ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3413/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Reclamantul E.D. a chemat în judecată Academia Română, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâta și pe calea contenciosului administrativ, să dispună anularea Deciziei nr. 172 din 29 mai 2011 emisă de președintele Academiei Române privind numirea în funcția de director general la Institutul Național de Cercetări Economice C.C.K. a doamnei L.C.

De asemenea, a solicitat anularea și a Hotărârii Prezidiului Academiei Române din 18 mai 2011 în temeiul căreia a fost emisă decizia susmenționată, anularea Deciziei Președintelui Academiei Române nr. 124/2011 privind aprobarea membrilor comisiei de concurs, obligarea pârâtei la organizarea unui nou concurs pentru ocuparea funcției publice de conducere, obligarea pârâtei la comunicarea modului de soluționare a contestației sale și recunoașterea dreptului său de a participa la un concurs organizat cu respectarea dispozițiilor legale, respectiv Legea nr. 752/2001 republicată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că la data de 20 aprilie 2011 s-a desfășurat concursul pentru ocuparea funcției publice de conducere de director general la Institutul Național de Cercetări Economice C.C.K., anterior formulării acțiunii reclamantul a arătat că a formulat contestație înregistrată la registratura Academiei Române sub nr. 1557 din 21 aprilie 2011, sesizând nelegalitatea și încălcarea, de către comisia de concurs, a aspectelor semnalate în cadrul desfășurării concursului. Astfel, reclamantul arată că la emiterea actelor administrative atacate nu au fost luate în considerare nereguli procedurale și abateri grave de la prevederile H.G. nr. 286/2011 ale comisiei de concurs și, totodată, nu s-a avut în vedere faptul că această comisie nu a fost constituită cu cel puțin 15 zile înaintea desfășurării concursului.

La emiterea Deciziei nr. 124 din 19 aprilie 2011 privind aprobarea membrilor comisiei de concurs nu s-a respectat art. 11 lit. c) din H.G. nr. 286/2011 care interzice desemnarea, în calitate de membru în comisia de concurs a unei persoane care se află în conflict de interese, respectiv este sau urmează să fie în situația ocupării postului de conducere pentru care se organizează concursul, direct subordonat ierarhic al oricăruia dintre candidați. Or, arată reclamantul, un membru al comisiei de concurs, respectiv prof. univ. dr. T.P. – președintele comisiei de concurs, se afla în această situație. 2.Hotărârea primei instanțe Prin Sentința civilă nr. 6997 din 23 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamant.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut, în esență, că reclamantul nu a depus la dosarul de concurs atestatul pentru management în cercetare-dezvoltare, deși în cuprinsul anunțului depus la dosar se precizează explicit necesitatea prezentării acestui document. Așa fiind, Curtea a constatat că analizarea celorlalte condiții de participare la concursul pentru ocuparea funcției de director general la Institutul Național de Cercetări Economice C.C.K., prin raportare și la cerința prezentării atestatului de management în cercetare dezvoltare nu mai este utilă, lipsa dovezii îndeplinirii acestei condiții atrăgând respingerea candidaturii. Referitor la cadrul normativ aplicabil, curtea de apel a reținut că dispozițiile H.G.

nr. 286/2011 nu sunt incidente în cauză, concursul contestat organizându-se în temeiul Legii nr. 319/2003 și al Regulamentului pentru ocuparea funcțiilor de conducere în unitățile de cercetare ale Academiei Române. 3. Recursul declarat de D.E. Împotriva sentinței curții de apel a formulat recurs reclamantul, solicitând în principal casarea pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 2 C. proc. civ. Recurentul a arătat că din cuprinsul hotărârii ce i-a fost comunicată, rezultă că judecătorul care a luat parte la judecarea cauzei este diferit de cel care a pronunțat sentința, contravenindu-se astfel dispozițiilor art. 260 alin. (2) și art. 261 alin. (1) C. proc. civ. Recurentul a formulat critici și pe fondul cauzei, susținând că unicul considerent care a dus la respingerea acțiunii este greșit, bazându-se pe o interpretare trunchiată a conținutului primei condiții indicate în anunțul de concurs.

Procedând astfel, prima instanță nu a mai considerat necesar să se pronunțe asupra celorlalte motive de nelegalitate invocate prin acțiune care ar fi condus la soluția de anulare a rezultatelor concursului, respectiv că: - deținea atestatul solicitat dar nu a considerat utilă depunerea lui în raport de textul anunțului; - nici candidata câștigătoare nu a depus la dosarul de concurs un atare atestat, fiind afectat și un interes legitim public; - a susținut interviul și i s-a examinat proiectul managerial dar nu a fost notat; din actele comisiei nu rezultă că i s-a respins candidatura; - comisia de concurs s-a constituit cu o zi înaintea concursului, cu încălcarea dispozițiilor art. 8 alin. (1) din H.G.

nr. 268/2011; - președintele comisiei se afla în conflict de interese, în raport de împrejurarea că urma să fie direct subordonat ierarhic candidatului care ocupa postul de conducere scos la concurs. 4. Apărările Academiei Române Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat, însușindu-și considerentul fondului potrivit căruia reclamantul nu îndeplinea condițiile de eligibilitate la momentul desfășurării concursului. Răspunzând la motivul de recurs care ar atrage casarea, intimata a arătat că la termenul din data de 16 noiembrie 2011 au avut loc dezbaterile în cauză, consemnate în încheierea de la acea dată, instanța fiind constituită din judecătorul care a pronunțat ulterior sentința atacată.

Intimata a confirmat că în prima sentință comunicată apărea neconcordanța semnalată de recurent însă, ulterior, la data de 23 ianuarie 2012 i s-a comunicat un nou exemplar al sentinței în care se remediase eroarea materială respectivă, la dosar existând ambele dovezi de comunicare. 5. Procedura derulată în recurs Din oficiu, la data de 4 februarie 2013, constatând că din dosarul de fond lipsește încheierea de dezbateri din 16 noiembrie 2011 s-a solicitat curții de apel să o înainteze. Aceeași solicitare a fost formulată și de către intimata Academia Română la data de 5 februarie 2013. Încheierea indicată a fost trimisă de curtea de apel, în copie, la data de 12 februarie 2013. Prin notele de ședință înregistrate la dosar la data de 5 martie 2013, recurentul D.E.

a punctat că i s-au comunicat două exemplare ale sentinței atacate: la 19 ianuarie 2012 și 23 ianuarie 2012, în cel de-al doilea semnătura fiind a judecătorului indicat în partea introductivă. Cu toate acestea, recurentul arată că incertitudinea cu privire la judecătorul care a pronunțat hotărârea și suspiciunile generate de această situație subzistă, întrucât încheierea de dezbateri din 16 noiembrie 2011 lipsea din dosar, fiind comunicată doar la solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție și din dosar nu rezultă că s-ar fi parcurs procedura prevăzută de art. 281 C. proc. civ., în condițiile în care primul exemplar al sentinței comunicate a fost înlăturat din dosar fără nicio explicație, încălcându-se procedurile legale.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor din întâmpinare, cât și sub toate aspectele potrivit art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru motivele expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Recurentul - reclamant D.E. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune al cărei obiect vizează anularea actelor administrative (indicate la pct. 1 alin. (2) din această decizie) emise de Academia Română în contextul concursului organizat la data de 20 aprilie 2011 pentru ocuparea funcției publice de conducere de director general al Institutului Național de Cercetări Economice C.C.K., cu finalitatea organizării unui nou concurs, în condiții de legalitate.

Prima instanță a considerat că reclamantul a prezentat un dosar de concurs incomplet, care nu cuprindea atestatul pentru management în cercetare – dezvoltare, așa încât, în cadrul normativ fixat prin Legea nr. 319/2003 și Regulamentul pentru ocuparea funcțiilor de conducere în unitățile de cercetare ale Academiei Române, a reținut neîndeplinirea unei condiții de eligibilitate care face de prisos examinarea celorlalte motive de nelegalitate indicate în acțiunea judiciară. Această soluție va fi casată cu trimitere spre rejudecare, instanța de recurs identificând mai multe nereguli procedurale la judecata în primă instanță.

Astfel, după cum au susținut ambele părți litigante și rezultă din dovezile de comunicare a sentinței, fiecăreia i s-au comunicat două exemplare ale acesteia, la 17 ianuarie 2012, respectiv 23 ianuarie 2012. Din primul exemplar comunicat, care nu există la dosarul de fond dar a fost prezentat de recurent (filele 6 - 9, dosar recurs), rezultă o altă compunere a completului de judecată, judecătorul indicat în partea introductivă a practicalei fiind altul decât cel care a semnat sentința, în timp ce în al doilea exemplar, aflat în dosarul primei instanțe, cele două nume coincid. Potrivit art. 281 alin. (1) C. proc. civ., invocat de intimată în apărare, orice eroare materială poate fi îndreptată fin oficiu sau la cerere.

Cum din dosarul cauzei nu rezultă că s-ar fi formulat o cerere, rămâne ipoteza îndreptării din oficiu însă, potrivit alin. al doilea al aceluiași articol, „instanța se pronunță prin încheiere dată în camera de consiliu”. O astfel de încheiere nu există. Această neregularitate procedurală este amplificată de împrejurarea că din dosarul de fond lipsește încheierea de dezbateri din data de 16 noiembrie 2011, când părțile au pus concluzii iar instanța a amânat pronunțarea, conform art. 260 alin. (1) C. proc. civ. La solicitarea Înaltei Curți a fost înaintată o copie a acestei încheieri dar din dosar nu rezultă motivul omisiunii inițiale și al lipsei unui original, deși potrivit art. 84 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea C.S.M.

nr. 387/2005, cu modificările și completările ulterioare, această încheiere se redactează în două exemplare originale. În contextul arătat, Înalta Curte consideră justificate dubiile exprimate de către recurent cu privire la respectarea principiului continuității de către instanța de judecată care a soluționat pricina în primă instanță, fiind fondat motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 2 C. proc. civ. Examinând din oficiu cadrul procesual în care s-a derulat judecata, Înalta Curte constată că în cauză mai există un motiv de casare, cel prevăzut la art. 304 pct. 5 C. proc. civ., constând în aceea că prima instanță a ignorat dispozițiile art. 16 1 din Legea nr. 554/2004 în virtutea cărora se poate „pune în discuție, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză (…) a altor subiecte de drept”.

În virtutea rolului său activ, judecătorul fondului era dator să observe că petitul referitor la anularea Deciziei nr. 172/2011 emisă de președintele Academiei Române prin care L.C. a fost numită director general la Institutul Național de Cercetări Economice C.C.K., nu putea fi soluționat decât cu citarea acestei persoane, pentru a-i da posibilitatea să formuleze apărări în susținerea legalității concursului pe care l-a câștigat, mai ales că unul din motivele de nelegalitate invocate de recurentul-reclamant vizează tocmai neîndeplinirea aceleiași condiții de eligibilitate de către aceasta. Pe aceeași linie, instanța de recurs remarcă omisiunea curții de apel de a examina solicitarea (subsidiară) de apărare a unui interes legitim public, dedusă din motivele de nelegalitate obiectivă, pe care le-a formulat reclamantul (art. 8 alin. (1) 1 din Legea nr. 554/2004).

Fără a tranșa în această etapă a procesului chestiunile care privesc fondul cauzei, instanța de recurs observă, mai întâi, că în privința dispozițiilor legale incidente cauzei, rezolvarea curții de apel este corectă, în sensul că H.G. nr. 286/2011, invocată de reclamant, nu este aplicabilă. La acest punct, argumentația instanței, justă în principiu, trebuie suplimentată cu constatarea că H.G.

nr. 286/2011 pentru aprobarea Regulamentului cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice a intrat în vigoare la data de 31 martie 2011 iar procedura de concurs în discuție a debutat anterior, la data de 18 martie 2011, când a fost publicat în Ziarul F. anunțul Secției de Științe Economice, Juridice și Sociologice a Academiei Române privind scoaterea la concurs a postului.

Apoi, în privința condiției referitoare la depunerea unui atestat pentru management în cercetare-dezvoltare, va fi avut în vedere întregul context invocat de reclamant, confirmat cel puțin în parte prin Nota cu privire la soluționarea contestației acestuia întocmită de Comisia pentru analizarea contestației, constituită în temeiul Hotărârii Biroului Prezidiului Academiei Române nr. 38 din 27 aprilie 2011 (fila 27, dosar fond). Se va verifica în ce măsură confuzia indusă prin modul de redactare a anunțului, procedeul comisiei de concurs de a nu acorda note decât candidatului câștigător ori deținerea de către reclamant a unor certificate (filele 86 - 90, dosar fond) care ar justifica îndeplinirea condiției de eligibilitate (potrivit susținerilor sale) au afectat rezultatul concursului, impunându-se sau nu reluarea procedurii în raport de concluzia adoptată.

2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/204 raportat la art. 312 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., pentru motivele prevăzute la art. 304 pct. 2 și 5 C. proc. civ., se va admite recursul, casându-se sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare, la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de E.D. împotriva Sentinței civile nr. 6997 din 23 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 martie 2013.