ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1306/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 6 februarie 2008 la Tribunalul Neamț, reclamanta SC S.E.F.P. SA Piatra Neamț a solicitat anularea parțială a Deciziei nr. 17 din 16 ianuarie 2008, a Deciziei de impunere nr. 207 din 6 noiembrie 2007, a titlului executoriu nr. 519 din 6 decembrie 2007 și a somației de plată, emise de D.G.F.P. Neamț. În motivarea acțiunii reclamanta arată că, prin Decizia nr. 17/2008 i-a fost respinsă contestația administrativă pe care a formulat-o cu privire la suma de 524.985 lei, reprezentând vărsăminte de la persoane juridice pentru persoane cu handicap neîncadrate (281.920 lei), majorări de întârziere aferente (225.954 lei) și penalități de întârziere aferente (17.111 lei), sumă stabilită prin raportul de inspecție fiscală nr. 2425 din 6 noiembrie 2007. Susține reclamanta că D.G.F.P.

Neamț nu era competentă să verifice îndeplinirea prevederilor art. 42 alin. (1) din O.U.G. nr. 102/1999. Mai arată reclamanta că organul fiscal nu și-a îndeplinit obligația de a estima baza de impunere. În final, reclamanta arată că, prin specificul activității sale, nu poate angaja persoane cu handicap, decât în niște condiții cu totul speciale. Curtea de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 99 din 22 septembrie 2008 a admis acțiunea precizată de reclamantă, a anulat Decizia nr. 17/2008, a anulat în parte raportul de inspecție fiscală și Decizia de impunere nr. 207/2007, în ceea ce privește vărsămintele de la persoanele juridice pentru persoanele cu handicap neîncadrate, calculate pentru perioada 1 ianuarie 204 – 331 decembrie 2006 în sumă de 281.920 lei, precum și în privința majorărilor de întârziere în sumă de 225.954 lei și a penalităților de întârziere în sumă de 17.111 lei.

A fost disjuns capătul de cerere privind anularea titlului executoriu nr. 519/2007 și a somației de plată nr. 1 din 6 decembrie 2007 și s-a declinat soluționarea acestor capete de cerere în favoarea Judecătoriei Piatra Neamț. În esență, instanța a reținut că obligația agenților economici prevăzută de O.U.G. nr. 102/1999 de a angaja persoane cu handicap este o obligație de a face, singura excepție de la plata sumelor calculate potrivit art. 43 alin. (1), fiind aceea în care persoanele juridice fac dovada că au solicitat trimestrial A.N.O.F.M., repartizarea de peroane cu handicap până în iulie 2004, iar după apariția Legii nr. 343/2004 și prezentarea dovezii că agenția nu a repartizat astfel de persoane în vederea angajării.

În legătură cu contestația împotriva actelor de executare – altele decât titlu executoriu în temeiul căruia s-a făcut executarea, instanța a constatat incidența dispozițiilor art. 172 alin (1) și (4) C. proc. fisc. coroborate cu art. 373 alin. (2) teza 1 C. proc. civ., prevederi în temeiul cărora și-a declinat competența Judecătoriei Piatra Neamț. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtele D.G.F.P. Neamț și A.F.P.C.M. Neamț, susținând în esență că, în perioada analizată de organul de inspecție fiscală, intimata reclamantă nu a angajat persoane cu handicap și nu a depus trimestrial la A.J.O.F.M. cereri prin care să solicite expres repartizarea de persoane cu handicap. Recursurile sunt nefondate.

În cauză se pune problema interpretării dispozițiilor art. 42 și 43 din O.U.G. nr. 102/1999. Potrivit dispozițiilor art. 42 alin. (1), agenții economici care au cel puțin 75 de angajați, precum și autoritățile și instituțiile publice care au cel puțin 25 de funcții contractuale, au obligația de a angaja persoane cu handicap cu contract individual de muncă, într-un procent de cel puțin 4% din numărul total de angajați. Art. 43 al Ordonanței, prevede că, agenții economici, autoritățile și instituțiile publice care nu respectă prevederile art. 42 alin. (1) au obligația de a plăti lunar către bugetul de stat o sumă egală cu salariul minim brut pe țară înmulțit cu numărul de locuri de muncă în care nu au încadrat persoane cu handicap.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 3041 din 17 aprilie 2007 a interpretat dispozițiile celor două texte de lege, precizând că este excesivă interpretarea potrivit căreia agentul economic datorează plata contribuției pentru fondul de solidaritate socială pentru persoanele cu handicap, ca urmare a neîndeplinirii cerinței formale a solicitărilor trimestriale, în condițiile în care A.N.O.F.M. atestase faptul că pentru perioada supusă controlului, nu avea în evidențele sale pentru repartizare persoane cu handicap calificate pentru activitatea respectivului agent economic. O astfel de interpretare excede scopului urmărit în adoptarea legii, acela de a asigura protejarea drepturilor și intereselor persoanelor cu handicap iar nu cel de a asigura „executarea unei cerințe cu caracter formal”.

În speță, societatea reclamantă cu adresa din 19 octombrie 2007 a solicitat A.L.O.F.M. Piatra Neamț să confirme dacă în perioada 1 ianuarie 2004 – 31 decembrie 206 i-a repartizat pentru angajări persoane cu handicap. Cu scrisoarea din 22 octombrie 2007, această instituție răspunde că în perioada menționată nu a avut înregistrate în baza de date persoane cu handicap care să răspundă cerințelor specifice activităților din industria lemnului. Pe cale de consecință, obligarea reclamantei la plata sumei reprezentând vărsămintele de la persoane juridice pentru persoanele cu handicap neîncadrate este nelegală așa cum corect a constatat instanța de fond. Pe cale de consecință, recursul declarat de pârâte va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtele D.G. F.P. Neamț și A.F.P. C.M. Neamț împotriva sentinței nr. 99 din 22 septembrie 2008 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 martie 2009.