ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3453/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 11 mai 2006 și precizată ulterior la 28 noiembrie 2006 și respectiv 27 martie 2007, R.A. a chemat în judecată A.N.P., solicitând anularea Ordinului nr. 48244/2005, obligarea

pârâtei să asigure deținuților petiționarea prin scrisori cu confirmare poștală

de primire; să-i permită accesul la internet și uzul unui computer cu

configurația obișnuită; să-i asigure un tratament medical corespunzător, având

în vedere starea de boală ce i-a fost cauzată de condițiile total improprii de

detenție și mai ales de generalizarea la nivelul Penitenciarului Jilava a

cazurilor de TBC.

Reclamantul a mai solicitat

obligarea pârâtei la plata de daune morale în sumă de 200.000 lei.

Prin sentința nr. 1539 din 5

iunie 2007, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a

respins acțiunea reținând pentru aceasta că în fapt cererile reclamantului

vizează aspecte ce țin strict de regimul execuțional.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs R.A. care, în esență, a reiterat cererile formulate, apreciind

că instanța fondului nu le-a dat o interpretare corectă, întrucât A.N.

p

., când emite acte cu efecte juridice

față de terți emite acte administrative, iar actele reclamate nu au nici o

legătură cu regimul execuțional penal.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ, prin Decizia nr. 3321 pronunțată

la data de 8 octombrie 2008 a respins recursul declarat de R.A. ca nefondat.

În considerentele hotărârii

Înalta Curte a reținut că adresa emisă de A.N.P. – D.S.D. în Penitenciar prin

care au fost luate măsuri de transferare a deținutului R.A. la Penitenciarul

Jilava în vederea executării pedepsei la care a fost condamnat prin sentința

penală, nu întrunește caracteristicile actului administrativ pe care îl are în

vedere Legea nr. 554/2004, intimata pârâtă dispunând o serie de măsuri legate

de încarcerarea recurentului-reclamant, în calitate de organ execuțional.

Faptul că

recurentul-reclamant are o serie de nemulțumiri în legătură cu regimul

execuțional din penitenciar, care vizează condițiile de cazare, asistență

medicală, accesul la informații, etc., nu poate fi asimilat cu vătămarea acelui

drept recunoscut de lege la care se referea art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei hotărâri R.A.

a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2, 5,

7 C. proc. civ.

În motivarea cererii de

revizuire se arată că așa-zisa adresă nr. 48.224/2005 este un ordin ce nu poate

face obiect al unei acțiuni întemeiate pe Legea nr. 275/2006 pentru că

judecătorul delegat nu poate cenzura dispozițiile A.N.P. ci doar pe cele ale penitenciarului.

Au fost invocate mai multe

sentințe penale și s-a susținut că în procesele întemeiate pe Legea nr. 275/2006

nu se poate obține recunoașterea dreptului și reparația prejudiciului creat

care sunt reglementate de art. 1 din Legea nr. 554/2004 și art. 51 și 52 din

Constituția României.

După examinarea motivelor

invocate, a dispozițiilor art. 322 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și

Justiție va respinge cererea de revizuire pentru următoarele considerente:

Deși în cererea de revizuire

au fost invocate dispozițiile art. 322 pct. 2, 5, 7 C. proc. civ., în

dezvoltarea motivelor cererii nu se precizează nici care sunt lucrurile asupra

cărora instanța nu s-a pronunțat, nici înscrisul nou doveditor și nici

hotărârile potrivnice ce ar fi fost pronunțate.

Însă, cererea de revizuire

formulată este inadmisibilă deoarece este formulată împotriva unei hotărâri dată

de instanța de recurs care nu evocă fondul cauzei, pentru că prin decizia a

cărei revizuire se cere (nr. 3321 din 8 octombrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal) a fost

respins ca nefondat recursul declarat împotriva sentinței nr. 1530 din 5 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Revizuirea este o cale

extraordinară de atac, de retractare care se poate exercita numai împotriva

hotărârilor definitive, în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege.

Fiind o cale de retractare ea

se adresează aceleiași instanțe care a soluționat pricina în fond, cerându-i-se

să revină asupra hotărârii atacate, pe baza unor împrejurări care, de regulă,

s-au ivit ulterior hotărârii.

Conform art. 322 alin. (1) C.

proc. civ. pot face obiectul revizuirii:

-

hotărârile

rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare;

-

hotărârile

date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul.

Deci, poate fi atacată cu o

cerere de revizuire numai o hotărâre prin care s-a rezolvat fondul pretenției

ce a fost dedusă judecății.

Din interpretarea acestor dispoziții

rezultă că nu pot forma obiect al revizuirii hotărârile pronunțate de instanța

de recurs atunci când recursul a fost respins, fără a se evoca fondul,

menținându-se situația de fapt stabilită de instanța a cărei hotărâre a fost

recurată, așa cum este și cazul în speță.

Având în vedere că hotărârea

atacată nu a evocat fondul, cererea de revizuire va fi respinsă ca

inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de

revizuire formulată de R.A. împotriva Deciziei nr. 3321 din 8 octombrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 iunie 2009.