ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1775/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 13 din 16 martie 2009, Curtea de Apel Târgu Mureș, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea petentei G.M. împotriva rezoluției nr. 23/II/2/2009 din 12 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș, în contradictoriu cu intimatul O.T.T. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petenta a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 50 lei. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că petiționara G.M. a formulat plângere penală împotriva executorului judecătoresc O.T.T.

în vederea efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzute de art. 246 C. pen., înșelăciune, prevăzută de art. 215 C. pen., fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., cu ocazia întocmirii dosarului execuțional deschis pe seama ei în calitate de debitoare. Prin rezoluția nr. 114/P/2008 din 7 ianuarie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș a dispus, în temeiul art. 228 alin. (4) și art. 10 lit. a) și d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc pentru faptele sesizate.

Din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că executorul judecătoresc a întocmit și comunicat actele de executare silită (somația și cele ulterioare acesteia) cu respectarea dispozițiilor legale în materie, fapt constatat și confirmat printr-o hotărâre judecătorească definitivă (decizia civilă nr. 1110/R din 28 octombrie 2005 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr. 4020/2005). Făptuitorul nu a întreprins niciun act prin care să-i fi creat persoanei vătămate convingerea că desfășurarea actelor de executare va fi amânată și nici nu a urmărit obținerea vreunui folos material injust prin conduita sa. Dimpotrivă, executarea a urmărit doar recuperarea de către C.A.R. Târgu-Mureș a sumei datorate de debitoarea G.M.

În legătură cu susținerile persoanei vătămate în sensul că executorul judecătoresc a înscris în acte, în mod nereal, valoarea imobilului său ca fiind de 655 milioane lei, în timp ce, potrivit aprecierii proprii, acesta valora 1,2 miliarde lei și că de la dosarul execuțional lipsește dovada achitării sumei obținute prin licitație, din actele premergătoare a rezultat că acestea nu sunt reale. Valoarea de pornire a licitației a fost de 850 milioane lei, iar dovada prețului obținut de 655 milioane lei există la dosarul cauzei și constă în trei recipise CEC totalizând 570 milioane lei și o a patra, în sumă de 85 milioane lei, reprezentând garanția de participare la licitație. Faptul că pe seama persoanei vătămate au existat două dosare execuționale s-a datorat împrejurării că acestea aveau obiecte diferite și titulari diferiți ai acțiunii de solicitare a executării.

Persoana vătămată și-a îndeplinit obligațiile față de creditorul C.A.R. Târgu Mureș la 19 ianuarie 2006, iar suspendarea executorului judecătoresc O.T.T. a fost dispusă la 30 ianuarie 2006 pentru perioada februarie-mai 2006, ulterior datei de achitare a debitului arătat. Plângerea petiționarei împotriva măsurii dispuse de procuror a fost respinsă ca neîntemeiată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș prin rezoluția nr. 23/II/2/2009 din 12 februarie 2009. Învestită cu plângerea petiționarei împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, potrivit dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen., instanța de fond a constatat că aceasta este nefondată și a respins-o ca atare.

Verificând rezoluția atacată, instanța a constatat că soluția dată de procuror corespunde actelor premergătoare efectuate, în sarcina executorului judecătoresc O.T.T. neputându-se reține săvârșirea infracțiunilor sesizate. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petiționara G.M., solicitând admiterea, casarea hotărârii atacate și rejudecarea cauzei. În motivele scrise ale recursului, petiționara a criticat modul în care s-au interpretat dovezile privind săvârșirea fiecărei infracțiuni, în parte, sesizate în sarcina executorului judecătoresc O.T.T., susținând că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale acestora. Verificând hotărârea atacată prin prisma dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte constată că aceasta este legală și temeinică. Judecând plângerea, instanța de fond s-a conformat dispozițiilor art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., verificând rezoluția de neîncepere a urmăririi penale dată de procuror pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei. Examinarea actelor premergătoare s-a făcut în mod minuțios și argumentat, fiind analizate toate datele și împrejurările referitoare la conduita profesională a făptuitorului și la modul în care acesta și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu de executor judecătoresc. Întrucât în cauză nu au existat dovezi de săvârșire a infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., în mod corect s-a reținut că procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale, potrivit dispozițiilor art. 10 lit. a) C. proc.

pen. Cât privește infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. și înșelăciune, prevăzută de art. 215 C. pen., instanța a constatat că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestora. Modul în care executorul judecătoresc a întocmit și comunicat actele de executare silită a fost apreciat ca fiind corect printr-o hotărâre judecătorească definitivă. În raporturile sale de serviciu cu petiționara, executorul judecătoresc nu a indus-o în eroare pe aceasta, prezentându-i ca adevărate fapte mincinoase și nici nu a urmărit obținerea unui folos material injust pentru sine sau pentru altul. Constatând existența cazului de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, prevăzut de art. 10 lit. d) C. proc.

pen., în mod corect procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor mai sus-arătate, iar instanța a menținut această soluție. Constatând că în cauză nu există temeiuri de casare a sentinței nr. 13 din 16 martie 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul petiționarei G.M. și va dispune obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat. Văzând dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara G.M. împotriva sentinței penale nr. 13 din 16 martie 2009 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenta petiționară la 160 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 mai 2009.