ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1205/2013

Deliberând asupra

recursului de față, din actele și lucrările dosarului, a constatat următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 277 din 31 ianuarie

2012 pronunțată în Dosarul nr. 5804/108/2011, Tribunalul Arad a respins

acțiunea formulată de SC P. SRL, reprezentată prin lichidator judiciar E. SPRL

Arad în contradictoriu cu pârâții SC A.F. SRL și B.E., având ca obiect

revendicare mobiliară.

S-a reținut că la

data de 7 iunie 2008, pârâta SC A.F. SRL a promovat împotriva SC P. SRL, o

acțiune în revendicare mobiliară prin care solicită instanței, obligarea SC P.

SRL la predarea a 3 autotractoare și 3 semiremorci intrate, ca urmare a unor

clauze contractuale, în proprietatea SC A.F. SRL precum și obligarea SC P. SRL

la radierea din circulație a celor 3 autotractoare și 3 semiremorci în vederea

înmatriculării acestora pe numele noului proprietar. În caz contrar, reclamanta

a solicitat obligarea pârâtelor, în solidar, la suportarea prejudiciului cauzat

în cuantum de 234.000 RON, reprezentând valoarea de piață a bunurilor

menționate.

Din actele și

lucrările dosarului, instanța a reținut în fapt că părțile au încheiat la data

de 6 noiembrie 2007 contractul de vânzare-cumpărare, având ca obiect o

cantitate de buștean de furnir până la limita sumei de 238.552,81 RON,

stabilindu-se clauza că dacă marfa nu este livrată până la data de 1 martie

2008, cumpărătoarea-pârâtă devine de drept și fără plata vreunui sume de bani

proprietara bunurilor revendicate de către reclamantă.

Conform clauzei de la

art. III prețul s-a achitat până la data semnării contractului, în acest sens

s-au și depus extrasele de cont privind plățile menționate.

Având în vedere

împrejurarea că pârâta și-a executat obligația de plată și că reclamanta nu a

răsturnat prezumția de neexecutare instituită în sarcina ei, bunurile

revendicate aduse în garanție au intrat de drept în proprietatea pârâtei.

Împrejurarea că s-a desființat sechestrul asigurător asupra acestora bunuri

revendicate nu înseamnă că atrage și stingerea dreptului de proprietate al

pârâtei care a dobândit dreptul prin convenția menționată.

S-a reținut că

potrivit art. 274 C. proc. civ. nu s-a pus problema cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel în termen legal reclamanta SC P. SRL Săvârșiri,

reprezentată prin lichidator judiciar E. SPRL a solicitat obligarea pârâților

la restituirea celor 3 autotractoare și 3 semiremorci pentru care sechestrul

judiciar instituit a fost ridicat, în baza Hotărârii nr. 2351/2011 pronunțată

în Dosarul nr. 2888/55/2011 de către Judecătoria Arad, sau în situația în care

acestea nu se mai află în posesia pârâților, la restituirea contravalorii

acestor bunuri, în cuantum de 234.000 RON.

Recurenta reclamantă

a arătat că pe fond, instanța de judecată a respins acțiunea sa, considerând că

bunurile a căror revendicare a solicitat-o sunt proprietatea pârâtei SC A.F.

SPL și prin urmare aceasta nu poate fi obligată la restituire.

Prin concluziile

scrise, pârâtele intimate SC A.F. SRL și B.E.M. au solicitat respingerea

apelului reclamantei, menținerea hotărârii atacate, în sensul respingerii

acțiunii reclamantei SC P. SRL Săvârșiri, reprezentată prin lichidator judiciar

E. SPRL, prin care s-a solicitat obligarea pârâtelor la restituirea a celor 6

autovehicule indicate în acțiune sau a suportării contravalorii acestora în

valoare totală de 234.000 RON; cu cheltuieli de judecată, atât în fața primei instanțe,

cât și în fața instanței de apel.

Prin Decizia nr. 87

din 10 aprilie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială,

s-a respins ca nefondat apelul reclamantei SC P. SRL Săvârșiri și a fost

obligată să plătească pârâtelor intimate B.E.M. suma de 620 RON cu titlu de

cheltuieli de judecată în apel și respectiv SC A.F. SRL suma de 5.458 RON cu

titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu de avocat.

Prin aceeași decizie

a fost respinsă cererea pârâtelor intimate privind obligarea reclamantei

apelante, reprezentată prin lichidator judiciar, la plata cheltuielilor de

judecată în primă instanță.

S-a reținut că în mod

corect tribunalul a constatat că pârâta și-a executat obligația de plată, iar

reclamanta nu a răsturnat prezumția de neexecutare instituită în sarcina sa.

În ceea ce privește

modalitatea de garantare a îndeplinirii obligației contractuale de livrare a

buștenilor de către SC P. SRL instanța de apel a confirmat soluția primei

instanțe, în sensul că reclamanta nu și-a respectat obligația contractuală

prevăzută la art. IV din contract, fapt pentru care bunurile revendicate aduse

în garanție au intrat de drept în proprietatea pârâtei.

Referitor la cererea

pârâtelor intimate privind obligarea reclamantei apelante, prin lichidator

judiciar la plata cheltuielilor de judecată efectuate în primă instanță,

instanța de apel le-a respins-o dat fiind că acestea au solicitat în ședința

publică din data de 31 ianuarie 2012, respingerea acțiunii reclamantei, fără

cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei

pronunțată în apel, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe motivul de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea

recursului, reclamanta a susținut că instanța de apel a acordat mai mult decât

s-a cerut asupra proprietății bunurilor revendicate, deși prin acțiunea

introductivă nu a solicitat acest lucru. Sub acest aspect, recurenta a susținut

că instanța de apel nu a avut în vedere: factura prin care bunurile au fost

înstrăinate, contractul de furnizare a buștenilor, bunurile aduse ca garanție a

îndeplinirii obligațiilor asumate prin contractul încheiat la data de 6

noiembrie 2007, precum și împrejurarea că creditorul gajist nu și-a dat acordul

ca bunurile aduse în garanție să poată fi înstrăinate de către societatea

reclamantă.

Recurenta a precizat

că pârâta din prezenta cauză a promovat o acțiune în revendicare mobiliară

împotriva sa, ce a format obiectul unui alt dosar, însă această acțiune a fost

anulată prin Sentința comercială nr. 405 din 1 martie 2010 pronunțată de

Tribunalul Arad, în Dosarul nr. 5955/55/2008.

Față de cele

învederate, recurenta a susținut că în mod greșit instanțele anterioare au

constatat că bunurile a căror revendicare a solicitat-o ar fi proprietatea

societății pârâte, fără să țină cont că acestea erau gajate de către un

creditor al societății recurente, care la rândul său nu și-a dat acordul cu

privire la înstrăinarea către un terț. Sub acest aspect, recurenta a arătat că

a solicitat introducerea în cauză a creditoarei B.T. - Sucursala Arad și a

administratorului debitorului P.D.A., cel care a semnat documentele în baza

cărora pârâta și-a susținut întâmpinarea.

În consecință, față

de considerentele expuse, recurenta a solicitat admiterea recursului,

modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii și apelului, iar pe fond

admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Recursul este

nefondat conform considerentelor ce se vor arăta în continuare.

În legătură cu

motivul de nelegalitate invocat, Înalta Curte observă că recurenta se referă la

situația plus petita, în sensul că instanța de apel a dat mai mult decât s-a

cerut, adică s-a pronunțat asupra proprietății bunurilor revendicate, deși în

acțiunea introductivă nu a cerut acest lucru Sub acest aspect, Înalta Curte a

constatat că, instanța de apel a dat o hotărâre legală, în sensul că a examinat

contractul încheiat de părți din perspectiva dispozițiilor art. 989 din vechiul

C. civ. raportat la art. 348 din același cod referitoare la modalitatea de

garantare a îndeplinirii obligației contractuale de livrare a buștenilor de

către societatea reclamantă, și, potrivit căreia în situația în care reclamanta

nu și-a respectat obligația contractuală prevăzută de art. IV din contractul

părților, bunurile aduse în garanție au intrat de drept în proprietatea

societății pârâte. Prin urmare, nu se poate vorbi de plus petita invocată de

recurentă, instanța de apel analizând pricina în lumina clauzelor contractuale

la care societatea reclamantă a consimțit, știut fiind că actul încheiat de

părți are putere de lege.

Criticile recurentei

vizând: factura prin care bunurile au fost înstrăinate, contractul de furnizare

a buștenilor, bunurile aduse ca garanție a îndeplinirii obligațiilor asumate

prin contractul încheiat la data de 8 noiembrie 2007, precum și împrejurarea că

creditorul gajist nu și-a dat acordul ca bunurile aduse în garanție să poată fi

înstrăinate de către societatea reclamantă, Înalta Curte urmează să le

respingă, întrucât acestea se referă la aspecte de netemeinicie și la o

reapreciere a situației de fapt, ceea ce nu poate forma obiectul unui control

judiciar în recurs, deoarece în această cale, instanța de recurs examinează

pricina numai din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute expres și

limitativ în pct. 1 - 9 al art. 304 C. proc. civ.

Susținerea recurentei

că bunurile erau gajate și creditorul obligației nu și-a dat consimțământul

pentru înstrăinarea bunurilor, de asemenea, Înalta Curte urmează să le

respingă, întrucât vizează aspecte de netemeinicie și nu de nelegalitate în

sensul dispozițiilor art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

Sub aspectul

neintroducerii în cauză a persoanelor indicate de recurentă, Înalta Curte

constată că nu sunt motive de nelegalitate, ci tinde spre o reapreciere a

cadrului procesual deja stabilit și, prin urmare nu mai poate fi examinat în

calea de atac a recursului, știut fiind că recursul este o cale extraordinară

de atac prin intermediul căruia se cenzurează hotărârea recurată numai în

limitele dispozițiilor art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

Și, în sfârșit, prin

invocarea recurentei a unei hotărâri, ce a format obiectul unui alt dosar,

vizând părțile din prezentul litigiu având ca obiect neîndeplinirea

obligațiilor contractuale de către pârâta - din prezenta cauză - Înalta Curte

nu o poate analiza, întrucât recurenta o menționează, fără să motiveze în drept

și să arate ce relevanță are în prezenta cauză.

Față de

considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., urmează să respingă ca nefondat recursul reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta SC P. SRL prin lichidator judiciar E. SPRL Arad

împotriva Deciziei civile nr. 87 din 10 aprilie 2012, pronunțată de Curtea de

Apel Timișoara, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 martie 2013.

Procesat de GGC - AS