ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 619/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul R.C. a solicitat anularea Deciziei nr. 10 din 7 noiembrie 2006 și a procesului verbal de inspecție nr. 11771/2004 emise de pârâta D.G.F.P. Mehedinți, motivând că i-a fost imputată suma de 146.449.498 lei în mod nejustificat, iar organul fiscal nu a putut da nicio explicație legală referitoare la procentul de 8,29 % în sensul neîncadrării sale în dispozițiile Legii nr. 154/1998. Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 62 din 22 februarie 2007, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul R.C.

i nstanța a reținut, în esență, că în mod corect răspunderea pentru debitul inițial și pentru penalitățile aferente a fost stabilită în sarcina reclamantului întrucât acesta, în calitate de ordonator principal de credite, nu a luat măsura emiterii deciziilor de imputare de la cei care au beneficiat necuvenit de sporul de 8,29%. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul și prin Decizia nr. 4647 pronunțată la 30 noiembrie 2007 Înalta Curte de Casație și Justiție admite recursul, casează sentința și trimite cauza spre rejudecare.

În acest sens s-a reținut prin decizia de casare că în contestația formulată împotriva celui de-al doilea proces-verbal, recurentul-reclamant a invocat însă nu numai legalitatea acordării procentului de 8,29% ci și calculul greșit al sumelor care i-au fost imputate, calcul care a fost efectuat pentru prima dată cu ocazia inspecției finalizate prin procesul-verbal nr. 11771/2004, aspecte reiterate și în cererea de chemare în judecată, ce viza nelegalitatea deciziei nr. 10 din 7 noiembrie 2006, emise în soluționarea contestației. Aceste apărări nu au fost analizate de instanța de fond, alături de împrejurarea că întinderea prejudiciului, atât cu privire la debitul principal, cât și cu privire la debitul accesoriu (majorările de întârziere) a fost calculată pentru prima dată prin procesul-verbal nr. 11771/2004, dedus judecății.

În fond după casare cu trimitere, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 175 din 26 iunie 2008, a admis acțiunea formulată de reclamantul R.C. și a anulat actele contestate respectiv Decizia nr. 10/2006 și procesul verbal de inspecție nr. 11771/2004 întocmite de D.G.F.P. Mehedinți. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în ceea ce privește procentul de 8, 29%, apreciat de organul de control ca fiind acordat primarului și viceprimarului cu încălcarea prevederilor Legii nr. 154/1998, soluția organului fiscal este nelegală. În cauză, primarul și viceprimarul se încadrează în prevederile art. 5 alin. (l) pct. II, pentru că aceștia își desfășoară activitatea în funcții elective,așa încât le sunt aplicabile prevederile art. 183 din Legea 19/2000 și ale H.G.

403/2001, prevederi derogatorii de la normele de drept comun și care au avut un scop precis, acela de a nu se diminua drepturile salariale după intrarea în rigoare, la 1 aprilie 2001, a Legii 19/2000, care prevedea plata de cote majorate a asigurările sociale de către asigurați. î n cazul aplicării procentului de majorare întemeiat pe prevederile art. 183 precum și H.G. 403/2001, nu sunt aplicabile prevederile art. l3 alin. (3) din Legea 216/2001, privind bugetul de stat pe anul 2001, deoarece textul respectiv se referă la stabilirea indemnizațiilor sau salariilor de bază, pe baza valorii de referință sectorială, iar în cauză s-a aplicat coeficientul de majorare pentru a nu se afecta venitul net realizat începând cu luna aprilie 2001, dată la care au crescut cotele de contribuții de asigurări sociale suportate de asigurați, tară a se pune în discuție majorarea valorii de referință sectorială.

Referitor la diferența între sumele rezultate prin neadmiterea coeficientului de 8,29% și până la cele imputate, actul de control, fiind întocmit fără a se preciza concret elementele care au determinat imputarea sumei, este lipsit de temeinicie, motiv pentru care nici reclamantul nu poate să-și formuleze o apărare concretă și nici instanța nu poate să verifice legalitatea și temeinicia actului de control. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs D.G.F.P. Mehedinți, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a arătat că instanța nu a reținut diferența dintre cele două procese-verbale și că procesul-verbal nr. 5309 din 9 aprilie 2003 nu a fost contestat, sancțiunea fiind în acest caz decăderea din dreptul de a mai contesta măsura impusă.

Cu privire la legalitatea acordării procentului de 8,29 la indemnizația primarului și viceprimarului, acest coeficient de majorare nu se aplică în cazul celor care ocupau funcții de demnitate publică alese, deoarece , conform art. 13 alin. (3) din Legea 216/2001 legea bugetului de stat pe 2001, "prevederile unor acte normative referitoare la stabilirea indemnizațiilor… prevăzute de lege pentru funcții de demnitate publica alese nu se aplică în 2001" și a fost considerat acordat nelegal în alt proces verbal , care nu a făcut obiectul judecații pe fond.

În ceea ce privește diferențele constatate în procesul verbal nr. 11771/2004, susține recurentul că instanța de fond ar fi trebuit ca în baza rolului activ pe care îl au instanțele judecătorești să solicite chiar reclamantului să își dovedească acțiunea, și să îi solicite totodată, să procedeze la dovedirea că sumele de 56.157.787 respectiv suma de 25.013.065, au fost acordate legal , specificând care a fost cadrul legal al acordării acestora și eventual care a fost metoda de calcul folosită. Organele fiscale negăsind cadrul legal al majorării indemnizațiilor respective cu sumele specificate, au considerat în mod just, că sunt sume majorate fără temei legal, reclamantului îi revenea în acest caz sarcina probei să demonstreze contrariul.

Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., ținând seama de toate susținerile și apărările părților și de prevederile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat. Conform prevederilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., „în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului”. Prin decizia de casare nr. 4647 pronunțată la 30 noiembrie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că primul proces verbal nr. 5309 din 9 aprilie 2003, semnat de recurentul-reclamant, care avea calitatea de primar la vremea respectivă nu a fost contestat potrivit procedurii prevăzută de art. 22 alin. (8) din O.G.

nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv. În acest proces verbal al inspecției de audit s-a reținut nelegalitatea majorării indemnizațiilor primarului și viceprimarului cu procentul de 8,29% . La data efectuării controlului au fost stabilite o serie de măsuri, una din acestea fiind și aceea de recalculare și reținere a coeficientului de 8.29% de la persoanele beneficiare de acest spor, iar răspunderea pentru ducerea la îndeplinire a măsurii revenea chiar ordonatorului de credite R.C. Conform dispozițiilor art. 22 alin. (8) din O.G. nr. 119/1999 „împotriva procesului verbal de inspecție se poate formula contestație în termen de 15 zile lucrătoare de la dara comunicării acestuia”.

Potrivit acestor prevederi legale reclamantul putea să conteste procesul verbal de inspecție în termen de 15 zile lucrătoare de la comunicarea acestuia, la Compartimentul inspecție al D.G.F.P. Mehedinți. Or, reclamantul nu a contestat procesul verbal de inspecție nr. 5309/2003 și nu a urmat procedura prealabilă prevăzută de O.G. nr. 119/1999 modificată prin Legea nr. 301/2002 astfel că acest proces verbal de inspecție prin care s-a stabilit prejudiciul produs , persoanele vinovate și măsurile ce se impun a fi luate pentru recuperarea pagubei a devenit titlu executoriu. În raport de decizia instanței de recurs care a dispus casarea primei hotărâri pentru cercetarea fondului pricinii privind întinderea prejudiciului și respectiv modul de calcul al sumelor imputate, soluția primei instanțe ce a analizat legalitatea deciziei sub aspectul legalității acordării procentului de 8,29%, este greșită și încalcă prevederile art. 315 alin. (1) C. proc.

civ. Într-adevăr, așa cum susține și recurenta nu s-a făcut diferențierea între cele două procese verbale de control, respectiv primul prin care s-a constatat nelegalitatea acordării sporului de 8,29% și necontestat în condițiile O.G. nr. 119/1999 și procesul-verbal nr. 11771 din 16 iulie 2004 prin care organele de control fiscale au constatat : neducerea la îndeplinire a măsurilor impuse în procesul verbal de audit nr. 5309 din 9 aprilie 2003, în sensul neemiterii de către ordonatorul principal de credite a dispozițiilor de recalculare și de reținere a coeficientului de 8.29% acordat nelegal la indemnizația primarului si a viceprimarului.

Este adevărat că în acest ultim proces-verbal a fost calculată pentru prima dată întinderea prejudiciului, atât cu privire la debitul principal, cât și cu privire la debitul accesoriu, însă este lesne de observat că deși reclamantul intimat a contestat formal întinderea prejudiciului și modul de calcul al acestuia nu a propus nici o altă probă prin care să dovedească contrariul. În procesul verbal de inspecție și decizia contestată este înserat modul de calcul atât a debitului principal cât și al penalităților de întârziere, în procent de 0,05% asupra sumelor acordate în plus . Împrejurările de fapt și temeiurile expuse mai sus, sunt de natură să conducă la concluzia că soluția primei instanțe este dată cu încălcarea prevederilor art. 315 alin. (1) C. proc.

civ. și nefiind motive pentru anularea actelor contestate, urmează ca în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să fie admis recursul. În consecință se va modifica sentința recurată în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta D.G.F.P. Mehedinți împotriva sentinței nr. 175 din 26 iunie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal . Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 6 februarie 2009.