ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.06.2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3544/2009

HOTĂRÂRE
24.06.2009
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3544/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 9

noiembrie 2007, pe rolul Curții de Apel Timișoara, astfel cum a fost precizată,

reclamanta SC D.P.R. SRL Sânicolau Mare a solicitat, în contradictoriu cu A.N.A.F.

– D.G.A.M.C. anularea în parte a deciziei de impunere fiscală nr. 46 din 12

noiembrie 2007 în baza raportului de inspecție fiscală nr. 733530 din 12

noiembrie 2007 și a deciziei nr. 183 din 29 iunie 2007 în privința pct. 1,

referitor la debitul în sumă de 10.478.935 lei, compus din 5.234.262 lei

impozit pe profit, cu 4.065.189 majorări aferente, TVA în sumă de 753.163 lei

cu 426.321 lei majorări aferente și pct.3 din aceeași decizie cu privire la

suma de 4.211.681 lei compusă din 852.561 lei impozit pe profit, cu 1.068.526

lei majorări aferente, 547.400 lei vărsăminte de la persoane juridice pentru

persoane cu handicap i cu 427.827 lei majorări de întârziere aferente, precum

și exonerarea de plata acestor debite, cu cheltuieli de judecată în sumă de

163.141 lei.

Curtea de Apel Timișoara, secția de

contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 284 din 28

octombrie 2008 a admis în parte acțiunea, a anulat actele administrativ fiscale

contestate cu privire la obligația reclamantei de a plăti suma de 12.461.022

lei cu titlu de impozit pe profit, TVA și majorări aferente și a exonerat pe

aceasta de plata debitului respectiv, obligând pârâta la plata sumei de 154.591

lei cheltuieli de judecată.

Instanța a reținut că soluția se impune

în raport de probele administrate în cauză, respectiv situațiile financiar

contabile aferente și expertiză efectuată în speță, precum și în conformitate

cu prevederile art. 2 alin. (9) din Legea nr. 414/2003, al art. 21 și art. 22

din Legea nr. 571/2003 și ale H.G. nr. 859/2002.

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs pârâta A.N.A.F.

Recursul este tardiv și urmează a fi

respins ca atare.

Din analiza actelor și lucrărilor

dosarului, se constată că hotărârea recurată i-a fost comunicată recurentei A.N.A.F.

la data de 20 noiembrie 2008 (fila 475 fond) și că aceasta a declarat recurs la

data de 10 decembrie 2008, astfel cum rezultă de pe ștampila aplicată pe plicul

de expediere de la fila 13 din prezentul dosar.

Cum potrivit dispozițiilor art. 20 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 termenul de declarare a recursului este de 15 zile

de la data comunicării hotărârii ce se atacă, rezultă că recursul a fost

declarat cu depășirea acestui termen.

Având în vedere natura imperativă a

termenului fix prevăzut de legea procesuală pentru exercitarea unui drept,

reiese că nerespectarea acestuia atrage sancțiunea decăderii, în conformitate

cu dispozițiile art.103 alin.1 Cod procedură civilă.

Împrejurarea că, la data de 25 noiembrie

2008, sentința instanței de fond a fost comunicată și D.G.A.M.C., la o altă

adresă, nu produce efecte asupra curgerii termenului de recurs pentru recurenta

A.N.A.F. cu atât mai mult cu cât, așa cum însăși recurenta se apără, prin H.G. nr.

1171/2007 de modificare a H.G. nr. 495/2007, privind organizarea A.N.A.F.,

începând cu data de 1 octombrie 2007 D.G.A.M.C. a fost transformată într-o

direcție, fără personalitate juridică, în cadrul structurii recurentei.

Pe de altă parte, nu există nici un temei

legal pentru a permite în favoarea recurentei, calcularea termenului de recurs

de la a doua comunicare, cea făcută pe adresa direcției din subordine și nu de

la prima comunicare a sentinței atacate, cea făcută pe adresa recurentei astfel

cum aceasta pretinde în concluziile scrise depuse la dosar.

Așa fiind, constatând că recursul nu a

fost declarat în termenul prevăzut de lege, Curtea urmează să dea eficiență

dispozițiilor legale mai sus-menționate și să dispună respingerea recursul ca

tardiv declarat.

Respinge recursul declarat de A.N.A.F.

împotriva sentinței civile nr. 284 din 28 octombrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca tardiv declarat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24

iunie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-09-13
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4041/2011
se motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și față de prevederile legale incidente din materia supusă verificării, Înalta Curte reține că nu subzistă în cauză nici un motiv de nelegalitate de natură a atrage fie
ÎCCJ 2013-01-31
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 486/2013
, prin sentința civilă nr. 952 din 09 iunie 2010 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, având în vedere că dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Învestită cu soluționarea cauzei,
ÎCCJ 2009-10-20
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4412/2009
sentința în raport cu actele și lucrările dosarului și cu normele incidente pricinii inclusiv dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru considerentele ce vor fi exp
ÎCCJ 2011-04-13
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2194/2011
contestației. 3.Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 241 din 4 mai 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea precizată formulată de reclamanta SC R. SA - Timișoara, reținând,
ÎCCJ 2009-11-20
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5260/2009
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 88/CA/2009-P.I. din 11 mai 2009, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios, administrativ și fiscal, a admis, în parte, ac
Sursă