-recurent nu solicită reîncadrarea

sa și nici nu pune în discuție raporturile de serviciu, ci doar obligarea

emitentului actului pretins vătămător, act anulat irevocabil prin hotărâre

judecătorească, la plata de despăgubiri.

Recursul este, însă

fondat, cu privire la admiterea cererii reclamantului B.D. privind acordarea de

despăgubiri constând în plata diferențelor dintre drepturile bănești cuvenite

pentru funcția publică de conducere de director executiv și drepturile bănești

încasate pentru funcția publică de execuție de consilier superior, începând cu

data eliberării din funcția publică de conducere și până la data reintegrării

în această funcție, actualizată cu indicele de inflație până la data plății

efective.

Astfel, reclamantul a

solicitat aceste despăgubiri în temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 554/2004,

ca urmare a eliberării sale din funcția publică de conducere de director

executiv prin Ordinul M.A.P.D.R. nr. 269/2009, ordin anulat de instanța

judecătorească prin Sentința nr. 243 din 04 mai 2010 pronunțată de Curtea de

Apel Craiova, în Dosarul nr. 1552/54/2009, sentință definitivă și irevocabilă

prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție

prin Decizia nr. 825 din 11 februarie 2011.

Art.

19 din Legea nr. 554/2004 prevede, însă, că atunci

„c

ând

persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în

același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de

despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască

întinderea pagubei.

Cererile

se adresează instanțelor de contencios administrativ competente, în termenul de

un an prevăzut la art. 11 alin. (2).”

Rezultă,

din aceste dispoziții, că f

uncționarul public poate solicita, pe cale separată, în

temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004, obligarea autorității publice (emitente

a actului administrativ prin care a fost eliberat din funcția publică, act care

a fost anulat prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă) la plata

unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate, și cu

celelalte drepturi de care ar fi beneficiat.

Termenul de

prescripție pentru introducerea cererii de despăgubire, prevăzut de art. 19 alin.

(2) din Legea nr. 554/2004, curge de la data la care reclamantul a cunoscut sau

trebuia să cunoască întinderea pagubei, dată care coincide cu data la care

funcționarul public a cunoscut măsura eliberării din funcția publică, deci data

comunicării actului pretins vătămător, neprezentând relevanță nici un altfel de

aspect, cum ar fi cel legat de pronunțarea hotărârii irevocabile privind

anularea actului.

În aceste condiții,

Înalta Curte constată că actul vătămător, anume Ordinul M.A.P.D.R. nr. 269/2009,

a fost comunicat reclamantului la data de 25 aprilie 2009, condiții în care

acesta trebuia să solicite despăgubiri, în temeiul dispozițiilor art. 19 din

Legea nr. 554/2004, până la data de 25 aprilie 2010.

În speță, reclamantul

a sesizat instanța de judecată la data de 5 mai 2011, dată raportat la care

cererea sa apare ca tardiv formulată

Pentru aceste

considerente, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004

și ale 312 alin. (3) C. proc. civ., recursul formulat de M.A.P.D.R. va fi

admis, iar sentința recurată va fi modificată în sensul respingerii cererii

reclamantului B.D. ca tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamantul B.D. împotriva Sentinței nr. 606 din 22 noiembrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.

Admite recursul

declarat de pârâtul M.A.P.D.R. împotriva Sentinței nr. 606 din 22 noiembrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată în sensul că respinge acțiunea ca tardiv formulată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 ianuarie 2013.