ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1297/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1297/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la data de 31 august 2006,
reclamanta P.O. Română a solicitat, în contradictoriu cu pârâții SC A.R. SRL
București și C.N.A.F.P., preluată în prezent de A.D.S., anularea contractului
de concesiune prin atribuire directă din 3 iulie 2006, anularea Convenției din
data de 3 iulie 2006, ambele acte încheiate între pârâte, obligarea C.N.A.F.P. la
reluarea procedurii de concesionare cu respectarea dispozițiilor legale și
obligarea pârâtei SC A.R. SRL să lase reclamantei în netulburată folosință și
posesie complexul L., plus cheltuieli de judecată.
Ulterior, la data de 19
octombrie 2006, reclamanta și-a precizat acțiunea, arătând că solicită
constatarea nulității absolute a contractului de concesiune din 3 iulie 2006 și
a Convenției din data de 3 iulie 2006, acte intervenite între pârâte, obligarea
C.N.A.F.P. la refacerea producerii de concesionare și constatarea faptului că
pârâta SC A.R. SRL nu are drept de servitute sau de uzufruct asupra terenului
aflat în proprietatea reclamantei.
Prin sentința civilă nr. 1394/2008
a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,
acțiunea a fost respinsă ca inadmisibilă pentru neefectuarea proceduri
prealabile conform art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004.
Împotriva acestei sentințe a
declarat recurs în termen reclamanta.
În motivarea recursului s-a
arătat în esență: că în conformitate cu dispozițiile art. 720
1
alin.
(1) C. proc. civ., cu referire la art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004,
procedura prealabilă nu este necesară, întrucât cererea de chemare în judecată
nu este evaluabilă în bani; că Decizia nr. 32/2008 a secțiilor unite ale
Înaltei Curți de Casație și
Justiție
se
referă la determinarea competenței instanței după valoarea obiectului
litigiului; că acțiunea nu putea fi respinsă ca inadmisibilă întrucât se
încalcă dispozițiile art. 21 alin. (1) și alin. (4) din Constituția României.
Verificând cauza în funcție
de motivarea recursului și având în vedere dispozițiile art. 304
1
C.
proc. civ., Înalta Curte apreciază că sentința este legală și temeinică.
Potrivit dispozițiilor art. 7
alin. (1) din Legea nr. 554/2004, înainte de a se adresa instanței de
contencios administrativ, persoana care se consideră vătămată într-un drept al
său ori într-un interes legitim, trebuie să solicite autorității emitente sau
celei ierarhic superioare, revocarea în tot sau în parte a actului.
Alin. (6) al art. 7 din
aceeași lege prevede că plângerea prealabilă în cazul acțiunilor care au ca
obiect contracte administrative, are semnificația concilierii în cazul
litigiilor comerciale, dispozițiile Codului de procedură civilă fiind
aplicabile în mod corespunzător.
Procedura prealabilă este
reglementată ca o condiție de exercitare a dreptului la acțiune iar
neîndeplinirea ei este sancționată în conformitate cu dispozițiile art. 109 alin.
(2) C. proc. civ.
Admiterea recursului,
invocată de recurentă, nu poate fi acceptată. Contractul de concesiune
reprezintă forma tipică de contract administrativ, astfel încât plângerea
prealabilă este obligatorie și în cazul contractelor administrative.
De altfel, textul art. 7 alin.
(6) din Legea nr. 554/2004 este explicit în acest sens, precizând că „plângerea
prealabilă în cazul acțiunilor care au ca obiect contracte administrative are
semnificația concilierii în cazul contractelor comerciale” și nu invers (adică
nu concilierea în cazul contractelor comerciale are semnificația plângerii
prealabile), cum tinde să susțină recurenta.
Nu poate fi primită nici
susținerea recurentei referitoare la Decizia nr. 32/2008 a secțiilor unite ale
Înaltei Curți de Casație și
Justiție, întrucât considerentele deciziei au în vedere noțiunea de acțiune
patrimonială. Înalta Curte în secții unite a statuat că:” a susține că există
acțiuni patrimoniale neevaluabile în bani, înseamnă a susține o contradicție
juridică, a spune de fapt că există drepturi patrimoniale neevaluabile în bani,
ceea ce contravine naturii intrinseci a acestor drepturi, cea care le
deosebește de drepturile personale nepatrimoniale”.
Or, obiectul acțiunii de
față constă în solicitarea de a se anula (sau a se constata nulitatea absolută,
distincție care nu este realizată în cadrul litigiului de contencios
administrativ) un contract de concesiune, care evident este evaluabil în bani.
De asemenea, nu sunt
încălcate nici dispozițiile art. 21 alin. (1) și alin. (4) din Constituția
României, întrucât reclamanta are cale deschisă pentru a se adresa justiției,
trebuind să respecte însă legea din domeniul de referință, respectiv Legea
contenciosului administrativ. Pe de altă parte, procedura prealabilă prevăzută
de art. 7 din această lege nu are caracteristicile unei jurisdicții speciale
administrative, în cazul acestor jurisdicții fiind obligatoriu ca procedura
administrativă să se desfășoare în fața unui organ imparțial. Or, procedura
prealabilă reglementată de art. 7 din Legea nr. 554/2004 nu întrunește aceste
trăsături și reprezintă condiția de exercitare a acțiunii în justiție, în
sensul ca partea să parcurgă calea recursului ierarhic sau grațios.
Pentru considerentele
expuse, recursul recurentei va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând
temeiuri de casare de ordine publică în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin.
(2)
C. proc.
civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de reclamanta P.O. Română împotriva sentinței nr. 1394 din 7 mai 2008 a Curții
de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca
nefondat.
Pronunțată, în ședință
publică, astăzi 10 martie 2009.