ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1297/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 31 august 2006,

reclamanta P.O. Română a solicitat, în contradictoriu cu pârâții SC A.R. SRL

București și C.N.A.F.P., preluată în prezent de A.D.S., anularea contractului

de concesiune prin atribuire directă din 3 iulie 2006, anularea Convenției din

data de 3 iulie 2006, ambele acte încheiate între pârâte, obligarea C.N.A.F.P. la

reluarea procedurii de concesionare cu respectarea dispozițiilor legale și

obligarea pârâtei SC A.R. SRL să lase reclamantei în netulburată folosință și

posesie complexul L., plus cheltuieli de judecată.

Ulterior, la data de 19

octombrie 2006, reclamanta și-a precizat acțiunea, arătând că solicită

constatarea nulității absolute a contractului de concesiune din 3 iulie 2006 și

a Convenției din data de 3 iulie 2006, acte intervenite între pârâte, obligarea

C.N.A.F.P. la refacerea producerii de concesionare și constatarea faptului că

pârâta SC A.R. SRL nu are drept de servitute sau de uzufruct asupra terenului

aflat în proprietatea reclamantei.

Prin sentința civilă nr. 1394/2008

a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

acțiunea a fost respinsă ca inadmisibilă pentru neefectuarea proceduri

prealabile conform art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs în termen reclamanta.

În motivarea recursului s-a

arătat în esență: că în conformitate cu dispozițiile art. 720

1

alin.

(1) C. proc. civ., cu referire la art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004,

procedura prealabilă nu este necesară, întrucât cererea de chemare în judecată

nu este evaluabilă în bani; că Decizia nr. 32/2008 a secțiilor unite ale

Înaltei Curți de Casație și

Justiție

se

referă la determinarea competenței instanței după valoarea obiectului

litigiului; că acțiunea nu putea fi respinsă ca inadmisibilă întrucât se

încalcă dispozițiile art. 21 alin. (1) și alin. (4) din Constituția României.

Verificând cauza în funcție

de motivarea recursului și având în vedere dispozițiile art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte apreciază că sentința este legală și temeinică.

Potrivit dispozițiilor art. 7

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, înainte de a se adresa instanței de

contencios administrativ, persoana care se consideră vătămată într-un drept al

său ori într-un interes legitim, trebuie să solicite autorității emitente sau

celei ierarhic superioare, revocarea în tot sau în parte a actului.

Alin. (6) al art. 7 din

aceeași lege prevede că plângerea prealabilă în cazul acțiunilor care au ca

obiect contracte administrative, are semnificația concilierii în cazul

litigiilor comerciale, dispozițiile Codului de procedură civilă fiind

aplicabile în mod corespunzător.

Procedura prealabilă este

reglementată ca o condiție de exercitare a dreptului la acțiune iar

neîndeplinirea ei este sancționată în conformitate cu dispozițiile art. 109 alin.

(2) C. proc. civ.

Admiterea recursului,

invocată de recurentă, nu poate fi acceptată. Contractul de concesiune

reprezintă forma tipică de contract administrativ, astfel încât plângerea

prealabilă este obligatorie și în cazul contractelor administrative.

De altfel, textul art. 7 alin.

(6) din Legea nr. 554/2004 este explicit în acest sens, precizând că „plângerea

prealabilă în cazul acțiunilor care au ca obiect contracte administrative are

semnificația concilierii în cazul contractelor comerciale” și nu invers (adică

nu concilierea în cazul contractelor comerciale are semnificația plângerii

prealabile), cum tinde să susțină recurenta.

Nu poate fi primită nici

susținerea recurentei referitoare la Decizia nr. 32/2008 a secțiilor unite ale

Înaltei Curți de Casație și

Justiție, întrucât considerentele deciziei au în vedere noțiunea de acțiune

patrimonială. Înalta Curte în secții unite a statuat că:” a susține că există

acțiuni patrimoniale neevaluabile în bani, înseamnă a susține o contradicție

juridică, a spune de fapt că există drepturi patrimoniale neevaluabile în bani,

ceea ce contravine naturii intrinseci a acestor drepturi, cea care le

deosebește de drepturile personale nepatrimoniale”.

Or, obiectul acțiunii de

față constă în solicitarea de a se anula (sau a se constata nulitatea absolută,

distincție care nu este realizată în cadrul litigiului de contencios

administrativ) un contract de concesiune, care evident este evaluabil în bani.

De asemenea, nu sunt

încălcate nici dispozițiile art. 21 alin. (1) și alin. (4) din Constituția

României, întrucât reclamanta are cale deschisă pentru a se adresa justiției,

trebuind să respecte însă legea din domeniul de referință, respectiv Legea

contenciosului administrativ. Pe de altă parte, procedura prealabilă prevăzută

de art. 7 din această lege nu are caracteristicile unei jurisdicții speciale

administrative, în cazul acestor jurisdicții fiind obligatoriu ca procedura

administrativă să se desfășoare în fața unui organ imparțial. Or, procedura

prealabilă reglementată de art. 7 din Legea nr. 554/2004 nu întrunește aceste

trăsături și reprezintă condiția de exercitare a acțiunii în justiție, în

sensul ca partea să parcurgă calea recursului ierarhic sau grațios.

Pentru considerentele

expuse, recursul recurentei va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând

temeiuri de casare de ordine publică în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin.

(2)

C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta P.O. Română împotriva sentinței nr. 1394 din 7 mai 2008 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 10 martie 2009.