ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4109/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 208

din 13 aprilie 2007, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta SC

R.S. SA Zalău, în contradictoriu cu pârâta A.F.M., din cadrul M.M.

G.A., dispunând anularea Deciziei nr. 4 din 19

ianuarie 2007, precum și a înștiințării de plată din 05 decembrie 2006, emise

de pârâtă, privind obligațiile suplimentare în suma de 55.239 de lei, aferente

perioadei iunie 2002 - septembrie

achite reclamantei suma de 2.004,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Cluj a reținut, în

esență,

că în speță este vorba despre plata

la termen a contribuției reclamantei la Fondul

pentru mediu,

reglementat, pentru perioada de referință, de dispozițiile Legii

nr. 73/2000, act normativ care nu conține nici o

prevedere referitoare la

eventuale accesorii datorate de plătitor pentru

întârziere la plata contribuției la fondul pentru mediu și, prin urmare, nu

cuprinde nici reglementarea modului în care se face impunerea acestora.

Așa fiind, a reținut instanța de judecată, procedura de impunere este

cea reglementată de legea generală în materie, în vigoare la momentul

stabilirii acestor obligații suplimentare, în speță O.G. nr. 92/2003 – C. proc.

fisc.

Or, potrivit dispozițiilor art. 115 alin. (4) C. proc. fisc., „Dobânzile

și penalitățile de întârziere se stabilesc prin decizii întocmite în condițiile

aprobate prin ordin al ministrului finanțelor publice, cu excepția

situației prevăzute la art. 138 alin. (6)",

pârâta neprocedând de această manieră ci

calculând, pur și simplu, în

baza declarațiilor privind obligațiile de plată la veniturile Fondului pentru

mediu, sumele stabilite ca obligații suplimentare, neconcretizate în nici un

titlu de creanță, sume care se regăsesc, apoi, în înștiințarea de plată

contestată.

In privința sumei pretins datorată de reclamantă cu titlu de contribuție

la Fondul pentru mediu, respectiv 7705 lei, instanța de judecată a reținut că o

soluționare unitară a plângerii depinde de soluția ce se adoptă în privința

accesoriilor, concluzie care se impune întrucât această diferență pretins

neachitată, stabilită ca atare de pârâtă, rezultă din aceea că pârâta, calculând

retroactiv dobânzi și penalități, a făcut imputația plății anumitor sume asupra

acestor accesorii, a căror datorare nu s-a

stabilit încă definitiv, rezultând, astfel, un

minus de plată la contribuția principală la fondul pentru mediu.

Împotriva acestei soluții, considerând-o

netemeinică și nelegală, a declarat

recurs M.M.G.A. – A.F.M., invocând prevederile art. 304 pct.

9 și art. 304 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul - pârât a arătat că

instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile legale care stabilesc

modalitatea de impunere a sumelor datorate către fondul pentru mediu, invocând,

în acest sens, prevederile art. 196 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003 privind

Codul de procedură fiscală, în temeiul cărora a fost emis Ordinul nr. 658/2006

pentru aprobarea modelelor formularelor utilizate în domeniul colectării

creanțelor la fondul pentru mediu.

Prin întâmpinarea depusă la dosar în combaterea recursului

intimata-reclamantă a arătat, în esență, că recurentul-pârât nu a emis un act

administrativ fiscal în sensul prevederilor Codului de procedură fiscală

(proces – verbal de control și decizie de impunere) și că a stabilit debite

suplimentare în lipsa unui titlu de creanță pentru debitul principal.

Prin notele scrise depuse la dosar la data de 26 octombrie 2007,

recurentul-pârât a invocat motivul de ordine publică al necompetenței Curții de

apel în soluționarea cauzei arătând că potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, litigiile care privesc taxe, contribuții, datorii vamale, precum și

accesorii ale acestora de până la 500.000 lei se soluționează în fond de către

tribunalele administrativ-fiscale.

Examinând cu prioritate acest motiv de recurs de ordine publică care

poate fi încadrat în prevederile art. 304 pct. 3 C. proc. civ. și a fost

invocat în condițiile prevăzute de art. 306 alin. (2), raportat la art. 159 pct.

2 și 162 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este întemeiat.

Potrivit art.

10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „litigiile privind actele administrative

emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele

care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale

acestora, de până la 5 miliarde lei (vechi), se soluționează, în fond, de

tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise

sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc

taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, mai

mari de 5 miliarde lei (vechi), se soluționează, în fond, de secțiile de

contencios administrativ și fiscal ale curților de ape, dacă prin lege specială

nu se prevede altfel”.

Acest text

instituie două criterii pentru stabilirea competenței materiale a instanței de

contencios administrativ – criteriul rangului autorității emitente și criteriul

valoric.

În cauzele

care au ca obiect taxe, impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale

acestora operează criteriul valoric, potrivit căruia tribunalele judecă

acțiunile în care suma contestată este mai mică de 500.000 lei (RON), chiar

dacă emitentul actului administrativ - fiscal prin care au fost stabilire

obligațiile deduse judecății este o autoritate centrală.

Prin cererea

de chemare în judecată, reclamanta a contestat obligații suplimentare la Fondul pentru Mediu în sumă totală de 55.239 lei, constând în 7.705 lei – contribuție 36.633

lei dobânzi și 10.901 lei penalități de întârziere, astfel încât, în raport cu

acest obiect, competența materială se stabilește potrivit criteriului valoric

menționat mai sus și revine tribunalului.

În

consecință, Înalta Curte va admite recursul și în temeiul art. 20 alin. (3),

teza a II-a din Legea nr. 554/2004 și al art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va

casa sentința, cu trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Tribunalul Sălaj, care urmează să analizeze, ca apărări de fond, toate celelalte susțineri

ale părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul

M.M.G.A. – A.F.M. împotriva sentinței civile nr. 208 din 13 aprilie 2007 a

Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Casează

sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare, la Tribunalul

Sălaj.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 26 octombrie 2007.