ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2108/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2108/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 66 din 17 martie 2009, Curtea de Apel
București, secția I penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de
petiționarul condamnat R.A. împotriva rezoluției din 17 noiembrie 2008 dată în
dosarul nr. 718/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
S-au reținut, în esență, următoarele:
Prin plângerea formulată la Parchetul de pe lângă Curtea
de Apel București, petiționarul a solicitat
efectuarea de cercetări față
de numita M.M., medic în cadrul
Penitenciarului Jilava, pentru pretinsa săvârșire a infracțiunii prevăzute de art.
267 C. pen., susținând că, la data de 12 februarie 2008, aceasta a consemnat în
fals că nu are febră, astfel că a fost prezentat în fața instanței supreme,
care îl citase, lucru care a dus la agravarea stării sale de sănătate. A mai
susținut că a consemnat în fals că se fac demersuri pentru obținerea unei
proteze dentare, iar la data de 28 martie 2008 a pus etichete de carantină pe
două camere ale penitenciarului în care se aflau bolnavi TBC, fără să mute
acești deținuți, punând astfel în pericol sănătatea celorlalte persoane.
Prin rezoluția din 17 noiembrie 2008, dată în dosarul nr. 718/P/2008 al
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București,
s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de pretinsa făptuitoare
M.M.,
pentru infracțiunea reclamată, cu motivarea că faptele nu există.
Prin rezoluția din 23 ianuarie 2009, dată în dosarul
nr. 1/11/2/2008 de către procurorul general al
Parchetului de pe lângă
Curtea de Apel
București, a fost menținută rezoluția de neîncepere a
urmăririi penale,
ca fiind legală și temeinică.
Prin plângerea depusă la instanță, petiționarul a criticat rezoluția de
neîncepere a urmăririi penale.
Instanța de fond, prin sentința penală sus-menționată, a respins, ca
nefondată, plângerea petiționarului, reținând, în esență, că, din actele
premergătoare efectuate, rezultă că s-au făcut o serie de demersuri în vederea
obținerii unei proteze dentare pentru petiționarul condamnat, precum și împrejurarea
că „fișa de anunțare a cazului de tuberculoză” din data de 28 martie 2008, prin
care Spitalul Penitenciarului București, în care se afla internat de la 26
martie 2008, deținutul Ț.C., anunța penitenciarul
Jilava
despre diagnosticarea cu TBC
pulmonar a acestui pacient, a dus la
etichetarea corespunzătoare
carantinei pe două camere ale penitenciarului.
Referitor la consultul medical efectuat asupra petiționarului
condamnat, la data de 12 februarie 2008 de către intimata M.M., s-a reținut că
rezultatul consemnat a fost corespunzător celor constatate faptic la acea dată.
Împotriva sentinței a declarat recurs petiționarul, pe care l-a motivat
în scris la dosar și oral în cursul ședinței de judecată.
Recursul declarat de petiționar împotriva sentinței este nefondat.
În ce privește criticile formulate de petiționar, invocate pe calea
excepțiilor și cererilor prealabile discutării pe fond a cauzei, Înalta Curte
constată că acestea nu sunt întemeiate, pentru următoarele motive:
- referitor la cererea de transcriere a dezbaterilor, se constată că
aceasta este inadmisibilă, Codul de procedură penală neprevăzând o asemenea
posibilitate pentru părțile din proces.
Conform art. 304 C. proc. pen., în cursul
desfășurării
ședinței de judecată, se iau note cu privire
la desfășurarea
procesului, iar, când
acestea sunt contestate în cursul procesului, se
verifică și, după caz,
se completează ori se rectifică pe baza înregistrărilor din ședința de
judecată. Potrivit alin. (4) al aceluiași text, după terminarea ședinței de
judecată, participanții la proces pot cere o copie de pe notele grefierului,
note care, potrivit alineatului (5) al aceluiași text, pot fi contestate până
la termenul următor.
Or, cauza a fost soluționată la primul
termen de judecată din 4
iunie 2009, astfel că nu mai este
de actualitate nici eliberarea unei copii de pe notele de ședință.
În ce privește critica referitoare la pronunțarea în ședință
publică și sancțiunea nulității absolute: Potrivit
art. 197 alin. (2) și (3) C. proc. pen.
, sunt prevăzute sub sancțiunea
nulității absolute, printre altele, dispozițiile relative la publicitatea
ședinței de judecată, iar nu și cele referitoare la pronunțarea hotărârii în
ședință publică. De altfel, conform art. 310 alin. (2) C. proc. pen., la
pronunțarea hotărârii părțile nu se citează, astfel că pot lua cunoștință de
conținutul minutei doar părțile aflate în sala de judecată după terminarea
deliberărilor.
Referitor la lipsa intimaților în fața
instanței, dispozițiile art. 278
1
alin. (4) C. proc. pen., prevăd că
„Persoana față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de
sub urmărire
sau încetarea urmăririi, precum și persoana
care a făcut plângerea se citează. Neprezentarea acestor persoane legal citate
nu împiedică soluționarea cauzei.”
Din economia acestui text, rezultă așadar că, în cadrul acestei
proceduri reglementate de dispozițiile art. 278
1
C. proc. pen. și
următoarele, specifice fazei actelor premergătoare, anterioare începerii
procesului penal, legiuitorul a prevăzut doar obligativitatea citării legale a
persoanei față de care s-a dispus o soluție de netrimitere în judecată și a
celei care a formulat plângerea la procuror, nu și prezența acestora în fața
instanței. Raționamentul acestei reglementări constă în faptul că în această
fază exterioară procesului penal, aceste persoane nu au calitatea de parte, cu
drepturi și obligații procesuale, astfel că instanța soluționează plângerea
persoanei vătămate doar pe baza verificării rezoluției procurorului, a
lucrărilor și materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi
prezentate, în conformitate cu art. 278
1
alin. (7) C. proc. pen.
Față de aceste mențiuni, rezultă că nici
asistența juridică nu
este
obligatorie în cadrul acestei proceduri, în care nu există învinuit
sau inculpat, deoarece nu s-a început procesul penal, astfel că
dispozițiile art. 171 alin. (1) C. proc. pen., nu
sunt incidente.
Așa fiind, nici critica referitoare la neadministrarea probei cu
declarațiile intimaților, nu este întemeiată, întrucât în această procedură, în
care nu s-a creat un cadru procesual legal, nu se administrează probe, ci
instanța soluționează plângerea doar pe baza lucrărilor dosarului și
înscrisurilor noi prezentate de părți.
Cu privire la critica formulată de petiționar că hotărârea atacată nu a
fost motivată,
Examinând fondul cauzei, se constată, din examinarea lucrărilor
dosarului, că, în mod corect, instanța de fond a dispus respingerea plângerii
formulată de petiționar, ca nefondată.
Astfel, în cadrul actelor premergătoare s-au efectuat verificări asupra
susținerilor și împrejurărilor reclamate de petiționarul condamnat, care au
fost infirmate de actele înaintate de conducerea Penitenciarului Jilava, aflate
la dosarul parchetului.
Din examinarea conținutului acestor acte, rezultă că s-au deținutul a
fost supus mai multor controale stomatologice în cadrul penitenciarelor Rahova
și Jilava, iar, urmare pronunțării la data de 24 aprilie 2007 de către
Judecătoria Sector 4 București, a hotărârii prin care A.N.P., Penitenciarul
Jilava a fost obligat să efectueze protezarea dentară a petiționarului și s-au
efectuat mai multe demersuri pentru a fi prezentat la consultul stomatologic,
așa cum rezultă din procesele-verbale în care acesta a refuzat consultul.
Totodată, din verificările efectuate în cadrul actelor
premergătoare, s-a constatat că a existat
concordanță între măsurile
luate de medic și starea generală bună a
petiționarului, care se putea deplasa la instanță, iar, în perioada în care
deținutul a reclamat instituirea carantinei pentru TBC, intimata se afla în
concediu medical.
Așa fiind, procurorul și, respectiv, instanța a constatat justificat că
nu sunt indicii privitoare la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală
de către intimata M.M.
În raport de considerentele expuse, se
constată că sentința
instanței de fond este temeinică și
legală, urmând a fi respins, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul R.A.,
cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiționar R.A.
împotriva sentinței penale nr. 66 din
17
martie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală.
Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 300 lei cu titlul de
cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 4 iunie 2009.