ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 858/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 858/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 475/ ID
din
25 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj, în temeiul art. 11
pct. 2 lit.
a)
raportat la art. 10
lit. a)
și
la art. 345 alin. (1) și (3) C. proc. pen., a fost achitata inculpata T.S.,
pentru săvârșirea infracțiunii
de
deținere de droguri de risc pentru consum
propriu,
în formă continuată,
faptă
prevăzută de art. 4
alin. (1)
din Legea nr.
143/2000
cu aplicarea art. 41 alin. (2)
C. pen., întrucât
fapta nu
există în materialitatea ei.
Pentru
a
hotărî astfel, tribunalul
a
reținut că prin plângerea împotriva
soluției
procurorului
de
scoatere de sub
urmărire penală înregistrată la Tribunalul Cluj, la data de
27 martie 2008, petenta T.S. a contestat,
în
ceea ce o privește,
soluția de scoatere
de sub
urmărire penală
dată prin Rechizitoriul emis
în dosarul de urmărire
penală
nr. 45DIPI2006
al
Ministerului
Public – D.I.I.
C.
O.
T. - Serviciul Teritorial
Cluj, conform art. II pct. 1 lit. b) raportat la art. 10 lit.
b
1
) C. proc. pen.,
cu aplicabilă
art. 181 și 91 lit. c)
C.
pen., pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru
consum propriu în formă
continuată
prevăzută
de art. 4 alin. (1) din Legea nr.
143/
2000
cu
aplicarea, art. 41
alin. (2) C. pen.,
și aplicarea fața de petentă a unei amenzi
administrative
în cuantum
de 800 lei.
În
motivarea plângerii
petenta
a
arătat că prin rechizitoriul
amintit
într-un singur paragraf se face referire la persoana
sa,
susținându-se că, față de învinuiții B.A.D.,
M.A.A., T.l.A., M.S.A.,
V.V.
D., B.A., T.S.
și
M.L.
s-a
reținut săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri
de
risc pentru consum propriu
în
formă continuată, faptă
prevăzută
și pedepsită de
art. 4 alin. (1)
din Legea nr. 143/2000 cu aplicabilă art. 41 alin. (2) C. pen.
Din
probatoriul administrat în cauză a rezultat că sus-numiții au consumat în
perioada 2005 – 2007 de mai multe ori, în municipiul Cluj –
Napoca, cannabis și rezină de cannabis”.
A
mai arătat petenta că declarațiile martorilor care
ar
susține
oarecum învinuirea sunt lapidare și nu pot fundamenta existența unei fapte,
fiind caracterizate de subiectivism și de faptul că martorii
au
susținut
în
acel moment se aflau sub influența consumului de droguri sau
de
alcool.
Prin
încheierea ședinței publice din 5 iunie 2008 instanța
a admis,
în
baza art. 278
1
alin. (8) lit. c) C. proc. pen., plângerea formulată
de petentă a desființat dispoziția din rechizitoriul referitoare la scoaterea
da sub
urmărire
penală a petentei și rezoluția nr. 131/08 din 29 februarie 2008
a
D.I.I.C.O.T.
și a reținut cauza spre rejudecare. În același timp judecătorul care a admis
plângerea a formulat declarație de abținere în conformitate eu dispozițiile
deciziei nr. XV/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție iar în urma
soluționării declarației de abținere de către completul VII F la data de 6
iunie 2008, cauza a fost transpusă completului VIII F pentru soluționare pe
fond.
În
urma judecării pe fond a cauzei, instanța a reținut următoarea stare de fapt:
În
faza
de judecată inculpata T.S. a uzat de dispozițiile art.
70
C.
proc. pen., arătând că nu dorește să de o declarație. În faza de urmărire
penală, inculpata a declarat că nu a consumat niciodată droguri. În același
sens a fost și declarația din faza de urmărire penală și din fața instanței de
judecată a martorului B.V.A. Acest martor a arătat că o cunoaște pe inculpată
fiind prietenul ei din anul 2001 și până în cursului anului 2008. În perioada
2005 - 2007 martorul a frecventat un mediu de consumatori de droguri, însă
inculpata nu
a făcut
parte
dintr-un asemenea anturaj, acesta fiind un motiv de ceartă între
cel
doi.
Martorul a mai arătat că niciodată nu a văzut-o pe inculpată
să consume
droguri, a mai
declarat
în continuare că a fost la un moment dat în compania
martorilor
B.
A. și M.L.,
împreună
cu inculpata, lucru ce s-a
întâmplat
probabil
în
decembrie
2005 și cu acea ocazie
martorul
a consumat o
țigără confecționată
dintr-o
plantă luată de pe câmp,
însă
inculpata nici nu și
-a dat seama ce
fac
martorii mai sus amintiți, aceștia
nu i-au
oferit
țigara confecționată
inculpatei
pentru
a fuma din
ea.
Martorul
B.
A. a
susținut
că
o
cunoaște
pe
inculpată de aproximativ 5 ani fiind amici. Și acest
martor
făcea
parte dintr-un anturaj de
consumatori de droguri și a arătat că la un
moment
dat, în urmă cu 2-3 ani, fiind toamnă sau iarnă și
aflându-se la o
petrecere
unde
era prezentă și inculpata, de față mai fiind M.L. și
B.
A.,
crede că inculpata a fumat marijuana. Martorul a arătat că în
acel
moment el se afla sub influența băuturilor alcoolice și a
consumului
de
droguri.
Martorul a mai arătat în același context că de obicei țigările pe care l
e
avea
le fuma împreună cu prietenii așa că nu-și amintește alte amănunte legat de
momentul respectiv. Cele mai sus arătate s-au întâmplat la domiciliul numitei M.L.
La
aceeași dată martorul a declarat că nu-și amintește să o fi văzut pe inculpată
consumând cu altă ocazie droguri. În contextul mai sus arătat martorul a
relatat și că inculpata este fumătoare și că la petrecerea respectivă în mod
cert aceasta a fumat țigări obișnuite. Pe de altă parte martorul a arătat că
există o diferență între țigările obișnuite și țigările confecționate din
planta ce conțin substanțe psihotrope, existând totodată posibilitatea să se
facă confuzie între astfel de țigări și țigările obișnuite.
Martora
M.L. a declarat în fața instanței că a fost prietena martorului B.A. și în acel
context a cunoscut-o pe inculpata T.S. În urmă cu vreo 2 ani de zile, în
noiembrie sau decembrie se aflau în vizită la martoră, prietenul său și B.A. împreună
cu inculpata. Cu acea ocazie a avut impresia că inculpata consuma droguri,
respectiv cannabis, însă și martora la rândul său a încercat să consume
cannabis și întrucât băuse și vin i s-a făcut rău. A mai văzut-o încă o dată pe
inculpată însă atunci nu știe dacă aceasta a consumat ceva sau nu. Martora a mai
susținut că inculpata este fumătoare însă nu s-a uitat în mod expres la aceasta
să vadă ce fel de țigări fumează, obișnuite sau cu cannabis.
În
declarația dată în faza de urmărire penală martora a susținut că a văzut-o pe
inculpată consumând droguri în timp ce se afla la domiciliul martorei, împreună
cu prietenul acesteia și cu prietenul inculpatei.
În
contextul probelor mai sus analizate, instanța a reținut că aplicarea
dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen., este inoperabilă în cauză, având în
vedere că din depozițiile martorilor B.A. și M.L. a rezultat că este posibil ca
inculpata să fi consumat o singură dată droguri, în timp ce se afla în locuința
martorei M.L., moment situat temporal în luna noiembrie sau decembrie a anului
2005 ori 2006.
Î
n ceea ce privește însă eventualul consum de droguri
a inculpatei, instanța a opinat că probele trebuie reținute cu o oarecare
rezervă.
Astfel,
martorii B.A. și M.L., singurii în măsură să susțină actul de acuzare, au
susținut că se aflau la data respectivă atât sub influența consumului de
droguri cât și a consumului de băuturi alcoolice.
Prin
urmare, simțurile și percepția martorilor era ușor alterată.
Pe
de altă parte, inculpata este fumătoare context în care martorii era posibil să
se fi înșelat cu privire la natura țigărilor fumate de către inculpată.
Această
situația echivocă este de natură să profite inculpatei, în consonanță cu
principiul de drept „in dubio pro reo”.
Sintetizând
cele mai sus expuse și valorificând acest principiu de drept ca un corolar al
judecății pe fond, și pe fundamentul dispozițiilor art. 345 alin. (1) și (3) C.
proc. pen., instanța a concluzionat că fapta dedusă judecății nu există în
materialitatea sa, astfel încât a dispus, în baza art. 11 pct. 2 raportat la art.
10 lit. a) C. proc. pen., achitarea inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii
de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, în forma continuată prevăzută
, de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicabilă art. 41 C.
pen.
Împotriva
acestei sentințe a formulat apel D.I.I.C.O.T. - Serviciul
Teritorial
Cluj, solicitând desființarea acesteia iar în urma
rejudecării cauzei să se
dispună
achitarea acesteia în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat
la art. 10 lit. b
1
) C. proc. pen. În motivare s-a arătat că probele
dosarului au dovedit faptul că inculpata a consumat cannabis însă, prin
conținutul ei concret,
fapta
nu
prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Analizând
sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate, precum și din oficiu,
Curtea a apreciat că aceasta este corectă, pentru considerentele ce se vor
arăta în cele ce urmează:
Prima
instanță în mod judicios a apreciat că în cauză se impune a fi audiați martorii
propuși de D.I.I.C.O.T., B.V.A., B.A. și M.L., martori ce au fost însușiți și
de inculpată.
Procedând
la audierea lor nici unul dintre acești martori nu a declarat cu certitudine că
ar fi văzut-o pe inculpată consumând cannabis în urmă cu doi ani într-o seară
pe când se aflau la domiciliul martorei M.L.
Mai
mult de atât, martorii se aflau cu acea ocazie fie sub influenta drogurilor fie
a alcoolului astfel că a fost explicabilă poziția acestora de a nu-și aminti cu
precizie cine a consumat droguri și cine nu.
Ori
în lipsa unei probe științifice care să ateste că în sângele inculpatei s-ar fi
găsit urme de cannabis (respectiv THC) probă care
nu
s-a realizat în cauză, declarațiile acestora
nu
pot constitui fundamentul incriminării
inculpatei.
În
concluzie, prima instanță în mod corect a făcut aplicarea principiului că orice
dubiu profită inculpatului și astfel a dispus achitarea acesteia în baza art. 11
pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen, astfel că, Curtea, în
baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul
Parchetului, iar cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului în baza art.
192 alin. (3) C. proc. pen.
Împotriva acestor hotărâri,
în termen legal, a formulat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial Cluj, criticând
hotărârile pronunțate pentru nelegalitate și netemeinicie, înverderând
instanței faptul că vinovăția inculpatei a fost dovedită prin declarațiile
martorilor.
Față de aceste susțineri, a
solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea hotărârilor
pronunțate în cauză și pe fond respingerea plângerii intimatei inculpate.
Examinând hotărârile atacate
prin prisma cazurilor de casare prevăzută de art. 385
9
pct. 14 C.
proc. pen., cât și din oficiu, Înalta Curte constată că recursul
Parchetului de pe lângă
Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial Cluj
nu este fondat, pentru considerentele ce vor urma.
Înalta Curte constată că din
analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat în cauză,
rezultă că prima instanța de control judiciar în mod judicios și motivat și-a
însușit argumentele rezultante din hotărârea instanței de fond prin care
în
temeiul art. 11
pct. 2 lit.
a)
raportat la art. 10
lit. a)
și
la art. 345 alin. (1) și (3) C. proc. pen., a fost achitata inculpata T.S.
pentru săvârșirea infracțiunii
de
deținere de droguri de risc pentru consum
propriu,
în formă continuată,
în raport cu situația de
fapt corect reținută de prima instanță și a pronunțat o decizie legală și
temeinică.
Astfel, Înalta Curte a
constatat că în cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C.
proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că în
contextul probelor mai sus analizate, instanța a reținut că aplicarea
dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen., este inoperabilă în cauză, având în
vedere că din depozițiile martorilor B.A. și M.L. a rezultat că este posibil ca
inculpata să fi consumat o singură dată droguri, în timp ce se afla în locuința
martorei M.L., moment situat temporal în luna noiembrie sau decembrie a anului
2005 ori 2006.
Î
n ceea ce privește însă eventualul consum de droguri
a inculpatei, instanța a apreciat că probele administrate în cauză nu sunt
concludente pentru stabilirea vinovăției inculpatei.
Astfel,
martorii B.A. și M.L., singurii în măsură să susțină actul de acuzare, au
susținut că se aflau la data respectivă atât sub influența consumului de
droguri cât și a consumului de băuturi alcoolice.
Prin
urmare, simțurile și percepția martorilor era ușor alterată.
Pe
de altă parte inculpata este fumătoare context în care era posibil ca martorii
să se fi înșelat cu privire la natura țigărilor fumate de către inculpată.
Această
situația echivocă este de natură să profite inculpatei, în consonanță cu
principiul de drept „in dubio pro reo”.
Sintetizând
cele mai sus expuse și valorificând acest principiu de drept ca un corolar al
judecății pe fond, și pe fundamentul dispozițiilor art. 345 alin. (1) și (3) C.
proc. pen., instanța de fond în mod corect a concluzionat că fapta dedusă
judecății nu există în materialitatea sa, astfel încât a dispus, în baza art. 11
pct. 2 raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., achitarea inculpatei pentru
săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu,
în forma continuată prevăzută , de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicabilă
art. 41 C. pen.
Așadar, săvârșirea
infracțiunii de către inculpata T.S. nu se susține prin coroborarea mijloacelor
de probă administrate în cauză, respectiv declarațiile
martorilor propuși de D.I.I.C.O.T., B.V.A., B.A. și M.L. precum și în raport de
adresa
I.M.L.
Cluj-Napoca nr. 4690/X/139
din 11 iulie 2008 prin care s-a comunicat faptul că la data soluționării cauzei
nu
s-a mai putut stabili dacă
inculpata a consumat cannabis în perioada 2005 - 2006, precizându-se totodată
că inculpata
T.S.
nu
figura în
arhiva laboratorului cu determinări de acest tip în cursul anilor 2005 și 2006.
În baza art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va r
espinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul
de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T - Serviciul
Teritorial Cluj, împotriva deciziei penale nr. 121/ A din 25 noiembrie 2008 a
Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, privind pe intimata inculpată T.S.
Cheltuielile judiciare
ocazionate de soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial Cluj, vor
rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat,
recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
- D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial Cluj, împotriva deciziei penale nr. 121/ A
din 25 noiembrie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori,
privind pe intimata inculpată T.S.
Cheltuielile judiciare
ocazionate de soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial Cluj, rămân
în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 11 martie 2009.