Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.05.2009
casat

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2631/2009

HOTĂRÂRE
15.05.2009
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2631/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 18 iulie 2008, reclamantul T.S., cetățean moldovean, a chemat în judecată M.A.E., solicitând obligarea acestuia, prin secția c onsulară a Ambasadei României la Chișinău, să-i primească în cel mult 15 zile cererea de redobândire a cetățeniei române și să o transmită de îndată, însoțită de actele doveditoare către M.J.L.C. În motivarea cererii, reclamantul a învederat că în luna iunie 2008 s-a adresat Ambasadei României la Chișinău, secția consulară, solicitând stabilirea datei pentru depunerea cererii de redobândire a cetățeniei române, însă solicitarea sa a rămas fără răspuns, deși a expirat termenul de 30 de zile de la data cererii.

Prin sentința civilă nr. 3532 din 16 decembrie 2008 Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității acțiunii și a admis în parte acțiunea, obligând pârâtul să procedeze la stabilirea datei pentru primirea actelor necesare soluționării cererii de redobândire a cetățeniei române a reclamantului. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, în raport de conținutul înscrisului adresat ambasadei, excepția inadmisiblității acțiunii este neîntemeiată, misiunea diplomatică de la Chișinău având obligația de a înregistra cererea privind redobândirea cetățeniei române, în vederea parcurgerii procedurii prevăzute de Legea nr. 21/1991.

Pe fondul cauzei, instanța de fond a constatat refuzul nejustificat al pârâtului de a înregistra petiția adresată de reclamant, în raport de dispozițiile imperative ale Legii nr. 554/2004 care impune soluționarea cererilor în termen de 30 de zile de la formulare, precum și de dreptul oricărui cetățean de a-i fi rezolvată solicitarea într-un termen rezonabil. Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul M.A.E., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, pârâtul a reiterat excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât cererea a fost greșit adresată secției consulare a Ambasadei României la Chișinău, reclamantul solicitând direct M.J.L.C. aprobarea redobândirii cetățeniei române, o asemenea prerogativă neaparținând oricum misiunii diplomatice din Republica Moldova.

Pârâtul a invocat de asemenea, netemeinicia acțiunii, în condițiile în care reclamantul s-a adresat în luna iunie 2008, secției consulare din Chișinău, care are în lucru peste 600 cereri pentru programare în vederea depunerii cererii de redobândire a cetățeniei române, nefăcându-se dovada nesoluționării solicitării într-un termen rezonabil. Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis și a se dispune casarea sentinței și pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Astfel, excepția inadmisibilității a fost corect respinsă, întrucât reclamantul s-a adresat c onsulatului român de la Chișinău, solicitând primirea cererii și a actelor anexate și transmiterea acestora către M.J.L.C., neputându-se susține că ar fi cerut direct redobândirea cetățeniei.

Pe fondul cauzei însă, soluția instanței nu este justificată, la data introducerii acțiunii nefiind îndeplinită condiția depășirii unui termen rezonabil de soluționare a cererii. Astfel, reclamantul, după ce la 9 iunie 2008 s-a adresat pentru programarea depunerii cererii de redobândire a cetățeniei române, a sesizat instanța de judecată la 18 iulie 2008, fără a aștepta răspunsul pârâtului, în condițiile în care nu este prevăzut un termen pentru primirea cererilor de redobândire a cetățeniei. Curtea nu poate constata existența în cauză a unui refuz nejustificat de a soluționa o cerere, astfel cum este el definit de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, ca fiind exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane, amânarea programării fiind justificată în mod obiectiv de volumul extrem de mare al solicitărilor similare adresate misiunii diplomatice de la Chișinău.

În speță, nu se justifică aprecierea depășirii termenului rezonabil pentru examinarea cererilor privind redobândirea cetățeniei române, astfel cum este el reglementat de Convenția europeană asupra cetățeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002. În consecință, nefiind dovedite condițiile art. 1 alin. (1) și art. 8 din Legea nr. 554/20004, Curtea, admițând recursul, va casa sentința și va respinge acțiunea ca neîntemeiată.

D E C I D E Admite recursul declarat de M.A.E. împotriva sentinței nr. 3532 din 16 decembrie 2998 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și pe fond respinge acțiunea formulată de reclamantul T.S., ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 15 mai 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-11-04
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4827/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, reclamanta C.L. a solicitat obligarea pârâtului M.A.E. să-i primească cererea și actele necesare p
ÎCCJ 2010-02-04
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 577/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul G.V. cetățean moldovean, a solicit
ÎCCJ 2010-04-09
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1768/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 22 iunie 2009 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.B
ÎCCJ 2010-03-02
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1141/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul G.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe - pe
ÎCCJ 2009-12-02
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5477/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții, G.S., G.C., G.O., cetățeni moldov
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă