ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4145/2011

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC H.L.V. SRL Transilvania a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, anularea deciziei nr. 16 din 5 iunie 2007 emisă de pârât, și, pe cale de consecință, anularea constatărilor și a măsurilor dispuse prin actul contestat - înștiințare de plată din 2007 precum și a actelor de executare - titlul executoriu, somația și formele de executare întocmite în Dosarul de executare nr. 160/2007, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii, reclamanta a criticat, în esență, modul în care pârâta a calculat cuantumul contribuției sale la Fondul de Mediu, obiectul actelor administrative contestate. Reclamanta a susținut că, pentru perioada 2002-2004, în condițiile în care legislația nu cuprindea prevederi clare cu privire la titularul obligației de plată a taxei către Fondul de Mediu, a depus și înregistrat declarații rectificative care nu au fost luate în considerare de către pârâtă. Declarații rectificative au fost depuse și pentru perioada noiembrie 2006-ianuarie 2007, când, potrivit Ordinului nr. 578 din 06 iunie 2006 al Ministerului Mediului și Gospodăririi Apelor, emis în executarea O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul de Mediu, reclamanta a fost inclusă în categoria operatorilor economici care nu calculează și nu plătesc contribuția la Fondul de Mediu.

Hotărârea instanței de fond în primul ciclu procesual Prin sentința civilă nr. 52/F/CA/2008 din 26 martie 2008, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea reclamantei SC H.L.V. SRL Transilvania În motivarea acestei soluții, instanța de fond a reținut că prin înștiințarea de plată din 22 martie 2007 reclamanta a fost înștiințată că figurează în evidențele pârâtei cu o creanță de 180.001 RON, din care 93.841 RON reprezintă contribuție restantă, 74.769 RON dobânzi și 11.391 RON constituie penalități de întârziere. Sumele imputate au fost calculate pe baza declarațiilor depuse de reclamantă la Fondul pentru Mediu și a plăților efectuate și reprezintă cota de 3% din prețul de adjudecare a masei lemnoase, care revine cumpărătorilor de masă lemnoasă, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 333/2004. Curtea a evocat concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, potrivit căruia debitul imputat reclamantei, dobânzile și penalitățile au fost corect calculate, iar declarațiile rectificative nu au fost întocmite conform prevederilor legale și a constatat că reclamanta nu a formulat obiecțiuni față de acest raport. A mai arătat instanța de fond că, deși începând cu intrarea în vigoare a Legii nr. 333/2004 cota de 3% din prețul de adjudecare a masei lemnoase se plătește de către Regia Națională a Pădurilor, pentru perioada anterioară obligația calculării, declarării și virării acestor sume revenea cumpărătorilor de masă lemnoasă de la Regia Națională a Pădurilor și de la alți administratori sau proprietari, în speță reclamantei.

Hotărârea instanței de recurs Recursul formulat de către reclamanta SC H.L.V. SRL Transilvania împotriva sentinței civile nr. 52/F/CA/2008 a Curții de Apel Alba Iulia a fost admis de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 951 din 9 februarie 2009, sentința recurată fiind casată, iar cauza trimisă spre rejudecare instanței de fond, și anume Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal. Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a constatat că prima instanță nu s-a pronunțat, prin sentința recurată, asupra motivelor de fapt și de drept invocate de reclamantă cu privire la nelegalitatea stabilirii obligației bugetare reprezentând contribuția pentru vânzarea masei lemnoase aferentă lunilor septembrie 2006, octombrie 2006 și noiembrie 2006, pentru care s-au întocmit declarații rectificative, și nu a examinat, astfel, capătul de cerere din acțiune prin care s-a solicitat anularea acestei obligații, iar această împrejurare echivalează cu necercetarea, în întregul său, a fondului acțiunii în contencios administrativ formulate de reclamantă.

Hotărârea instanței de fond în al doilea ciclu procesual Rejudecând cauza, prin sentința civilă nr. 154/CA/2010 din 2 iunie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte cererea reclamantei SC H.L.V. SRL Transilvania și, în consecință, a dispus anularea parțială a deciziei nr. 16 din 05 iunie 2007, a titlului executoriu din 2007, a înștiințării de plată din 2007 și somației din 2007 emise de către pârâtă, respectiv în ceea ce privește suma de 20.456 RON, reprezentând contribuție la fondul de mediu, declarată de reclamantă pe lunile septembrie 2006, octombrie 2006 și noiembrie 2006, precum și în ceea ce privește suma de 6.348 RON reprezentând majorări de întârziere aferente acestei sume, și a obligat pârâta Administrația Fondului pentru Mediu să plătească reclamantei suma de 5.466,5 RON reprezentând cheltuieli de judecată. În motivarea acestei soluții, instanța de fond a menținut soluția anterior dată contestației îndreptate împotriva obligațiilor de plată calculate pentru perioada 2002-2004, apreciindu-le ca legal și temeinic stabilite. Curtea a reținut însă că, potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză în acest ciclu procesual și a documentelor justificative existente la nivelul societății, respectiv adresa din 26 septembrie 2007 emisă de Regia Națională a Pădurilor - R. - Direcția Silvică Deva și Certificatul de înregistrare emis de către S.A.C. LTD la data de 10 octombrie 2005 și valabil până la data de 09 octombrie 2010, reclamanta îndeplinește condițiile prevăzute de art. 10 alin. (6) O.U.G. nr. 196/2005 modificată și completată prin Legea nr. 105/2006, deci în sarcina sa nu mai subzistă obligația de a calcula și plăti contribuția la Fondul de Mediu prevăzută de art. 9 lit. f).

Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termenul legal, pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii cererii reclamantei în integralitatea sa, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 3 și 9, precum și ale art. 304¹ C. proc. civ.. În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 din legea procedurală, recurenta a susținut că, față de obiectul prezentului litigiu, și anume contribuții în valoare de 180.001 RON, devin incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I Legea nr. 554/2004 ce atrag competența de soluționare, în primă instanță, a tribunalului. În plus, anularea titlului executoriu din 2007, a înștiințării de plată din 2007 și somației din 2007 ar fi de competența Judecătoriei Avrig. În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, recurenta a învederat că contribuțiile în dezbatere au fost calculate de către intimată potrivit art. 9 lit. f) O.U.G. nr. 196/2005, fiind depuse declarații, pe propria răspundere, în acest sens, declarații ce reprezintă titluri de creanță, iar obligațiile de plată au fost stabilite în consecință. A mai susținut că intimata nu poate fi scutită de plata acestor obligații, atâta vreme cât a depus declarații fiscale prin care și-a asumat plata acestora. Recurenta a mai arătat că în mod eronat a anulat instanța de fond în parte decizia nr. 16 din 05 iunie 2007, în condițiile în care aceasta reprezintă decizia de soluționare a contestației administrative formulate de către intimată împotriva înștiințării de plată din 22 martie 2007, contestație în care nu se critică imputarea contribuțiilor calculate pentru lunile septembrie 2006, octombrie 2006 și noiembrie 2006 și deci acest aspect este inadmisibil ca reprezentând o cerere nouă, pe care nu a avut prilejul să o analizeze în procedura recursului grațios. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile recurentei și legislația incidentă în speță, precum și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 304¹ C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează. Argumente de fapt și de drept relevante a. Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., „ când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii”. Este adevărat că, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) Legea nr. 554/2004, „litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale”, iar, în speță, prezenta cauză privește o contribuție la Fondul de Mediu în cuantum de 180.001 RON. Înalta Curte constată, însă, că prezentul litigiu a mai făcut anterior obiectul unei casări cu trimitere pentru rejudecare la Curtea de Apel, și, văzând dispozițiile speciale ale art. 20 alin. (3) teza II Legea contenciosului administrativ, ce permit o singură casare cu trimitere, va reține cauza spre soluționare pe fond. De asemenea, Înalta Curte mai arată că dispozițiile anterioare ale instanței de casare privind desemnarea instanței ce urmează să rejudece cauza în fond au valoarea unei dezlegări obligatorii, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., acest aspect nemaiputând fi pus în discuție în prezentul stadiu procesual. b. Motivul de recurs încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”. Reclamanta-intimată a supus examinării instanței de contencios actul administrativ decizia nr. 16 din 05 iunie 2007, prin care s-a respins contestația formulată de către aceasta împotriva Înștiințării de plată din 22 martie 2007, emisă de către Administrația Fondului pentru Mediu. Conform Înștiințării, reclamantei i se imputau obligații de plată restante în cuantum de 180.001 RON, reprezentând contribuții datorate pentru perioada iunie 2002-decembrie 2006, majorări de întârziere și penalități. Prin contestația formulată, reclamanta solicita anularea înștiințării, în întregul său, și recalcularea cuantumului sumelor datorate pe baza actelor comunicate. Faptul că, prin decizia contestată, pârâta-recurentă a analizat aparent doar în parte criticile reclamantei-intimate privind actul administrativ-fiscal contestat nu poate constitui un argument în sensul netemeiniciei acțiunii formulate și a hotărârii pronunțate pe cale de consecință, ci doar, eventual, un aspect al nelegalității deciziei nr. 16 din 05 iunie 2007, astfel parțial motivată, câtă vreme contestația reclamantei-intimate a fost, astfel, respinsă cu privire la întreaga sumă de 180.001 RON. De asemenea, examinând înscrisurile depuse, Înalta Curte constată că intimata-reclamantă a făcut dovada depunerii, septembrie 2006-noiembrie 2006, de declarații rectificative, iar, așa cum a constatat și instanța de fond, în sarcina sa nu mai subzista obligația de a calcula și plăti contribuția la Fondul de Mediu, condiții în care recurenta-pârâtă avea obligația legală de recalculare a obligațiilor imputate. Astfel, soluția instanței de fond este legală și se impune a fi menținută. 2. Soluția instanței de recurs Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) Legea nr. 554/2004, recursul formulat va fi respins ca nefondat.