ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2492/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2492/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I. Instanța de fond

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la 22

octombrie 2008, reclamanta P.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta

Academia de Studii Economice anularea examenului de admitere la studiile

universitare de doctorat, domeniul Marketing, din sesiunea octombrie 2008.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

susținut că s-a înscris la examenul de studii universitare de doctorat din

sesiunea septembrie 2008, însă examenul organizat de pârâta A.S.E. nu s-a

desfășurat în condițiile legii, admiterea fiind făcută, din motive obscure, pe

bază de privilegii. Candidații nu au fost egali iar admiterea s-a făcut

preferențial, prin interviu, și nu prin concurs cum prevede legea. În acest mod

nu numai candidații au fost lezați dar indirect și societatea, beneficiarul

final al acestor studii.

Referitor la modul de desfășurare a

probei de specialitate a menționat că au fost comise mai multe nereguli, în

sensul că nu s-a afișat numărul de locuri disponibile pentru fiecare conducător

de doctorat în parte și nici temele de cercetare științifică propuse; nu s-a

afișat lista cu ordinea intrării la proba de specialitate; subiectele nu au

fost trase la sorți; întrebările adresate de către comisie nu s-au referit la

tema aleasă pentru lucrarea de doctorat, fiind încălcate astfel prevederile art.

12 pct. 3 și art. 26 pct. 3 din Regulamentul privind studiile universitare de

doctorat pentru cursanții admiși începând cu anul universitar 2005-2006, precum

și art. 33 și art. 35 din Metodologia privind organizarea și desfășurarea

concursului de admitere la studiile universitare de doctorat pentru cursanții

admiși începând cu anul universitar 2005-2006.

În opinia reclamantei, în situația

în care o operațiune administrativă și actele subsecvente ei sunt efectuate și

organizate în totală contradicție cu normele legale și în disprețul acestora,

sancțiunea ce trebuie aplicata este anularea acestora.

Prin sentința civilă nr. 1334 din 01

aprilie 2009, Tribunalul București - secția a IX-a contencios administrativ și

fiscal a admis acțiunea reclamantei și a anulat examenul de admitere la

studiile de doctorat – A.S.E domeniul Marketing, sesiunea 2008.

Sentința a fost recurată de către

pârâta Academia de Studii Economice, iar prin Decizia nr. 1888 din 05 octombrie

2009, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal a admis recursul, a casat sentința atacată pentru lipsa competenței

Tribunalului în soluționarea cauzei și a reținut cauza spre soluționare în

primă instanță.

Prin cererea completatoare depusă în

rejudecarea cauzei, reclamanta a solicitat anularea examenului de admitere la

studiile universitare de doctorat, domeniul Marketing, din sesiunea septembrie

2008 și a tuturor actelor subsecvente acestuia: decizia de aprobare a

rezultatelor examenului, lista cu candidații admiși/respinși, invocând în drept

art. 1, art. 5, art. 8 alin. (1) și art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004

Pârâta a formulat întâmpinare prin

care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei de

interes.

Cu privire la excepția

inadmisibilității acțiunii, a arătat, pe de-o parte, că reclamanta a solicitat

instanței „anularea examenului de admitere la studiile universitare de

doctorat” fără a preciza vreun temei de drept al acțiunii.

Pe de altă parte, a arătat că s-a

solicitat anularea unui concurs, care nu reprezintă, în sine, un act

administrativ, concursul semnificând doar o operațiune administrativă

prealabilă emiterii unui act administrativ; caracterul de act administrativ

revenind numai actului prin care se stabilesc rezultatele concursului, în

speță, Lista rezultatelor finale - Concurs admitere doctorat 2008"

(publicată oficial pe site-ul școlii doctorale a Academiei de Studii Economice

din București), singurul care produce efecte juridice și pe care reclamanta nu

l-a contestat.

În aceste condiții, arată pârâta,

acțiunea principală având ca obiect anularea unei operațiuni administrative

este inadmisibilă și trebuie respinsă ca atare.

În ședința publică din 01 iunie 2010,

pârâta a invocat și excepția lipsei procedurii prealabile în privința cererii

de anulare a actelor subsecvente.

Referitor la excepția lipsei de

interes a acțiunii, a susținut că reclamanta nu poate justifica un drept

subiectiv propriu sau un interes legitim propriu, decât dacă este vorba de

rezultatul propriei sale candidaturi la concursul de admitere la doctorat.

Față de rezultatele privindu-i pe

toți ceilalți candidați (fie ei admiși sau respinși), reclamanta nu justifică

și nu poate justifica un interes propriu, deci sub acest aspect acțiunea este

lipsită de interes.

Mai mult, în situația în care

instanța ar anula în întregime concursul de admitere la doctorat, hotărârea

pronunțată ar fi neconvențională și neconstituțională, dată cu încălcarea

dreptului la apărare și la un proces echitabil pentru candidații declarați

admiși și care nu sunt parte în proces, efectele unei astfel de hotărârii i-ar

afecta negativ în mod direct.

Sub un alt aspect al lipsei de

interes, a susținut că reclamanta a solicitat instanței exclusiv anularea

concursului de admitere, dar nu și obligarea instituției de învățământ superior

pârâte să emită un act administrativ sau să efectueze o operațiune

administrativă, prin care să fie declarată admisă la concurs și să fie

înmatriculată ca doctorandă, aspect pe care instanța nu se poate pronunța, ea

fiind învestită exclusiv in limine litis și neputând statua ultra petita.

Prin urmare, și din această

perspectivă acțiunea este lipsită de interes, reclamanta neputând obține decât

anularea concursului, dar nu și declararea sa ca admisă și înmatricularea ca

doctorandă.

Prin sentința nr. 3134 din 29 iunie 2010,

Curtea de Apel București a respins

excepția

inadmisibilității ca neîntemeiată, a admis excepția lipsei de interes și pe

cale de consecință, a respins acțiunea formulată de reclamanta P.M., în

contradictoriu cu pârâta

Academia de Studii Economice din București.

Totodată, a obligat

reclamanta la plata sumei de 5000 lei către pârâtă, reprezentată de cheltuieli

de judecată, admise în parte.

Pentru a pronunța această soluție,

Curtea a reținut următoarele:

Sub aspectul admisibilității

acțiunii, a constatat, pe de-o parte, că reclamanta a completat acțiunea la

prima zi de înfățișare, investind instanța cu cererea de anulare a actului

administrativ: decizia de aprobare a rezultatelor examenului astfel cum rezultă

din lista de candidați admiși/respinși, astfel că în raport de prevederile art.

18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, acțiunea este admisibilă, instanța fiind

competentă să se pronunțe și asupra legalității operațiunilor administrative

care au stat la baza emiterii actului supus judecăți.

Pe de altă parte, a reținut că aspectele

de nelegalitate invocate de reclamantă în cuprinsul memoriului nr. 14 din 25

septembrie 2008 cu privire la procedura de desfășurare a concursului se

regăsesc și în conținutul cererii de anulare a deciziei

de aprobare a rezultatelor

examenului, nefiind aduse motive noi, situație în care a apreciat ca fiind

suficient recursul administrativ prealabil formulat anterior datei de 25

septembrie 2008.

Sub aspectul interesului reclamantei

în susținerea cererii de anulare a examenului de admitere la studiile universitare

de doctorat, a deciziei de aprobare a rezultatelor examenului și a listei cu

candidații admiși/respinși, Curtea a reținut în întregime apărările pârâtei

formulate prin întâmpinare.

În acest sens, a apreciat că

reclamanta nu poate justifica interesul propriu de a obține anularea actului și

a operațiunilor administrative sus menționate cu privire la ceilalți candidați

la examenul de doctorat, iar în ce privește decizia de respingere a

candidaturii sale, reclamanta nu justifică interesul practic al constatării

nulității acesteia, în condițiile în care nu a solicitat obligarea pârâtei la

emiterea actului administrativ de declarare ca admisă la concurs și

înmatricularea acesteia ca doctorandă sau reluarea concursului.

Cum interesul trebuie să fie născut

și actual, nu viitor sau eventual, Curtea a apreciat că, în speță, nu rezultă

în ce scop practic s-ar putea dispune anularea deciziei sus menționate. Cu

privire la acordarea cheltuielile de judecată solicitate de pârâtă, Curtea a

avut în vedere dispozițiile art. 274 C. proc. civ. precum și gradul de

complexitate al pricinii.

II. Instanța de recurs

Împotriva acestei sentințe au

declarat recurs ambele părți.

A. Recurenta – reclamantă P.M. a

criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând următoarele motive:

În mod greșit prin Decizia nr. 1888

din 5 octombrie 2009 Curtea de Apel București a admis recursul împotriva sentinței

nr. 1334 din 1 aprilie 2009 a Tribunalului București pe care a casat-o,

reținând cauza pentru soluționare, pe fond, pe motiv că Tribunalul a încălcat regulile

generale de competență, judecând litigiul în care figura ca pârâtă Academia de

Studii Economice, deși aceasta este o instituție centrală.

A arătat recurenta că acest act judecătoresc

nu mai poate fi atacat pe nici o cale, astfel că se consideră îndreptățită a

arăta în prezentul recurs că soluționarea cauzei în fond de către Curtea de Apel

București încalcă art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, alin. (1) lit. c)

și art. 3 alin. (1) C. proc. civ., deoarece potrivit art. 116 și 117 din

Constituție, pârâta A.S.E. nu este instituție centrală, nefiind înființată prin

lege organică sau hotărâre a Guvernului, așa cum s-a prevăzut prin art. 30 lit.

f) din O.U.G. nr. 75/2005.

Recurenta a învederat că există o

diferență substanțială între autonomia universitară reglementată de art. 15 alin.

(9), art. 8, 9 și 96 din Legea nr. 84/1995 republicată și principiul autonomiei

autorităților administrative autonome la care face referire Constituția României.

S-a concluzionat că prin interpretarea

dată noțiunii de „instituție publică centrală” de către Curtea de Apel

București s-ar ajunge ca toate procesele în care sunt părți universități

particulare să fie soluționate la Curțile de Apel, ceea ce contrazice practica instanțelor,

în sistemul E.C.R.I.S. figurând peste 50 procese cu aceste universități

soluționate de Tribunalul București, dar și prevederile legale consacrate, cum

ar fi definiția dată instituțiilor publice de legea finanțelor publice, chiar

denumirea pârâtei – Academia de Studii Economice din București sugerând

caracterul local al acestei instituții, concluzionându-se că decizia nr. 1888/2009

încalcă normele imperative de competență materială, dar încalcă și competența

altei instanțe, respectiv a Tribunalului București, motiv de casare prevăzute

de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

Ultima critică formulată de

recurenta – reclamantă vizează sentința nr. 3134 din 29 iunie 2010 a Curții de Apel București, despre care s-a arătat că în mod greșit a admis excepția lipsei de

interes, raportată la ceilalți participanți la concursul contestat de

reclamantă, deoarece aceasta a înțeles să se judece numai cu instituția care a organizat

acest concurs – A.S.E. București, pentru nerespectarea legalității procedurii de

concurs, prima instanță încălcând astfel principiul disponibilității

reglementat de art. 129 alin. (6) C. proc. civ., admițând o excepție pentru

care apărătorul pârâtei nu avea mandat din partea „celorlalți candidați” să o

susțină.

Recurenta a susținut că deși instanța

nu a analizat fondul cauzei, a obligat-o totuși la 5000 lei cheltuieli de

judecată, concluziile acestui litigiu fiind expuse sub forma unor interogații privind

inutilitatea de a depune efort de studiu substanțial în susținerea unui examen la

care nu se respectă procedura, regulamentul, chiar dacă s-a plătit o taxă de participare,

demersul unui student pregătit fiind considerat „lipsit de interes”.

B. Recurenta – pârâtă A.S.E.

București a criticat la rândul său sentința pentru nelegalitate și

netemeinicie, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 5 și art. 105 alin.

(2) C. proc. civ., deoarece i-au fost acordate numai în parte cheltuielile de

judecată solicitate, fără ca acest aspect să fi format obiectul dezbaterilor și

fără ca reclamanta să fi solicitat reducerea acestora.

S-a mai arătat că instanța nu a

motivat reducerea onorariului avocațial solicitat și dovedit de pârâtă cu

înscrisurile depuse la dosar și că s-au aplicat greșit prevederile art. 274 alin.

(3) C. proc. civ., în raport cu munca și prestigiul avocatului, onorariile avocaților

din România, miza procesului pentru pârâtă, fără a se ține cont de taxele și

contribuțiile pe care avocatul le datorează bugetului de stat.

S-a solicitat admiterea recursului și

casarea/modificarea sentinței, în sensul admiterii în întregime a cererii de acordare

a cheltuielilor de judecată la fond, solicitându-se cheltuieli de judecată și

în recurs.

Ulterior, recurenta - pârâtă și-a

completat motivele de recurs, invocând excepția inadmisibilității acțiunii introductive,

deoarece nu s-a atacat un act administrativ, ci o operațiune administrativă, nu

s-a parcurs procedura prealabilă obligatorie, conform art. 7 din Legea nr. 554/2004

și s-a formulat tardiv, peste termenul de decădere de un an prevăzut de art. 11

alin. (2) din Legea nr. 554/2004 completarea acțiunii privind anularea actelor subsecvente

examenului de doctorat.

asupra recursurilor

Analizând sentința criticată prin

prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarului,

precum și de dispozițiile legale incidente, inclusiv de prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

A. Cu privire la recursul reclamantei.

Motivele de recurs prezentate de

reclamantă la pct. 1 și 2 din cererea de recurs vizează exclusiv pretinsa necompetență

a Curții de Apel București de a soluționa cauza, recurenta apreciind că

intimata - pârâtă Academia de Studii Economice București nu este o „instituție

publică centrală” în sensul art. 10 din Legea nr. 554/2004, astfel că

Tribunalul București era competent să soluționeze cauza.

Această problemă a fost însă definitiv

și irevocabil rezolvată prin decizia nr. 1888 din 5 octombrie 2009 a Curții de Apel București care, constatând că Tribunalul București a judecat cauza cu

încălcarea regulilor de competență din materia Contenciosului administrativ, a admis

recursul pârâtei A.S.E. București declarat împotriva sentinței nr. 1334 din 1

aprilie 2009 a Tribunalului București, pe care a cazat-o, reținând cauza spre

soluționare în primă instanță.

Prin urmare, nu mai pot fi puse în

discuție argumentele de fapt și de drept cu privire la competența instanței de

a soluționa în fond acțiunea, criticile recurentei care privesc exclusiv decizia

irevocabilă nr. 1888/2009 a Curții de Apel București nemaiputând forma obiectul

cercetării judecătorești, deoarece s-ar încălca atât autoritatea de lucru

judecat a acestei soluții irevocabile, dar și principiul securității raporturilor

juridice, ceea ce este inadmisibil într-un stat de drept, o hotărâre

judecătorească irevocabilă nemaiputând fi discutată.

Celelalte critici sumare formulate de

reclamantă cu privire la fondul pricinii sunt, de asemenea, nefondate.

Altfel, susținerea recurentei că

excepția lipsei interesului trebuia raportată numai la pârâta din proces – A.S.E.

București, nu și la alte persoane, (participanții la examenul de doctorat –

sesiunea iunie 2008), care nu au fost părți în proces este nefondată, deoarece Curtea

de Apel București a analizat excepția în limitele investirii, constatând că

reclamanta nu justifică un folos practic al acțiunii completate, privind anularea

examenului de admitere la doctorat, a deciziei de aprobare a rezultatelor examenului

și a listei cu candidații admiși/respinși, din moment ce nu a solicitat

„obligarea pârâtei la emiterea actului administrativ de declarare ca admisă la

concurs și înmatricularea ca doctorandă sau reluarea concursului”.

Prin urmare instanța a concluzionat

corect, în funcție de cererile cu care reclamanta a învestit-o, respectând dispozițiile

art. 129 alin. (6) C. proc. civ., că aceasta nu a dovedit un interes născut și

actual al acțiunii formulate (interesul neputând fi viitor sau eventual) motiv

pentru care a și respins acțiunea.

Susținerea recurentei – reclamante

privind admiterea unei cereri formulată de o persoană fără calitate procesuală,

respectiv de apărătorul pârâtei pentru ceilalți participanți la examen, nu are nici

un suport juridic, instanța pronunțându-se asupra excepțiilor formulate de

pârâta din proces, prin reprezentantul său legal, avocat, conform art. 68 C.

proc. civ.

Cu privire la cheltuielile de

judecată, Înalta Curte constată că instanța de fond a aplicat deja prevederile

art. 274 alin. (3) C. proc. civ. și a procedat la reducerea onorariului

avocatului ales de pârâtă și acest motiv de recurs fiind, în concluzie,

nefondat.

B. Cu privire la recursul pârâtei A.S.E.

București

Pârâta a invocat aplicarea pretins greșită

a dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., în condițiile în care reclamanta

nu a solicitat reducerea cheltuielilor de judecată solicitate de pârâtă,

instanța nepunând în discuția părților această cerere și nemotivându-și

soluția, care apare ca neîntemeiată în raport cu valoarea onorariilor avocaților

practicate în România, prestigiul pârâtei și al avocatului ales, etc.

Textul de lege în discuție - art. 274

alin. (3) C. proc. civ. prevede că „Judecătorii au însă dreptul să mărească sau

să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tablourile

minimale, ori de câte ori vor constat motivat că sunt nepotrivit de mici sau de

mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat”.

Din aceste dispoziții legale rezultă

că legiuitorul a reglementat un drept de apreciere lăsat la latitudinea

instanței de judecată, cu privire la cheltuielile de judecată.

Fiind vorba de o prerogativă legală a

judecătorului, de a hotărî asupra cheltuielilor de judecată, în raport de

criteriile prevăzute de acest text: valoarea onorariului, a pricinii, munca

avocatului, nu este necesar ca una din părți să solicite reducerea

cheltuielilor cerute de partea adversă și nu este nevoie ca instanța să pună în

discuția părților această problemă, pentru a hotărî asupra aplicabilității art.

274 alin. (3) C. proc. civ., ci poate din oficiu să o rezolve prin hotărârea

pronunțată, nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 5 și 105 alin. (2) C.

proc. civ. invocate de recurenta – pârâtă.

Nu se poate reține nici motivarea sau

netemeinicia soluției deoarece măsura reducerii cheltuielilor a fost motivată succint,

prin trimiterile făcute la complexitatea pricinii și la textul de lege care

reglementează condițiile în care judecătorul poate reduce cheltuielile de

judecată cerute de una din părțile din proces, astfel că nu sunt aplicabile

prevederile art. 304 pct. 5 și 9 invocate de recurenta - pârâtă. Cu privire la

excepțiile invocate în completarea recursului de către pârâtă, Înalta Curte

constată că deși excepțiile de ordine publică pot fi ridicate și peste termenul

de motivare a recursului prevăzut de art. 301 și 303 alin. (1) C. proc. civ., examinarea

acestora este lipsită de interes, întrucât soluția s-a pronunțat prin admiterea

uneia din excepțiile absolute, dirimante ridicate de pârâtă prin întâmpinare,

pe care instanța a considerat-o ca fiind prioritară în raport cu întreaga

acțiune completată, astfel că este inutilă examinarea și a altor excepții.

Constatând că sentința atacată este

temeinică și legală, că nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau

modificare prevăzută de art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge ambele recursuri, ca nefondate.

Înalta Curte urmează a obliga recurenta

– reclamantă să plătească recurentei – pârâte suma de 2000 lei cheltuieli de

judecată în recurs, cu aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de P.M.

împotriva sentinței nr. 1888 din 05 octombrie 2009 a Curții de Apel București –

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Respinge recursurile declarate de

P.M. și A.S.E. din București împotriva sentinței nr. 3134 din 29 iunie 2010 a Curții

de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondate.

Obligă recurenta – reclamantă P.M. la

plata sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata -

pârâtă A.S.E. din București, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 4 mai 2011.