ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1297/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 31 august 2006, reclamanta P.O. Română a solicitat, în contradictoriu cu pârâții SC A.R. SRL București și C.N.A.F.P., preluată în prezent de A.D.S., anularea contractului de concesiune prin atribuire directă din 3 iulie 2006, anularea Convenției din data de 3 iulie 2006, ambele acte încheiate între pârâte, obligarea C.N.A.F.P. la reluarea procedurii de concesionare cu respectarea dispozițiilor legale și obligarea pârâtei SC A.R. SRL să lase reclamantei în netulburată folosință și posesie complexul L., plus cheltuieli de judecată. Ulterior, la data de 19 octombrie 2006, reclamanta și-a precizat acțiunea, arătând că solicită constatarea nulității absolute a contractului de concesiune din 3 iulie 2006 și a Convenției din data de 3 iulie 2006, acte intervenite între pârâte, obligarea C.N.A.F.P.

la refacerea producerii de concesionare și constatarea faptului că pârâta SC A.R. SRL nu are drept de servitute sau de uzufruct asupra terenului aflat în proprietatea reclamantei. Prin sentința civilă nr. 1394/2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, acțiunea a fost respinsă ca inadmisibilă pentru neefectuarea proceduri prealabile conform art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen reclamanta. În motivarea recursului s-a arătat în esență: că în conformitate cu dispozițiile art. 720 1 alin. (1) C. proc.

civ., cu referire la art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, procedura prealabilă nu este necesară, întrucât cererea de chemare în judecată nu este evaluabilă în bani; că Decizia nr. 32/2008 a secțiilor unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție se referă la determinarea competenței instanței după valoarea obiectului litigiului; că acțiunea nu putea fi respinsă ca inadmisibilă întrucât se încalcă dispozițiile art. 21 alin. (1) și alin. (4) din Constituția României. Verificând cauza în funcție de motivarea recursului și având în vedere dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că sentința este legală și temeinică. Potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, trebuie să solicite autorității emitente sau celei ierarhic superioare, revocarea în tot sau în parte a actului.

Alin. (6) al art. 7 din aceeași lege prevede că plângerea prealabilă în cazul acțiunilor care au ca obiect contracte administrative, are semnificația concilierii în cazul litigiilor comerciale, dispozițiile Codului de procedură civilă fiind aplicabile în mod corespunzător. Procedura prealabilă este reglementată ca o condiție de exercitare a dreptului la acțiune iar neîndeplinirea ei este sancționată în conformitate cu dispozițiile art. 109 alin. (2) C. proc. civ. Admiterea recursului, invocată de recurentă, nu poate fi acceptată. Contractul de concesiune reprezintă forma tipică de contract administrativ, astfel încât plângerea prealabilă este obligatorie și în cazul contractelor administrative.

De altfel, textul art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 este explicit în acest sens, precizând că „plângerea prealabilă în cazul acțiunilor care au ca obiect contracte administrative are semnificația concilierii în cazul contractelor comerciale” și nu invers (adică nu concilierea în cazul contractelor comerciale are semnificația plângerii prealabile), cum tinde să susțină recurenta. Nu poate fi primită nici susținerea recurentei referitoare la Decizia nr. 32/2008 a secțiilor unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, întrucât considerentele deciziei au în vedere noțiunea de acțiune patrimonială. Înalta Curte în secții unite a statuat că:” a susține că există acțiuni patrimoniale neevaluabile în bani, înseamnă a susține o contradicție juridică, a spune de fapt că există drepturi patrimoniale neevaluabile în bani, ceea ce contravine naturii intrinseci a acestor drepturi, cea care le deosebește de drepturile personale nepatrimoniale”.

Or, obiectul acțiunii de față constă în solicitarea de a se anula (sau a se constata nulitatea absolută, distincție care nu este realizată în cadrul litigiului de contencios administrativ) un contract de concesiune, care evident este evaluabil în bani. De asemenea, nu sunt încălcate nici dispozițiile art. 21 alin. (1) și alin. (4) din Constituția României, întrucât reclamanta are cale deschisă pentru a se adresa justiției, trebuind să respecte însă legea din domeniul de referință, respectiv Legea contenciosului administrativ. Pe de altă parte, procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din această lege nu are caracteristicile unei jurisdicții speciale administrative, în cazul acestor jurisdicții fiind obligatoriu ca procedura administrativă să se desfășoare în fața unui organ imparțial.

Or, procedura prealabilă reglementată de art. 7 din Legea nr. 554/2004 nu întrunește aceste trăsături și reprezintă condiția de exercitare a acțiunii în justiție, în sensul ca partea să parcurgă calea recursului ierarhic sau grațios. Pentru considerentele expuse, recursul recurentei va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând temeiuri de casare de ordine publică în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta P.O. Română împotriva sentinței nr. 1394 din 7 mai 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10 martie 2009.