ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2108/2009

Asupra recursului de față

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 66 din 17 martie 2009, Curtea de Apel

București, secția I penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de

petiționarul condamnat R.A. împotriva rezoluției din 17 noiembrie 2008 dată în

dosarul nr. 718/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

S-au reținut, în esență, următoarele:

Prin plângerea formulată la Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel București, petiționarul a solicitat

efectuarea de cercetări față

de numita M.M., medic în cadrul

Penitenciarului Jilava, pentru pretinsa săvârșire a infracțiunii prevăzute de art.

267 C. pen., susținând că, la data de 12 februarie 2008, aceasta a consemnat în

fals că nu are febră, astfel că a fost prezentat în fața instanței supreme,

care îl citase, lucru care a dus la agravarea stării sale de sănătate. A mai

susținut că a consemnat în fals că se fac demersuri pentru obținerea unei

proteze dentare, iar la data de 28 martie 2008 a pus etichete de carantină pe

două camere ale penitenciarului în care se aflau bolnavi TBC, fără să mute

acești deținuți, punând astfel în pericol sănătatea celorlalte persoane.

Prin rezoluția din 17 noiembrie 2008, dată în dosarul nr. 718/P/2008 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București,

s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de pretinsa făptuitoare

M.M.,

pentru infracțiunea reclamată, cu motivarea că faptele nu există.

Prin rezoluția din 23 ianuarie 2009, dată în dosarul

nr. 1/11/2/2008 de către procurorul general al

Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel

București, a fost menținută rezoluția de neîncepere a

urmăririi penale,

ca fiind legală și temeinică.

Prin plângerea depusă la instanță, petiționarul a criticat rezoluția de

neîncepere a urmăririi penale.

Instanța de fond, prin sentința penală sus-menționată, a respins, ca

nefondată, plângerea petiționarului, reținând, în esență, că, din actele

premergătoare efectuate, rezultă că s-au făcut o serie de demersuri în vederea

obținerii unei proteze dentare pentru petiționarul condamnat, precum și împrejurarea

că „fișa de anunțare a cazului de tuberculoză” din data de 28 martie 2008, prin

care Spitalul Penitenciarului București, în care se afla internat de la 26

martie 2008, deținutul Ț.C., anunța penitenciarul

Jilava

despre diagnosticarea cu TBC

pulmonar a acestui pacient, a dus la

etichetarea corespunzătoare

carantinei pe două camere ale penitenciarului.

Referitor la consultul medical efectuat asupra petiționarului

condamnat, la data de 12 februarie 2008 de către intimata M.M., s-a reținut că

rezultatul consemnat a fost corespunzător celor constatate faptic la acea dată.

Împotriva sentinței a declarat recurs petiționarul, pe care l-a motivat

în scris la dosar și oral în cursul ședinței de judecată.

Recursul declarat de petiționar împotriva sentinței este nefondat.

În ce privește criticile formulate de petiționar, invocate pe calea

excepțiilor și cererilor prealabile discutării pe fond a cauzei, Înalta Curte

constată că acestea nu sunt întemeiate, pentru următoarele motive:

- referitor la cererea de transcriere a dezbaterilor, se constată că

aceasta este inadmisibilă, Codul de procedură penală neprevăzând o asemenea

posibilitate pentru părțile din proces.

Conform art. 304 C. proc. pen., în cursul

desfășurării

ședinței de judecată, se iau note cu privire

la desfășurarea

procesului, iar, când

acestea sunt contestate în cursul procesului, se

verifică și, după caz,

se completează ori se rectifică pe baza înregistrărilor din ședința de

judecată. Potrivit alin. (4) al aceluiași text, după terminarea ședinței de

judecată, participanții la proces pot cere o copie de pe notele grefierului,

note care, potrivit alineatului (5) al aceluiași text, pot fi contestate până

la termenul următor.

Or, cauza a fost soluționată la primul

termen de judecată din 4

iunie 2009, astfel că nu mai este

de actualitate nici eliberarea unei copii de pe notele de ședință.

În ce privește critica referitoare la pronunțarea în ședință

publică și sancțiunea nulității absolute: Potrivit

art. 197 alin. (2) și (3) C. proc. pen.

, sunt prevăzute sub sancțiunea

nulității absolute, printre altele, dispozițiile relative la publicitatea

ședinței de judecată, iar nu și cele referitoare la pronunțarea hotărârii în

ședință publică. De altfel, conform art. 310 alin. (2) C. proc. pen., la

pronunțarea hotărârii părțile nu se citează, astfel că pot lua cunoștință de

conținutul minutei doar părțile aflate în sala de judecată după terminarea

deliberărilor.

Referitor la lipsa intimaților în fața

instanței, dispozițiile art. 278

1

alin. (4) C. proc. pen., prevăd că

„Persoana față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de

sub urmărire

sau încetarea urmăririi, precum și persoana

care a făcut plângerea se citează. Neprezentarea acestor persoane legal citate

nu împiedică soluționarea cauzei.”

Din economia acestui text, rezultă așadar că, în cadrul acestei

proceduri reglementate de dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen. și

următoarele, specifice fazei actelor premergătoare, anterioare începerii

procesului penal, legiuitorul a prevăzut doar obligativitatea citării legale a

persoanei față de care s-a dispus o soluție de netrimitere în judecată și a

celei care a formulat plângerea la procuror, nu și prezența acestora în fața

instanței. Raționamentul acestei reglementări constă în faptul că în această

fază exterioară procesului penal, aceste persoane nu au calitatea de parte, cu

drepturi și obligații procesuale, astfel că instanța soluționează plângerea

persoanei vătămate doar pe baza verificării rezoluției procurorului, a

lucrărilor și materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi

prezentate, în conformitate cu art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen.

Față de aceste mențiuni, rezultă că nici

asistența juridică nu

este

obligatorie în cadrul acestei proceduri, în care nu există învinuit

sau inculpat, deoarece nu s-a început procesul penal, astfel că

dispozițiile art. 171 alin. (1) C. proc. pen., nu

sunt incidente.

Așa fiind, nici critica referitoare la neadministrarea probei cu

declarațiile intimaților, nu este întemeiată, întrucât în această procedură, în

care nu s-a creat un cadru procesual legal, nu se administrează probe, ci

instanța soluționează plângerea doar pe baza lucrărilor dosarului și

înscrisurilor noi prezentate de părți.

Cu privire la critica formulată de petiționar că hotărârea atacată nu a

fost motivată,

Examinând fondul cauzei, se constată, din examinarea lucrărilor

dosarului, că, în mod corect, instanța de fond a dispus respingerea plângerii

formulată de petiționar, ca nefondată.

Astfel, în cadrul actelor premergătoare s-au efectuat verificări asupra

susținerilor și împrejurărilor reclamate de petiționarul condamnat, care au

fost infirmate de actele înaintate de conducerea Penitenciarului Jilava, aflate

la dosarul parchetului.

Din examinarea conținutului acestor acte, rezultă că s-au deținutul a

fost supus mai multor controale stomatologice în cadrul penitenciarelor Rahova

și Jilava, iar, urmare pronunțării la data de 24 aprilie 2007 de către

Judecătoria Sector 4 București, a hotărârii prin care A.N.P., Penitenciarul

Jilava a fost obligat să efectueze protezarea dentară a petiționarului și s-au

efectuat mai multe demersuri pentru a fi prezentat la consultul stomatologic,

așa cum rezultă din procesele-verbale în care acesta a refuzat consultul.

Totodată, din verificările efectuate în cadrul actelor

premergătoare, s-a constatat că a existat

concordanță între măsurile

luate de medic și starea generală bună a

petiționarului, care se putea deplasa la instanță, iar, în perioada în care

deținutul a reclamat instituirea carantinei pentru TBC, intimata se afla în

concediu medical.

Așa fiind, procurorul și, respectiv, instanța a constatat justificat că

nu sunt indicii privitoare la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală

de către intimata M.M.

În raport de considerentele expuse, se

constată că sentința

instanței de fond este temeinică și

legală, urmând a fi respins, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul R.A.,

cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiționar R.A.

împotriva sentinței penale nr. 66 din

17

martie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 300 lei cu titlul de

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 4 iunie 2009.