ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3659/2008

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Petentul condamnat B.V. a solicitat în baza dispozițiilor art. 144 alin. (1) lit. b) și art. 146 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 302/2004 să se dispună schimbarea redozarea pedepsei de 23 ani și 9 luni închisoare aplicată prin decizia nr. 3 din 19 ianuarie 2005 a Curții de Apel cu cinci membri din Nafplio – Republica Elenă recunoscută de statul român prin sentința penală nr. 118 din 12 iunie 2006 Curtea de Apel București, secția a II-a penală și adoptarea pedepsei la o pedeapsă diminuată corespunzătoare legislației române. Prin sentința penală nr. 1378 din 28 iulie 2008, Judecătoria sector 5 București și-a declinat competența de soluționare a contestației la executare împotriva sentinței penale nr. 118/2006 a Curții de Apel București cu care a fost investită Curtea de Apel București potrivit dispozițiilor art. 150 din Legea nr. 302/2004.

Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin sentința penală nr. 201 din 11 septembrie 2008, a respins contestația la executare, ca nefondată. Instanța pentru a pronunța această hotărâre a constatat că în fapt se încearcă de fapt conversiunea pedepsei, pedeapsă recunoscută de statul român prin sentința penală nr. 118 din 12 iulie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, în baza căreia condamnatul B.V. a fost transferat pentru continuarea executării acestei pedepse. Împotriva acestei hotărâri, condamnatul contestator a formulat recurs, solicitând personal și prin apărător admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și în rejudecare pronunțarea unei hotărâri prin care să i se redozeze pedeapsa potrivit legislației române.

Recursul este nefondat. În cazul transferării persoanei condamnate în vederea executării pedepsei în România, instanța dispune în temeiul art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, fie continuarea executării pedepsei aplicate în statul de condamnare potrivit art. 145, care implică obligația de a respecta felul și durata pedepsei prevăzute în hotărârea de condamnare pronunțată în statul străin, fie conversiunea condamnării, în condițiile art. 146 din aceeași lege. Conversiunea condamnării poate fi dispusă, în conformitate cu prevederile art. 146 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, dacă felul pedepsei aplicate sau durata acesteia este incompatibilă cu legislația română, instanța înlocuind, potrivit art. 144 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, pedeapsa aplicată în statul de condamnare cu o pedeapsă prevăzută de legea română.

Or, în speță, se constată că, statul român ca stat de executare, a ales prima procedură cea a continuării executării pedepsei de 23 ani și 9 luni de închisoare, ceea ce implică obligația de a respecta felul și durata pedepsei prevăzută de hotărârea de condamnare. Per a contrario, o modificare a pedepsei aplicate prin hotărârea străină ar fi putut fi posibilă doar în situația în care „felul pedepsei sau durata acesteia este incompatibilă cu legislația română”. Cum, pedeapsa rezultantă de 23 ani și 9 luni de închisoare aplicată contestatorului condamnat nu depășește limitele generale de pedeapsă prevăzute de legislația română pentru faptele pentru care acesta a fost condamnat, aceasta fiind deci compatibilă cu codul penal român, o modificare în sensul reducerii pedepsei nu este posibilă.

În consecință, critica formulată de contestatorul persoană condamnată în sensul conversiei pedepsei nu poate fi primită. Prin urmare, hotărârea atacată fiind legală și temeinică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul persoană condamnată B.V. împotriva sentinței penale nr. 201 din 11 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul persoană condamnată la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 noiembrie 2008.