ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3987/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, reclamanta SC R.T. SRL Arad a

solicitat, în contradictoriu cu G.F.C. și A.N.A.F., direcția generală de

soluționare a contestațiilor, anularea măsurilor dispuse prin procesul-verbal

de control nr. 42 încheiat la data de 25 aprilie  2001 de G.F.C., prin care a

fost obligată la plata sumei de 893.242.426 lei vechi, respectiv 89.342, 44 ron,

reprezentând impozit pe profit recalculat și suma de 202.803.620 lei vechi,

respectiv 20.280,36 ron, reprezentând TVA recalculat, precum și a Deciziei nr. 3

din 17 ianuarie 2008.

Prin sentința civilă nr. 132 din 20 mai 2008 a Curții de Apel Timișoara,

secția contencios administrativ și fiscal a fost declinată competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut, în esență, că

acțiunea de față vizează o impunere sub limita valorică de 500.000 lei, astfel

încât, în raport cu prevederea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

competența materială de soluționare a cauzei revine tribunalului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs G.F., comisariatul general,

criticând soluția pronunțată pentru netemeinicie și nelegalitate, susținând, în

esență, că soluția de declinare a cauzei către Tribunalul Arad este dată cu

interpretarea eronată a prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

A susținut recurenta că în cazul actelor administrative încheiate de

autoritățile publice centrale, soluționarea în primă instanță revine curților de

apel, indiferent de valoarea sumelor stabilite prin actele administrative

atacate.

Astfel, în condițiile în care G.F., comisariatul general, este, în

conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 533/2007, o

autoritate publică centrală, acțiunea introductivă ce are ca obiect anularea

actelor administrative emise de către instituție este, în primă instanță, de

competența curților de apel.

Astfel, apreciază recurenta, în considerația calității de autoritate

centrală a G.F.C., Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul

A.N.A.F. s-a declarat competentă să soluționeze contestația formulată de

societate, chiar dacă sumele stabilite prin actul contestat nu depășeau

valoarea de 500.000 lei.

Înalta Curte de Casație si Justiție, analizând motivele invocate în

raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale

incidente în cauză, constatată nefondat recursul declarat pentru considerentele

ce urmează.

În conformitate cu prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile

publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite,

contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la

500.000 de lei, se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale,

iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile

publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții,

datorii vamale, precum și accesorii ale acestora, mai mari de 500.000 de lei se

soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale

curților de apel, dacă prin lege organică nu se prevede altfel.

Așadar, competența materială de fond este reglementată de lege în

funcție de două criterii și anume: poziționarea autorității publice emitente a

actului în sistemul administrației publice, respectiv valoarea taxei,

impozitului, contribuției, datoriei vamale care face obiectul actului

administrativ contestat, suma de diferențiere fiind 500.000 lei.

În consecință există două tipuri de competență, în funcție de obiectul

actului administrativ contestat.

Astfel, dacă obiectul actului administrativ nu este un impozit, o taxă,

contribuție sau datorie vamală, competența se stabilește după poziția organului

emitent, fiind irelevant cuantumul despăgubirilor solicitate prin acțiune.

În schimb, dacă obiectul actului administrativ este un impozit, o taxă,

contribuției sau datoriei vamale competența se stabilește după valoare, nu după

poziționarea organului emitent.

Cum în prezentul litigiu obiectul actului administrativ atacat îl

constituie o impunere reprezentând impozit pe profit recalculat și TVA

recalculat, competența se stabilește în funcție de criteriul valoric, astfel

încât în mod corect prima instanță a constatat că, în fond, competența

materială de soluționare a cauzei revine Tribunalului Arad.

În concluzie, pentru motivele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312

alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursul declarat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de G.F., comisariatul general, împotriva sentinței

civile nr. 132 din 20 mai 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2008.