ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3453/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 11 mai 2006 și precizată ulterior la 28 noiembrie 2006 și respectiv 27 martie 2007, R.A. a chemat în judecată A.N.P., solicitând anularea Ordinului nr. 48244/2005, obligarea pârâtei să asigure deținuților petiționarea prin scrisori cu confirmare poștală de primire; să-i permită accesul la internet și uzul unui computer cu configurația obișnuită; să-i asigure un tratament medical corespunzător, având în vedere starea de boală ce i-a fost cauzată de condițiile total improprii de detenție și mai ales de generalizarea la nivelul Penitenciarului Jilava a cazurilor de TBC. Reclamantul a mai solicitat obligarea pârâtei la plata de daune morale în sumă de 200.000 lei.

Prin sentința nr. 1539 din 5 iunie 2007, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins acțiunea reținând pentru aceasta că în fapt cererile reclamantului vizează aspecte ce țin strict de regimul execuțional. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs R.A. care, în esență, a reiterat cererile formulate, apreciind că instanța fondului nu le-a dat o interpretare corectă, întrucât A.N. p ., când emite acte cu efecte juridice față de terți emite acte administrative, iar actele reclamate nu au nici o legătură cu regimul execuțional penal. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, prin Decizia nr. 3321 pronunțată la data de 8 octombrie 2008 a respins recursul declarat de R.A.

ca nefondat. În considerentele hotărârii Înalta Curte a reținut că adresa emisă de A.N.P. – D.S.D. în Penitenciar prin care au fost luate măsuri de transferare a deținutului R.A. la Penitenciarul Jilava în vederea executării pedepsei la care a fost condamnat prin sentința penală, nu întrunește caracteristicile actului administrativ pe care îl are în vedere Legea nr. 554/2004, intimata pârâtă dispunând o serie de măsuri legate de încarcerarea recurentului-reclamant, în calitate de organ execuțional. Faptul că recurentul-reclamant are o serie de nemulțumiri în legătură cu regimul execuțional din penitenciar, care vizează condițiile de cazare, asistență medicală, accesul la informații, etc., nu poate fi asimilat cu vătămarea acelui drept recunoscut de lege la care se referea art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei hotărâri R.A. a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2, 5, 7 C. proc. civ. În motivarea cererii de revizuire se arată că așa-zisa adresă nr. 48.224/2005 este un ordin ce nu poate face obiect al unei acțiuni întemeiate pe Legea nr. 275/2006 pentru că judecătorul delegat nu poate cenzura dispozițiile A.N.P. ci doar pe cele ale penitenciarului. Au fost invocate mai multe sentințe penale și s-a susținut că în procesele întemeiate pe Legea nr. 275/2006 nu se poate obține recunoașterea dreptului și reparația prejudiciului creat care sunt reglementate de art. 1 din Legea nr. 554/2004 și art. 51 și 52 din Constituția României. După examinarea motivelor invocate, a dispozițiilor art. 322 C. proc.

civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge cererea de revizuire pentru următoarele considerente: Deși în cererea de revizuire au fost invocate dispozițiile art. 322 pct. 2, 5, 7 C. proc. civ., în dezvoltarea motivelor cererii nu se precizează nici care sunt lucrurile asupra cărora instanța nu s-a pronunțat, nici înscrisul nou doveditor și nici hotărârile potrivnice ce ar fi fost pronunțate. Însă, cererea de revizuire formulată este inadmisibilă deoarece este formulată împotriva unei hotărâri dată de instanța de recurs care nu evocă fondul cauzei, pentru că prin decizia a cărei revizuire se cere (nr. 3321 din 8 octombrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal) a fost respins ca nefondat recursul declarat împotriva sentinței nr. 1530 din 5 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare care se poate exercita numai împotriva hotărârilor definitive, în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege. Fiind o cale de retractare ea se adresează aceleiași instanțe care a soluționat pricina în fond, cerându-i-se să revină asupra hotărârii atacate, pe baza unor împrejurări care, de regulă, s-au ivit ulterior hotărârii. Conform art. 322 alin. (1) C. proc. civ. pot face obiectul revizuirii: - hotărârile rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare; - hotărârile date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul. Deci, poate fi atacată cu o cerere de revizuire numai o hotărâre prin care s-a rezolvat fondul pretenției ce a fost dedusă judecății.

Din interpretarea acestor dispoziții rezultă că nu pot forma obiect al revizuirii hotărârile pronunțate de instanța de recurs atunci când recursul a fost respins, fără a se evoca fondul, menținându-se situația de fapt stabilită de instanța a cărei hotărâre a fost recurată, așa cum este și cazul în speță. Având în vedere că hotărârea atacată nu a evocat fondul, cererea de revizuire va fi respinsă ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de R.A. împotriva Deciziei nr. 3321 din 8 octombrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 iunie 2009.