ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 180/2017

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2011 reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtei Societatea B. S.R.L. la restituirea în proprietate și posesie a autotractorului marca x, cu număr de șasiu x, an de fabricație 2005 și semiremorca de transport gaz cu 3 axe LDS NG - A1, număr de șasiu x, an de fabricație 2008, cu plata cheltuielilor de judecată.

Prin precizarea la acțiune depusă la data de 01.10.2013, reclamanta a solicitat, în subsidiar, ca, în măsura în care se va reține că pârâta nu mai este detentorul autotractorului și a semiremorcii în litigiu, să se dispună obligarea acesteia la despăgubirea în cuantum de 55.000 euro, respectiv 35.000 euro pentru autotractor și 15.000 euro pentru semiremorcă, transformată în RON la cursul de schimb de la data plății, valoare indicată în cererea introductivă și stabilită conform contractelor de leasing.

La data de 27 octombrie 2011, prin sentința nr. 2780 instanța a admis excepția invocată de pârâtă și a declinat competența de soluționare a cererii de sechestru către Tribunalul București.

Tribunalul București, secția a VI-a civilă, prin încheierea din data de 24.01.2013 dată în dosarul nr. x/2012 a scos cauza de pe rol și a înaintat dosarul Tribunalului Dâmbovița în vederea continuării judecații, aceasta instanță fiind învestită doar cu soluționarea cererii de sechestru și nu cu fondul cauzei.

Cauza a fost înregistrată sub nr. x/2013 la Tribunalul Dâmbovița, unde s-a dispus administrarea probei cu înscrisuri.

Prin sentința nr. 642 din data de 10.04.2014, Tribunalul Dâmbovița, secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta și a obligat pârâta să restituie reclamantei autotractorul marca x, cu număr șasiu x, an de fabricație 2005 și semiremorca de transport gaz cu 3 axe LDS NG-A1, cu număr de șasiu x, an de fabricație 2008, sau contravaloarea acestora în cuantum de 50.000 euro (35.000 euro pentru autotractor și 15.000 euro pentru semiremorca), în RON, la data plății, precum și la plata sumei de 6236 RON cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamanta este proprietara autotractorului marca x, cu an de fabricație 2005 și a semiremorcii de transport gaz cu 3 axe LDS NG - A1, cu an de fabricație 2008, bunuri dobândite de la Societatea C. din Viena - Austria, în scopul transmiterii lor cu titlu de leasing către Societatea D. S.R.L. și Societatea E. S.R.L., pe baza comenzii făcute de aceste două societăți. Cele două bunuri au fost înstrăinate de societatea utilizatoare, către pârâta din cauză, aceasta, la rândul său, vânzându-le, după cum a rezultat din actele depuse, către Societatea F. București.

Autotractorul și semiremorca de transport gaz, la momentul când s-au aflat în detenția pârâtei, au fost dobândite de la cele două societăți care, nu au trasferat dreptul de proprietate, atâta timp cât nu au fost niciodată proprietare.

Cum cele două societăți nu și-au achitat ratele de leasing, ambele contracte de leasing au fost reziliate. Cum bunurile ce au format obiectul acestor contracte nu au fost restituite reclamantei, s-a început executarea silită împotriva acestora, fiind înregistrate sub nr. x/2009 și, respectiv, cu nr. x/2009, prilej cu care s-a instituit un sechestru asupra tuturor bunurilor predate de reclamanta în leasing, când s-a încheiat un proces-verbal de sechestru.

În cuprinsul procesului-verbal de sechestru s-a menționat că administratorul societăților utilizatoare, G., a refuzat să predea actele și cheile autotractorului și semiremorcii sechestrate, drept pentru care s-a trecut la indisponibilizarea lor prin aplicarea de sigilii. Deși i s-a pus în vedere administratorului celor doua societăți ca în 48 de ore să predea actele și cheile bunurilor sechestrate, acesta nu s-a conformat, mai mult chiar, le-a sustras de sub sechestru, vânzându-le către societatea pârâtă, conform facturilor depuse de pârâtă la dosarul cauzei.

În această împrejurare, reclamanta a aflat că aceste bunuri sunt deținute de pârâta din prezenta cauză, motiv pentru care a demarat procedura concilierii directe și a invitat pârâta pentru o rezolvare amiabilă. Pârâta, la rândul său, a comunicat reclamantei că a cumpărat bunurile respective de la cele două societăți, însă nu a atașat nici un înscris doveditor în acest sens, solicitând amânarea întrevederii, pentru ca, ulterior, să nu mai dea curs invitației.

În atare situație și având în vedere că a aflat că pârâta a oferit spre vânzare aceste bunuri, reclamanta a formulat cererea de față.

Prima instanță a constatat, în esență, că autotractorul și semiremorca din litigiu au fost sustrase de sub sechestrul instituit de executorul judecătoresc, astfel că vânzarea lor s-a făcut în mod fraudulos de către Societatea D. S.R.L. și Societatea E. S.R.L. - utilizatoarele executate silit pentru restituirea bunurilor dobândite în folosință cu titlu de leasing - drept pentru care împotriva administratorului celor două societăți s-a formulat plângere penală pentru abuz de încredere, rupere de sigilii și sustragere de sub sechestru.

Prin urmare, sustragerea bunurilor aflate sub sechestrul instituit de executorul judecătoresc în executarea silită a contractelor de leasing, reprezintă un furt în înțelesul dispozițiilor art. 1909 alin. (2) C. civ., aplicabil față de data nașterii raportului juridic obligațional, situație în care reclamanta este îndreptățită să le revendice de la cel la care se găsesc în prezent, în natură sau obligând partea la restituirea c/valorii acestora din contract, în calitatea sa de proprietar al acestor bunuri.

Așa fiind, a concluzionat prima instanță că se impune obligarea societății pârâte la restituirea în natură a bunurilor sau la plata contravalorii acestora în suma de 50.000 euro - în RON, la data plații (35.000 euro pentru autotractor și 15.000 euro pentru semiremorca), precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate.

Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond pârâta Societatea B. S.R.L. a declarat apel, prin care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în sensul: nepronunțării asupra excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei și a lipsei calității procesuale pasive a Societății B. S.R.L., invocată la termenul din 22.06.2012 în dosarul nr. x/2011 al Tribunalului București, secția a VI-a civilă, reținerea eronată a situației de fapt.

La 28.09.2012 Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins, pe fond, cererea de sechestru judiciar, hotărâre ce a rămas irevocabilă prin respingerea recursului de către Curtea de Apel București, la data de 02.11.2012.

Prin decizia nr. 325 din data de 09 octombrie 2014 Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondat apelul pârâtei.

Împotriva deciziei nr. 325 din data de 09 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs B. S.R.L..

Prin decizia nr. 972 din data de 27 martie 2015 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a respins excepția nulității recursului, a admis recursul declarat de recurenta-pârâtă împotriva deciziei nr. 325 din 9 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Înalta Curte a constatat că nu a fost stabilită situația de fapt, astfel încât, coroborată cu probele administrate în cauză și cu principiile și regulile de drept substanțial și procesual, să conducă în mod logic la soluția pronunțată și să permită realizarea controlului judiciar.

Instanța supremă a statuat lipsa analizei instanței de prim control judiciar asupra criticii apelantei referitoare la faptul că prima instanță nu s-a pronunțat asupra excepțiilor lipsei calităților procesuale active și pasive în cauză.

S-a constatat lipsa argumentelor instanței de apel cu privire la soluția dată raportat la apărările formulate de apelantă sub toate aspectele în limitele învestirii sale în calea de atac a apelului.

În rejudecare după casare, cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2013* la data de 07 aprilie 2016, dispunându-se administrarea probei cu înscrisuri.

Prin decizia nr. 413 din 10 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis apelul pârâtei, a anulat sentința apelată și, evocând fondul, a respins excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâtă. A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei pentru capătul de cerere de restituire a bunurilor mobile și a respins acest capăt de cerere ca fiind formulat împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală. A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei pentru capătul de cerere de obligare la plata despăgubirilor. A respins acest capăt de cerere ca neîntemeiat. A obligat intimata-reclamantă la plata sumei de 9200 RON cheltuieli de judecată către apelanta-pârâtă.

În ce privește prima critică a apelantei astfel cum a fost formulată, Curtea a considerat-o fondată, întrucât, prima instanță nu a stabilit situația de fapt din perspectiva existenței sau inexistenței raporturilor juridice dintre părți, care implica cercetarea calității procesuale a acestora și cum au fost încălcate dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., s-a dispus anularea sentinței apelate conform dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ.

În consecință, Curtea, în temeiul art. 297 alin. (1) C. proc. civ., a admis apelul, a anulat sentința atacată și a soluționat cauza evocând fondul.

A reținut următoarea situație de fapt: intimata-reclamanta A. a dobândit dreptul de proprietate asupra autotractorului marca x, cu an de fabricație 2005 și a semiremorcii de transport gaz cu 3 axe LDS NG - A1, cu an de fabricație 2008 de la societatea C. din Viena - Austria, conform facturilor nr. x/11.08.2008 și nr. y/28.07.2008, achiziționarea bunurilor făcându-se în scopul transmiterii lor cu titlu de leasing către Societatea D. S.R.L. și Societatea E. S.R.L., pe baza comenzii făcute de aceste două societăți.

Cum cele două societăți utilizatoare nu și-au achitat ratele de leasing, ambele contracte de leasing au fost reziliate - nr. LV-781840/20.08.2008, încheiat cu E. S.R.L. pentru semiremorca și nr. LV -781770/31.07.2008 încheiat cu D. S.R.L. pentru autotractor - însă bunurile nu au fost restituite voluntar reclamantei, situație în raport cu care s-a început executarea silită a acestor contracte. Prin urmare, s-au întocmit două dosare execuționale, nr. x/2009 și, respectiv, nr. 1391/2009, ocazie cu care s-a instituit sechestru asupra bunurilor predate de reclamanta în leasing, conform procesului-verbal de sechestru încheiat, autotractorul și semiremorca fiind indisponibilizate prin aplicarea de sigilii.

În procesul-verbal încheiat la data de 17 mai 2010 de executorul judecătoresc s-a menționat că administratorul celor două societăți utilizatoare a refuzat predarea actelor și cheilor bunurilor, asupra cărora au fost aplicate sigilii.

Administratorul celor doua societăți - D. S.R.L. și E. S.R.L., deși avea obligația ca în 48 de ore să predea actele și cheile bunurilor sechestrate, nu s-a conformat, a sustras bunurile de sub sechestru și le-a vândut către societatea pârâta, fiind întocmite facturile nr. x/10.12.2010 și y/10.12.2010.

Potrivit notificării din data de 30 mai 2011, primită la 9.06.2011, pârâta a fost informată de reclamantă cu privire la rezilierea ambelor contracte de leasing, cu consecința solicitării de predare a bunurilor care au constituit obiectul contractelor, apelanta-pârâtă fiind invitată la conciliere directă

Ca urmare a acestei invitații apelanta a răspuns în sensul că este proprietara autotractorului și a semiremorcii în discuție, în baza contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu Societatea D. S.R.L. și Societatea E. S.R.L., considerând că este cumpărător de bună-credință și a adus la cunoștința intimatei că mijloacele de transport nu au fost dobândite în stare de funcționare, necesitând investiții majore pentru aducerea lor în funcțiune. Ulterior, conform facturilor nr. x/6.09.2011 și y/6.09.2011, apelanta-pârâtă a vândut semiremorca și autoutilitara către S.C. F. S.A..

Referitor la primul capăt al cererii de chemare în judecată privind revendicarea celor două bunuri mobile, Curtea a reținut, în esență, că reclamanta a dovedit că a fost posesoarea bunurilor revendicate, iar acestea au ieșit din patrimoniul ei fără voia sa, prin sustragerea lor de sub sechestru, justificând, în consecință, calitatea procesuală activă pentru primul capăt de cerere.

În ce privește calitatea procesuală a pârâtei, instanța a constatat că la data formulării cererii de chemare în judecată - 14.09.2011 - pârâta Societatea B. S.R.L. nu se mai găsea în posesia autotractorului marca x, cu număr de șasiu x, an de fabricație 2005 și a semiremorcii de transport gaz cu 3 axe LDS NG - A1, cu număr de șasiu x, an de fabricație 2008, acestea fiind înstrăinate conform facturilor nr. x/6.09.2011 și y/6.09.2011 către Societatea F. S.A..

Curtea a constatat că nu există identitate între pârâtă și subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecații, deoarece, în acțiunea în revendicare, calitatea procesuală pasivă revine posesorului sau oricărei persoane care deține bunul fără drept, calitate care trebuie îndeplinită la momentul învestirii instanței cu acțiunea în revendicare.

Așa fiind, Curtea a constatat întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei pentru capătul de cerere de restituire a bunurilor mobile, și, prin urmare, a admis-o cu consecința respingerii acestui capăt de cerere, ca fiind introdus împotriva unei persoane fără de calitate procesuală pasivă.

În ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere, formulat de reclamantă în subsidiar, Curtea a constatat că pârâta are, la rândul său, calitate procesuală pasivă, întrucât există identitate între persoana acesteia și cel solicitat a fi obligat la plata despăgubirilor în temeiul răspunderii civile delictuale, pretins a fi autorul faptei ilicite și prejudiciabile, ceea ce a condus la respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, invocată față de acest capăt de cerere.

Pe fondul cauzei, Curtea a apreciat, în esență, că reclamanta nu a probat toate elementele obligatorii pentru instituirea răspunderii civile delictuale a pârâtei, respectiv nu a probat vinovăția pârâtei și prejudiciul produs și, în mod implicit, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu.

Astfel, s-a reținut că reclamanta nu a înștiințat pârâta cu privire la ieșirea în mod fraudulos a celor două bunuri din patrimoniul său, de la data cumpărării bunurilor posesia pârâtei fiind de bună-credință. În această ipoteză, pârâta era îndreptățită să se considere proprietar al acestora, neavând a suporta consecințele faptei administratorului D. S.R.L., conform dispozițiilor art. 1909 alin. (1) C. civ., sens în care pârâta i-a comunicat reclamantei un răspuns.

În baza dispozițiilor art. 274 alin. (1) și (3) C. proc. civ., Curtea a redus partea din cheltuielile de judecată plătite cu titlu de onorariu de avocat la instanța de apel, considerând că acestea sunt justificate numai în cuantumul de 2.000 RON, raportat la complexitatea cauzei și activitatea apărătorului ales al apelantei la această instanță; totodată, s-a constatat că nu au fost dovedite cheltuielile constând în onorariu de avocat solicitate la instanța de recurs.

Împotriva deciziei pronunțată în apel, recurenta-reclamantă Societatea A.. a declarat recurs în motivarea căruia a susținut că instanța a apel a pronunțat decizia recurată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 998-999 C. civ., fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În susținerea acestui motiv de recurs, recurenta a învederat întrunirea cerințelor impuse angajării răspunderii civile delictuale a pârâtei, care a înstrăinat autotractorul marca x, cu nr. șasiu x, an de fabricație 2005 și semiremorca de transport gaz cu 3 axe LDS NG-A1, nr. de șasiu x, an de fabricație 2008. În acest sens, recurenta a expus și analizat elementele constituirii răspunderii civile delictuale incidente în cauză, după cum urmează:

Fapta ilicită constă în înstrăinarea bunurilor mobile în timpul soluționării prezentei acțiuni, după ce a invitat-o pe pârâtă la conciliere directă -30.05.2011-, care a cunoscut - la data de 06.09.2011 când a perfectat vânzarea -, pretențiile reclamantei asupra respectivelor bunuri.

Vinovăția pârâtei este de asemenea dovedită în împrejurările în care, cunoscând intenția reclamantei de a revendica bunurile mobile, a procedat la înstrăinarea lor către un terț pentru ca să își piardă calitatea procesuală pasivă.

În opinia recurentei, prejudiciul cauzat a constat în valoarea bunurilor mobile pe care nu le-a mai putut redobândi, iar, prin înstrăinările succesive ale acestor bunuri, a fost pusă practic în imposibilitatea de a mai atinge scopul pentru care au fost achiziționate.

Patrimoniul s-a micșorat din această cauză cu suma echivalentă valorii lor, care a fost determinată prin contractele de leasing încheiate cu privire la ele.

De altfel, dacă bunurile nu ar fi fost înstrăinate, nu s-ar fi pus problema angajării răspunderii civile delictuale a pârâtei, iar obiectul cererii ar fi rămas cel inițial, al revendicării de bunuri mobile. În plus, recurenta mai arată că, prin înstrăinarea bunurilor s-a împiedicat producerea unor probe tehnice de adus în prezenta cauză.

În continuare, recurenta a arătat existența legăturii de cauzalitate dintre prejudiciul cauzat prin fapta ilicită a pârâtei. Vânzarea bunurilor revendicate, după demararea procedurii concilierii directe și după depunerea cererii în revendicare din dosarul de față a determinat imposibilitatea derulării respectivei acțiuni, așa încât reclamanta a fost nevoită să formuleze capătul subsidiar de cerere în angajarea răspunderii civile delictuale.

Recurenta a precizat că a dovedit susținerile sale cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, așa încât în mod greșit instanța de apel i-a respins cererea de chemare în judecată.

Analizând decizia atacată prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte apreciază nefundat recursul pentru următoarele considerente:

Motivul de recurs invocat de recurentă este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că instanța anterioară a interpretat greșit dispozițiile art. 998 și urm. din vechiul C. civ.

În cauză, din analizarea considerentelor deciziei atacate cu privire la neîntrunirea în cauză a elementelor constitutive ale răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, Înalta Curte constată că instanța de apel a examinat în mod judicios pricina din perspectiva dispozițiilor art. 998 și urm. din vechiul C. civ., în sensul că a stabilit că reclamanta nu a probat vinovăția pârâtei și prejudiciul produs și nici legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul produs.

Astfel, la momentul cumpărării bunurilor de la D. S.R.L. pârâta nu a avut indicii care să îi ridice suspiciuni cu privire la calitatea de proprietar a societății vânzătoare D. S.R.L. (menționată în această calitate în dovada de verificare din 25.11.2009 a autotractorului), pârâta fiind cumpărător de bună-credință.

Mai mult decât atât, în lipsa înștiințării pârâtei de către reclamantă cu privire la înstrăinarea frauduloasă a bunurilor din patrimoniul său, în mod evident, pârâta era îndreptățită să se considere proprietar al acestora, neavând a suporta consecințele faptei administratorului D. S.R.L..

De asemenea, în mod corect a statuat instanța anterioară că prejudiciul nu a fost dovedit, fără a antama situația de fapt ce nu mai poate forma obiectul unui control judiciar în calea de atac a recursului, pe de o parte, iar pe de altă parte, reclamantei îi revenea sarcina probei sub aspectul dovedirii susținerilor sale respectiv contravaloarea autoutilitarei și a semiremorcii la momentul vânzării lor de către pârâtă, probă pe care, însă, nu a administrat-o.

Prin urmare, instanța de apel a analizat pricina stabilind că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale răspunderii civile delictuale, în spiritul și rigorile impuse de art. 998 și urm. din vechiul C. civ., iar instanța de recurs nu poate cenzura situația de fapt reținută de instanțele de fond în baza căreia au fost analizate aceste elemente.

Așa încât, instanța de apel a pronunțat o deciziei legală și temeinică, motiv pentru care, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă Societatea A.. împotriva deciziei nr. 413 din 10 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă Societatea A.. împotriva deciziei nr. 413 din 10 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimata B. S.R.L..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 02 februarie 2017.