ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4145/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

de chemare în judecată

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ

și fiscal, reclamanta SC H.L.V. SRL Transilvania a solicitat, în contradictoriu

cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, anularea deciziei nr. 16 din 5

iunie 2007 emisă de pârât, și, pe cale de consecință, anularea constatărilor și

a măsurilor dispuse prin actul contestat - înștiințare de plată din 2007 precum

și a actelor de executare - titlul executoriu, somația și formele de executare

întocmite în Dosarul de executare nr. 160/2007, precum și obligarea pârâtei la

plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii,

reclamanta a criticat, în esență, modul în care pârâta a calculat cuantumul

contribuției sale la Fondul de Mediu, obiectul actelor administrative

contestate.

Reclamanta a susținut

că, pentru perioada 2002-2004, în condițiile în care legislația nu cuprindea

prevederi clare cu privire la titularul obligației de plată a taxei către

Fondul de Mediu, a depus și înregistrat declarații rectificative care nu au

fost luate în considerare de către pârâtă.

Declarații

rectificative au fost depuse și pentru perioada noiembrie 2006-ianuarie 2007,

când, potrivit Ordinului nr. 578 din 06 iunie 2006 al Ministerului Mediului și

Gospodăririi Apelor, emis în executarea O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul de

Mediu, reclamanta a fost inclusă în categoria operatorilor economici care nu

calculează și nu plătesc contribuția la Fondul de Mediu.

instanței de fond în primul ciclu procesual

Prin sentința civilă

nr. 52/F/CA/2008 din 26 martie 2008, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios

administrativ și fiscal, a respins cererea reclamantei SC H.L.V. SRL

Transilvania

În motivarea acestei

soluții, instanța de fond a reținut că prin înștiințarea de plată din 22 martie

2007 reclamanta a fost înștiințată că figurează în evidențele pârâtei cu o

creanță de 180.001 RON, din care 93.841 RON reprezintă contribuție restantă,

74.769 RON dobânzi și 11.391 RON constituie penalități de întârziere.

Sumele imputate au fost

calculate pe baza declarațiilor depuse de reclamantă la Fondul pentru Mediu și a

plăților efectuate și reprezintă cota de 3% din prețul de adjudecare a masei lemnoase,

care revine cumpărătorilor de masă lemnoasă, până la intrarea în vigoare a Legii

nr. 333/2004.

Curtea a evocat concluziile

raportului de expertiză întocmit în cauză, potrivit căruia debitul imputat reclamantei,

dobânzile și penalitățile au fost corect calculate, iar declarațiile rectificative

nu au fost întocmite conform prevederilor legale și a constatat că reclamanta nu

a formulat obiecțiuni față de acest raport.

A mai arătat instanța

de fond că, deși începând cu intrarea în vigoare a Legii nr. 333/2004 cota de 3%

din prețul de adjudecare a masei lemnoase se plătește de către Regia Națională a

Pădurilor, pentru perioada anterioară obligația calculării, declarării și virării

acestor sume revenea cumpărătorilor de masă lemnoasă de la Regia Națională a

Pădurilor și de la alți administratori sau proprietari, în speță reclamantei.

de recurs

Recursul formulat de către

reclamanta SC H.L.V. SRL Transilvania împotriva sentinței civile nr. 52/F/CA/2008

a Curții de Apel Alba Iulia a fost admis de către Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 951 din 9 februarie

2009, sentința recurată fiind casată, iar cauza trimisă spre rejudecare instanței

de fond, și anume Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ

și fiscal.

Pentru a hotărî astfel,

Înalta Curte a constatat că prima instanță nu s-a pronunțat, prin sentința recurată,

asupra motivelor de fapt și de drept invocate de reclamantă cu privire la nelegalitatea

stabilirii obligației bugetare reprezentând contribuția pentru vânzarea masei lemnoase

aferentă lunilor septembrie 2006, octombrie 2006 și noiembrie 2006, pentru care

s-au întocmit declarații rectificative, și nu a examinat, astfel, capătul de cerere

din acțiune prin care s-a solicitat anularea acestei obligații, iar această împrejurare

echivalează cu necercetarea, în întregul său, a fondului acțiunii în contencios

administrativ formulate de reclamantă.

de fond în al doilea ciclu procesual

Rejudecând cauza, prin

sentința civilă nr. 154/CA/2010 din 2 iunie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secția

de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte cererea reclamantei SC

H.L.V. SRL Transilvania și, în consecință, a dispus anularea parțială a deciziei

nr. 16 din 05 iunie 2007, a titlului executoriu din 2007, a înștiințării de plată

din 2007 și somației din 2007 emise de către pârâtă, respectiv în ceea ce privește

suma de 20.456 RON, reprezentând contribuție la fondul de mediu, declarată de reclamantă

pe lunile septembrie 2006, octombrie 2006 și noiembrie 2006, precum și în ceea ce

privește suma de 6.348 RON reprezentând majorări de întârziere aferente acestei

sume, și a obligat pârâta Administrația Fondului pentru Mediu să plătească reclamantei

suma de 5.466,5 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

În motivarea acestei soluții,

instanța de fond a menținut soluția anterior dată contestației îndreptate împotriva

obligațiilor de plată calculate pentru perioada 2002-2004, apreciindu-le ca legal

și temeinic stabilite.

Curtea a reținut însă

că, potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză în acest ciclu procesual

și a documentelor justificative existente la nivelul societății, respectiv adresa

din 26 septembrie 2007 emisă de Regia Națională a Pădurilor - R. - Direcția Silvică

Deva și Certificatul de înregistrare emis de către S.A.C. LTD la data de 10

octombrie 2005 și valabil până la data de 09 octombrie 2010, reclamanta îndeplinește

condițiile prevăzute de art. 10 alin. (6) O.U.G. nr. 196/2005 modificată și completată

prin Legea nr. 105/2006, deci în sarcina sa nu mai subzistă obligația de a calcula

și plăti contribuția la Fondul de Mediu prevăzută de art. 9 lit. f).

Împotriva acestei sentințe

a formulat recurs, în termenul legal, pârâta Administrația Fondului pentru Mediu,

solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii cererii reclamantei în integralitatea

sa, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 3 și 9, precum și ale

art. 304¹ C. proc. civ..

În dezvoltarea motivului

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 din legea procedurală, recurenta a susținut

că, față de obiectul prezentului litigiu, și anume contribuții în valoare de 180.001

RON, devin incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I Legea nr. 554/2004 ce

atrag competența de soluționare, în primă instanță, a tribunalului.

În plus, anularea titlului

executoriu din 2007, a înștiințării de plată din 2007 și somației din 2007 ar fi

de competența Judecătoriei Avrig.

În ceea ce privește cel

de-al doilea motiv de recurs, recurenta a învederat că contribuțiile în dezbatere

au fost calculate de către intimată potrivit art. 9 lit. f) O.U.G. nr. 196/2005,

fiind depuse declarații, pe propria răspundere, în acest sens, declarații ce reprezintă

titluri de creanță, iar obligațiile de plată au fost stabilite în consecință.

A mai susținut că intimata

nu poate fi scutită de plata acestor obligații, atâta vreme cât a depus declarații

fiscale prin care și-a asumat plata acestora.

Recurenta a mai arătat

că în mod eronat a anulat instanța de fond în parte decizia nr. 16 din 05 iunie

2007, în condițiile în care aceasta reprezintă decizia de soluționare a contestației

administrative formulate de către intimată împotriva înștiințării de plată din 22

martie 2007, contestație în care nu se critică imputarea contribuțiilor calculate

pentru lunile septembrie 2006, octombrie 2006 și noiembrie 2006 și deci acest aspect

este inadmisibil ca reprezentând o cerere nouă, pe care nu a avut prilejul să o

analizeze în procedura recursului grațios.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând actele și lucrările

dosarului, în raport de criticile recurentei și legislația incidentă în speță, precum

și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 304¹ C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează.

Argumente de fapt și de

drept relevante

a. Referitor la

motivul de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., „

când hotărârea s-a

dat cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile

legii”.

Este adevărat

că, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) Legea nr. 554/2004, „litigiile privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum

și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii

ale acestora de până la 500.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale”,

iar, în speță, prezenta cauză privește o contribuție la Fondul de Mediu în cuantum

de

180.001

RON.

Înalta Curte constată,

însă, că prezentul litigiu a mai făcut anterior obiectul unei casări cu trimitere

pentru rejudecare la Curtea de Apel, și, văzând dispozițiile speciale ale art. 20

alin. (3) teza II Legea contenciosului administrativ, ce permit o singură casare

cu trimitere, va reține cauza spre soluționare pe fond.

De asemenea, Înalta Curte

mai arată că dispozițiile anterioare ale instanței de casare privind desemnarea

instanței ce urmează să rejudece cauza în fond au valoarea unei dezlegări obligatorii,

potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., acest aspect nemaiputând fi pus în discuție

în prezentul stadiu procesual.

b. Motivul de recurs încadrat

în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., „când hotărârea pronunțată este lipsită

de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”.

Reclamanta-intimată a

supus examinării instanței de contencios actul administrativ decizia nr. 16 din

05 iunie 2007, prin care s-a respins contestația formulată de către aceasta împotriva

Înștiințării de plată din 22 martie 2007, emisă de către Administrația Fondului

pentru Mediu.

Conform Înștiințării,

reclamantei i se imputau obligații de plată restante în cuantum de 180.001 RON,

reprezentând contribuții datorate pentru perioada iunie 2002-decembrie 2006, majorări

de întârziere și penalități.

Prin contestația formulată,

reclamanta solicita anularea înștiințării, în întregul său, și recalcularea cuantumului

sumelor datorate pe baza actelor comunicate.

Faptul că, prin decizia

contestată, pârâta-recurentă a analizat aparent doar în parte criticile reclamantei-intimate

privind actul administrativ-fiscal contestat nu poate constitui un argument în sensul

netemeiniciei acțiunii formulate și a hotărârii pronunțate pe cale de consecință,

ci doar, eventual, un aspect al nelegalității deciziei nr. 16 din 05 iunie 2007,

astfel parțial motivată, câtă vreme contestația reclamantei-intimate a fost, astfel,

respinsă cu privire la întreaga sumă de 180.001 RON.

De asemenea, examinând

înscrisurile depuse, Înalta Curte constată că intimata-reclamantă a făcut dovada

depunerii, septembrie 2006-noiembrie 2006, de declarații rectificative, iar, așa

cum a constatat și instanța de fond, în sarcina sa nu mai subzista obligația de

a calcula și plăti contribuția la Fondul de Mediu, condiții în care recurenta-pârâtă

avea obligația legală de recalculare a obligațiilor imputate.

Astfel, soluția instanței

de fond este legală și se impune a fi menținută.

instanței de recurs

Pentru aceste considerente,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) Legea

nr. 554/2004, recursul formulat va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de către Administrația

Fondului pentru Mediu împotriva sentinței civile nr. 154/CA din 2 iunie 2010 a Curții

de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 septembrie

2011.