ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3413/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3413/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

Reclamantul E.D. a chemat în judecată Academia

Română, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâta și pe calea

contenciosului administrativ, să dispună anularea Deciziei nr. 172 din 29 mai 2011

emisă de președintele Academiei Române privind numirea în funcția de director

general la Institutul Național de Cercetări Economice C.C.K. a doamnei L.C.

De asemenea, a

solicitat anularea și a Hotărârii Prezidiului Academiei Române din 18 mai 2011

în temeiul căreia a fost emisă decizia susmenționată, anularea Deciziei Președintelui

Academiei Române nr. 124/2011 privind aprobarea membrilor comisiei de concurs,

obligarea pârâtei la organizarea unui nou concurs pentru ocuparea funcției publice

de conducere, obligarea pârâtei la comunicarea modului de soluționare a

contestației sale și recunoașterea dreptului său de a participa la un concurs

organizat cu respectarea dispozițiilor legale, respectiv Legea nr. 752/2001

republicată.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că la data de 20 aprilie 2011 s-a desfășurat concursul pentru

ocuparea funcției publice de conducere de director general la Institutul

Național de Cercetări Economice C.C.K., anterior formulării acțiunii reclamantul

a arătat că a formulat contestație înregistrată la registratura Academiei

Române sub nr. 1557 din 21 aprilie 2011, sesizând nelegalitatea și încălcarea,

de către comisia de concurs, a aspectelor semnalate în cadrul desfășurării concursului.

Astfel, reclamantul

arată că la emiterea actelor administrative atacate nu au fost luate în

considerare nereguli procedurale și abateri grave de la prevederile H.G. nr. 286/2011

ale comisiei de concurs și, totodată, nu s-a avut în vedere faptul că această comisie

nu a fost constituită cu cel puțin 15 zile înaintea desfășurării concursului.

La emiterea Deciziei

nr. 124 din 19 aprilie 2011 privind aprobarea membrilor comisiei de concurs nu

s-a respectat art. 11 lit. c) din H.G. nr. 286/2011 care interzice desemnarea,

în calitate de membru în comisia de concurs a unei persoane care se află în

conflict de interese, respectiv este sau urmează să fie în situația ocupării postului

de conducere pentru care se organizează concursul, direct subordonat ierarhic

al oricăruia dintre candidați.

Or, arată reclamantul,

un membru al comisiei de concurs, respectiv prof. univ. dr. T.P. – președintele

comisiei de concurs, se afla în această situație.

2.Hotărârea primei

instanțe

Prin Sentința civilă nr.

6997 din 23 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată

de reclamant.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța a reținut, în esență, că reclamantul nu a depus la dosarul

de concurs atestatul pentru management în cercetare-dezvoltare, deși în

cuprinsul anunțului depus la dosar se precizează explicit necesitatea prezentării

acestui document.

Așa fiind, Curtea a

constatat că analizarea celorlalte condiții de participare la concursul pentru

ocuparea funcției de director general la Institutul Național de Cercetări

Economice C.C.K., prin raportare și la cerința prezentării atestatului de

management în cercetare dezvoltare nu mai este utilă, lipsa dovezii

îndeplinirii acestei condiții atrăgând respingerea candidaturii.

Referitor la cadrul normativ

aplicabil, curtea de apel a reținut că dispozițiile H.G. nr. 286/2011 nu sunt incidente

în cauză, concursul contestat organizându-se în temeiul Legii nr. 319/2003 și

al Regulamentului pentru ocuparea funcțiilor de conducere în unitățile de cercetare

ale Academiei Române.

de D.E.

Împotriva sentinței

curții de apel a formulat recurs reclamantul, solicitând în principal casarea

pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 2 C. proc. civ.

Recurentul a arătat

că din cuprinsul hotărârii ce i-a fost comunicată, rezultă că judecătorul care a

luat parte la judecarea cauzei este diferit de cel care a pronunțat sentința,

contravenindu-se astfel dispozițiilor art. 260 alin. (2) și art. 261 alin. (1) C.

proc. civ.

Recurentul a formulat

critici și pe fondul cauzei, susținând că unicul considerent care a dus la

respingerea acțiunii este greșit, bazându-se pe o interpretare trunchiată a conținutului

primei condiții indicate în anunțul de concurs.

Procedând astfel,

prima instanță nu a mai considerat necesar să se pronunțe asupra celorlalte

motive de nelegalitate invocate prin acțiune care ar fi condus la soluția de anulare

a rezultatelor concursului, respectiv că:

- deținea atestatul solicitat

dar nu a considerat utilă depunerea lui în raport de textul anunțului;

- nici candidata

câștigătoare nu a depus la dosarul de concurs un atare atestat, fiind afectat și

un interes legitim public;

- a susținut interviul

și i s-a examinat proiectul managerial dar nu a fost notat; din actele comisiei

nu rezultă că i s-a respins candidatura;

- comisia de concurs

s-a constituit cu o zi înaintea concursului, cu încălcarea dispozițiilor art. 8

alin. (1) din H.G. nr. 268/2011;

- președintele comisiei

se afla în conflict de interese, în raport de împrejurarea că urma să fie

direct subordonat ierarhic candidatului care ocupa postul de conducere scos la concurs.

Române

Prin întâmpinarea formulată,

intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat, însușindu-și

considerentul fondului potrivit căruia reclamantul nu îndeplinea condițiile de eligibilitate

la momentul desfășurării concursului.

Răspunzând la motivul

de recurs care ar atrage casarea, intimata a arătat că la termenul din data de 16

noiembrie 2011 au avut loc dezbaterile în cauză, consemnate în încheierea de la

acea dată, instanța fiind constituită din judecătorul care a pronunțat ulterior

sentința atacată. Intimata a confirmat că în prima sentință comunicată apărea

neconcordanța semnalată de recurent însă, ulterior, la data de 23 ianuarie 2012

i s-a comunicat un nou exemplar al sentinței în care se remediase eroarea materială

respectivă, la dosar existând ambele dovezi de comunicare.

în recurs

Din oficiu, la data

de 4 februarie 2013, constatând că din dosarul de fond lipsește încheierea de dezbateri

din 16 noiembrie 2011 s-a solicitat curții de apel să o înainteze.

Aceeași solicitare a

fost formulată și de către intimata Academia Română la data de 5 februarie 2013.

Încheierea indicată a

fost trimisă de curtea de apel, în copie, la data de 12 februarie 2013.

Prin notele de ședință

înregistrate la dosar la data de 5 martie 2013, recurentul D.E. a punctat că i

s-au comunicat două exemplare ale sentinței atacate: la 19 ianuarie 2012 și 23 ianuarie

2012, în cel de-al doilea semnătura fiind a judecătorului indicat în partea introductivă.

Cu toate acestea, recurentul arată că incertitudinea cu privire la judecătorul care

a pronunțat hotărârea și suspiciunile generate de această situație subzistă,

întrucât încheierea de dezbateri din 16 noiembrie 2011 lipsea din dosar, fiind comunicată

doar la solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție și din dosar nu rezultă

că s-ar fi parcurs procedura prevăzută de art. 281 C. proc. civ., în condițiile

în care primul exemplar al sentinței comunicate a fost înlăturat din dosar fără

nicio explicație, încălcându-se procedurile legale.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând sentința

atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor din întâmpinare,

cât și sub toate aspectele potrivit art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru motivele expuse în

continuare.

și de drept relevante

Recurentul - reclamant

D.E. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune al cărei

obiect vizează anularea actelor administrative (indicate la pct. 1 alin. (2)

din această decizie) emise de Academia Română în contextul concursului

organizat la data de 20 aprilie 2011 pentru ocuparea funcției publice de conducere

de director general al Institutului Național de Cercetări Economice C.C.K., cu

finalitatea organizării unui nou concurs, în condiții de legalitate.

Prima instanță a considerat

că reclamantul a prezentat un dosar de concurs incomplet, care nu cuprindea atestatul

pentru management în cercetare – dezvoltare, așa încât, în cadrul normativ

fixat prin Legea nr. 319/2003 și Regulamentul pentru ocuparea funcțiilor de

conducere în unitățile de cercetare ale Academiei Române, a reținut

neîndeplinirea unei condiții de eligibilitate care face de prisos examinarea

celorlalte motive de nelegalitate indicate în acțiunea judiciară.

Această soluție va fi

casată cu trimitere spre rejudecare, instanța de recurs identificând mai multe nereguli

procedurale la judecata în primă instanță.

Astfel, după cum au

susținut ambele părți litigante și rezultă din dovezile de comunicare a

sentinței, fiecăreia i s-au comunicat două exemplare ale acesteia, la 17 ianuarie

2012, respectiv 23 ianuarie 2012.

Din primul exemplar comunicat,

care nu există la dosarul de fond dar a fost prezentat de recurent (filele 6 - 9,

dosar recurs), rezultă o altă compunere a completului de judecată, judecătorul indicat

în partea introductivă a practicalei fiind altul decât cel care a semnat sentința,

în timp ce în al doilea exemplar, aflat în dosarul primei instanțe, cele două

nume coincid.

Potrivit art. 281 alin.

(1) C. proc. civ., invocat de intimată în apărare, orice eroare materială poate

fi îndreptată fin oficiu sau la cerere.

Cum din dosarul

cauzei nu rezultă că s-ar fi formulat o cerere, rămâne ipoteza îndreptării din

oficiu însă, potrivit alin. al doilea al aceluiași articol, „instanța se pronunță

prin încheiere dată în camera de consiliu”.

O astfel de încheiere

nu există.

Această neregularitate

procedurală este amplificată de împrejurarea că din dosarul de fond lipsește încheierea

de dezbateri din data de 16 noiembrie 2011, când părțile au pus concluzii iar instanța

a amânat pronunțarea, conform art. 260 alin. (1) C. proc. civ.

La solicitarea Înaltei

Curți a fost înaintată o copie a acestei încheieri dar din dosar nu rezultă motivul

omisiunii inițiale și al lipsei unui original, deși potrivit art. 84 alin. (1)

din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin

Hotărârea C.S.M. nr. 387/2005, cu modificările și completările ulterioare,

această încheiere se redactează în două exemplare originale.

În contextul arătat,

Înalta Curte consideră justificate dubiile exprimate de către recurent cu privire

la respectarea principiului continuității de către instanța de judecată care a

soluționat pricina în primă instanță, fiind fondat motivul de casare prevăzut

de art. 304 pct. 2 C. proc. civ.

Examinând din oficiu

cadrul procesual în care s-a derulat judecata, Înalta Curte constată că în

cauză mai există un motiv de casare, cel prevăzut la art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., constând în aceea că prima instanță a ignorat dispozițiile art. 16

1

din

Legea nr. 554/2004 în virtutea cărora se poate „pune în discuție, din oficiu,

necesitatea introducerii în cauză (…) a altor subiecte de drept”.

În virtutea rolului

său activ, judecătorul fondului era dator să observe că petitul referitor la

anularea Deciziei nr. 172/2011 emisă de președintele Academiei Române prin care

L.C. a fost numită director general la Institutul Național de Cercetări

Economice C.C.K., nu putea fi soluționat decât cu citarea acestei persoane,

pentru a-i da posibilitatea să formuleze apărări în susținerea legalității concursului

pe care l-a câștigat, mai ales că unul din motivele de nelegalitate invocate de

recurentul-reclamant vizează tocmai neîndeplinirea aceleiași condiții de

eligibilitate de către aceasta. Pe aceeași linie, instanța de recurs remarcă

omisiunea curții de apel de a examina solicitarea (subsidiară) de apărare a

unui interes legitim public, dedusă din motivele de nelegalitate obiectivă, pe

care le-a formulat reclamantul (art. 8 alin. (1)

1

din Legea nr. 554/2004).

Fără a tranșa în

această etapă a procesului chestiunile care privesc fondul cauzei, instanța de recurs

observă, mai întâi, că în privința dispozițiilor legale incidente cauzei,

rezolvarea curții de apel este corectă, în sensul că H.G. nr. 286/2011,

invocată de reclamant, nu este aplicabilă. La acest punct, argumentația instanței,

justă în principiu, trebuie suplimentată cu constatarea că H.G. nr. 286/2011

pentru aprobarea Regulamentului cadru privind stabilirea principiilor generale de

ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale

și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat

superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice

a intrat în vigoare la data de 31 martie 2011 iar procedura de concurs în

discuție a debutat anterior, la data de 18 martie 2011, când a fost publicat în

Ziarul F. anunțul Secției de Științe Economice, Juridice și Sociologice a

Academiei Române privind scoaterea la concurs a postului.

Apoi, în privința condiției

referitoare la depunerea unui atestat pentru management în cercetare-dezvoltare,

va fi avut în vedere întregul context invocat de reclamant, confirmat cel puțin

în parte prin Nota cu privire la soluționarea contestației acestuia întocmită de

Comisia pentru analizarea contestației, constituită în temeiul Hotărârii

Biroului Prezidiului Academiei Române nr. 38 din 27 aprilie 2011 (fila 27,

dosar fond). Se va verifica în ce măsură confuzia indusă prin modul de redactare

a anunțului, procedeul comisiei de concurs de a nu acorda note decât

candidatului câștigător ori deținerea de către reclamant a unor certificate

(filele 86 - 90, dosar fond) care ar justifica îndeplinirea condiției de

eligibilitate (potrivit susținerilor sale) au afectat rezultatul concursului,

impunându-se sau nu reluarea procedurii în raport de concluzia adoptată.

instanței de recurs

Pentru considerentele

expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/204

raportat la art. 312 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., pentru motivele

prevăzute la art. 304 pct. 2 și 5 C. proc. civ., se va admite recursul,

casându-se sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare, la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de E.D. împotriva Sentinței civile nr. 6997 din 23 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 15 martie 2013.