ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1947/2008

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 7888

din 11 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială,

s-a admis în parte cererea formulată și precizată de reclamanta SC E.C.I.T. SRL

împotriva pârâtei SC V.L.R.I. SA, care a fost obligată la încheierea cu

reclamanta a unui contract de transfer al proprietății asupra celor două

remorci schwarzmuller SPA 3E EURO cu seria de șasiu TRGSAP3351D167094 și

TRGSAP3351D167090. Prin aceeași sentință au fost respinse ca neîntemeiate

celelalte capete de cerere, referitoare la predarea cărților de identitate ale

semiremorcilor, la restituirea celor 52 bilete la ordin, la plata unor daune

cominatorii până la data eliberării efective a cărților de identitate.

În motivarea sentinței s-a reținut

de către Tribunalul București că între pârâta SC V.L.R.I. SA în calitate de

locator și reclamanta SC E.C.I.T. SRL, în calitate de utilizator, a intervenit

contractul de leasing nr.102819/03091, 92, 93, 94 din data de 15 octombrie

2001, având ca obiect patru semiremorci marca schwarzmuller SPA 3E EURO.

Față de capătul de cerere referitor

la constatarea inexistenței debitelor reclamantei față de pârâtă, instanța a

luat act de recunoașterea pârâtei din întâmpinare, potrivit căreia pe parcursul

judecății reclamanta a achitat debitele, astfel că a constatat că reclamanta nu

mai are nici un debit față de pârâtă și pe cale de consecință, a obligat pârâta

la încheierea cu reclamanta a unui contract de transfer al dreptului de

proprietate asupra celor două remorci. În ceea ce privește predarea cărților de

identitate, instanța a luat act de susținerile părților de la termenul din 7

mai 2007, potrivit cărora cărțile de identitate au fost deja predate.

Tribunalul București a mai reținut

că potrivit art. 11.1 din contractul de leasing nr. 102819/03091, utilizatorul

garantează locatorului achitarea ratelor de leasing și a valorii reziduale prin

bilete la ordin. Numărul biletelor la ordin este numărul de rate în cuantumul

stabilit în planul de scadență plus un bilet la ordin adițional în procent de

10% din valoarea inițială care reprezintă suma obligațiilor accesorii.

Tribunalul București a considerat că

cererea de predare a biletelor la ordin este neîntemeiată, deoarece reclamanta

nu a făcut nici o dovadă în sensul emiterii și predării efective a acestor

bilete către pârâtă. Existența clauzei nu poate face de una singură dovada

predării acestor bilete.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel SC E.C.I.T. SRL și a solicitat schimbarea în parte a hotărârii în

sensul obligării pârâtei la restituirea celor 52 de bilete la ordin emise în

favoarea acesteia, precum și în ceea ce privește considerentele care au stat la

baza constatării inexistenței debitelor reclamantei față de pârâtă, cu

obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel București, prin decizia

nr. 616 din 13 decembrie 2007 a admis apelul reclamantei și a schimbat în parte

hotărârea atacată în sensul obligării pârâtei la restituirea către reclamantă a

celor 52 bilete la ordin emise pentru garanția executării contractului,

menținând celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

Pentru a se pronunța în acest sens

instanța de apel a reținut că semnarea contractului având clauza de garantare a

executării obligațiilor cu bilete la ordin este dovada certă a emiterii

biletelor la ordin și ca atare rezultă îndeplinirea de către reclamantă a

tuturor obligațiilor.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs, în termen, pârâta SC V.L.R.I. SA București solicitând admiterea

acestuia și modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului reclamantei

declarat împotriva sentinței nr. 7888 din 11 iunie 2007 a Tribunalului

București.

În

motivarea recursului său pârâta reia susținerea sa, făcută constant la fond și

apel, că biletele la ordin în cauză nu le-a solicitat de la reclamantă și

aceasta nu i le-a predat. Prima instanță a interpretat în mod corect

prevederile art. 11.1 din condițiile generale de leasing drept o clauză

generală care devine aplicabilă în cazul în care locatorul solicită și primește

de la utilizator bilete la ordin, fapt nerealizat în speță. În schimb instanța

de apel a interpretat greșit aceste prevederi contractuale deduse judecății

atunci când a apreciat că semnarea condițiilor generale de către pârâtă atestă

și emiterea biletelor la ordin de către reclamantă. Prin acesta s-au încălcat

și prevederile art. 1169 C. civ. întrucât reclamantei îi revenea sarcina de a

face dovada emiterii și predării biletelor la ordin către pârâtă, clauzele

generale ale contractului neputând constitui probă sub acest aspect.

Intimata reclamantă, prin întâmpinare, a

solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând recursul prin prisma motivelor

formulate, care pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că acesta este fondat.

Instanța de apel, interpretând greșit

caracterul și natura prevederilor pct. 11.1 și 11.2 din contractul de leasing

ce face obiectul judecății și făcând, prin urmare, și o aplicare greșită a

prevederilor art. 1169 și art. 969 C. civ., a reținut în mod eronat că semnarea

de către pârâtă a contractului constituie dovada certă a emiterii biletelor la

ordin de către reclamantă și predării lor către pârâtă. Prin aceasta instanța

de apel a determinat inversarea sarcinii probei, astfel cum este stabilită de

art. 1169 C. civ., obligând-o pe pârâtă la o prestație care nu rezultă din

contract, din moment ce nu s-a dovedit de către reclamantă emiterea și predarea

biletelor la ordin.

Instanța

de apel, în interpretarea prevederilor contractuale a omis unele aspecte

relevante. Astfel, clauzele 11.1 și 11.2 fac parte din condițiile generale de

leasing iar contractul trebuie executat cu bună credință, respectiv garanția cu

bilete la ordin, dacă ar fi fost instituită, trebuia consemnată expres în

contract și individualizată și însoțită de un proces-verbal de predare-primire,

de asemenea cu individualizarea biletelor. Pe de altă parte, cele două părți

ale contractului au agreat ca garanție pentru executarea obligațiilor de către

utilizator fidejusiunea, care este stipulată expres.

În plus față de motivele arătate,

suficiente pentru admisibilitatea recursului, este de menționat, în subsidiar,

că, de altfel, chiar dacă reclamanta ar fi predat pârâtei biletele la ordin,

ceea ce nu este cazul, cererea sa de restituire a acestor bilete la ordin ar fi

lipsită de interes având în vedere decăderea pârâtei din dreptul său și

imposibilitatea de valorificare a titlurilor respective, recunoașterea pârâtei

că intimata reclamantă și-a achitat toate debitele precum și faptul că, urmare

executării prestațiilor, contractul s-a încheiat.

Față de cele de mai sus, Înalta Curte

urmează ca, în baza art. 312 alin. (2) și (3) C. proc. civ., să admită recursul

și să modifice decizia atacată în sensul respingerii apelului declarat de

reclamantă împotriva hotărârii instanței de fond, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâta SC V.L.R.I. SA

București împotriva deciziei comerciale nr. 616 din 13 decembrie 2007,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială.

Modifică decizia în tot, în sensul că

respinge apelul formulat de reclamantă împotriva sentinței comerciale nr. 7888

din 11 iunie 2007, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi, 4 iunie 2008.