ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2177/2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2177/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamantul N.G.M.G. a

chemat în judecată pe pârâții SC K.R. societate în comandită, SC T.I. SRL, SC I.

SA, A.V.A.S., SC C. SRL și P.M. Târgu Mureș, solicitând să se constate

nulitatea dreptului de proprietate a SC K.R. asupra imobilului în suprafață de

20.314 mp Tg. Mureș și a imobilului în suprafață de 1136 mp Tg. Mureș și

nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiat

între A.V.A.S. și SC C. SRL la data de 24 februarie 2003 de vânzare-cumpărare a

terenului cu construcții încheiat între SC I. SA și SC T.I. SRL la data de 3

septembrie 2003, a contractului de vânzare-cumpărare a terenului și

construcțiilor încheiat între SC I. SA și SC T.I. SRL în anul 2003 și a

contractului de vânzare-cumpărare a terenului încheiat între SC T.I. SRL și SC

K.R. SCS la data de 25 februarie 2005, cu obligarea pârâților la cheltuieli de

judecată.

Reclamantul susține că

imobilele au aparținut autorilor săi, iar prin exercitarea abuzivă a

prerogativelor de care dispuneau, regimul hortist a preluat proprietatea și

ulterior în anul 1951 a fost naționalizată.

Actele de transmitere a

dreptului de proprietate sunt nule pentru că au fost încălcate normele privind

privatizarea SC I. SA, A.V.A.S. înstrăinând ilegal pachetul majoritar de

acțiuni al acestei societăți comerciale, către pârâta SC C. SRL, cu încălcarea art.

20 din Legea nr. 10/2001 și a pct. 20.1 din H.G. nr. 498/2003 care prevedeau

indisponibilizarea bunului și restituirea lui foștilor proprietari.

Mai susține reclamantul, că

la data de 2 august 2001 a notificat primăriei dreptul său în conformitate cu

Legea nr. 10/2001, însă această instituție nu a soluționat-o în termen.

Prin sentința civilă 170 din

2 februarie 2006, Tribunalul Mureș, în temeiul art. 17 C. proc. civ. și al art.

4 și 7 C. com., a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului Comercial Mureș.

Prin sentința comercială

1471 din 30 iunie 2006, această instanță admite excepțiile lipsei de interes,

lipsei calității procesuale active și a inadmisibilității acțiunii, admite excepția

lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Tg. Mureș și în parte a

excepției prescripției dreptului la acțiune, respinge excepția lipsei calității

de mandatar ca rămasă fără obiect și pe cale de consecință respinge acțiunea

privind nulitatea contractelor de vânzare și nulitatea dreptului de proprietate

a SC K.R. SCS.

Totodată, instanța a respins

cererea pârâtelor SC K.R., SC T.I. SRL și SC I. SA privind obligarea

reclamantului la cheltuieli de judecată.

Instanța de fond a reținut,

în esență, că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, construcția

aflată pe terenul autorului reclamantului preluate abuziv prin Legea

naționalizare nr. 119/1948 a fost demolată și s-au edificat alte construcții

care îndreptățesc la repararea prin echivalent a prejudiciului creat astfel cum

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 statuează.

De altfel, reclamantul a

solicitat despăgubiri pentru măsurile abuzive luate, în perioada 1945 - 1989,

și nu este îndreptățit la restituirea în natură a imobilelor.

Instanța de fond a apreciat

așadar că lipsa de interes a reclamantului în promovarea acțiunii de constatare

a nulității contractelor de vânzare-cumpărare și a dreptului de proprietate al

SC K.R. SCS este dată de opțiunea sa de a cere despăgubirea integrală.

Inadmisibilitatea acțiunii a

fost caracterizată de tribunal, în aplicarea art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

care exclude de la aplicare terenurile al căror regim juridic este reglementat

de Legea nr. 18/1991 și pentru care reclamantul a fost înscris în anexa 39, cu

propunerea acordării de despăgubiri.

În privința prescripției

dreptului la acțiune, a considerat că sunt aplicabile prevederile art. 45 din

Legea nr. 10/2001, constatarea nulității actelor de înstrăinare fiind

prescriptibile în termen de un an de la data intrării în vigoare a legii; în

această perspectivă contractul autentificat sub nr. 451 din 25 februarie 2005

nu intră în termenul de prescripție prevăzut de textul menționat.

Lipsa calității procesuale

pasive a Primăriei Tg. Mureș este considerată de instanța de fond față de

calitatea sa de terț în raporturile contractuale ce se cer a fi declarate nule.

Curtea de Apel Tg. Mureș,

soluționând apelul declarat de reclamant, prin decizia nr. 100/ A din 20

noiembrie 2006, a desființat sentința atacată și a trimis cauza spre

rejudecare, considerând că în mod greșit instanța de fond a admis excepția

lipsei calității procesuale active a reclamantului, această calitate rezultând

din dreptul de succesor care, potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,

îndreptățește la restituirea proprietății preluate în mod abuziv; în mod

greșit, apreciază instanța de apel, s-a admis și excepția inadmisibilității acțiunii

formulate în baza Legii nr. 10/2001, pe care legiuitorul a edictat-o în

completarea legii fondului funciar.

Cu privire la excepția

lipsei de interes, curtea de apel a considerat că reclamantul este îndreptățit

să formuleze acțiunea folosul său urmărit fiind legitim, actual și direct, iar

în privința prescripției dreptului la acțiune a stabilit că după intrarea în

vigoare a Legii nr. 10/2001 era interzisă orice înstrăinare, concesionare,

locație de gestiune, asociere, ipotecare sau locațiune sub sancțiunea nulității

până la soluționarea procedurilor administrative sau judiciare.

Recursul declarat de

pârâtele SC T.I. SRL, SC I. SA și SC K.R., a fost respins prin decizia 2396 din

15 iunie 2007 a Secției Comerciale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Instanța de recurs a statuat

asupra calității procesuale a reclamantului care are interes în valorificarea

drepturilor recunoscute de lege, asupra admisibilității acțiunii în contextul

aplicării art. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001 dar și asupra termenului

prescripției stabilit în legea specială pentru actele întocmite anterior

intrării în vigoare a legii.

În rejudecarea fondului,

Tribunalul Comercial Mureș, prin sentința 1722 din 17 decembrie 2007, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Târgu Mureș și a respins

acțiunea împotriva acestei pârâte, a luat act de renunțarea reclamantului la capătul

de cerere privind constatarea nulității absolute a dreptului de proprietate al

pârâtei SC K.R. SCS și a respins acțiunea reclamantului prin cesionarul

drepturilor litigioase.

Totodată, instanța a respins

cererea pârâtei SC I. SA de acordare a cheltuielilor de judecată ca nedovedită

și a obligat pe reclamant la câte 1.757,5 lei cheltuieli de judecată către

pârâtele SC K.R. SCS și SC T.I. SRL

Instanța de fond a reținut,

în esență, că reclamantul, prin reprezentantul său, devenit cedent al

drepturilor litigioase, a solicitat primăriei acordarea despăgubirilor pentru

imobilul individualizat în C.F. 5521 Tg. Mureș și nu posesorului imobilului, SC

I. SA, cerere înaintată acestei din urmă pârâte la data de 29 aprilie 2005 după

încheierea contractelor a căror nulitate se cere a fi constatată.

Mai reține instanța că

prevederile H.G. nr. 498/2003 și H.G. nr. 614/2001 privind Normele Metodologice

de aplicare a Legii nr. 10/2001 statuau asupra condițiilor în care operează

indisponibilizarea bunurilor preluate abuziv de stat, fără ca în acestea să se

încadreze situația dedusă judecății.

În același timp se reține

aplicarea prevederilor art. 45 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 care

reglementează nulitatea absolută a actelor de înstrăinare în afară de cazul în

care actul a fost încheiat cu bună credință.

Curtea de Apel Târgu Mureș,

cu opinie majoritară, prin decizia 78/ A din 6 octombrie 2008, a admis apelul reclamantului, cesionar al drepturilor litigioase, a schimbat în parte sentința

apelată, a admis acțiunea, a constatat nulitatea contractului de

vânzare-cumpărare de acțiuni, încheiat între A.V.A.S. și SC C. SA, a

contractelor de vânzare-cumpărare încheiat între SC I. SA și SC T.I. SRL,

precum și a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între SC T.I. SRL și SC

K.R. SCS.

Instanța de apel a reținut,

în esență, că prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 statuează

asupra indisponibilizării imobilelor restituibile de la orice acte care tind să

înstrăineze bunul către alte persoane, și care se aplică de la data de 14

februarie 2001 și nu de la data intrării în vigoare a H.G. nr. 498/2003, iar

faptul că notificarea reclamantului nu a fost adresată unității deținătoare a

imobilului la data intrării în vigoare a legii nu schimbă regimul juridic al

acestuia întrucât s-a adresat unității administrativ –teritoriale de la locul

unde este situat imobilul.

În privința bunei credințe a

subdobânditorului, instanța de apel are în vedere ca aceasta să fie perfectă,

lipsită de orice culpă sau îndoială imputabilă, însă pârâții au dat dovadă de

absența oricăror măsuri normale de precauție pentru determinarea calității de

adevărat proprietar.

Împotriva deciziei astfel

pronunțate, pârâtele SC I. SA, A.V.A.S. și SC K.R. SCS au declarat recurs.

Recurentele SC I. SA și SC K.R.

SCS au susținut nelegalitatea deciziei atacate întrucât s-au interpretat greșit

prevederile art. 45 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 dar și cauza de nulitate

care trebuie să existe la momentul încheierii actului juridic. Instanța de apel

nu a considerat prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 7/1996: imobilul

solicitat era înscris în C.F. la SC I. SA iar înregistrarea are efect de

opozabilitate față de terți astfel că în raport cu prevederile art. 22 din

Legea nr. 10/2001 nerespectarea termenului de 6 luni, atrage pierderea

dreptului la măsuri reparatorii situație în care art. 20.1 din H.G. nr. 498/2003

privind indisponibilizarea imobilelor restituibile nu mai este aplicabilă.

Mai susțin recurentele că

indisponibilizarea prevăzută de lege este condiționată de existența unei

notificări a dreptului de proprietate iar terenul să fie liber de construcții

sau construcțiile să nu fi fost demolate.

Totodată se susține că H.G. nr.

614/2001 ce reglementa normele de aplicare a Legii nr. 10/2001 nu prevedea

indisponibilizarea bunurilor, mai mult odată exprimat dreptul de opțiune în

favoarea acordării despăgubirilor, indisponibilizarea nu mai avea eficiență

juridică. Astfel, buna credință a pârâtelor este argumentată de cererea

reclamantului de acordare de despăgubiri înregistrată sub nr. 1085 din 2 august

2001, întemeiată pe art. 24 din Legea nr. 10/2001, dar și de demersul anterior

al reclamantului de reconstituire a dreptului de proprietate, soluționat de

primărie în sensul acordării de despăgubiri.

Recurenta A.V.A.S. susține

că instanța în mod greșit a considerat contractul de vânzare-cumpărare de

acțiuni lovit de nulitate, confuzia fiind între noțiunea de acțiuni, primite ca

bunuri încorporale și aceea de active, care reprezintă bunuri sau ansamblu de

bunuri aflate în patrimoniul societății.

Recursurile sunt fondate și

vor fi admise pentru considerentele ce se vor expune:

În anul 1940, autorii

reclamantului au cumpărat prin contract de vânzare-cumpărare 451 din 18 martie

1940 imobilul înregistrat în C.F. Tg. Mureș, imobil care ulterior în baza Legii

nr. 119/1948 a fost naționalizat și trecut în proprietatea Statului Român. Începând

cu anul 1964 construcțiile aflate pe teren au fost demolate și edificate secții

și ateliere ale întreprinderii de stat L.M.

Prin cererea înregistrată

sub nr. 58 din 6 ianuarie 1998, reclamantul a solicitat în baza Legii nr. 169/1997

reconstituirea dreptului de proprietate, cerere soluționată de primărie prin

acordarea de despăgubiri potrivit anexei 39.

Prin notificarea din 2

august 2001, reclamantul solicită primăriei în temeiul art. 24 din Legea nr. 10/2001

acordarea de despăgubiri pentru terenul întabulat în C.F. 5521 Tg. Mureș,

estimate de acesta la valoarea de 10 miliarde lei.

Prin certificatul de

atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor în anul 1997, pârâta SC

I. SA înscrie în C.F. 5521 Tg. Mureș dreptul său, pe care îl dezmembrează în 14

parcele, iar după perfectarea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni

încheiat cu A.V.A.S. la 24 februarie 2003, vinde către pârâta SC T.I. SRL prin

două contracte distincte, la 3 septembrie 2003 și respectiv 5 noiembrie 2003

parcele de teren cu construcții.

La rândul său în anul 2005, SC

T.I. SRL încheie un contract de vânzare-cumpărare de terenuri, cu SC K.R. SCS.

Situația de fapt astfel

stabilită relevă acte și fapte juridice petrecute în timp, cu semnificații

esențiale în stabilirea raporturilor juridice dintre părți.

În această măsură

interpretarea dată de instanța de apel în urma notificării din 2 august 2001,

prevederilor art. 21 și 22 din Legea nr. 10/2001 precum și celor ale art. 45

din același act normativ, apare greșită.

Indiferent dacă a fost adresată

unității deținătoare a imobilului sau unității administrativ-teritoriale a

locului unde se află acesta, notificarea exprima voința titularului dreptului

de a fi despăgubit; iar din această perspectivă instanța de fond judicios a

considerat că indisponibilizarea prevăzută de art. 20.1 din H.G. nr. 498/2003

are efecte numai în condițiile obligației de restituire în natură.

În privința aprecierii bunei

- credințe a dobânditorilor succesori ai dreptului de proprietate, instanța de

apel este într-o reală confuzie.

Abordând instituția

bunei-credințe printr-o asociere neinspirată în raport cu vinovăția, curtea de

apel distinge între diferite grade ale acesteia, caracterizată ca „perfectă”

sau afectată de culpă sau de îndoială imputabilă.

În teoria dreptului pozitiv,

buna credință este definită ca o convingere a posesorului că are asupra

lucrului pe care-l posedă un drept în baza unui titlu translativ de proprietate

a cărui individualitate o ignoră (art. 486 C. civ.). Buna–credință constă în

credința greșită că transmițătorul este adevăratul titular al dreptului

transmis sau în ignoranța justificată în care se află, că dreptul transmis era

supus, în persoana transmițătorului, unei cauze de nulitate, rezoluțiune sau revocare.

Titlul translativ în sens de negotium există numai în credința posesorului,

înțelegând prin aceasta un just titlu putativ ca element suficient al

bunei-credințe, prezumat juris tantum și căruia nu i se poate opune decât

reaua-credință, adică cunoașterea de către posesor a viciilor titlului său (art.

487 C. civ.).

Împotriva acestei consacrări

legislative și doctrinare neabătute până acum, stabilirea unor grade ale

bunei-credințe, surprinde prin confuzie și lipsa unui suport logic.

Evocarea diligenței minime

sau medii (bonus pather familias) în determinarea calității de proprietar este

în neconcordanță cu materialul probator administrat: prin notificarea din 2

august 2001 reclamantul solicită primăriei despăgubiri pentru imobile, după ce

printr-o cerere anterioară de reconstituire a dreptului de proprietate a fost

înregistrat în anexa 39 (la Legea nr. 169/1998) iar după indicarea contractelor

a căror nulitate se cere, primăria încunoștiințează asupra posesorului

bunurilor; verificarea Cărții Funciare nu putea crea suspiciuni cu privire la

titlul posesorului întrucât nu cuprindea nici o altă mențiune relativă la

indisponibilizarea bunurilor supuse vânzării sau alte interdicții determinate

de existența vreunui drept litigios.

În privința nulității contractului

de vânzare-cumpărare de acțiuni, instanța de apel nu distinge între acțiuni ca

bunuri încorporale și active, imobilele în litigiu existând în patrimoniul

societății de la constituirea acesteia.

Așadar niciuna din cauzele

care ar conduce la nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare nu este

îndeplinită pentru a înlătura efectele acestora, motive pentru care în temeiul

dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va

admite recursurile, va modifica decizia nr. 78 din 6 octombrie 2008 pronunțată

de Curtea de Apel Tg. Mureș în sensul că va respinge apelul declarat împotriva

sentinței 1733 din 17 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș.

În considerația

dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., față de culpa procesuală a intimatului,

acesta va fi obligat la cheltuieli de judecată către recurenta SC K.R. SCS.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de pârâtele SC I. SA Tg. Mureș, A.V.A.S. București, SC C. SRL Tg. Mureș și SC K.R.

SCS București împotriva deciziei nr. 78/ A din 6 octombrie 2008 a Curții de Apel Tg. Mureș, secția comercială de contencios administrativ și fiscal.

Modifică decizia recurată în

sensul că respinge apelul declarat de reclamantul N.G.A.C. împotriva sentinței nr.

1733 din 17 decembrie 2007 a Tribunalului Comercial Mureș, pe care o menține.

Obligă pe reclamant, la

plata de cheltuieli de judecată în favoarea recurentei SC K.R. SCS București în

sumă de 10.177 lei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 septembrie 2009.