ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1890/2008

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr.

12161 din 22 decembrie 2006 Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a

respins excepția lipsei de interes, invocată de pârâta SC F.C. SRL; a respins,

ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta I.O.C.L. în contradictoriu cu

pârâtele SC I.E. SRL, SC F.C. SRL și SC S. SA Bucecea.

În considerentele sentinței,

judecătorul instanței de fond a reținut că reclamanta a solicitat să se

constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat

sub nr. 6909 din 5 octombrie 2004 și a contractului de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 2516 din 11 octombrie 2004, precum și a încheierii de

rectificare nr. 12.095/2005. Cu privire la primul contract a arătat că bunurile

ce fac obiectul contractului au devenit proprietatea pârâtei SC I.E. SRL în

urma unei executări silite, procesul-verbal de adjudecare constituind titlu de

proprietate ce se înscrie ca atare în cartea funciară, astfel încât nu era

necesară încheierea unui act autentic de vânzare-cumpărare, scopul încheierii

lui fiind acela al fraudării legii prin plata unor taxe și impozite inferioare.

Cu privire la cel de-al doilea contract s-a arătat că a fost încheiat în lipsa

unei împuterniciri valabile acordate de adunarea asociaților administratorului

societății pentru încheierea acestui contract.

Pârâta SC F.C. SRL a invocat

excepția lipsei de interes a reclamantei în promovarea acțiunii, excepție

respinsă de judecător, acesta reținând că reclamanta, în calitate de asociat al

pârâtei SC I.E. SRL are interes în exercitarea unei acțiuni ce vizează

valabilitatea actelor juridice încheiate de societate.

Pe fondul cauzei,

judecătorul a reținut că susținerile reclamantei cu privire la fraudarea legii,

ori a propriilor interese nu sunt fondate, din probele administrate nerezultând

că intenția părților a fost fraudarea intereselor reclamantei. Nici invocarea

dispozițiilor art. 161 din O.G. nr. 92/2003 nu are relevanță sub aspectul

validității contractului.

În ce privește cel de-al

doilea contract, față de susținerea reclamantei că împuternicirea dată

administratorului nu ar fi valabilă, modul de redactare al înscrisului creând

prezumția de contrafacere, judecătorul a solicitat O.R.C. de pe lângă

Tribunalul București originalul acestui înscris, constatând că este semnat de

reprezentantul societății reclamante, semnătura nefiind contestată de

reclamantă. Se mai reține că mandatul acordat administratorului este valabil,

conform actului constitutiv al societății și dispozițiilor art. 70 și 72 din

Legea nr. 31/1990, iar depășirea limitelor acordate prin mandat nu duce la

nulitatea actului juridic astfel încheiat, ci trage răspunderea

administratorului față de societate și creditorii societății.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel reclamanta, solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței

apelate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost

formulată și constatarea nulității celor două acte de vânzare-cumpărare.

Prin decizia comercială nr. 376

din 12 septembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a

respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta I.O.C. LTD în contradictoriu

cu intimatele SC I.E. SRL, SC F.C. SRL și SC S. SA Bucecea.

Pentru a hotărî astfel

instanța de apel a reținut în ce privește primul contract de vânzare-cumpărare

că simpla sa încheiere, după adjudecarea bunurilor prin executare silită nu

este de natură a atrage nulitatea absolută a actului, în condițiile în care,

creditorul care a declanșat procedura de executare silită și-a dat acordul

pentru încheierea actului și că nu poate fi reținută fraudarea legii, care să

ducă la constatarea nulității acestui contract de vânzare-cumpărare.

În ce privește cel de-al

doilea contract, judecătorul instanței de fond a făcut o corectă apreciere a

probelor administrate, fiind întemeiată concluzia sa cu privire la existența

unui mandat valabil acordat administratorului societății SC I.E. SRL pentru

vânzarea bunurilor.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ.,

reclamanta I.O.C. LTD, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., în temeiul căruia a solicitat admiterea recursului, modificarea în

tot a deciziei recurate în sensul admiterii apelului declarat de reclamantă și

în consecință admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

În dezvoltarea, în fapt, a

recursului s-a susținut, în esență, că soluția de respingere a apelului a

condus la neobservarea de către instanța de apel a acțiunilor folosite de

pârâte în mod fraudulos, însă cu intenția de a crea aparența de legalitate a

actelor juridice astfel încheiate; că prin acest procedeu fraudulos a fost

încălcat dreptul de proprietate al SC I.E. SRL București asupra acestor bunuri

care au fost în mod evident și intenționat subevaluate cu scopul de eludare a legislației

fiscale și de plată a unor taxe și impozite reduse; că valoarea bunurilor era

cu mult superioară prețului înscris în contract, dovadă fiind raportul de

evaluare făcut de evaluatori independenți la solicitarea sa în vederea obținerii

unui împrumut bancar; că instanța de apel a înlăturat în mod greșit unul dintre

motivele de nulitate invocate în legătură cu încheierea contractului

autentificat sub nr. 2516/2005 constând în renunțarea de către vânzător în mod

expres la instituirea privilegiului său, reținând că intimata SC F.C. SRL și-a

îndeplinit integral obligația de plată și că înserarea pactului comisoriu de

gradul IV în contract nu are relevanță din punctul de vedere al recurentei,

câtă vreme nu au fost luate măsuri de protecție până la achitarea prețului.

Intimata SC F.C. SRL a depus

concluzii scrise, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea actelor de la

dosar prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente

cauzei se apreciază că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și

temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de reclamantă.

Deși recurenta a invocat

afectarea hotărârii atacate de existența motivului de nelegalitate prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ., criticile concret formulate privesc doar reținerea

greșită a situației de fapt ce nu își găsesc corespondent în ipotezele textului

legal invocat.

Aceste aspecte de

netemeinicie se regăsesc în pct. 11 al art. 304 care a fost abrogat.

În ce privește primul

contract de vânzare-cumpărare instanța de apel, aplicând și interpretând

dispozițiile legale incidente a apreciat corect că motivele invocate de

reclamantă nu sunt de natură să ducă la constatarea nulității acestui contract

de vânzare-cumpărare.

Simpla încheiere a

contractului de vânzare-cumpărare după adjudecarea bunurilor prin executarea

silită nu este de natură a atrage nulitatea absolută a actului, iar susținerile

apelantei cu privire la fraudarea legii prin înscrierea unui preț inferior cu

scopul de eludare a legislației fiscale și de plată a unor taxe și impozite

reduse nu pot fi reținute, recurenta nefăcând dovezi cu privire la asemenea

plăți către bugetul de stat.

Dimpotrivă, așa cum corect a

reținut și instanța de apel, rezultă că în urma adjudecării au fost achitate

taxele și impozitele la prețul la care s-a făcut adjudecarea.

Printr-o corectă și

integrală apreciere a probelor instanța de apel a constatat că a existat un

mandat valabil acordat administratorului societății SC I.E. SRL pentru vânzarea

bunurilor și că nu se poate reține susținerea apelantei cu privire la

subevaluarea bunurilor vândute, în raport de valoarea înscrisă în

procesul-verbal de adjudecare, față de împrejurarea că prin contract nu a fost

transmis dreptul de proprietate asupra tuturor bunurilor adjudecate, ci numai

asupra unora dintre acestea.

Referirile la forța probantă

ce trebuie acordată evaluării extrajudiciare se circumscriu aspectelor de

netemeinicie, iar nu de nelegalitate a hotărârii atacate, încât nu pot fi

supuse controlului judiciar din acest punct de vedere.

Referitor la susținerile

recurentei cu privire la complicitatea părților exprimată prin aceea că nu au

fost înscrise în contract garanții cu privire la plata ratelor din prețul vânzării

se apreciază că nu au fundament, din probele administrate rezultând, așa cum

corect a reținut și instanța de apel că intimata SC F.C. SRL și-a îndeplinit

integral obligația de plată.

Faptul că nu au fost luate măsuri

de protecție până la achitarea prețului nu prezintă relevanță juridică, nefiind

de natură a duce la constatarea nulității contractului de vânzare –cumpărare.

Pentru considerentele expuse

în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a

respinge recursul declarat de reclamanta I.O.C. LTD ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanta I.O.C. LTD împotriva deciziei nr. 376 din 12

septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 mai 2008.