ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1947/2008

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 7888 din 11 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, s-a admis în parte cererea formulată și precizată de reclamanta SC E.C.I.T. SRL împotriva pârâtei SC V.L.R.I. SA, care a fost obligată la încheierea cu reclamanta a unui contract de transfer al proprietății asupra celor două remorci schwarzmuller SPA 3E EURO cu seria de șasiu TRGSAP3351D167094 și TRGSAP3351D167090. Prin aceeași sentință au fost respinse ca neîntemeiate celelalte capete de cerere, referitoare la predarea cărților de identitate ale semiremorcilor, la restituirea celor 52 bilete la ordin, la plata unor daune cominatorii până la data eliberării efective a cărților de identitate.

În motivarea sentinței s-a reținut de către Tribunalul București că între pârâta SC V.L.R.I. SA în calitate de locator și reclamanta SC E.C.I.T. SRL, în calitate de utilizator, a intervenit contractul de leasing nr.102819/03091, 92, 93, 94 din data de 15 octombrie 2001, având ca obiect patru semiremorci marca schwarzmuller SPA 3E EURO. Față de capătul de cerere referitor la constatarea inexistenței debitelor reclamantei față de pârâtă, instanța a luat act de recunoașterea pârâtei din întâmpinare, potrivit căreia pe parcursul judecății reclamanta a achitat debitele, astfel că a constatat că reclamanta nu mai are nici un debit față de pârâtă și pe cale de consecință, a obligat pârâta la încheierea cu reclamanta a unui contract de transfer al dreptului de proprietate asupra celor două remorci.

În ceea ce privește predarea cărților de identitate, instanța a luat act de susținerile părților de la termenul din 7 mai 2007, potrivit cărora cărțile de identitate au fost deja predate. Tribunalul București a mai reținut că potrivit art. 11.1 din contractul de leasing nr. 102819/03091, utilizatorul garantează locatorului achitarea ratelor de leasing și a valorii reziduale prin bilete la ordin. Numărul biletelor la ordin este numărul de rate în cuantumul stabilit în planul de scadență plus un bilet la ordin adițional în procent de 10% din valoarea inițială care reprezintă suma obligațiilor accesorii. Tribunalul București a considerat că cererea de predare a biletelor la ordin este neîntemeiată, deoarece reclamanta nu a făcut nici o dovadă în sensul emiterii și predării efective a acestor bilete către pârâtă.

Existența clauzei nu poate face de una singură dovada predării acestor bilete. Împotriva acestei sentințe a declarat apel SC E.C.I.T. SRL și a solicitat schimbarea în parte a hotărârii în sensul obligării pârâtei la restituirea celor 52 de bilete la ordin emise în favoarea acesteia, precum și în ceea ce privește considerentele care au stat la baza constatării inexistenței debitelor reclamantei față de pârâtă, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Curtea de Apel București, prin decizia nr. 616 din 13 decembrie 2007 a admis apelul reclamantei și a schimbat în parte hotărârea atacată în sensul obligării pârâtei la restituirea către reclamantă a celor 52 bilete la ordin emise pentru garanția executării contractului, menținând celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

Pentru a se pronunța în acest sens instanța de apel a reținut că semnarea contractului având clauza de garantare a executării obligațiilor cu bilete la ordin este dovada certă a emiterii biletelor la ordin și ca atare rezultă îndeplinirea de către reclamantă a tuturor obligațiilor. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, pârâta SC V.L.R.I. SA București solicitând admiterea acestuia și modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului reclamantei declarat împotriva sentinței nr. 7888 din 11 iunie 2007 a Tribunalului București. În motivarea recursului său pârâta reia susținerea sa, făcută constant la fond și apel, că biletele la ordin în cauză nu le-a solicitat de la reclamantă și aceasta nu i le-a predat.

Prima instanță a interpretat în mod corect prevederile art. 11.1 din condițiile generale de leasing drept o clauză generală care devine aplicabilă în cazul în care locatorul solicită și primește de la utilizator bilete la ordin, fapt nerealizat în speță. În schimb instanța de apel a interpretat greșit aceste prevederi contractuale deduse judecății atunci când a apreciat că semnarea condițiilor generale de către pârâtă atestă și emiterea biletelor la ordin de către reclamantă. Prin acesta s-au încălcat și prevederile art. 1169 C. civ. întrucât reclamantei îi revenea sarcina de a face dovada emiterii și predării biletelor la ordin către pârâtă, clauzele generale ale contractului neputând constitui probă sub acest aspect.

Intimata reclamantă, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Examinând recursul prin prisma motivelor formulate, care pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este fondat. Instanța de apel, interpretând greșit caracterul și natura prevederilor pct. 11.1 și 11.2 din contractul de leasing ce face obiectul judecății și făcând, prin urmare, și o aplicare greșită a prevederilor art. 1169 și art. 969 C. civ., a reținut în mod eronat că semnarea de către pârâtă a contractului constituie dovada certă a emiterii biletelor la ordin de către reclamantă și predării lor către pârâtă. Prin aceasta instanța de apel a determinat inversarea sarcinii probei, astfel cum este stabilită de art. 1169 C. civ., obligând-o pe pârâtă la o prestație care nu rezultă din contract, din moment ce nu s-a dovedit de către reclamantă emiterea și predarea biletelor la ordin.

Instanța de apel, în interpretarea prevederilor contractuale a omis unele aspecte relevante. Astfel, clauzele 11.1 și 11.2 fac parte din condițiile generale de leasing iar contractul trebuie executat cu bună credință, respectiv garanția cu bilete la ordin, dacă ar fi fost instituită, trebuia consemnată expres în contract și individualizată și însoțită de un proces-verbal de predare-primire, de asemenea cu individualizarea biletelor. Pe de altă parte, cele două părți ale contractului au agreat ca garanție pentru executarea obligațiilor de către utilizator fidejusiunea, care este stipulată expres.

În plus față de motivele arătate, suficiente pentru admisibilitatea recursului, este de menționat, în subsidiar, că, de altfel, chiar dacă reclamanta ar fi predat pârâtei biletele la ordin, ceea ce nu este cazul, cererea sa de restituire a acestor bilete la ordin ar fi lipsită de interes având în vedere decăderea pârâtei din dreptul său și imposibilitatea de valorificare a titlurilor respective, recunoașterea pârâtei că intimata reclamantă și-a achitat toate debitele precum și faptul că, urmare executării prestațiilor, contractul s-a încheiat. Față de cele de mai sus, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 312 alin. (2) și (3) C. proc. civ., să admită recursul și să modifice decizia atacată în sensul respingerii apelului declarat de reclamantă împotriva hotărârii instanței de fond, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC V.L.R.I. SA București împotriva deciziei comerciale nr. 616 din 13 decembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială. Modifică decizia în tot, în sensul că respinge apelul formulat de reclamantă împotriva sentinței comerciale nr. 7888 din 11 iunie 2007, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 iunie 2008.