ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 619/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamantul R.C. a solicitat anularea

Deciziei nr. 10 din 7 noiembrie 2006 și a procesului verbal de inspecție nr. 11771/2004

emise de pârâta D.G.F.P. Mehedinți, motivând că i-a fost imputată suma de

146.449.498 lei în mod nejustificat, iar organul

fiscal nu a putut da nicio

explicație legală referitoare la procentul de

8,29 % în sensul neîncadrării sale în dispozițiile Legii nr. 154/1998.

Curtea de Apel Craiova, secția contencios

administrativ și fiscal,

prin sentința nr.

62 din 22 februarie 2007, a respins ca nefondată acțiunea

formulată de

reclamantul R.C.

i

nstanța a reținut, în esență, că în mod corect răspunderea

pentru debitul inițial și pentru penalitățile aferente a fost stabilită în

sarcina reclamantului întrucât acesta, în calitate de ordonator principal de

credite, nu a luat măsura emiterii deciziilor de imputare de la cei care au

beneficiat necuvenit de sporul de 8,29%.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul și prin Decizia nr. 4647

pronunțată la 30 noiembrie 2007 Înalta Curte de Casație și Justiție admite

recursul, casează sentința și trimite cauza spre rejudecare.

În acest sens

s-a reținut prin decizia de casare că în contestația formulată împotriva celui

de-al doilea proces-verbal, recurentul-reclamant a invocat însă nu numai

legalitatea acordării procentului de 8,29% ci și calculul greșit al sumelor

care i-au fost imputate, calcul care a fost efectuat pentru prima dată cu

ocazia inspecției finalizate prin procesul-verbal nr. 11771/2004, aspecte reiterate

și în cererea de chemare în judecată, ce viza nelegalitatea deciziei nr. 10 din

7 noiembrie 2006, emise în soluționarea contestației.

Aceste

apărări nu au fost analizate de instanța de fond, alături de împrejurarea că

întinderea prejudiciului, atât cu privire la debitul principal, cât și cu

privire la debitul accesoriu (majorările de întârziere) a fost calculată pentru

prima dată prin procesul-verbal nr. 11771/2004, dedus judecății.

În

fond după casare cu trimitere, Curtea de Apel Craiova, secția contencios

administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 175 din 26 iunie 2008, a admis acțiunea formulată de reclamantul R.C. și a anulat actele contestate respectiv Decizia

nr. 10/2006 și procesul verbal de inspecție nr. 11771/2004 întocmite de D.G.F.P.

Mehedinți.

Pentru

a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în ceea ce privește

procentul de 8, 29%, apreciat de organul de control ca fiind acordat primarului

și viceprimarului cu încălcarea prevederilor Legii nr. 154/1998, soluția organului

fiscal este nelegală.

În

cauză, primarul și viceprimarul se încadrează în prevederile art. 5 alin. (l)

pct. II, pentru că aceștia își desfășoară activitatea în funcții elective,așa

încât le sunt aplicabile prevederile art. 183 din Legea 19/2000 și ale H.G.

403/2001, prevederi derogatorii de la normele de

drept comun și care au avut un

scop precis, acela de a nu se diminua

drepturile salariale după intrarea în rigoare, la 1 aprilie 2001, a Legii 19/2000, care prevedea plata de cote majorate a asigurările sociale de către asigurați.

î

n cazul

aplicării procentului de majorare întemeiat pe prevederile art. 183

precum

și H.G. 403/2001, nu sunt aplicabile prevederile art. l3 alin. (3) din Legea

216/2001, privind bugetul de

stat pe anul 2001, deoarece textul respectiv se referă la stabilirea

indemnizațiilor sau salariilor de bază, pe baza valorii de referință

sectorială, iar în cauză s-a aplicat coeficientul de majorare pentru a nu se

afecta venitul net realizat începând cu luna

aprilie 2001, dată la care au crescut cotele de contribuții de asigurări

sociale suportate de asigurați, tară a se pune în

discuție majorarea

valorii de referință sectorială.

Referitor

la diferența între sumele rezultate prin neadmiterea

coeficientului de 8,29% și până la cele imputate,

actul de

control, fiind întocmit fără a se preciza concret elementele care

au determinat imputarea sumei, este lipsit de

temeinicie, motiv pentru care nici reclamantul nu poate să-și formuleze o

apărare concretă și nici instanța

nu poate să verifice legalitatea și

temeinicia actului de control.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs D.G.F.P. Mehedinți, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În

motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a arătat că instanța nu a reținut

diferența dintre cele două procese-verbale și că procesul-verbal nr. 5309 din 9

aprilie 2003 nu a fost contestat, sancțiunea fiind în acest caz decăderea din

dreptul de a mai contesta măsura impusă.

Cu

privire la legalitatea acordării procentului de 8,29 la indemnizația primarului

și viceprimarului, acest coeficient de majorare nu se aplică în cazul celor

care ocupau funcții de demnitate publică alese, deoarece , conform art. 13

alin. (3) din Legea 216/2001 legea bugetului de stat pe 2001, "prevederile

unor acte normative referitoare la stabilirea

indemnizațiilor…

prevăzute de lege pentru funcții de demnitate publica

alese nu se aplică în

2001" și

a

fost considerat acordat nelegal în alt proces verbal , care nu a făcut obiectul

judecații pe fond.

În

ceea ce privește diferențele constatate în procesul verbal nr. 11771/2004,

susține recurentul că instanța de fond ar fi trebuit ca în baza rolului activ

pe care îl au instanțele judecătorești să solicite chiar reclamantului să își

dovedească acțiunea, și să îi solicite totodată, să procedeze la dovedirea că

sumele de 56.157.787 respectiv suma de 25.013.065, au fost acordate legal ,

specificând care a fost cadrul legal al acordării acestora și eventual care a

fost metoda de calcul folosită. Organele fiscale negăsind cadrul legal al

majorării indemnizațiilor respective cu sumele specificate, au considerat în

mod just, că sunt sume majorate fără temei legal, reclamantului îi revenea în

acest caz sarcina probei să demonstreze contrariul.

Examinând

cauza prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât și a prevederilor

art. 304

1

C. proc. civ., ținând seama de toate susținerile și

apărările părților și de prevederile legale aplicabile, Înalta Curte constată

că recursul este fondat.

Conform

prevederilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., „în caz de casare, hotărârile

instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra

necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii

fondului”.

Prin

decizia de casare nr. 4647 pronunțată la 30 noiembrie 2007, Înalta Curte de

Casație și Justiție a reținut că primul proces verbal nr. 5309 din 9 aprilie

2003, semnat de recurentul-reclamant, care avea calitatea de primar la vremea

respectivă nu a fost contestat potrivit procedurii prevăzută de art. 22 alin. (8)

din O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar

preventiv.

În

acest proces verbal al inspecției de audit s-a reținut nelegalitatea majorării

indemnizațiilor primarului și viceprimarului cu procentul de 8,29% .

La

data efectuării controlului au fost stabilite o serie de măsuri, una din

acestea fiind și aceea de recalculare și reținere a coeficientului de 8.29% de

la persoanele beneficiare de acest spor, iar răspunderea pentru ducerea la

îndeplinire a măsurii revenea chiar ordonatorului de credite R.C.

Conform

dispozițiilor art. 22 alin. (8) din O.G. nr. 119/1999 „împotriva procesului

verbal de inspecție se poate formula contestație în termen de 15 zile

lucrătoare de la dara comunicării acestuia”.

Potrivit

acestor prevederi legale reclamantul putea să conteste procesul verbal de inspecție

în termen de 15 zile

lucrătoare

de la comunicarea acestuia, la Compartimentul inspecție al D.G.F.P. Mehedinți.

Or,

reclamantul nu a contestat procesul verbal de inspecție nr. 5309/2003 și nu a

urmat procedura prealabilă prevăzută de O.G. nr. 119/1999 modificată prin Legea

nr. 301/2002 astfel că acest proces verbal de inspecție prin care s-a stabilit

prejudiciul produs , persoanele vinovate și măsurile ce se impun a fi luate

pentru recuperarea pagubei a devenit titlu executoriu.

În

raport de decizia instanței de recurs care a dispus casarea primei hotărâri

pentru cercetarea fondului pricinii privind întinderea prejudiciului și

respectiv modul de calcul al sumelor imputate, soluția primei instanțe ce a

analizat legalitatea deciziei sub aspectul legalității acordării procentului de

8,29%, este greșită și încalcă prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ.

Într-adevăr,

așa cum susține și recurenta nu s-a făcut diferențierea între cele două procese

verbale de control, respectiv primul prin care s-a constatat nelegalitatea

acordării sporului de 8,29% și necontestat în condițiile O.G. nr. 119/1999 și procesul-verbal

nr. 11771 din 16 iulie 2004 prin care organele de control fiscale au constatat

: neducerea la îndeplinire a măsurilor impuse în procesul verbal de audit nr. 5309

din 9 aprilie 2003, în sensul neemiterii de către ordonatorul principal de

credite a dispozițiilor de recalculare și de reținere a coeficientului de 8.29%

acordat nelegal la indemnizația

primarului

si a viceprimarului.

Este adevărat că în acest ultim

proces-verbal a fost calculată pentru prima dată întinderea prejudiciului, atât

cu privire la debitul principal, cât și cu privire la debitul accesoriu, însă

este lesne de observat că deși reclamantul intimat a contestat formal

întinderea prejudiciului și modul de calcul al acestuia nu a propus nici o altă

probă prin care să dovedească contrariul.

În procesul verbal de inspecție și decizia

contestată este înserat modul de calcul atât a debitului principal cât și al

penalităților de întârziere, în procent de 0,05% asupra sumelor acordate în

plus .

Împrejurările de fapt și temeiurile expuse

mai sus, sunt de natură să conducă la concluzia că soluția primei instanțe este

dată cu încălcarea prevederilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ. și nefiind

motive pentru anularea actelor contestate, urmează ca în baza art. 312 alin. (1)

C. proc. civ., să fie admis recursul.

În consecință se va modifica sentința

recurată în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta D.G.F.P.

Mehedinți împotriva sentinței nr. 175 din 26 iunie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal .

Modifică sentința atacată în sensul că

respinge acțiunea ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 6

februarie 2009.