ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1205/2013

Deliberând asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, a constatat următoarele: Prin Sentința civilă nr. 277 din 31 ianuarie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 5804/108/2011, Tribunalul Arad a respins acțiunea formulată de SC P. SRL, reprezentată prin lichidator judiciar E. SPRL Arad în contradictoriu cu pârâții SC A.F. SRL și B.E., având ca obiect revendicare mobiliară. S-a reținut că la data de 7 iunie 2008, pârâta SC A.F. SRL a promovat împotriva SC P. SRL, o acțiune în revendicare mobiliară prin care solicită instanței, obligarea SC P. SRL la predarea a 3 autotractoare și 3 semiremorci intrate, ca urmare a unor clauze contractuale, în proprietatea SC A.F. SRL precum și obligarea SC P. SRL la radierea din circulație a celor 3 autotractoare și 3 semiremorci în vederea înmatriculării acestora pe numele noului proprietar.

În caz contrar, reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor, în solidar, la suportarea prejudiciului cauzat în cuantum de 234.000 RON, reprezentând valoarea de piață a bunurilor menționate. Din actele și lucrările dosarului, instanța a reținut în fapt că părțile au încheiat la data de 6 noiembrie 2007 contractul de vânzare-cumpărare, având ca obiect o cantitate de buștean de furnir până la limita sumei de 238.552,81 RON, stabilindu-se clauza că dacă marfa nu este livrată până la data de 1 martie 2008, cumpărătoarea-pârâtă devine de drept și fără plata vreunui sume de bani proprietara bunurilor revendicate de către reclamantă. Conform clauzei de la art. III prețul s-a achitat până la data semnării contractului, în acest sens s-au și depus extrasele de cont privind plățile menționate.

Având în vedere împrejurarea că pârâta și-a executat obligația de plată și că reclamanta nu a răsturnat prezumția de neexecutare instituită în sarcina ei, bunurile revendicate aduse în garanție au intrat de drept în proprietatea pârâtei. Împrejurarea că s-a desființat sechestrul asigurător asupra acestora bunuri revendicate nu înseamnă că atrage și stingerea dreptului de proprietate al pârâtei care a dobândit dreptul prin convenția menționată. S-a reținut că potrivit art. 274 C. proc. civ. nu s-a pus problema cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen legal reclamanta SC P. SRL Săvârșiri, reprezentată prin lichidator judiciar E. SPRL a solicitat obligarea pârâților la restituirea celor 3 autotractoare și 3 semiremorci pentru care sechestrul judiciar instituit a fost ridicat, în baza Hotărârii nr. 2351/2011 pronunțată în Dosarul nr. 2888/55/2011 de către Judecătoria Arad, sau în situația în care acestea nu se mai află în posesia pârâților, la restituirea contravalorii acestor bunuri, în cuantum de 234.000 RON. Recurenta reclamantă a arătat că pe fond, instanța de judecată a respins acțiunea sa, considerând că bunurile a căror revendicare a solicitat-o sunt proprietatea pârâtei SC A.F. SPL și prin urmare aceasta nu poate fi obligată la restituire.

Prin concluziile scrise, pârâtele intimate SC A.F. SRL și B.E.M. au solicitat respingerea apelului reclamantei, menținerea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei SC P. SRL Săvârșiri, reprezentată prin lichidator judiciar E. SPRL, prin care s-a solicitat obligarea pârâtelor la restituirea a celor 6 autovehicule indicate în acțiune sau a suportării contravalorii acestora în valoare totală de 234.000 RON; cu cheltuieli de judecată, atât în fața primei instanțe, cât și în fața instanței de apel. Prin Decizia nr. 87 din 10 aprilie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, s-a respins ca nefondat apelul reclamantei SC P. SRL Săvârșiri și a fost obligată să plătească pârâtelor intimate B.E.M.

suma de 620 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel și respectiv SC A.F. SRL suma de 5.458 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu de avocat. Prin aceeași decizie a fost respinsă cererea pârâtelor intimate privind obligarea reclamantei apelante, reprezentată prin lichidator judiciar, la plata cheltuielilor de judecată în primă instanță. S-a reținut că în mod corect tribunalul a constatat că pârâta și-a executat obligația de plată, iar reclamanta nu a răsturnat prezumția de neexecutare instituită în sarcina sa. În ceea ce privește modalitatea de garantare a îndeplinirii obligației contractuale de livrare a buștenilor de către SC P. SRL instanța de apel a confirmat soluția primei instanțe, în sensul că reclamanta nu și-a respectat obligația contractuală prevăzută la art. IV din contract, fapt pentru care bunurile revendicate aduse în garanție au intrat de drept în proprietatea pârâtei.

Referitor la cererea pârâtelor intimate privind obligarea reclamantei apelante, prin lichidator judiciar la plata cheltuielilor de judecată efectuate în primă instanță, instanța de apel le-a respins-o dat fiind că acestea au solicitat în ședința publică din data de 31 ianuarie 2012, respingerea acțiunii reclamantei, fără cheltuieli de judecată. Împotriva deciziei pronunțată în apel, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. În motivarea recursului, reclamanta a susținut că instanța de apel a acordat mai mult decât s-a cerut asupra proprietății bunurilor revendicate, deși prin acțiunea introductivă nu a solicitat acest lucru.

Sub acest aspect, recurenta a susținut că instanța de apel nu a avut în vedere: factura prin care bunurile au fost înstrăinate, contractul de furnizare a buștenilor, bunurile aduse ca garanție a îndeplinirii obligațiilor asumate prin contractul încheiat la data de 6 noiembrie 2007, precum și împrejurarea că creditorul gajist nu și-a dat acordul ca bunurile aduse în garanție să poată fi înstrăinate de către societatea reclamantă. Recurenta a precizat că pârâta din prezenta cauză a promovat o acțiune în revendicare mobiliară împotriva sa, ce a format obiectul unui alt dosar, însă această acțiune a fost anulată prin Sentința comercială nr. 405 din 1 martie 2010 pronunțată de Tribunalul Arad, în Dosarul nr. 5955/55/2008.

Față de cele învederate, recurenta a susținut că în mod greșit instanțele anterioare au constatat că bunurile a căror revendicare a solicitat-o ar fi proprietatea societății pârâte, fără să țină cont că acestea erau gajate de către un creditor al societății recurente, care la rândul său nu și-a dat acordul cu privire la înstrăinarea către un terț. Sub acest aspect, recurenta a arătat că a solicitat introducerea în cauză a creditoarei B.T. - Sucursala Arad și a administratorului debitorului P.D.A., cel care a semnat documentele în baza cărora pârâta și-a susținut întâmpinarea. În consecință, față de considerentele expuse, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii și apelului, iar pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Recursul este nefondat conform considerentelor ce se vor arăta în continuare. În legătură cu motivul de nelegalitate invocat, Înalta Curte observă că recurenta se referă la situația plus petita, în sensul că instanța de apel a dat mai mult decât s-a cerut, adică s-a pronunțat asupra proprietății bunurilor revendicate, deși în acțiunea introductivă nu a cerut acest lucru Sub acest aspect, Înalta Curte a constatat că, instanța de apel a dat o hotărâre legală, în sensul că a examinat contractul încheiat de părți din perspectiva dispozițiilor art. 989 din vechiul C. civ. raportat la art. 348 din același cod referitoare la modalitatea de garantare a îndeplinirii obligației contractuale de livrare a buștenilor de către societatea reclamantă, și, potrivit căreia în situația în care reclamanta nu și-a respectat obligația contractuală prevăzută de art. IV din contractul părților, bunurile aduse în garanție au intrat de drept în proprietatea societății pârâte.

Prin urmare, nu se poate vorbi de plus petita invocată de recurentă, instanța de apel analizând pricina în lumina clauzelor contractuale la care societatea reclamantă a consimțit, știut fiind că actul încheiat de părți are putere de lege.

Criticile recurentei vizând: factura prin care bunurile au fost înstrăinate, contractul de furnizare a buștenilor, bunurile aduse ca garanție a îndeplinirii obligațiilor asumate prin contractul încheiat la data de 8 noiembrie 2007, precum și împrejurarea că creditorul gajist nu și-a dat acordul ca bunurile aduse în garanție să poată fi înstrăinate de către societatea reclamantă, Înalta Curte urmează să le respingă, întrucât acestea se referă la aspecte de netemeinicie și la o reapreciere a situației de fapt, ceea ce nu poate forma obiectul unui control judiciar în recurs, deoarece în această cale, instanța de recurs examinează pricina numai din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute expres și limitativ în pct. 1 - 9 al art. 304 C. proc.

civ. Susținerea recurentei că bunurile erau gajate și creditorul obligației nu și-a dat consimțământul pentru înstrăinarea bunurilor, de asemenea, Înalta Curte urmează să le respingă, întrucât vizează aspecte de netemeinicie și nu de nelegalitate în sensul dispozițiilor art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. Sub aspectul neintroducerii în cauză a persoanelor indicate de recurentă, Înalta Curte constată că nu sunt motive de nelegalitate, ci tinde spre o reapreciere a cadrului procesual deja stabilit și, prin urmare nu mai poate fi examinat în calea de atac a recursului, știut fiind că recursul este o cale extraordinară de atac prin intermediul căruia se cenzurează hotărârea recurată numai în limitele dispozițiilor art. 304 pct. 1 - 9 C. proc.

civ. Și, în sfârșit, prin invocarea recurentei a unei hotărâri, ce a format obiectul unui alt dosar, vizând părțile din prezentul litigiu având ca obiect neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către pârâta - din prezenta cauză - Înalta Curte nu o poate analiza, întrucât recurenta o menționează, fără să motiveze în drept și să arate ce relevanță are în prezenta cauză. Față de considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă ca nefondat recursul reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC P. SRL prin lichidator judiciar E. SPRL Arad împotriva Deciziei civile nr. 87 din 10 aprilie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2013. Procesat de GGC - AS