ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3659/2008

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Petentul condamnat B.V. a

solicitat în baza dispozițiilor art. 144 alin. (1) lit. b) și art. 146 alin.

(1) lit. d) din Legea nr. 302/2004 să se dispună schimbarea redozarea pedepsei

de 23 ani și 9 luni închisoare aplicată prin decizia nr. 3 din 19 ianuarie 2005

a Curții de Apel cu cinci membri din Nafplio – Republica Elenă recunoscută de

statul român prin sentința penală nr. 118 din 12 iunie 2006 Curtea de Apel

București, secția a II-a penală și adoptarea pedepsei la o pedeapsă diminuată

corespunzătoare legislației române.

Prin sentința penală nr. 1378

din 28 iulie 2008, Judecătoria sector 5 București și-a declinat competența de

soluționare a contestației la executare împotriva sentinței penale nr. 118/2006

a Curții de Apel București cu care a fost investită Curtea de Apel București

potrivit dispozițiilor art. 150 din Legea nr. 302/2004.

Curtea de Apel București,

secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin sentința

penală nr. 201 din 11 septembrie 2008, a respins contestația la executare, ca

nefondată.

Instanța pentru a pronunța

această hotărâre a constatat că în fapt se încearcă de fapt conversiunea

pedepsei, pedeapsă recunoscută de statul român prin sentința penală nr. 118 din

12 iulie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, în baza căreia

condamnatul B.V. a fost transferat pentru continuarea executării acestei

pedepse.

Împotriva acestei hotărâri,

condamnatul contestator a formulat recurs, solicitând personal și prin apărător

admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și în rejudecare pronunțarea

unei hotărâri prin care să i se redozeze pedeapsa potrivit legislației române.

Recursul este nefondat.

În cazul transferării

persoanei condamnate în vederea executării pedepsei în România, instanța

dispune în temeiul art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, fie continuarea

executării pedepsei aplicate în statul de condamnare potrivit art. 145, care

implică obligația de a respecta felul și durata pedepsei prevăzute în hotărârea

de condamnare pronunțată în statul străin, fie conversiunea condamnării, în

condițiile art. 146 din aceeași lege.

Conversiunea condamnării

poate fi dispusă, în conformitate cu prevederile art. 146 alin. (1) din Legea nr.

302/2004, dacă felul pedepsei aplicate sau durata acesteia este incompatibilă

cu legislația română, instanța înlocuind, potrivit art. 144 alin. (1) lit. b)

din Legea nr. 302/2004, pedeapsa aplicată în statul de condamnare cu o pedeapsă

prevăzută de legea română.

Or, în speță, se constată

că, statul român ca stat de executare, a ales prima procedură cea a continuării

executării pedepsei de 23 ani și 9 luni de închisoare, ceea ce implică

obligația de a respecta felul și durata pedepsei prevăzută de hotărârea de

condamnare.

Per a contrario, o

modificare a pedepsei aplicate prin hotărârea străină ar fi putut fi posibilă

doar în situația în care „felul pedepsei sau durata acesteia este incompatibilă

cu legislația română”.

Cum, pedeapsa rezultantă de

23 ani și 9 luni de închisoare aplicată contestatorului condamnat nu depășește

limitele generale de pedeapsă prevăzute de legislația română pentru faptele

pentru care acesta a fost condamnat, aceasta fiind deci compatibilă cu codul

penal român, o modificare în sensul reducerii pedepsei nu este posibilă.

În consecință, critica

formulată de contestatorul persoană condamnată în sensul conversiei pedepsei nu

poate fi primită.

Prin urmare, hotărârea

atacată fiind legală și temeinică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de contestatorul persoană condamnată B.V. împotriva sentinței

penale nr. 201 din 11 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a

penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul persoană

condamnată la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 11 noiembrie 2008.