ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1310/2008

Examinând recursul de față constată:

Prin decizia nr. 6548 din 8 noiembrie 2006 pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția penală, au fost admise recursurile declarate de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș și de intimații D.l.D., T.G.

și T.M.V., s-a casat integral sentința penală nr. 18 din 30 iunie 2006 a Curții

de Apel Târgu Mureș și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

S-a reținut că instanța de fond nu a soluționat excepția de

inadmisibilitate a plângerii invocată de către intimați, s-a limitat să indice

aspectele de fapt și împrejurările ce urmează a fi constatate fără să indice

mijloacele de probă prin care vor fi verificate aspectele stării de fapt,

astfel cum impun dispozițiile art. 278

1

alin. (8) lit. b) C. proc.

pen. și cum s-a stabilit prin decizia de casare nr. 580 din 30 ianuarie 2006 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție. S-a constatat că, și după casarea cu trimitere

spre rejudecare, instanța a admis plângerea împotriva rezoluției nr. 981/VIH/2004

dată de procurorul general fără să

se pronunțe

asupra rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dispusă la

data de 22

noiembrie 2004 în dosarul nr. 14/P/2004 al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Târgu Mureș.

Așa fiind, instanța de recurs a concluzionat că nu a fost soluționat

fondul cauzei.

În rejudecare, prin încheierea penală nr. 10 din 8 iunie 2007

pronunțată în dosarul nr. 11823/1/2006, Curtea de Apel Târgu Mureș a admis

plângerea formulată de petiționarul L.I. împotriva rezoluției emise la data de

22 noiembrie2004 în dosarul nr. 14/P/2004 al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Târgu Mureș și a rezoluției din 7 ianuarie 2005 emisă în dosarul nr. 981/VIII/2004

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș și a respins excepția

inadmisibilității plângerii împotriva rezoluției din 7 ianuarie 2005.

Conform art. 278

1

alin. (8) lit. c) C. proc. pen., au fost

desființate rezoluțiile atacate și s-a reținut, spre judecare în primă

instanță, cauza cu privire la subcomisarul D.l.D. și inspectorul principal T.M.V.

pentru săvârșirea infracțiunii de omisiune a sesizării organelor judiciare

prevăzută de art. 263 alin. (1) C. pen. și cu privire la agentul șef T.G. pentru

săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu prevăzută de art. 249 alin. (1)

C. pen.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut, în esență,

următoarele:

Petiționarul L.I. a formulat plângere împotriva rezoluției emisă la 7

ianuarie 2005 de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Târgu Mureș, prin care i-a fost respinsă plângerea împotriva soluției de

neîncepere a urmării penale dispusă în dosarul nr. 14/P/2004 față de

subcomisarul D.l.D. și inspectorul principal T.M.V., pentru infracțiunea

prevăzută de art. 263 C. pen. și față de agentul șef T.G., pentru infracțiunea

prevăzută de art. 249 C. pen.

S-a reținut că în motivarea plângerii petiționarul a susținut că este

surprinzătoare soluția dispusă de procurorul general în condițiile în care din

însăși considerentele rezoluției rezultă vinovăția celor cercetați.

A mai susținut petiționarul că, la data de 6 octombrie 2002, a cumpărat

din târgul de mașini un autoturism F.D. cu prețul de 11.000 dolari S.U.A.,

fiind indus în eroare de numiții C.M., P.S.S. și I.M., pe care intimatul T.G.

l-a înmatriculat provizoriu fără a avea declarație vamală de tranzit și taxele

vamale achitate, pe baza unei declarații notariale autentificate la 16

septembrie 2002, care atesta introducerea mașinii în țară la o dată ulterioară,

respectiv la 26 septembrie 2002. Constatând că nu poate

înmatricula mașina, deși inspectorul de poliție T.M.V. îi

comunicase

că actele sunt în regulă, petiționarul s-a deplasat la I.P.J. Mureș și a

sesizat subcomisarului D.l.D. faptul că a fost înșelat de cei trei. În acel

moment a intrat în birou inspectorul principal T.M.V. căruia i-a reproșat că nu

a fost corect atunci când l-a asigurat că documentația mașinii este completă,

iar acesta i-a spus să plătească vama dacă vrea să aibă mașină.

A arătat, de asemenea, petiționarul că, la solicitarea subcomisarului D.l.D.,

a revenit la sediul poliției unde i-a găsit pe numiții C.M., P.S.S. și I.M.D.

care au recunoscut că Ie-a dat banii și că documentația este incompletă,

susținând că și pe ei i-au înșelat alții. Cu acea ocazie subcomisarul D.l.D. a

încheiat un proces verbal în care a stabilit ca măsură „legală” ca petiționarul

să ajungă la înțelegere cu infractorii. Conform celor stabilite, s-a dus la

data de 13 octombrie 20002, în târgul de mașini din E., dar cei trei nu au vrut

să-i ia mașina și să-i restituie banii, trimițându-l la D.A.L., primul vânzător,

care i-a relatat că a vândut mașina celor trei pentru piese de schimb, la un

preț derizoriu.

În motivarea încheierii s-a arătat că excepția inadmisibilității

plângerii, invocată de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Târgu Mureș

și de intimați, nu poate fi admisă în

condițiile în care în considerentele deciziei pronunțate de instanța de recurs

se reține ca fiind corectă examinarea ambelor rezoluții.

Analizând actele dosarul instanța a reținut că soluția de neîncepere a

urmării penale dispusă față de cei trei intimați nu este corectă.

S-a apreciat că probele administrate relevă existența elementelor

constitutive ale infracțiunii de neglijență în serviciu prevăzută de art. 249 alin.

(1), faptă comisă de intimatul T.G., care nu a verificat conținutul actelor

prezentate de I.D.M. și a eliberat acestuia autorizația de circulație

provizorie deși declarația autentică cuprindea date contradictorii, atestând la

data de 16 septembrie 2002 că mașina a fost introdusă în țară la data de 26

septembrie 2002, iar seria de șasiu menționată în cerere nu corespundea cu

seria specificată în certificatul de înmatriculare din Ungaria și în factură.

De asemenea, s-a reținut că faptele

intimaților D.l.D. și T.M.V. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii

de omisiune a sesizării organelor judiciare prevăzută de art.

263 C. pen.

S-a reținut, în esență, că din probele administrate rezultă că

intimatul T.M.V., luând cunoștință, la data de 9 octombrie 2002, de

imposibilitatea înmatriculării autovehiculului ce a făcut obiectul tranzacției,

despre care știa că a fost vândut succesiv de către o persoană care a fost

cercetată penal pentru furturi de autoturisme și că nu era susceptibil de

omologare și înmatriculare, nu a sesizat organele judiciare competente să

verifice condițiile în care numitul C.M. a intrat în posesia mașinii.

Instanța a constat că din probe rezultă și faptul că, deși a fost

sesizat de petiționar, la data de 9 octombrie

2002, intimatul D.

l.D. s-a rezumat să-i invite la poliție pe C.M., P.S.S.

și I.D. pentru ca aceștia să discute cu petiționarul și, deși a întocmit un

proces verbal cu cele constatate l-a înregistrat abia la

data de 15 octombrie 2002, în momentul în care

petiționarul L.I. s-a

prezentat în audiență la comisarul șef al I.J.

Mureș, iar plângerea petiționarului a fost înregistrată în evidența lucrărilor

penale abia la 24 octombrie 2002.

S-a apreciat că probele existente la dosar

sunt suficiente pentru a

reține cauza spre judecare.

Judecând în primă instanță, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală

și pentru cauze cu minori familie, prin sentința penală nr. 20 din 29 noiembrie

2007, a încetat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. f) C.

proc. pen., procesul penal pornit împotriva inculpaților D.I.D. și T.M.V.

pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 263 alin. (1) C. pen. și

împotriva inculpatului T.G. pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 249

alin. (1) C. pen.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța a reținut următoarele:

La pronunțarea încheierii au fost avute în vedere dispozițiile art. 278

1

alin. (8) lit. c) C. proc. pen., potrivit cărora, atunci când admite plângerea,

judecătorul desființează rezoluția și, dacă probele existente la dosar sunt

suficiente, reține cauza pentru judecată în complet legal constituit.

Instanța a reținut că prin decizia nr. 48 din 4 iunie 2007 pronunțată de

secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care dispozițiile

art. 278

1

alin. (8) lit. c) au fost interpretate în sensul că, în

cazul plângerii formulate împotriva rezoluției, ordonanței și dispoziției din

rechizitoriu prin care s-a dispus neînceperea urmării penale sau clasarea, nu

se poate pronunța soluția reținerii cauzei pentru judecată.

În consecință, instanța a apreciat că există situația prevăzută de art.

10 lit. f) C. proc. pen., întrucât lipsește sesizarea

organului competent, impunându-se, conform art. 11 pct. 2 lit. b)

raportat la

art. 10 lit. f) C. proc. pen., încetarea procesului penal

pornit împotriva inculpaților.

Împotriva sentinței a declarat recurs numitul L.I.

Curtea constată că recursul este

inadmisibil în raport cu dispozițiile art. 385

2

raportat la art. 362

C. proc. pen., în care sunt

menționate expres și limitativ

persoanele care pot declara recurs.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că numitul L.I.

a fost citată în mod greșit în calitate de parte vătămată cu ocazia judecării

cauzei în primă instanță, întrucât, în cadrul procesului penal, această

calitate o poate avea, conform art. 24 alin. (1) C. proc. pen., numai persoana

care a suferit prin fapta penală o vătămare fizică, morală sau materială.

Împrejurarea că L.I. este cel care a formulat plângere

conform art. 278

1

împotriva rezoluției

de neîncepere a urmării penale nu

conferă acestuia calitatea de parte

vătămată atâta timp cât nu sunt îndeplinite condițiile dispozițiilor legale

menționate anterior.

Concluzia rezultă de altfel și din dispozițiile art. 278

1

alin.

(1) C. proc. pen., potrivit cărora împotriva soluțiilor procurorului de netrimitere

în judecată, pot formula plângere, în afară de partea vătămată, orice alte

persoane ale căror interese legitime au fost vătămate

Din actele dosarului rezultă că mașina F.D. nu a fost

cumpărată de numitul L.I., ci de fiul său L.M.l.

Așa fiind,

numai acesta poate fi parte vătămată în cauză. Este de

reținut și faptul că, din acest motiv, în cauza penală având ca obiect

infracțiunea de înșelăciune, de comiterea căreia au fost acuzați C.M. și I.

D.M., cel care are calitate

de parte

vătămată este L.M.l. și nu L.I.

Drept urmare se constată că numitul L.I. nu are nici o calitate

procesuală în cauza judecată în primă instanță și nici calitatea de a ataca

sentința cu recurs.

În consecință recursul va fi respins, ca inadmisibil, conform art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat să asigure recurentului

asistentă juridică gratuită se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎNNUMELE LEGII

D E C I

D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de numitul L.I. împotriva

sentinței penale nr. 20 din 29 noiembrie 2007 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția

penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Onorariul pentru apărătorul desemnat să

acorde asistență judiciară

gratuită, în sumă 150 lei, se

va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 9 aprilie 2008.