ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1888/2009

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 6 octombrie

2008, reclamanții S.A.V., ș.a., au solicitat obligarea pârâtului Ministerul

Afacerilor Externe, în calitate de reprezentant al Secției consulare a

Ambasadei României la Chișinău, să stabilească data la care reclamanții vor fi

invitați să înregistreze cererile de redobândire a cetățeniei române în

conformitate cu dispozițiile Legii nr. 21/1991 și să le plătească daune morale

pentru refuzul de soluționare a cererilor lor într-un termen rezonabil.

În motivarea acțiunii, reclamanții au

arătat că au trimis prin poștă, cu scrisoare recomandată, cereri de programare

în vederea depunerii cererilor de redobândire a cetățeniei române la Secția consulară a Ambasadei României din Republica Moldova, dar nu au fost invitați într-un

termen rezonabil să depună aceste cereri, astfel că li s-a îngrădit dreptul la

cetățenie.

Reclamanții au susținut că Statul român

este obligat să acorde cetățenia română solicitanților care îndeplinesc

condițiile impuse de lege, iar Convenția europeană asupra cetățeniei protejează

interesele solicitanților eligibili, indiferent de domiciliul/reședința sau

cetățenia avută.

Reclamanții au invocat dispozițiile art. 10

din Convenția sus-menționată, motivând că statul, prin instituțiile competente,

trebuie să creeze condiții pentru prelucrarea într-un termen rezonabil a

cererilor solicitanților, fără existența unor impedimente suplimentare în

exercitarea dreptului la cetățenie, nici chiar în faza de depunere a cererii de

acordare a cetățeniei, cât timp persoana este deja eligibilă pentru acordarea

cetățeniei.

Prin sentința civilă nr. 3179 din 19

noiembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea, a obligat pârâtul să

stabilească un termen rezonabil pentru primirea cererilor reclamanților de

redobândire a cetățeniei române și să le plătească acestora cheltuieli de

judecată în sumă de 54 lei, respingând ca nefondată cererea privind acordarea

de despăgubiri morale.

Hotărând astfel, instanța de fond a

considerat că trecerea unui termen de aproximativ 4 luni de la formularea

cererii scrise a reclamanților privind programarea lor pentru depunerea cererii

de redobândire a cetățeniei române fără stabilirea unui termen precis în acest

sens lipsește de efecte juridice prevederile art. 12 alin. (3) din Legea nr.

21/1991 privind cetățenia română.

Din acest motiv, s-a constatat refuzul

nejustificat al ministerului pârât de a soluționa cererea reclamanților privind

stabilirea datei pentru primirea actelor necesare redobândirii cetățeniei

române și s-a apreciat că nu au relevanță considerentele de ordin managerial

invocate de acesta.

Cererea de acordare a daunelor morale a

fost respinsă ca nefondată, cu motivarea că răspunsul comunicat de autoritatea

pârâtă nu poate produce consecințele invocate de reclamanți ca temei pentru

plata sumelor solicitante.

Împotriva acestei sentințe, au declarat

recurs atât reclamanții, cât și pârâtul, invocându-se motivul de modificare a

hotărârii prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenții-reclamanți au solicitat

modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul stabilirii unui termen

rezonabil de cel mult 3 luni de la prima cerere de programare în care intimatul

să fie obligat să primească cererile lor de redobândire a cetățeniei române și

să le plătească daunele morale solicitate prin acțiune.

Recurenții-reclamanți au arătat că

instanța de fond a atribuit noțiunii de termen rezonabil înțelesul de 6 luni de

la data depunerii cererii de programare, dar nu a avut în vedere următoarele

criterii imperative stabilite pentru definirea acestei noțiuni în jurisprudența

Curții Europene a Drepturilor Omului: complexitatea procedurii, care este

simplă în cazul depunerii cererii, comportamentul solicitantului, care a fost

de bună-credință și executat toate prescripțiile legale, miza litigiului pentru

cei interesați și practica autorităților în soluționarea unor astfel de

proceduri.

Recurenții-reclamanți au criticat și

soluția de respingere a cererii de daune morale, motivând că deși s-a constatat

existența elementelor pentru răspunderea delictuală a intimatului care în mod

ilicit le-a limitat exercitarea dreptului prevăzut de art. 12 alin. (3) din

Legea nr. 21/1991 prin amânarea pe un termen nedefinit, s-a apreciat

neîntemeiat că nu se datorează despăgubirile pretinse.

Recurentul-pârât Ministerul Afacerilor

Externe a susținut că instanța de fond a pronunțat o hotărâre întemeiată pe

interpretarea greșită a legii, deoarece Ambasada României la Chișinău a răspuns cererilor adresate de intimații-reclamanți începând cu data de 31 mai

2008, în sensul că acestea vor fi soluționate favorabil la momentul procesării

cererilor similare depuse în aceeași perioadă de alți cetățeni moldoveni. Față

de conduita sa, recurentul-pârât a arătat că nu se poate constata refuzul

nejustificat de soluționare a unei cereri, potrivit dispozițiilor art. 2 alin.

(1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, cum neîntemeiat a apreciat judecătorul

fondului.

Recurentul-pârât a susținut că instanța

de fond a reținut greșit existența unei culpe administrative, fără a avea în

vedere situația specifică a derulării activității în exteriorul României,

astfel că se impunea aprecierea justă a gradului în care ministerul poate

dimensiona structura sa administrativă (sedii și resurse umane) într-un

teritoriu care nu se află sub suveranitatea statului român.

Modificarea hotărârii atacate și

respingerea ca nefondată a acțiunii a fost solicitată și față de împrejurarea

că, la data introducerii cererii de chemare în judecată, nu era îndeplinită

condiția depășirii unui termen rezonabil de soluționare a cererilor depuse de

intimații-reclamanți. Recurentul-pârât a arătat că solicitanții s-au adresat

instanței de judecată, imediat după primirea răspunsului, pretins nesatisfăcător,

din partea autorității administrative, fără ca, de lege lata să fie prevăzut un

termen pentru primirea cererilor de redobândire a cetățeniei și fără a mai

acorda autorității administrative un interval rezonabil de timp în care să

emită invitațiile pentru depunerea dosarelor de redobândire a cetățeniei. Din

acest motiv, s-a susținut că singurul element care se impunea a fi cercetat era

acela al verificării comunicării unui răspuns în termen de 30 de zile de la

data primirii cererii la autoritatea administrativă, răspuns care să nu conțină

o exprimare explicită, cu exces de putere a refuzului administrativ, deoarece

simpla trecere a timpului nu poate fi asimilată ipotezei cuprinse în definiția

dată în art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, refuzului de

soluționare a unei cereri.

Analizând actele și lucrările dosarului,

în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor

Externe și va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanți pentru

următoarele considerente:

Reclamanții S.A.V., ș.a., sunt cetățeni

ai Republicii Moldova, cu domiciliul în acest stat și s-au adresat Secției

Consulare a Ambasadei României la Chișinău cu scrisorile recomandate din 31 mai

2008, 2 iunie 2008, 5 iunie 2008 și 25 iunie 2008, solicitând programarea lor

pentru depunerea cererii și a actelor necesare redobândirii cetățeniei române

în baza art. 10 alin. (1) din Legea nr. 21/1991 republicată, cu modificările și

completările ulterioare.

Cu adresele nr.697 din 3 iunie 2008, C.703 din 4 iunie 2008, C.770 din 11 iunie 2008 și C.895 din 30 iunie 2008 s-a răspuns

reclamanților și li s-a comunicat că vor fi invitați pentru a se prezenta și

pentru a depune actele necesare în dovedirea solicitării de redobândire a

cetățeniei române în momentul în care cererile lor vor intra în fața de

procesare, când vor fi procesate cererile similare ale altor cetățeni moldoveni

depuse în aceeași perioadă.

Prin răspunsurile comunicate reclamanților,

se constată că Ministerul Afacerilor Externe, prin Secția Consulară a Ambasadei

României în Republica Moldova, a respectat dispozițiile art. 8 din O.G. nr. 27/2002,

aprobată prin Legea nr. 233/2002, care prevăd că, autoritățile și instituțiile

publice sesizate au obligația să comunice petiționarului, în termen de 30 de

zile de la data înregistrării petiției, răspunsul, indiferent dacă soluția este

favorabilă sau nefavorabilă.

Nefiind dovedită încălcarea drepturilor

de petiționare al reclamanților reglementat prin art. 51 din Constituție și

art. 8 din O.G. nr. 27/2002, care au fost indicate de altfel ca temei juridic

al cererii de chemare în judecată, se constată că în mod greșit s-a reținut în

hotărârea atacată răspunderea ministerului pârât pentru nesoluționarea

cererilor în termen legal.

În conformitate cu dispozițiile art. 2

alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările

ulterioare, nesoluționarea în termenul legal a unei cereri semnifică faptul de

a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea

cererii, dacă prin lege nu se prevede un alt termen, ceea ce nu se poate

constata în cazul cererilor formulate de reclamanți, pentru care a fost

respectat acest termen cu caracter general, în absența unei prevederi

derogatorii în materie de cetățenie.

De asemenea, nu se poate constata

existența în cauză a unui refuz nejustificat de a soluționa o cerere, definit

în art. 2 alin. (1) lit. i) din aceeași lege ca fiind exprimarea explicită, cu

exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane sau nepunerea

în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluționării favorabile a

cererii sau, după caz, a plângerii prealabile.

Răspunsul comunicat reclamanților exprimă

dimpotrivă voința ministerului pârât de a le rezolva cererile de redobândire a

cetățeniei române, iar amânarea unei decizii a fost justificată în mod obiectiv

de volumul extrem de mare al cererilor similare în raport de condițiile

concrete de care dispun autoritățile române pentru înregistrarea și procesarea

lor pe teritoriul altui stat, întrucât aceste cereri nu au fost depuse la Comisia de cetățenie din Ministerul Justiției, ci la misiunile diplomatice sau oficiile consulare

competente ale României, ca o facilitate acordată prin art. 12 din Legea nr. 21/1991

republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru persoanele care

au domiciliul sau reședința în străinătate.

Față de data și conținutul răspunsurilor comunicate

reclamanților se constată că până la formularea acțiunii în justiție, 6

octombrie 2008, nu a existat o încălcare a dispozițiilor art. 10 din Convenția

europeană asupra cetățeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002.

Conform acestei reglementări, fiecare

stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil

cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea

acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie.

Elementele de fapt ale situației expuse

anterior nu justifică aprecierea depășirii termenului rezonabil pentru

examinarea cererilor reclamanților de redobândire a cetățeniei române și

solicitarea examinării cererilor lor cu prioritate față de cererile similare

depuse la aceeași dată este lipsită de temei legal și contrară dispozițiilor

art. 5 din Convenția europeană asupra cetățeniei, care interzic expres

reglementările sau practicile discriminatorii.

Reclamanții au susținut neîntemeiat că

le-a fost încălcat dreptul la redobândirea cetățeniei române, dat fiind că nu a

fost emisă o decizie referitoare la acest drept recunoscut de art. 10

1

din Legea nr. 21/1991 republicată, cu modificările și completările ulterioare,

iar regulile cuprinse în art.6 din Convenția europeană asupra cetățeniei nu

sunt incidente în cauză, fiind prevăzute pentru alte categorii de persoane

decât cetățenii altui stat care domiciliază în mod legal și obișnuit pe

teritoriul acelui stat.

În consecință, nefiind dovedite

condițiile prevăzute de art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte va admite recursul

declarat de Ministerul Afacerilor Externe, va casa hotărârea atacată și pe

fond, va respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanți.

Urmare soluției date recursului declarat

de ministerul pârât, pentru considerentele care au fost expuse, se va respinge

ca nefondat recursul declarat de reclamanți, constatându-se că este nefondată

cererea principală din acțiune, dar și cererile accesorii privind stabilirea

unui termen de 3 luni pentru programare și plata de daune, în privința cărora a

fost atacată hotărârea instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.A.V.,

ș.a., împotriva sentinței nr. 3179 din 19 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursul declarat de Ministerul

Afacerilor Externe al României împotriva sentinței nr. 3179 din 19 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, casează

hotărârea atacată, și pe fond respinge acțiunea formulată de reclamanți ca

neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 1

aprilie 2009.