ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1792/2011

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin Sentința comercială nr. 479 din 20 mai 2010 pronunțată în Dosarul nr. 8127/279/2009 al Tribunalului Neamț, secția comercială și de contencios administrativ, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC C.C. SRL împotriva pârâtei SC G.A. SA Cluj Napoca (fostă SC B.T.A. SA) cu consecința obligării acesteia la plata echivalentului în lei a sumei de 37.817 euro și la dobânda legală aferente calculate cu începere de la expirarea termenului de 30 de zile de la înregistrarea de către reclamantă a dosarului de daună și până la efectuarea plății cu 8.809,30 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut în esență că reclamante a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei anterior menționate cu motivarea că prin Contractul de asigurare facultativă nr. K.207 din 12 martie 2008 și a actului adițional încheiat cu pârâta a asigurat pentru furt și avarii autoturismul M.B.V. 1200. Bunul asigurat a fost furat la data de 26/27 ianuarie 2009 de autori necunoscuți în orașul Torino din Italia, iar înscrisurile emise de poliția italiană fac dovada furtului autoturismului și a certificatului de înmatriculare. În acest context, arată tribunalul, deși s-a produs evenimentul asigurat, pârâta în calitate de asigurator, a refuzat acordarea despăgubirilor invocând neprezentarea de către asigurat a certificatului de înmatriculare în original.

Această apărare a fost înlăturată în considerarea faptului că apariția cazului asigurat a fost confirmată de probele administrate, și nu a fost contestată de pârâtă. Pe de altă parte, deși la art. 6.3 lit. a) din contract se prevede obligația asiguratului de a depune la dosar originalul certificatului de înmatriculare, această obligație nu este absolută, în Nota imediat următoare acestui articol fiind prevăzută și excepția, potrivit căreia în ipoteza furtului acestui act se va depune dovada înregistrării furtului la poliție și aceea a publicării în Monitorul Oficial al României, condiții îndeplinite în speță. În privința cuantumului despăgubirilor, prima instanță reținând că pârâta a contestat numai dreptul reclamantei la despăgubiri nu și valoarea pretențiilor, a admis acțiunea formulată.

Apelul declarat de pârâta SC G.A. SA Cluj Napoca (fostă SC B.T.A. SA) a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 77 din 24 septembrie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, apelanta fiind obligată și la plata sumei de 1400 RON cheltuieli de judecată, cu motivarea că sunt corecte considerentele tribunalului în sensul că asiguratul a făcut dovada îndeplinirii cerinței cuprinse în nota din art. 6.4 pentru cazul furtului certificatului de înmatriculare, iar întârzierea în efectuarea acestor formalități, justificată de locul producerii riscului asigurat, este irelevantă în condițiile în care executarea acestei obligații nu este supusă unui termen.

De asemenea, au fost înlăturate criticile referitoare la incidența clauzei de exonerare de răspundere prevăzut de art. 6.4 pentru nedepunerea actelor prevăzute la art. 6.3, respectiv a originalului certificatului de înmatriculare având în vedere și faptul că dreptul reclamantei de a solicita indemnizația de asigurat s-a născut în momentul producerii riscului asigurat, împrejurare necontestată de pârâtă care trebuie să-și execute cu bună-credință obligațiile asumate prin contractul de asigurare, în condițiile în care, examinând contextul producerii furtului, se constată că reclamanta și-a îndeplinit propriile obligații stabilite prin convenția părților. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC G.A.

SA București (fostă SC B.T.A. SA) criticând-o pentru motivele de nelegalitate derivate din interpretarea greșită a dispozițiilor art. 969 C. civ., art. 2 și 8 din Legea nr. 36/1995 privind asigurările și reasigurările în România. În dezvoltarea motivelor recurenta invocă faptul că prin decizia recurată instanța de apel interpretează contractul de asigurare ca fiind un contract unilateral care ar genera obligații doar pentru asigurator care trebuie să achite indemnizația de asigurare indiferent dacă asiguratul își îndeplinește sau nu propriile obligații.

În acest sens, eronat s-a reținut prin hotărârea atacată că reclamanta intimată și-a îndeplinit obligația de a depune documentele necesare deși acesteia i s-a adus la cunoștință la data de 2 februarie 2009 că în cazul în care nu se depune documentele prevăzute de art. 6.3, nu se acordă despăgubiri, însă până la data de 29 mai 2009, reclamanta a rămas în pasivitate, ceea ce denotă neîndeplinirea obligațiilor contractuale asumate. De altfel, arată recurenta, instanța de apel nu a avut în vedere nici prevederile art. 5.5 din Condițiile generale, potrivit cărora acordarea despăgubirilor este condiționată de depunerea actelor prevăzute de art. 6.3 . Pe de altă parte deși prin decizia recurată se reține îndeplinirea cu întârziere a obligației asiguratului de a declara furtul certificatului de înmatriculare al autovehiculului asigurat, se menține în mod eronat obligarea societății la plata dobânzii legale.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și dispozițiile legale anterior menționate, Înalta Curte constată că este nefondat. Astfel, criticile recurentei vizează aplicarea greșită a prevederilor art. 969 C. civ., potrivit cărora „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”, ale art. 2 din Legea nr. 36/1995 în conformitate cu care drepturile și obligațiile fiecărei părți se stabilesc prin contractul de asigurare și respective ale art. 8 din același act normativ care prevede că stabilirea și plata despăgubirilor se efectuează în condițiile contractului de asigurare. Prin clauza stipulată la art. 5.5 din condițiile generale pentru asigurarea facultativă s-a stabilit că „în toate cazurile acordarea despăgubirilor este condiționată de prezentarea de către asigurat a actelor prevăzut de art. 6.3”.

Obligația afirmativ executată cu întârziere este aceea prevăzută la art. 6.3 lit. a) respectiv depunerea originalului certificatului de înmatriculare al autovehiculului, care ar avea drept consecință, în opinia recurentei incidența prevederilor art. 6.4 din Condițiile generale, în sensul că în cazul în care asiguratul nu a depus actele prevăzute la art. 6.3 nu se acordă despăgubiri. În nota imediat următoare art. 6 s-a prevăzut că în cazul în care certificatul de înmatriculare a fost furat asiguratul va depune dovada înregistrării furtului acestuia la poliție și dovada publicării în Monitorul Oficial al României.

Din această perspectivă, interpretând corect clauzele anterior menționate, în mod justificat ambele instanțe au reținut că art. 6.4 nu cuprinde o clauză de exonerare totală a asiguratorului de la plata indemnizației, ci prin nota evocată au stabilit excepția de la regula privind obligația depunerii la dosar de daună a originalului certificatului de înmatriculare pentru ipoteza furtului, situație în care asiguratul va depune dovada înregistrării furtului acesteia la poliție, și dovada publicării în Monitorul Oficial al României, ambele condiții fiind îndeplinite în speță. Pe de altă parte, deși recurenta nu a contestat producerea riscului asigurat, refuzul acesteia de a acorda despăgubirile cu motivarea că furtul certificatului de înmatriculare a fost declarat după patru luni de la data la care acesta a fost sustras este lipsit de o justificare legală sau contractuală în condițiile în care îndeplinirea acestei obligații nu este supusă unui termen.

Referitor la critica privind nelegalitatea deciziei sub aspectul menținerii obligării societății la plata dobânzii legale, se va reține că prin motivele de apel nu a fost invocată o atare critică, astfel încât nu va putea fi analizată omisso medio, direct în recurs. În consecință, recursul pârâtei este nefondat și va fi respins în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., iar în temeiul art. 274 C. proc. civ., recurenta fiind în culpă procesuală va fi obligată și la plata sumei de 1400 RON cheltuieli de judecată către intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC G.A. SA BUCUREȘTI (fostă SC B.T.A. SA) împotriva Deciziei nr. 77 din 24 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Obligă recurenta SC G.A. SA București (fostă SC B.T.A. SA) la plata sumei de 1400 RON, cheltuieli de judecată în favoarea intimatului SC C.C. SRL Piatra Neamț. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 mai 2011.