ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1426/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2015, la data de 15.07.2015, astfel cum a fost precizată verbal la termenul de judecată din 16.11.2015, reclamanta Agenția Domeniilor Statului, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a contestat încheierea nr. 45/25.06.2015 și Decizia nr. 32/29.04.2015 emise de pârâtă, în ceea ce privește măsurile dispuse la punctele 2 și 4.

Prin sentința civilă nr. 3222 din 4 decembrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta Agenția Domenilor Statului în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi; a anulat, în parte, Decizia nr. 32/29.04.2015 și încheierea nr. 45/25.06.2015, în ceea ce privește măsura dispusă la punctul II.2 din decizie și a respins în rest acțiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 3222 din 4 decembrie 2015 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs atât reclamanta Agenția Domeniilor Statului, cât și pârâta Curtea de Conturi a României.

3.1 Prin recursul formulat de reclamanta Agenția Domeniilor Statului, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate în sensul admiterii în tot a acțiunii.

În motivarea recursului se susține că sentința este nelegală cu privire la măsura II, punctul 4, fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale aplicabile și interpretarea eronată a probatoriului administrat.

Recurenta-reclamantă arată că prin Hotărârea nr. 24/15.12.2005 a Consiliului de Administrație al Agenției Domeniilor Statului s-a aprobat rezilierea contractului de concesiune nr. x, ca urmare a notei de control nr. x a Corpului de control al Ministrului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, cu menținerea măsurilor dispuse în notele Corpului de control ale Ministerului Agriculturii, aprobate de ministru, ce "constituie sarcină de serviciu pentru personalul la care se face referire."

Mai mult, în Nota Corpului de control al Ministrului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale nr. 45010/18.01.2006 se menționează că hotărârea Consiliului de Administrație al A.D.S. din data de 15.12.2005, privind rezilierea celor 2 contracte, este deplin justificată.

Prin cererea înregistrată la data de 19.04.2006 la Tribunalul București, secția a VI-a comercială (dosarul nr. x), S.C. A. S.A. a solicitat să se constate că nu a intervenit rezoluțiunea de drept a contractului de concesiune nr. x, iar prin precizarea depusă ulterior a solicitat obligarea A.D.S. să revină asupra măsurii de reziliere a contractului și să execute întocmai obligațiile asumate prin contractul de concesiune. Prin Decizia nr. 2607/26.09.2008, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat irevocabil, respingând recursul A.D.S., contractul de concesiune nr. x rămânând în vigoare.

Mai arată că, deși A.D.S. a convocat reprezentanții legali ai S.C. A. S.A. în vederea preluării terenului în data de 02.06.2006, prin adresele nr. x și nr. x/31.05.2006, societatea i-a comunicat că, întrucât situația terenurilor este în litigiu, A.D.S. nu poate lua măsuri definitive cu privire la posesia acestora, iar prin adresa nr. x/2006 a menționat la punctul 3 că nu înțelege să predea terenurile, deoarece A.D.S. nu poate lua unilateral măsuri definitive cu privire la posesia acestora, întrucât ar încălca prevederile art. 300 alin. (1) C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă consideră că până la data de 26.09.2008, când Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat irevocabil, contractul nr. x/2004 a rămas în vigoare și A.D.S. nu putea să concesioneze terenul aferent acestui contract, existând un litigiu cu privire la acesta, astfel că nu putea valorifica terenul, respectiv nu-l putea concesiona înainte de soluționarea irevocabilă a litigiului.

La data de 26.09.2008, datorită emiterii de către A.D.S. a unor protocoale de predare - primire a terenurilor, întocmite ca urmare a reconstituirii dreptului de proprietate, instituția mai avea în administrare 684,8 ha de teren agricol, respectiv 109,9 ha teren neagricol și ar fi trebuit să contacteze reprezentanții S.C. A. S.A. în vederea preluării de către aceștia a suprafețelor rămase.

Din valoarea estimată de 1.484.293 RON, ca redevență neîncasată pentru perioada 2006-2014, A.D.S. a calculat pentru perioada 02.06.2006-26.09.2008 o valoare a redevenței aferente contractului nr. x/2004, în sumă de 608.885,51 RON, rămânând pentru perioada 27.09.2008-2014 o redevență neîncasată de 875.407,49 RON.

Consideră că instanța de fond în mod greșit a reținut culpa sa în sensul că ar fi procedat nelegal la rezilierea contractului de concesiune nr. x, precum și cu privire la nepunerea la dispoziția părții contractante a terenului, deoarece faptul că S.C. A. S.A. nu ar fi avut posesia terenului nu presupune culpa A.D.S.

Totodată, arată că nu a stat în pasivitate, ci a acționat în sensul recuperării debitului înregistrat de societatea contractantă procedând la executarea silită a debitoarei, dar actele de executare au fost anulate, drept pentru care a procedat la stornarea sumelor aflate în evidența A.D.S.

Recurenta-reclamantă menționează că instanța de fond nu a ținut cont de faptul că a dispus rezilierea contractului în baza unei note a Corpului de control al Ministrului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, obligatorie pentru A.D.S., având caracterul unei sarcini de serviciu a cărei nepunere în practică atrage sancțiuni. De asemenea, cât timp o mare parte din terenul aferent contractului nr. x/2004 a fost predată comisiilor locale de fond funciar în vederea reconstituirii dreptului de proprietate al unor persoane, în mod greșit instanța a apreciat că A.D.S. este în culpă întrucât nu a pus terenul concesionat la dispoziția S.C. A. S.A.

Consideră că nu i se poate imputa redevența neîncasată de la preluarea unilaterală a terenului - 02.06.2006 și până la data de 26.09.2008, când Î.C.C.J. s-a pronunțat irevocabil.

Arată că S.C. A. S.A. a precizat că, atât timp cât situația terenurilor este în litigiu nu le va preda, recunoscând în acest mod că nu a predat posesia terenului către A.D.S., astfel că suma ce se poate reține în sarcina A.D.S. pentru a fi recuperată este aferentă numai perioadei 27.09.2008-2014, fiind în cuantum de 875 407. 49 RON.

3.2 Prin recursul declarat de pârâta Curtea de Conturi a României, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se solicită admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea, în tot, a acțiunii, ca neîntemeiate.

În motivarea recursului, recurenta-pârâtă arată că hotărârea recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită normelor de drept material, având în vedere că prin măsura de la pct. II.2 din Decizia nr. 32/29.04.2015, astfel cum a fost menținută prin încheierea nr. 45/25.06.2015, s-a dispus inițierea măsurilor legale pentru recuperarea sumei de 88.730,75 RON reprezentând diferență între redevența aprobată de Comitetul de privatizare, concesionare și arendare pentru spațiile în care se desfășoară activități de asistență sanitar-veterinară și redevența stabilită prin actul adițional nr. x la contractul încheiat cu S.C. B. S.R.L. S-a mai dispus recuperarea pe toate căile, inclusiv de la persoanele care nu și-au îndeplinit sau și-au îndeplinit defectuos sarcinile de serviciu, a accesoriilor aferente, precum și analizarea tuturor contractelor de concesiune pentru care au fost încheiate acte adiționale de prelungire a termenului de valabilitate și supunerea aprobării Comitetului de privatizare, concesionare și arendare a nivelului redevenței pentru spațiile în care se desfășoară activități de asistență sanitar-veterinară.

Susține că această măsură a fost dispusă având în vedere abaterile reținute la verificarea modului de încasare a veniturilor provenind din concesiuni. Astfel, A.D.S. a încheiat cu S.C. B. S.R.L. - cabinet sanitar-veterinar, Actul adițional nr. x la Contractul de concesiune nr. x, în care nu a modificat clauzele privind redevența stabilită în anul 1999, la valoarea totală de 490 RON/an - clădire în suprafață de 1950 mp (390 RON) și teren în suprafață de 5000 mp (100 RON). Conform actului adițional, durata contractului de concesiune s-a prelungit cu jumătate din durata sa inițială, respectiv 7 ani și 6 luni, până la data de 01.03.2022, fără să se prevadă și o clauză de includere a noului cuantum al redevenței stabilit în anul 2012.

Un prim motiv de recurs vizează valoarea redevenței în cazul încredințării directe, stabilite în anul 2012 de Comitetul de privatizare, concesionare și arendare din cadrul A.D.S., prin Normele privind concesionarea prin atribuire directă a bunurilor proprietate privată a statului, aferente circumscripțiilor sanitar-veterinare în care se desfășoară activități de asistență sanitar-veterinară de interes public, aprobate prin Hotărârea nr. 6/06.11.2012, valoare care pentru municipiul București este de 17,3 RON/mp/an pentru clădire și 23,2 RON/mp/an pentru teren, astfel că nu se poate susține că nu exista temei legal pentru includerea noii valori a redevenței în Actul adițional nr. x

Aceste Norme au fost adoptate în conformitate cu disp. art. 21

6

din Legea nr. 118/2011 privind aprobarea O.U.G. nr. 125/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului.

Un al doilea motiv de recurs are în vedere faptul că terenul și clădirea se află pe str. x, București, zonă în care chiriile sunt semnificativ mai mari, pentru care, printr-un Raport de evaluare întocmit de o persoană autorizată, la solicitarea A.D.S. și aprobat de entitatea verificată se stabilea un nivel al redevenței anual în sumă totală de 177.461,5 RON, compusă din 34.261,5 RON/an redevență stabilită pentru clădire - 17,57 RON/mp x 1850 mp și 143.200 RON/an redevență pentru teren - 28,64 RON/mp teren x 5000 mp.

În speță, concesionarului i-a fost calculată, pentru prima perioadă a anului, o redevență de 245 RON (490 RON/an/2), redevență care ar fi fost de 88.730,75 RON (177.461,5 RON/an/2) în cazul în care A.D.S. ar fi procedat la aprobarea unitară a modului de stabilire a nivelului redevențelor pentru toate imobilele concesionate, inclusiv a celor ale căror contracte au fost reînnoite.

Deși A.D.S. avea cunoștință că valoarea redevenței stabilite în anul 1999 era mult mai mică decât cea stabilită de un expert în domeniu și nu a fost actualizată nici măcar cu rata inflației, a păstrat în actul adițional încheiat același nivel al redevenței, cu nerespectarea principiului bunei gestiuni financiare, consacrat de art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 119/1999 și cu toate că art. 22 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 prevede că ordonatorii de credite răspund de realizarea veniturilor care, în speță, au fost diminuate în mod injust și nefondat, prejudiciind bugetul de stat.

Contractul de concesiune nr. x a fost încheiat prin încredințare directă de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, valoarea redevenței pentru construcții și terenuri fiind stabilită în funcție de criteriile valabile la acea dată, iar prelungirea acestui contract prin Actul adițional nr. x reprezintă o atestare și întărire a încredințării directe a primului contract, până în anul 2022, astfel că în mod corect și legal echipa de audit a dispus în sarcina conducerii entității verificate măsura anulată de prima instanță.

4.1 Prin întâmpinarea formulată, recurenta reclamantă solicită respingerea recursului pârâtei ca nefondat arătând, în esență, că prima instanță în mod corect și legal s-a pronunțat asupra anulării măsurii II pct. 2, reținând că nu există nicio bază legală pentru interpretarea pârâtei și niciun temei legal care să fi impus o anumită conduită A.D.S., pentru a se putea reține vreo abatere de la legalitate.

Consideră că recurenta-pârâtă este în eroare, ignorând prevederi legale care reglementează încheierea, anterior abrogării Legii nr. 219/1998, a contractelor de concesiune ce au ca obiect bunuri imobile ce fac parte din domeniul public al statului, deoarece continuă să susțină că, în speță, contractul de concesiune nr. x a fost încheiat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (ce avea denumirea Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor) prin metoda atribuirii directe, deși respectivul contract a fost încheiat în baza Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunii, care nu prevedea concesionarea prin atribuire directă. Contractul a fost încheiat prin metoda licitației publice, singura modalitate de contractare uzitată la momentul respectiv, iar în preambulul acestuia sunt înserate actele normative ce au stat la baza încheierii sale, fiind menționată și Legea nr. 219/1998.

Mai arată că recurenta-pârâtă nu a indicat înscrisul care să dovedească încheierea contractului nr. x/01.09.1999 prin atribuire directă.

Apreciază eronată susținerea recurentei-pârâte că prelungirea contractului inițial, prin actul adițional nr. x, nu ar reprezenta altceva decât o atestare și întărire a încredințării directe a primului contract.

Față de afirmația că trebuia să actualizeze redevența, astfel cum a fost stabilită în anul 2012 de Comitetul de privatizare, concesionare și arendare din cadrul A.D.S., intimata-reclamantă arată că nu poate fi primită, în condițiile în care contractul a fost încheiat în anul 1999, în baza Legii nr. 219/1998, prin metoda licitației publice, în timp ce Normele adoptate în anul 2012 se aplică contractelor de concesiune încheiate ulterior acestei date.

4.2 Prin întâmpinarea formulată, recurenta pârâtă solicită respingerea recursului reclamantei ca nefondat arătând, în esență, că instanțele de judecată au statuat asupra nelegalității rezilierii de drept a contractului și asupra culpei A.D.S. care a luat în mod unilateral și cu încălcarea legii această măsură.

Dacă o parte din terenul concesionat a fost predat comisiilor locale de fond funciar, în vederea reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea persoanelor interesate, reclamanta avea obligația să încheie acte adiționale la contract și să rectifice suprafața de teren data în concesiune.

II. Procedura de soluționare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 16 noiembrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 01 februarie 2017 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererile de recurs îndeplinesc condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursurile formulate de reclamanta Agenția Domeniilor Statului și de pârâta Curtea de Conturi a României ca fiind admisibile în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, față de următoarele considerente:

Curtea de Conturi a efectuat un control în perioada 12.01.2015 - 03.04.2015 asupra modului de administrare, în temeiul unui contract de concesiune sau închiriere, a bunurilor aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ teritoriale, administrarea terenurilor aparținând domeniului public și privat al statului la Agenția Domeniilor Statului.

În urma acestui control a fost întocmit la data de 03.04.2015 raportul de control în temeiul căruia a fost emisă Decizia nr. 32/29.04.2015 prin care s-a constatat în sarcina reclamantei:

- punctul 11 - A.D.S. a încheiat cu S.C. B. S.R.L. actul adițional nr. x la contractul de concesiune a spațiului destinat desfășurării activităților de asistență sanitar-veterinară nr. 1/1999, prin care s-a prelungit perioada de concesionare.

Nivelul redevenței menținut de A.D.S. pentru contractul menționat este cu mult mai mic decât valoarea stabilită prin documentele aprobate de Comitetul de privatizare, concesionare și arendare pentru spațiile cu aceeași destinație concesionate prin atribuire directă.

Verificările efectuate în timpul controlului au reliefat faptul că prin menținerea redevenței la nivelul celei din 1999, prin actul adițional (încheiat în anul 2014) la contractul încheiat cu S.C. B. S.R.L., au fost diminuate veniturile cuvenite bugetului de stat cu suma de 88.730,75 RON.

Au fost încălcate prevederile art. 22 alin. (2) din Legea privind finanțele publice nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1.272 alin. (1) și (2) C. civ.

- punctul 14 - Diminuarea veniturilor cuvenite bugetului de stat cu suma de 1.484.293 RON, reprezentând redevență neîncasată (facturată și ulterior stornată din evidența contabilă) în perioada 2006 - 2014, ca urmare a rezilierii unilaterale a contractului de concesiune nr. x încheiat cu S.C. A., județul Sibiu, și a încheierii unui proces-verbal de preluare unilaterală a suprafețelor de teren concesionate, fără a fi predate de concesionar și fără ca terenurile să fie preluate în posesie de ADS.

Instanța de judecată a statuat cu putere de lucru judecat faptul că în perioada 2006 - 2008, terenurile pentru care s-a calculat redevență nu s-au aflat în posesia contestatoarei.

Au fost încălcate prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 268/2001, art. 9 alin. (1) și (2) din H.G. nr. 626/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 268/2001 și pct. 3.3, 3.4 și 7.2.1 din Contractul de concesiune nr. x

În raport cu aceste constatări, autoritatea pârâtă a stabilit în sarcina reclamantei următoarele măsuri:

- măsura nr. 2: se vor iniția măsurile legale pentru recuperarea sumei de 88.730,75 RON, reprezentând diferența între redevența aprobată de Comitetul de privatizare, concesionare și arendare pentru spațiile în care se desfășoară activități de asistență sanitar-veterinară și redevența stabilită prin actul adițional nr. x la contractul încheiat cu S.C. B. S.R.L.

Totodată, se vor recupera pe toate căile, inclusiv de la persoanele care nu și-au îndeplinit sau și-au îndeplinit defectuos sarcinile de serviciu, dacă va fi cazul, accesoriile aferente.

Se vor analiza toate contractele de concesiune pentru care au fost încheiate acte adiționale de prelungire a termenului de valabilitate și se va supune aprobării Comitetului de privatizare, concesionare și arendare nivelul redevenței pentru spațiile în care se desfășoară activități de asistență sanitar-veterinară.

Termen de realizare: 30.09.2015.

- măsura nr. 4: stabilirea situației reale a terenurilor cu destinație agricolă aferente contractului de concesiune nr. x încheiat de A.D.S. cu S.C. A. S.A. (jud. Sibiu), iar în funcție de rezultatele obținute și de modificările intervenite în structura suprafețelor concesionate vor fi dispuse măsuri pentru recalcularea, încasarea și virarea la bugetul de stat a veniturilor din redevență, estimate în timpul controlului la suma de 1.484.293 RON, aferente perioadei de valabilitate a contractului de concesiune.

Contravaloarea veniturilor cuvenite bugetului de stat din contractarea suprafeței de teren concesionat va fi recuperată, pe toate căile legale, inclusiv de la persoanele care nu și-au îndeplinit sau și-au îndeplinit defectuos sarcinile de serviciu, dacă va fi cazul.

Termen de realizare: 31.12.2015.

Împotriva acestor măsuri reclamanta a formulat contestație administrativă care a fost respinsa prin încheierea nr. 45/25.06.2015.

2.1.1. Recursul formulat de recurenta reclamantă este nefondat, în mod corect reținând instanța de fond că, urmare a hotărârilor judecătorești pronunțate în dosarul nr. x, contractul de concesiune nr. x nu și-a încetat valabilitatea, iar în perioada 2006 - 2008 S.C. A. S.A. nu a avut posesia terenurilor.

Astfel, prin sentința civilă nr. 8843/27.06.2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a în dosarul nr. x, s-a constatat că nu a intervenit rezoluțiunea contractului de concesiune nr. x

Prin Decizia nr. 536/09.11.207 a Curții de Apel București a fost respins apelul ca nefondat, iar prin Decizia nr. 2607/26.09.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respins recursul ca nefondat.

Înalta Curte constată, de asemenea, că prin sentința comercială nr. 13/05.02.2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția comercială, s-a reținut expres că în perioada 2006 - 2008 S.C. A. S.A. nu a avut posesia terenului, astfel că A.D.S. nu are dreptul la redevență.

Rezultă din aceste hotărâri judecătorești culpa reclamantei care a procedat la declararea în mod nelegal a rezilierii contractului, dar și la nepunerea la dispoziția părții contractante a terenului, cu consecința pierderii dreptului la redevență pe perioada 2006 - 2008.

În aceste condiții, măsura nr. 4 stabilită de pârâta Curtea de Conturi prin actul administrativ contestat este legală, întrucât reclamanta A.D.S. a diminuat veniturile cuvenite bugetului de stat în mod nelegal cu suma reprezentând redevența neîncasată în perioada 2006 - 2014.

Se susține în cererea de recurs că prin Hotărârea nr. 24/15.12.2005 a Consiliului de Administrație al Agenției Domeniilor Statului s-a aprobat rezilierea contractului de concesiune nr. x, ca urmare a Notei de control nr. x a Corpului de control al Ministrului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, iar măsurile dispuse prin notele Corpului de control, aprobate de ministru, constituie sarcină de serviciu pentru personalul la care se face referire.

Mai mult, în Nota Corpului de control al Ministrului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale nr. 45010/18.01.2006 se menționează că hotărârea Consiliului de Administrație al A.D.S., din data de 15.12.2005, privind rezilierea celor 2 contracte, este deplin justificată.

Cu privire la această apărare, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanță reține lipsa ei de relevanță, din punct de vedere al legalității actelor administrative contestate, din moment ce prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a stabilit caracterul nelegal al rezilierii contractului de concesiune, în raport cu îndeplinirea în mod corespunzător de către S.C. A. S.A. a obligațiilor contractuale care îi reveneau.

Recurenta arată că:

"faptul că S.C. A. S.A. nu a avut posesia terenului nu se datorează culpei A.D.S." "în mod greșit instanța de fond a raționat în sensul că, în situația în care măsura rezilierii contractului de concesiune nr. x a fost anulată, ar rezulta că A.D.S., în mod nelegal, ar fi procedat la rezilierea contractului" "în mod greșit instanța a apreciat că A.D.S. este în culpă pentru faptul că nu a pus la dispoziția S.C. A. S.A. terenul concesionat".

Aceste susțineri pun în discuție, de fapt, puterea de lucru judecat a hotărârilor judecătorești menționate, care au statuat asupra nelegalității rezilierii de drept a contractului de concesiune, dar și asupra culpei A.D.S. care a luat în mod unilateral, cu nerespectarea legii, măsura rezilierii.

Mai arată recurenta reclamantă că o mare parte din terenul aferent contractului de concesiune a fost predată comisiilor locale de fond funciar, în vederea reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea persoanelor interesate. Chiar dacă nu ar fi dispus rezilierea contractului de concesiune, oricum S.C. A. S.A. nu avea folosința întregii suprafețe concesionate atât timp cât o mare parte din suprafața concesionată a fost predată acestor comisii locale.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține, pe de o parte, că instanța de judecată a stabilit în mod irevocabil că societatea nu a avut posesia terenului din culpa A.D.S., iar, pe de altă parte, că predarea unor suprafețe de teren comisiilor locale de fond funciar ar fi impus stabilirea cu exactitate a suprafeței de teren pe care societatea o mai avea în concesiune, existând posibilitatea încheierii unui act adițional în care să se menționeze această suprafață. Or, din probele administrate nu a rezultat că recurenta reclamantă a făcut demersuri în acest sens, pentru clarificarea raporturilor contractuale din punct de vedere al întinderii terenului ce forma obiectul contractului de concesiune.

Situația menționată în cererea de recurs potrivit căreia, dacă A.D.S. nu ar fi ținut cont de nota de control și nu ar fi reziliat contractul de concesiune Curtea de Conturi ar fi considerat că A.D.S. tot se afla în culpă pentru că nu a procedat la rezilierea contractului, reprezintă o ipoteză și nu un argument juridic care să prezinte relevanță în soluționarea litigiului.

Ceea ce are de analizat instanța în prezenta cauză este legalitatea măsurii dispuse de pârâtă ca urmare a aplicării prevederilor legale incidente la situația de fapt rezultată din documentele avute în vedere la efectuarea controlului și nu măsura care s-ar fi dispus în cazul în care situația de fapt ar fi fost alta decât cea reținută prin raportul de control.

2.1.2. Nefondat este și recursul pârâtei Curtea de Conturi, în mod corect prima instanță reținând că măsura dispusă la pct. 2 din decizia contestată este nelegală, întrucât actul adițional din 2014 este încheiat în raport de un contract pentru care nu a fost aplicată procedura atribuirii directe, pentru a se impune reclamantei să aibă în vedere nivelul redevenței stabilite în cadrul încredințării directe în anul 2012 de către Comitetul de privatizare, concesionare și arendare din cadrul A.D.S.

Prin Hotărârea nr. 6/06.11.2012 a Comitetului de privatizare, concesionare și arendare din cadrul Agenției Domeniilor Statului, în temeiul art. 21

6

din Legea nr. 118/2011, au fost aprobate Normele privind concesionarea prin atribuire directă a bunurilor proprietate privată a statului aferente circumscripțiilor sanitar-veterinare în care se desfășoară activități de asistență sanitar-veterinară de interes public. Potrivit acestor norme, valoarea redevenței în cazul încredințării directe a fost stabilită în anul 2012, pentru municipiul Bucuresti, la suma de 17,3 RON/mp/an pentru clădire și la suma de 23,2 RON/mp/an pentru teren.

În decizia, dar și în încheierea contestată s-a consemnat că respectivul contract de concesiune a spațiului destinat desfășurării activităților de asistență sanitar-veterinară nr. 1/1999 și actul adițional la acesta au fost încheiate în baza procedurii atribuirii directe.

Înscrisurile depuse la dosar nu confirmă această constatare, încheierea contractului nefiind rezultatul încredințării directe.

În preambulul contractului sunt menționate prevederile legale în temeiul cărora a fost încheiat, rezultând fără niciun dubiu că acestea sunt prevederile Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, lege care reglementa concesionarea prin negociere directă doar pentru cazul în care licitația publică nu a condus la desemnarea unui câștigător (art. 26 alin. (1) din lege).

Or, în speță, contractul a fost încheiat în urma derulării unei proceduri de licitație publică, ceea ce exclude negociere directă.

În conseciță, este vădit nefondată prima critică formulată de recurenta pârâtă potrivit căreia exista temei legal pentru includerea noii valori a redevenței, în vigoare începând din anul 2012, în clauzele cuprinse în actul adițional nr. x

Cea de-a doua critică a recurentei pârâte se referă la zona în care este situat imobilul concesionat, zonă în care chiriile sunt semnificativ mai mari, pentru care, printr-un Raport de evaluare întocmit de o persoană autorizată, la solicitarea A.D.S. și aprobat de entitatea verificată se stabilea un nivel al redevenței anual în sumă totală de 177.461,5 RON, compusă din 34.261,5 RON/an redevență stabilită pentru clădire - 17,57 RON/mp x 1850 mp și 143.200 RON/an redevență pentru teren - 28,64 RON/mp teren x 5000 mp.

Susține că, deși A.D.S. avea cunoștință de faptul că valoarea redevenței stabilite în anul 1999 era mult mai mică decât cea stabilită de un expert în domeniu și nu a fost actualizată nici măcar cu rata inflației, a păstrat în actul adițional încheiat același nivel al redevenței, cu nerespectarea principiului bunei gestiuni financiare, consacrat de art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 119/1999 și cu toate că art. 22 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 prevede că ordonatorii de credite răspund de realizarea veniturilor, care în speță au fost diminuate, în mod injust și nefondat, prejudiciindu-se bugetul de stat.

Această critică nu constituie un argument în soluționarea favorabilă a căii de atac, din moment ce contractul în discuție nu este un contract de închiriere, ci un contract de concesiune prin care s-a stabilit o redevență pentru un imobil cu o destinație specială, în care se desfășoară o activitate de utilitate publică, subvenționată de stat.

Înalta Curte constată ca fiind corectă aprecierea primei instanțe că nu există nicio bază legală pentru interpretarea pârâtei, niciun temei legal care să fi impus o anumită conduită reclamantei, majorarea prețului, pentru a se reține vreo abatere de la legalitate în sarcina acesteia. În acest sens nu vor putea fi reținute ca fiind încălcate nici prevederile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 și nici prevederile art. 1272 din C. civ.

Astfel, este nelegală obligația stabilită în sarcina conducerii entității verificate, de a întreprinde demersuri pentru recuperarea sumei de 88.730,75 RON reprezentând diferența dintre redevența aprobată prin Hotărârea nr. 6/06.11.2012 a Comitetului de privatizare, concesionare și arendare din cadrul Agenției Domeniilor Statului și redevența stabilită prin actul adițional nr. x la contractul încheiat cu S.C. B. S.R.L.

Înalta Curte nu contestă îndatorirea recurentei reclamante de a respecta principiul bunei gestiuni financiare prevăzut de art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 119/1999, invocat în cererea de recurs de pârâtă, dar nu poate reține nerespectarea acestei îndatoriri, în condițiile în care recurenta pârâtă nu a precizat care este dispoziția legală care obliga reclamanta la actualizarea respectivei redevențe, deci care este norma legală imperativă eludată, de natură a conduce la încălcarea acestui principiu, pentru a se putea reține abaterea constând în diminuarea veniturilor cuvenite bugetului de stat.

Concluzionând, se reține că motivul de recurs este întemeiat pe constatarea eronată a pârâtei că încheierea contractului de concesiune nr. x s-a făcut prin încredințarea directă de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, astfel că măsura dispusă este, în mod evident, nelegală.

Față de toate aceste considerente, se constată că sentința este legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, astfel că nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat de recurente.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

În consecință, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de reclamanta Agenția Domeniilor Statului și de pârâta Curtea de Conturi a României împotriva sentinței civile nr. 3222 din 4 decembrie 2015 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamanta Agenția Domeniilor Statului și pârâta Curtea de Conturi a României împotriva sentinței civile nr. 3222 din 4 decembrie 2015 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 martie 2018.