ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1306/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 6 februarie 2008 la

Tribunalul Neamț, reclamanta SC S.E.F.P. SA Piatra Neamț a solicitat anularea

parțială a Deciziei nr. 17 din 16 ianuarie 2008, a Deciziei de impunere nr. 207

din 6 noiembrie 2007, a titlului executoriu nr. 519 din 6 decembrie 2007 și a

somației de plată, emise de D.G.F.P. Neamț.

În motivarea acțiunii

reclamanta arată că, prin Decizia nr. 17/2008 i-a fost respinsă contestația

administrativă pe care a formulat-o cu privire la suma de 524.985 lei, reprezentând

vărsăminte de la persoane juridice pentru persoane cu handicap neîncadrate

(281.920 lei), majorări de întârziere aferente (225.954 lei) și penalități de

întârziere aferente (17.111 lei), sumă stabilită prin raportul de inspecție

fiscală nr. 2425 din 6 noiembrie 2007.

Susține reclamanta că D.G.F.P.

Neamț nu era competentă să verifice îndeplinirea prevederilor art. 42 alin. (1)

din O.U.G. nr. 102/1999.

Mai arată reclamanta că

organul fiscal nu și-a îndeplinit obligația de a estima baza de impunere.

În final, reclamanta arată

că, prin specificul activității sale, nu poate angaja persoane cu handicap,

decât în niște condiții cu totul speciale.

Curtea de Apel Bacău, secția

comercială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 99 din

22 septembrie 2008 a admis acțiunea precizată de reclamantă, a anulat Decizia nr.

17/2008, a anulat în parte raportul de inspecție fiscală și Decizia de impunere

nr. 207/2007, în ceea ce privește vărsămintele de la persoanele juridice pentru

persoanele cu handicap neîncadrate, calculate pentru perioada 1 ianuarie 204 –

331 decembrie 2006 în sumă de 281.920 lei, precum și în privința majorărilor de

întârziere în sumă de 225.954 lei și a penalităților de întârziere în sumă de

17.111 lei.

A fost disjuns capătul de

cerere privind anularea titlului executoriu nr. 519/2007 și a somației de plată

nr. 1 din 6 decembrie 2007 și s-a declinat soluționarea acestor capete de

cerere în favoarea Judecătoriei Piatra Neamț.

În esență, instanța a

reținut că obligația agenților economici prevăzută de O.U.G. nr. 102/1999 de a

angaja persoane cu handicap este o obligație de a face, singura excepție de la

plata sumelor calculate potrivit art. 43 alin. (1), fiind aceea în care

persoanele juridice fac dovada că au solicitat trimestrial A.N.O.F.M.,

repartizarea de peroane cu handicap până în iulie 2004, iar după apariția Legii

nr. 343/2004 și prezentarea dovezii că agenția nu a repartizat astfel de

persoane în vederea angajării.

În legătură cu contestația

împotriva actelor de executare – altele decât titlu executoriu în temeiul

căruia s-a făcut executarea, instanța a constatat incidența dispozițiilor art. 172

alin (1) și (4) C. proc. fisc. coroborate cu art. 373 alin. (2) teza 1 C. proc.

civ., prevederi în temeiul cărora și-a declinat competența Judecătoriei Piatra

Neamț.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat recurs pârâtele D.G.F.P. Neamț și A.F.P.C.M. Neamț, susținând în

esență că, în perioada analizată de organul de inspecție fiscală, intimata

reclamantă nu a angajat persoane cu handicap și nu a depus trimestrial la A.J.O.F.M.

cereri prin care să solicite expres repartizarea de persoane cu handicap.

Recursurile sunt nefondate.

În cauză se pune problema

interpretării dispozițiilor art. 42 și 43 din O.U.G. nr. 102/1999.

Potrivit dispozițiilor art. 42

alin. (1), agenții economici care au cel puțin 75 de angajați, precum și

autoritățile și instituțiile publice care au cel puțin 25 de funcții

contractuale, au obligația de a angaja persoane cu handicap cu contract

individual de muncă, într-un procent de cel puțin 4% din numărul total de

angajați.

Art. 43 al Ordonanței,

prevede că, agenții economici, autoritățile și instituțiile publice care nu

respectă prevederile art. 42 alin. (1) au obligația de a plăti lunar către

bugetul de stat o sumă egală cu salariul minim brut pe țară înmulțit cu numărul

de locuri de muncă în care nu au încadrat persoane cu handicap.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 3041 din

17 aprilie 2007 a interpretat dispozițiile celor două texte de lege, precizând

că este excesivă interpretarea potrivit căreia agentul economic datorează plata

contribuției pentru fondul de solidaritate socială pentru persoanele cu handicap,

ca urmare a neîndeplinirii cerinței formale a solicitărilor trimestriale, în

condițiile în care A.N.O.F.M. atestase faptul că pentru perioada supusă

controlului, nu avea în evidențele sale pentru repartizare persoane cu handicap

calificate pentru activitatea respectivului agent economic. O astfel de

interpretare excede scopului urmărit în adoptarea legii, acela de a asigura

protejarea drepturilor și intereselor persoanelor cu handicap iar nu cel de a

asigura „executarea unei cerințe cu caracter formal”.

În speță, societatea

reclamantă cu adresa din 19 octombrie 2007 a solicitat A.L.O.F.M. Piatra Neamț

să confirme dacă în perioada 1 ianuarie 2004 – 31 decembrie 206 i-a repartizat

pentru angajări persoane cu handicap.

Cu scrisoarea din 22

octombrie 2007, această instituție răspunde că în perioada menționată nu a avut

înregistrate în baza de date persoane cu handicap care să răspundă cerințelor

specifice activităților din industria lemnului.

Pe cale de consecință,

obligarea reclamantei la plata sumei reprezentând vărsămintele de la persoane juridice

pentru persoanele cu handicap neîncadrate este nelegală așa cum corect a

constatat instanța de fond.

Pe cale de consecință,

recursul declarat de pârâte va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâtele D.G.

F.P. Neamț și A.F.P.

C.M.

Neamț împotriva sentinței nr. 99 din 22 septembrie 2008 a Curții de Apel Bacău,

secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 martie 2009.