ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6744/2008

Asupra

recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 1416 din 7 februarie 2005 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a

admis contestația formulată de reclamantul B.G. în contradictoriu cu Primarul

general al municipiului București și Municipiul București prin primarul

general; a anulat dispoziția Primarului general nr. 3802 din 2 februarie 2005

și a dispus restituirea în natură către reclamant a imobilului situat în strada

C. nr. 12A și a terenului în suprafață de 265 mp, situat în strada C. nr. 12B,

sector 4, București.

Pentru a pronunța

această hotărâre tribunalul a reținut următoarea situație de fapt:

B.O. a

formulat notificarea nr. 3657 din 14 noiembrie 2001 pentru restituirea în

natură a imobilelor de la nr. 12A și 12B, situate în

strada

C. sector 4, București, notificare ce a fost respinsă pe considerentul că nu

s-a făcut dovada calității de moștenitor și a dreptului de proprietate.

Imobilul

situat în București strada C. nr. 12, compus din construcție și teren în

suprafață de 265 mp, a fost preluat de stat, fără plată, în baza Decretului nr.

223/1974, prin Decizia nr. 319 din 26 februarie 1988, de la B.I., căsătorit cu B.O.

La data de 7

iunie 2004 s-a înregistrat decesul numitei B.O., care a fost moștenitoarea lui B.I.

Reclamantul

este moștenitorul lui B.O., în calitate de fiu, așa încât motivele pentru care

s-a respins notificarea nu mai subzistă.

Prin decizia

civilă nr. 275 din 21 iunie 2006 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă,

a admis apelul declarat de pârâtul Municipiul București prin primarul general,

a schimbat în tot sentința tribunalului și a respins contestația reclamantului

ca neîntemeiată.

Pentru a

decide astfel, curtea de apel a reținut urătoarele:

Chiar dacă

imobilul a fost preluat de stat pe numele autorului reclamantului, acesta nu a

făcut dovada calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru

imobilul în litigiu, deoarece la dosar nu s-a depus decât o declarație de

impunere de la Administrația Financiară din anul 1958, care vizează un imobil

situat în strada C. nr. 14, cumpărat cu chitanță de B.I.

Ulterior, în

anul 1962 B.I. s-a înscris la Administrația Financiară și cu o construcție

situată pe terenul din strada C. nr. 14.

În anul 1988

s-a preluat de la B.I. imobilul din strada C. nr. 12, sector 4, construcție și

teren în suprafață de 265 mp.

Curtea de apel

a mai reținut că tribunalul a dispus restituirea în natură a imobilelor de la

numerele poștale 12A și 12B, fără a fi identificate exact printr-o expertiză de

specialitate și fără a se depune la dosar un istoric de adresă poștală.

De asemenea,

reclamantul a solicitat pronunțarea unei încheierii de îndreptare a erorii

materiale cu privire la numărul poștal al imobilului, care i-a fost respinsă

irevocabil.

Împotriva

deciziei a declarat recurs reclamantul, invocând, în drept, dispozițiile art. 304

pct. 9 și 10 C. proc. civ.

Recurentul a

susținut că instanța de apel a ignorat dispozițiile art. 24 din Legea nr.

10/2001 potrivit cărora, în lipsa unor probe contrare, existența și întinderea

dreptului de proprietate sunt cele prevăzute în actul de expropriere, în speță

fiind cele din Dispoziția nr. 319 din 26 februarie 1988.

Totodată, s-a

mai depus la dosar și contractul de vânzare-cumpărare din 30 iulie 1959 pentru

imobilul din strada C. nr. 14, din care reiese că acest imobil nu a aparținut

niciodată cu B.I.

Greșeala s-a

produs la Administrația Financiară, care a scris la ambele familii aceeași

adresă.

Imobilul care

a aparținut reclamantului, situat la nr. 12, se află actualmente în

proprietatea statului, la A.F.I., putând fi restituit în natură.

Recursul a

fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală, prin decizia civilă nr. 1457 din 16 februarie 2007,

în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pct. 10 al aceluiași articol fiind

deja abrogat la data pronunțării deciziei recurate.

Instanța

supremă a reținut că instanța de apel a ignorat dispozițiile art. 24 din Legea

nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.

Potrivit

acestui text de lege, în favoarea autorului reclamantului operează prezumția

potrivit căreia imobilul care în anul 1988 se afla situat în strada C. nr. 12,

sector 4, București, compus din teren în suprafață de 265 mp și construcție,

era la acea dată proprietatea sa.

Aceasta

deoarece actul de preluare a imobilului de către stat, respectiv decizia

administrativă emisă în temeiul Decretului nr. 223/1974, cuprinde aceste

mențiuni și a fost emisă pe numele autorului reclamantului, B.I.

În speță nu

s-a reținut că s-ar fi făcut dovada contrară, în sensul că la acea dată

imobilul aparținea unei alte persoane sau că, printr-o modalitate sau alta,

ieșise deja din patrimoniul autorului reclamantului.

Câtă vreme

autorului reclamantului i s-a preluat fără, plată, un imobil, de către stat, în

perioada de referință a Legii nr. 10/2001, reclamantul, în calitate de

moștenitor, are dreptul la măsuri reparatorii în temeiul acestui act normativ

pentru imobilul preluat abuziv.

Pentru aceste

considerente, instanța supremă a admis recursul reclamantului, a casat decizia

civilă nr. 275 din 21 iunie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

civilă.

Rejudecând,

după casare, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia

civilă nr. 135 din 22 februarie 2008, a respins ca nefondată cererea de apel

formulată de pârâtul Municipiul București prin primarul general împotriva

sentinței tribunalului, în contradictoriu cu intimatul reclamant B.G.

Pentru a se

pronunța astfel, instanța de apel a reținut că, deși eroarea în numirea exactă

a numărului străzii C. a aparținut

reclamantului, pârâtul

Municipiul București avea obligația legală de a clarifica situația creată și nu

de a se limita la precizarea că, în evidențele cadastrale nu există numerele

12A și 12B,, astfel cum a consemnat și în adresa trimisă instanței.

În acest

context, curtea de apel a stabilit că, odată ce dreptul reclamantului a fost

recunoscut, Municipiul București trebuia să procedeze la executarea hotărârii

pronunțate de prima instanță, în sensul valorificării depline a dreptului

reclamantului și a punerii în posesia imobilului care a trecut în proprietatea

statului în mod abuziv.

Împotriva

acestei ultime hotărâri judecătorești a declarat recurs, în termen legal,

pârâtul Municipiul București prin primarul general, care a fost înregistrat pe

rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală, la 8 mai 2008, primind prim termen de judecată, prin repartizare

aleatorie, la 7 noiembrie 2008.

În motivarea

recursului pârâtul formulează critici ce vizează greșita aplicare a legii de

către instanța de apel, respectiv a art. 21-23 din Legea nr. 10/2001 care

definesc noțiunea de acte doveditoare ale dreptului de proprietate precum și

actele doveditoare privind calitatea de moștenitor, în raport de precizările

făcute prin art. 21.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001

aprobate prin H.G. nr. 498/2003.

Mai susține

recurentul că nu a fost stabilită pe deplin identitatea dintre imobilul

solicitat de reclamant, situat în strada C. nr. 12A și 12B, și imobilul

expropriat de stat în baza Decretului nr. 223/1974, prin Decizia nr. 319/19883

situat în strada C. nr. 12.

În drept,

recursul a fost întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recursul

urmează a se respinge pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Prima critică

formulată privind faptul că nu au fost depuse documente ce atestă dreptul de

proprietate și că reclamantul nu a făcut dovada calității de persoană

îndreptățită la măsuri reparatorii în înțelesul Legii nr. 10/2001 nu subzistă.

Potrivit art. 24

din Legea nr. 10/2001, în favoarea autorului reclamantului operează prezumția

potrivit căreia imobilul care în anul 1988 se află situat în strada C. nr. 12,

sector 4, București, compus din construcție și teren în suprafață de 265 mp,

era la acea dată proprietatea sa.

Acest fapt rezultă

din actul de preluare a imobilului în litigiu de către stat, respectiv decizia

administrativă emisă în temeiul Decretului nr. 223/1974, care cuprinde

mențiunile mai sus arătate și a fost emisă pe numele autorului reclamantului B.I.

În mod corect a

reținut instanța de apel că, în speță, nu s-a făcut dovada contrară, în sensul

că la acea dată imobilul aparținea unei alte persoane sau că, printr-o

modalitate sau alta, ieșise deja din patrimoniul autorului reclamantului.

Calitatea de persoană

îndreptățită la măsuri reparatorii a fost stabilită irevocabil prin decizia nr.

1457 din 16 februarie 2007 pronunțată de instanța supremă.

Câtă vreme autorul

reclamantului i s-a preluat de către stat, fără plată, un imobil, în perioada

de referință a Legii nr. 10/2001, reclamantului, în calitate de moștenitor, i

se cuvin măsuri reparatorii în temeiul acestui act normativ pentru imobilul

preluat abuziv.

Cât privește

criticile formulate referitoare la adresa poștală a acestui imobil nu vor fi

analizate deoarece nu se încadrează în niciunul din pct. 1-9 ale art. 304 C.

proc. civ.

Așa fiind, hotărârea

recurată a fost pronunțată în deplină concordanță cu legislația în materie,

recursul se privește ca nefondat urmând ca, în raport de dispozițiile art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., să se respingă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin primarul general

împotriva deciziei nr. 135 din 22 februarie 2008 a Curții de Apel București, qecția

a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2008.