ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1624/2008

Deliberând asupra recursului de față; Prin sentința civilă nr. 384 din 16 martie 2006 pronunțată de Tribunalul Neamț, secția comercială și de contencios administrativ, s-a respins excepția prematurității acțiunii invocată de B.T. A.T. SA, s-a admis acțiunea reclamantului U.G. În contradictoriu cu pârâta în sensul că a fost obligată pârâta să plătească reclamantului 33.000 Euro, în echivalent în lei la data plății efective, cu titlu de despăgubiri civile și suma de 1982 lei cu titlu cheltuieli de judecată. Totodată, s-a respins acțiunea față de pârâtele B.T. A.T. SA, sucursala Piatra Neamț și B.T. A.T. SA – Agenția Târgu-Neamț.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, în esență, că din art. 2 al Legii nr. 136/1993 privind asigurările și reasigurările rezultă că: „în asigurarea facultativă raporturile dintre asigurat și asigurător precum și drepturile și obligațiile fiecărei părți se stabilesc prin contractul de asigurare...”, iar prin contractul de asigurare bunuri mobile nr. 102395/2005 încheiat de părți, asiguratorul s-a obligat ca la producerea riscului asigurat să plătească asiguratului o despăgubire la nivelul contravalorii bunului asigurat. Împotriva sentinței a declarat apel pârâta B.T. A.T. SA care a solicitat în primul rând anularea acțiunii ca insuficient timbrată, întrucât cererea nu a fost timbrată corespunzător, la valoarea pretențiilor solicitate.

Pârâta-apelantă prin motivele de apel a mai arătat că nu s-a avut în vedere faptul că asiguratul a declarat în mod nereal că imobilul în care se aflau bunurile asigurate beneficia de pază permanentă, astfel că în aceste condiții devin incidente dispozițiile art. 4 Capitolul II din contractul de asigurare și art. 13 din Legea nr. 136/1995 și că în mod greșit s-a respins proba cu expertiză tehnică care ar fi stabilit valoarea bunurilor asigurate, întrucât contractul de asigurare și legea prevăd că despăgubirile se plătesc la valoarea bunului din momentul producerii riscului asigurat. Curtea de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 36 din 22 martie 2007, a admis apelul pârâtei, a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a respins ca nefondată cererea reclamantului menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

Instanța de apel pentru a hotărî astfel, a reținut, în esență, că declarația nereală a intimatului-reclamant cu privire la faptul că imobilul în care se află bunurile asigurate beneficiază de pază permanentă în raport de art. 4, cap. II din Condițiile Generale de asigurare care prevăd că dacă după producerea evenimentului asigurat, răspunsurile asiguratului au fost incomplete sau inexacte, cu privire la datele luate în considerare la încheierea asigurării ori acestea s-au modificat ulterior, asiguratul va refuza plata despăgubirilor fără restituirea primelor de asigurare plătite, reprezintă neîndeplinirea unei obligații contractuale și are drept consecință refuzul de plată al despăgubirilor.

Cu petiția înregistrată, la data de 15 mai 2007, reclamantul U.G. a declarat recurs împotriva hotărârii pronunțată în apel și a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul respingerii apelului pârâtei și pe cale de consecință menținerea hotărârii instanței de fond. Prin motivele de recurs invocate de reclamant care pot fi încadrate în dispozițiile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., se arată că în mod nereal instanța de fond a reținut că după producerea evenimentului asigurat s-a constatat că răspunsurile asiguratului cu privire la datele luate în considerare la încheierea asigurării, în legătură cu paza unității unde se aflau bunurile asigurate și sustrase prin efracție, au fost incomplete sau inexacte.

În contextul acestui motiv recurentul arată că situația de fapt și de drept a bunurilor și a condițiilor de posesie și securitate a fost neschimbată de la data asigurării până la data producerii evenimentului, astfel că la data asigurării s-a predat asiguratorului un exemplar din planul de pază a Complexului Turistic H.U., a tabelului cu personalul care face de pază și a proceselor verbale de instructaj periodic iar faptul că reclamantul U.G. cu ocazia luării interogatoriului, nu și-a amintit numele persoanei care a fost de serviciu în noaptea furtului, nu înseamnă că nu s-a asigurat paza obiectivului Complexului Turistic H.U. Recurentul mai arată că prin contractul de asigurare de bunuri nr. A 102395 din 31 mai 2005 a asigurat la intimata-pârâtă bunuri în valoare totală de 56.571 Euro, iar prin „condițiile generale de asigurare” Cap. IV asiguratorul a garantat despăgubiri prin plata contravalorii bunurilor asigurate în caz de furt prin efracție.

Cu privire la valoarea bunurilor sustrase recurentul arată că sunt în sumă de 33.000 Euro și această valoare rezultă atât din contractul de asigurare de bunuri nr. A 102395/2005, procesul-verbal de constatare a pagubelor din 15 aprilie 2005 dar și din expertizele G. și Ș. din dosar apel cât și din suplimentele acestor expertize. Recurentul precizează că prin contestarea, în momentul despăgubirii, a unei clauze contractuale, prețul bunurilor asigurate, însușită la data contractării și a producerii evenimentului, prin procesul-verbal de constatare a pagubelor intimata-pârâtă încearcă o îmbogățire fără justă cauză, prin aplicarea unor taxe de asigurare la valori ale bunurilor cât mai mari și despăgubirea pentru aceleași bunuri la valori cât mai mici.

Recurentul conchide arătând că dreptul la despăgubiri se naște din momentul producerii evenimentului asigurat conform art. 1 din Cap. VIII Dispoziții finale a Condițiilor generale de asigurare, acest drept născându-se în noaptea de 12 aprilie 2005. Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata-pârâtă a invocat excepția tardivității recursului declarat de reclamant iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Înalta Curte, analizând excepția de tardivitate a recursului, reține că decizia atacată a fost comunicată recurentului U.G. la data de 27 aprilie 2007 și cum recursul a fost înregistrat la data de 14 mai 2007 (conform plicului aflat la dosar recurs), constată că recursul a fost declarat în termenul de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc.

civ., astfel că va respinge excepția tardivității recursului invocată de pârâtă. Recursul declarat de reclamant este fondat și va fi admis pentru următoarele considerente: Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate cât și a actelor și lucrărilor dosarului, se constată că decizia este nelegală. Astfel, potrivit contractului de asigurare nr. A 102395 din 31 mai 2005 recurentul reclamant a asigurat bunuri mobile în valoare de 56571 Euro, cuprinse în lista anexată contractului menționat. Valoarea acestora a fost atribuită de reprezentanții intimatei-pârâtă la data încheierii contractului de asigurare care a intrat în vigoare la data de 1 aprilie 2005. Riscul asigurat prin contractul încheiat de părți, pe care l-au supus analizei, a fost furtul prin efracție sau prin acte de tâlhărie.

Potrivit reglementărilor date prin Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările, cu modificările și completările ulterioare și anume a art. 8 teza finală, constatarea producerii riscului asigurat, evaluarea pagubei și stabilirea sumei asigurate se face în condițiile contractului de asigurare în cazul asigurării facultative. Având în vedere considerentele prezentate hotărârea instanței de apel este nelegală, întrucât din actele și înscrisurile dosarului nu a rezultat că localul în care se aflau bunurile asigurate nu a beneficiat de pază permanentă și că reclamantul a declarat în mod nereal că acel local a beneficiat de pază. În cauză, este incident pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiile art. 969 și 970 C. civ., potrivit cărora convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractului și trebuie executate cu bună credință.

În concluzie, în temeiul art. 312 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepția tardivității recursului invocată de intimata-pârâtă, va admite recursul reclamantului, va modifica decizia atacată în sensul respingerii apelului pârâtei formulat împotriva sentinței de fond, pe carte o va menține. În temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va obliga intimata-pârâtă la cheltuieli de judecată în apel și recurs către recurentul reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția tardivității recursului invocată de intimata-pârâtă. Admite recursul declarat de reclamantul U.G. prin procurator F.G. împotriva deciziei comerciale nr. 36 din 22 martie 2007 a Curții de Apel Bacău, secția comercială. Modifică decizia recurată în sensul că respinge apelul declarat de pârâta SC B.T. A.T. SA CLUJ-NAPOCA împotriva sentinței nr. 384/ COM din 16 martie 2006 a Tribunalului Neamț, pe care o menține. Obligă intimata-pârâtă la 4307 lei cheltuieli de judecată în apel și recurs recurentului-reclamant. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 mai 2008.