ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.05.2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1792/2011

HOTĂRÂRE
10.05.2011
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1792/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentința comercială nr. 479 din 20 mai

2010 pronunțată în Dosarul nr. 8127/279/2009 al Tribunalului Neamț, secția

comercială și de contencios administrativ, s-a admis acțiunea formulată de

reclamanta SC C.C. SRL împotriva pârâtei SC G.A. SA Cluj Napoca (fostă SC B.T.A.

SA) cu consecința obligării acesteia la plata echivalentului în lei a sumei de

37.817 euro și la dobânda legală aferente calculate cu începere de la expirarea

termenului de 30 de zile de la înregistrarea de către reclamantă a dosarului de

daună și până la efectuarea plății cu 8.809,30 RON  cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această soluție prima instanță a reținut în esență că reclamante a solicitat

obligarea pârâtei la plata sumei anterior menționate cu motivarea că prin Contractul

de asigurare facultativă nr. K.207 din 12 martie 2008 și a actului adițional

încheiat cu pârâta a asigurat pentru furt și avarii autoturismul M.B.V. 1200.

Bunul asigurat a fost furat la data de 26/27 ianuarie 2009 de autori

necunoscuți în orașul Torino din Italia, iar înscrisurile emise de poliția italiană

fac dovada furtului autoturismului și a certificatului de înmatriculare.

În acest context,

arată tribunalul, deși s-a produs evenimentul asigurat, pârâta în calitate de

asigurator, a refuzat acordarea despăgubirilor invocând neprezentarea de către

asigurat a certificatului de înmatriculare în original.

Această apărare a

fost înlăturată în considerarea faptului că apariția cazului asigurat a fost confirmată

de probele administrate, și nu a fost contestată de pârâtă. Pe de altă parte,

deși la art. 6.3 lit. a) din contract se prevede obligația asiguratului de a

depune la dosar originalul certificatului de înmatriculare, această obligație

nu este absolută, în Nota imediat următoare acestui articol fiind prevăzută și

excepția, potrivit căreia în ipoteza furtului acestui act se va depune dovada înregistrării

furtului la poliție și aceea a publicării în Monitorul Oficial al României,

condiții îndeplinite în speță.

În privința

cuantumului despăgubirilor, prima instanță reținând că pârâta a contestat numai

dreptul reclamantei la despăgubiri nu și valoarea pretențiilor, a admis

acțiunea formulată.

Apelul declarat de

pârâta SC G.A. SA Cluj Napoca (fostă SC B.T.A. SA) a fost respins ca nefondat

prin Decizia nr. 77 din 24 septembrie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția

comercială, contencios administrativ și fiscal, apelanta fiind obligată și la

plata sumei de 1400 RON cheltuieli de judecată, cu motivarea că sunt corecte considerentele

tribunalului în sensul că asiguratul a făcut dovada îndeplinirii cerinței

cuprinse în nota din art. 6.4 pentru cazul furtului certificatului de

înmatriculare, iar întârzierea în efectuarea acestor formalități, justificată

de locul producerii riscului asigurat, este irelevantă în condițiile în care

executarea acestei obligații nu este supusă unui termen.

De asemenea, au fost

înlăturate criticile referitoare la incidența clauzei de exonerare de

răspundere prevăzut de art. 6.4 pentru nedepunerea actelor prevăzute la art. 6.3,

respectiv a originalului certificatului de înmatriculare având în vedere și

faptul că dreptul reclamantei de a solicita indemnizația de asigurat s-a născut

în momentul producerii riscului asigurat, împrejurare necontestată de pârâtă

care trebuie să-și execute cu bună-credință obligațiile asumate prin contractul

de asigurare, în condițiile în care, examinând contextul producerii furtului,

se constată că reclamanta și-a îndeplinit propriile obligații stabilite prin

convenția părților.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta SC G.A. SA București (fostă SC B.T.A. SA)

criticând-o pentru motivele de nelegalitate derivate din interpretarea greșită

a dispozițiilor art. 969 C. civ., art. 2 și 8 din Legea nr. 36/1995 privind

asigurările și reasigurările în România.

În dezvoltarea

motivelor recurenta invocă faptul că prin decizia recurată instanța de apel interpretează

contractul de asigurare ca fiind un contract unilateral care ar genera

obligații doar pentru asigurator care trebuie să achite indemnizația de

asigurare indiferent dacă asiguratul își îndeplinește sau nu propriile

obligații.

În acest sens, eronat

s-a reținut prin hotărârea atacată că reclamanta intimată și-a îndeplinit

obligația de a depune documentele necesare deși acesteia i s-a adus la

cunoștință la data de 2 februarie 2009 că în cazul în care nu se depune

documentele prevăzute de art. 6.3, nu se acordă despăgubiri, însă până la data

de 29 mai 2009, reclamanta a rămas în pasivitate, ceea ce denotă neîndeplinirea

obligațiilor contractuale asumate.

De altfel, arată

recurenta, instanța de apel nu a avut în vedere nici prevederile art. 5.5 din Condițiile

generale, potrivit cărora acordarea despăgubirilor este condiționată de

depunerea actelor prevăzute de art. 6.3 . Pe de altă parte deși prin decizia

recurată se reține îndeplinirea cu întârziere a obligației asiguratului de a

declara furtul certificatului de înmatriculare al autovehiculului asigurat, se

menține în mod eronat obligarea societății la plata dobânzii legale.

Analizând recursul

formulat prin prisma motivelor invocate și dispozițiile legale anterior

menționate, Înalta Curte constată că este nefondat.

Astfel, criticile

recurentei vizează aplicarea greșită a prevederilor art. 969 C. civ., potrivit

cărora „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”,

ale art. 2 din Legea nr. 36/1995 în conformitate cu care drepturile și

obligațiile fiecărei părți se stabilesc prin contractul de asigurare și

respective ale art. 8 din același act normativ care prevede că stabilirea și

plata despăgubirilor se efectuează în condițiile contractului de asigurare.

Prin clauza stipulată

la art. 5.5 din condițiile generale pentru asigurarea facultativă s-a stabilit

că „în toate cazurile acordarea despăgubirilor este condiționată de prezentarea

de către asigurat a actelor prevăzut de art. 6.3”.

Obligația afirmativ

executată cu întârziere este aceea prevăzută la art. 6.3 lit. a) respectiv

depunerea originalului certificatului de înmatriculare al autovehiculului, care

ar avea drept consecință, în opinia recurentei incidența prevederilor art. 6.4

din Condițiile generale, în sensul că în cazul în care asiguratul nu a depus

actele prevăzute la art. 6.3 nu se acordă despăgubiri.

În nota imediat

următoare art. 6 s-a prevăzut că în cazul în care certificatul de înmatriculare

a fost furat asiguratul va depune dovada înregistrării furtului acestuia la

poliție și dovada publicării în Monitorul Oficial al României.

Din această

perspectivă, interpretând corect clauzele anterior menționate, în mod

justificat ambele instanțe au reținut că art. 6.4 nu cuprinde o clauză de

exonerare totală a asiguratorului de la plata indemnizației, ci prin nota

evocată au stabilit excepția de la regula privind obligația depunerii la dosar

de daună a originalului certificatului de înmatriculare pentru ipoteza furtului,

situație în care asiguratul va depune dovada înregistrării furtului acesteia la

poliție, și dovada publicării în Monitorul Oficial al României, ambele condiții

fiind îndeplinite în speță.

Pe de altă parte,

deși recurenta nu a contestat producerea riscului asigurat, refuzul acesteia de

a acorda despăgubirile cu motivarea că furtul certificatului de înmatriculare a

fost declarat după patru luni de la data la care acesta a fost sustras este

lipsit de o justificare legală sau contractuală în condițiile în care

îndeplinirea acestei obligații nu este supusă unui termen.

Referitor la critica

privind nelegalitatea deciziei sub aspectul menținerii obligării societății la

plata dobânzii legale, se va reține că prin motivele de apel nu a fost invocată

o atare critică, astfel încât nu va putea fi analizată omisso medio, direct în

recurs.

În consecință, recursul

pârâtei este nefondat și va fi respins în conformitate cu art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., iar în temeiul art. 274 C. proc. civ., recurenta fiind în culpă

procesuală va fi obligată și la plata sumei de 1400 RON cheltuieli de judecată

către intimată.

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâta SC G.A. SA BUCUREȘTI (fostă SC B.T.A. SA) împotriva

Deciziei nr. 77 din 24 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția

comercială, contencios administrativ și fiscal.

Obligă recurenta SC G.A.

SA București (fostă SC B.T.A. SA) la plata sumei de 1400 RON, cheltuieli de

judecată în favoarea intimatului SC C.C. SRL Piatra Neamț.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 mai 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-01-21
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 139/2015
sta U.V.I.G. SA). S-a constatat că pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin Sentința comercială nr. 1566 din 17 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în Dosarul nr. 41749/3/2008,
ÎCCJ 2013-06-11
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2314/2013
Asupra recursului de față: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 1566 din 17 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a comercială, în Dosarul nr. 41749/3/20
ÎCCJ 2009-11-04
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2731/2009
precum și drepturile și obligațiile fiecărei părți, se stabilesc prin contractul de asigurare. Relativ la interesul patrimonial al asiguratului, așa cum corect a reținut și prima instanță, acesta nu poate face dovada interesului asigurabil
ÎCCJ 2010-02-03
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 389/2010
i de asigurare, calitate care nu a fost contestată niciodată, societatea de asigurare refuzând plata pentru motivul că societatea nu asigură despăgubiri dacă la comiterea furtului au luat parte persoane din serviciul asiguratului. Ori pentr
ÎCCJ 2011-11-02
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3411/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 9267, pronunțată la data de 1 octombrie 2010, Secția a VI-a comercială a Tribunalului București a admis, în parte, cererea fo
Sursă