ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 951/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 52/F/CA, Curtea

de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a respins

acțiunea reclamantei SC H.L.V. Transilvania SRL formulată în contradictoriu cu

Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile, Administrația Fondului pentru

Mediu, prin care solicita anularea deciziei nr. 16 din 5 iunie 2007 emisă de

pârât, anularea constatărilor și măsurile dispuse prin actul contestat,

înștiințarea de plată nr. 3723/2007 precum și a actelor de executare, titlul

executoriu nr. 160, somația și formele de executare întocmite în dosarul de

executare nr. 160/2007.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut, în esență, că prin înștiințarea de plată nr. 3722

din 22 martie 2007 reclamanta a fost înștiințată că figurează în evidențele

pârâtei cu o creanță de 180.001 lei din care 93.841 lei reprezentând

contribuție restantă, 74.769 lei dobânzi și 11.391 lei penalități de

întârziere. Sumele au fost calculate pe baza declarațiilor depuse de reclamantă

la Fondul pentru Mediu și a plăților efectuate și reprezintă cota de 3% din

prețul de adjudecare a masei lemnoase, care revine cumpărătorilor de masă

lemnoasă până la intrarea în vigoare a Legii nr. 333/2004 privind aprobarea O.U.G.

nr. 86/2003, pentru modificarea și completarea Legii nr. 73/2000 privind fondul

pentru mediu.

Prin contestația înregistrată sub nr. 6752

din 16 mai 2007 reclamanta a solicitat anularea înștiințării de plată și

recalcularea cuantumului pe baza actelor comunicate, iar prin Decizia nr. 16/2007

pârâta a respins contestația reclamantei.

Instanța de fond, având în vedere

raportul de expertiză efectuat în cauză, din care rezultă cu claritate că

reclamanta datorează suma de bani impusă de pârâtă, precum și faptul că nu s-a

administrat nici o probă contrară acestui raport asupra căruia reclamanta nu a

avut obiecțiuni în condițiile art. 212 alin. (2) C. proc. civ., a constatat că

acțiunea reclamantei este nefondată.

Susținerile reclamantei referitoare la

instabilitatea legislativă privind persoana obligată să calculeze și să

plătească cota de 3% din prețul de adjudecare a masei lemnoase, până la

apariția Legii nr. 333/2004, sunt nefondate și nu pot justifica atitudinea

reclamantei care a considerat necesară rectificarea declarațiilor aferente

anilor 2002 – 2003, apreciind că nu datorează plata acestei cote de 3%.

Instanța de fond a mai constatat că,

începând cu intrarea în vigoare a Legii nr. 333/2004 cota de 3% din prețul de

adjudecare a masei lemnoase se plătește de către Regia Națională a Pădurilor,

însă pentru perioada anterioară obligația calculării, declarării și virării

acestor sume revenea cumpărătorilor de masă lemnoasă de la Regia Națională a

Pădurilor și de la alți administratori sau proprietari.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs reclamanta SC H.L.V. Transilvania SRL, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinice.

A învederat recurenta,

prin motivele de recurs, în primul rând, că instanța de fond a interpretat

greșit și nu a analizat în profunzime textele de lege pe care s-a întemeiat

motivarea în drept a acțiunii reclamantei. S-a arătat, sub acest aspect, că

legislația în domeniu era ambiguă, inconstantă cu privire la plătitorul cotei

aferente masei lemnoase, până la dat de 30 iulie 2004 când au apărut modificări

semnificative; această cotă, s-a precizat, nu a fost prevăzută nici de

legea-cadru în forma ei inițială, Legea nr. 73/2000 privind Fondul de mediu,

iar modificările ulterioare ale acestei legi nu au venit să clarifice în nici

un fel statutul cumpărătorului de masă lemnoasă cu privire la această cotă.

A

mai precizat recurenta, cu privire la debitul aferent lunilor septembrie,

octombrie si noiembrie 2006, dobânzile și penalitățile aferente, cuprins în

înștiințarea de plată contestată, pentru care s-au înaintat declarații

rectificative, că acestea nu au fost luate în considerare de către

Administrația Fondului de Mediu. Mai mult, s-a subliniat că cu privire la acest

debit și la declarațiile rectificative aferente Administrația Fondului de Mediu

nu s-a pronunțat în nici un fel prin decizia nr. 16 din 5 iunie 2007.

De

asemenea, s-a mai arătat că începând cu anul 2005, când a fost abrogată Legea

73/2000 a Fondului de Mediu prin O.U.G. 196 din 22 decembrie 2005, reclamanta

s-a încadrat, prin raportare la dispozițiile art. 43-45 din Normele

metodologice de aplicare ale acestei ordonanțe de urgență, aprobate prin

Ordinul și având nr. 578 din 6 iunie 2006, în categoria celor care nu aveau

obligația de plată a cotei de 1%, acest fapt fiind probat cu adresa nr. 10473

din 26 septembrie 2007 a R.N.P. R. prin care s-a comunicat certificatul de

înregistrare care informa că pădurile menționate în acesta sunt certificate cu

cerințele sistemului F.S.C.

În

drept recurenta a invocat dispozițiile Legii nr. 73/2000, O.U.G. nr. 86/2003,

Legea nr. 333/2004, O.U.G. nr. 196/2005, Ordinul nr. 578/2006, art. 274, art. 304

pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Pe

cale de consecință, s-a solicitat de către reclamanta SC H.L.V. Transilvania

SRL, admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței atacate în sensul

admiterii acțiunii în contencios administrativ și a anulării deciziei nr.16 din

5 iunie 2007 a Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile, Administrația

Fondului pentru Mediu precum și a actelor subsidiare întocmite în temeiul

actului administrativ contestat, respectiv înștiințarea de plată nr. 3723/2007,

titlul executoriu nr. 160, somația și formele de executare întreprinse în

dosarul de executare nr. 160/2007, și a admiterii contestației administrative

formulate în temeiul art. 175 și art. 178 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de

procedură fiscală.

Recursul

este întemeiat și va fi admis, cu consecința casării sentinței atacate și a

trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, pentru considerentele ce

urmează.

Prin

acțiunea formulată înaintea Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios

administrativ și fiscal, reclamanta a solicitat anularea deciziei nr. 16 din 5

iunie 2007 emisă de Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile, Administrația

Fondului pentru Mediu București și, pe cale de consecință, admiterea

contestației administrative și anularea constatărilor și măsurilor dispuse prin

înștiințarea de plată nr. 3723/2007 întocmită de aceeași pârâtă, prin care s-a

stabilit în sarcina petentei o datorie în valoare de 180.001 lei din care

93.841 lei reprezintă contravaloarea obligației de 3% aferentă masei lemnoase

calculate pentru perioada iunie 2002 - decembrie 2006, 74.769 lei reprezintă

dobânzi calculate la debitul principal și 11.391 lei reprezintă penalități de

întârziere.

S-a învederat de către reclamantă, prin acțiunea în contencios

administrativ, cât privește cota de 3% din prețul de adjudecare a masei

lemnoase aferentă perioadei 7 iunie 2002 - 29 iulie 2004, că, pe de o parte,

aceasta nu era datorată întrucât nu era stabilit prin lege în mod expres care

era persoana care avea obligația calculării, declarării și virării acestei cote

și, pe de altă parte, că au intervenit cu privire la această obligație

declarații rectificative în cursul lunii august 2004 care nu au fost luate în

mod eronat în considerare de către pârât. De asemenea, s-a precizat, în

motivarea acțiunii, cu referire la debitul cuprins în înștiințarea de plată nr.

3723 din 22 martie 2007 aferent lunilor septembrie, octombrie și noiembrie 2006,

că și pentru acesta s-a întocmit, în condițiile legii, declarații

rectificative, de care nu s-a ținut cont de către Administrația Fondului de

Mediu.

Instanța

de fond, cu toate că a procedat, prin dispozitivul sentinței atacate, la

respingerea în întregime a acțiunii reclamantei, s-a pronunțat, prin motivare,

numai asupra criticilor din contestația reclamantei referitoare la calcularea

cotei de 3% din prețul de adjudecare a masei lemnoase aferentă perioadei 7

iunie 2002 - 29 iulie 2004, statuând că susținerile reclamantei privitoare la

instabilitatea legislativă privind persoana obligată să calculeze și să

plătească această cotă, până la apariția Legii nr. 333/2004, sunt nefondate și

nu pot justifica atitudinea reclamantei care a considerat necesară rectificarea

declarațiilor și că potrivit principiului tempus regit actum este evident că

pentru perioada noiembrie 2002 – iunie 2004 la care se referă declarațiile

reclamantei precum și prin raportare la obiectul de activitate al societății,

respectiv „tăierea și rindeluirea lemnului, impregnarea lemnului”, nu se pot

aplica retroactiv dispoziții legale apărute ulterior, în vederea înlăturării

obligării de plată a contribuției la fondul de mediu.

În

condițiile art. 129 alin. (7) C. proc. civ., judecătorii au obligația de a

hotărî asupra obiectului cererii deduse judecății, iar potrivit art. 261 alin. (1)

pct. 5 din același act normativ, hotărârea se dă în numele legii și va

cuprinde, printre altele, motivele de fapt și de drept care au format

convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile

părților.

De

asemenea, potrivit art. 312 alin. (3) C. proc. civ., modificarea hotărârii

atacate se pronunță pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 ,

iar casarea pentru cele prevăzute de art. 304 pct. 1, 2, 3, 3 și 5, precum și

în toate cazurile în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat

procesul fără a intra în cercetarea fondului au modificarea hotărârii nu este

posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi. Dacă sunt găsite

întemeiate mai multe motive, dintre care unele atrag modificarea, iar altele

casarea, instanța de recurs va casa în întregime hotărârea atacată pentru a se

asigura o judecată unitară.

În plus, în conformitate cu

dispozițiile art. 313 din legea de procedură civilă, Înalta Curte de Casație și

Justiție, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanței care a

pronunțat hotărârea casată ori, atunci când interesele bunei administrări a

justiției o cer, altei instanțe de același grad, cu excepția cazului casării

pentru lipsă de competență, când trimite cauza instanței competente sau altui

organ cu activitate jurisdicțională competent potrivit legii.

Prima

instanță nu s-a pronunțat, prin sentința recurată, asupra motivelor de fapt și

de drept invocate de reclamantă cu privire la nelegalitatea stabilirii

obligației bugetare reprezentând contribuția pentru vânzarea masei lemnoase

aferentă lunilor septembrie 2006, octombrie 2006 și noiembrie 2006, pentru care

s-au întocmit declarații rectificative, și nu a examinat, astfel, capătul de

cerere din acțiune prin care s-a solicitat anularea acestei obligații, iar

această împrejurare echivalează cu necercetarea, în întregul său, a fondului

acțiunii în contencios administrativ formulate de reclamantă.

În aceste

condiții, față de prevederile art. 312 alin. (1) și (3) și art. 313 C. proc.

civ., se va dispune admiterea recursului declarat în cauză de reclamanta SC

H.L.V. Transilvania SRL, casarea sentinței civile nr. 52/F/CA din 26 martie

2008 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal

și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC H.L.V. Transilvania

SRL Tălmaciu, împotriva sentinței civile nr. 52/F/CA din 26 martie 2008 a

Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza

spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19

februarie 2009