ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1792/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1792/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față:
Din examinarea
lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin Sentința comercială nr. 479 din 20 mai
2010 pronunțată în Dosarul nr. 8127/279/2009 al Tribunalului Neamț, secția
comercială și de contencios administrativ, s-a admis acțiunea formulată de
reclamanta SC C.C. SRL împotriva pârâtei SC G.A. SA Cluj Napoca (fostă SC B.T.A.
SA) cu consecința obligării acesteia la plata echivalentului în lei a sumei de
37.817 euro și la dobânda legală aferente calculate cu începere de la expirarea
termenului de 30 de zile de la înregistrarea de către reclamantă a dosarului de
daună și până la efectuarea plății cu 8.809,30 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța
această soluție prima instanță a reținut în esență că reclamante a solicitat
obligarea pârâtei la plata sumei anterior menționate cu motivarea că prin Contractul
de asigurare facultativă nr. K.207 din 12 martie 2008 și a actului adițional
încheiat cu pârâta a asigurat pentru furt și avarii autoturismul M.B.V. 1200.
Bunul asigurat a fost furat la data de 26/27 ianuarie 2009 de autori
necunoscuți în orașul Torino din Italia, iar înscrisurile emise de poliția italiană
fac dovada furtului autoturismului și a certificatului de înmatriculare.
În acest context,
arată tribunalul, deși s-a produs evenimentul asigurat, pârâta în calitate de
asigurator, a refuzat acordarea despăgubirilor invocând neprezentarea de către
asigurat a certificatului de înmatriculare în original.
Această apărare a
fost înlăturată în considerarea faptului că apariția cazului asigurat a fost confirmată
de probele administrate, și nu a fost contestată de pârâtă. Pe de altă parte,
deși la art. 6.3 lit. a) din contract se prevede obligația asiguratului de a
depune la dosar originalul certificatului de înmatriculare, această obligație
nu este absolută, în Nota imediat următoare acestui articol fiind prevăzută și
excepția, potrivit căreia în ipoteza furtului acestui act se va depune dovada înregistrării
furtului la poliție și aceea a publicării în Monitorul Oficial al României,
condiții îndeplinite în speță.
În privința
cuantumului despăgubirilor, prima instanță reținând că pârâta a contestat numai
dreptul reclamantei la despăgubiri nu și valoarea pretențiilor, a admis
acțiunea formulată.
Apelul declarat de
pârâta SC G.A. SA Cluj Napoca (fostă SC B.T.A. SA) a fost respins ca nefondat
prin Decizia nr. 77 din 24 septembrie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția
comercială, contencios administrativ și fiscal, apelanta fiind obligată și la
plata sumei de 1400 RON cheltuieli de judecată, cu motivarea că sunt corecte considerentele
tribunalului în sensul că asiguratul a făcut dovada îndeplinirii cerinței
cuprinse în nota din art. 6.4 pentru cazul furtului certificatului de
înmatriculare, iar întârzierea în efectuarea acestor formalități, justificată
de locul producerii riscului asigurat, este irelevantă în condițiile în care
executarea acestei obligații nu este supusă unui termen.
De asemenea, au fost
înlăturate criticile referitoare la incidența clauzei de exonerare de
răspundere prevăzut de art. 6.4 pentru nedepunerea actelor prevăzute la art. 6.3,
respectiv a originalului certificatului de înmatriculare având în vedere și
faptul că dreptul reclamantei de a solicita indemnizația de asigurat s-a născut
în momentul producerii riscului asigurat, împrejurare necontestată de pârâtă
care trebuie să-și execute cu bună-credință obligațiile asumate prin contractul
de asigurare, în condițiile în care, examinând contextul producerii furtului,
se constată că reclamanta și-a îndeplinit propriile obligații stabilite prin
convenția părților.
Împotriva acestei
decizii a declarat recurs reclamanta SC G.A. SA București (fostă SC B.T.A. SA)
criticând-o pentru motivele de nelegalitate derivate din interpretarea greșită
a dispozițiilor art. 969 C. civ., art. 2 și 8 din Legea nr. 36/1995 privind
asigurările și reasigurările în România.
În dezvoltarea
motivelor recurenta invocă faptul că prin decizia recurată instanța de apel interpretează
contractul de asigurare ca fiind un contract unilateral care ar genera
obligații doar pentru asigurator care trebuie să achite indemnizația de
asigurare indiferent dacă asiguratul își îndeplinește sau nu propriile
obligații.
În acest sens, eronat
s-a reținut prin hotărârea atacată că reclamanta intimată și-a îndeplinit
obligația de a depune documentele necesare deși acesteia i s-a adus la
cunoștință la data de 2 februarie 2009 că în cazul în care nu se depune
documentele prevăzute de art. 6.3, nu se acordă despăgubiri, însă până la data
de 29 mai 2009, reclamanta a rămas în pasivitate, ceea ce denotă neîndeplinirea
obligațiilor contractuale asumate.
De altfel, arată
recurenta, instanța de apel nu a avut în vedere nici prevederile art. 5.5 din Condițiile
generale, potrivit cărora acordarea despăgubirilor este condiționată de
depunerea actelor prevăzute de art. 6.3 . Pe de altă parte deși prin decizia
recurată se reține îndeplinirea cu întârziere a obligației asiguratului de a
declara furtul certificatului de înmatriculare al autovehiculului asigurat, se
menține în mod eronat obligarea societății la plata dobânzii legale.
Analizând recursul
formulat prin prisma motivelor invocate și dispozițiile legale anterior
menționate, Înalta Curte constată că este nefondat.
Astfel, criticile
recurentei vizează aplicarea greșită a prevederilor art. 969 C. civ., potrivit
cărora „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”,
ale art. 2 din Legea nr. 36/1995 în conformitate cu care drepturile și
obligațiile fiecărei părți se stabilesc prin contractul de asigurare și
respective ale art. 8 din același act normativ care prevede că stabilirea și
plata despăgubirilor se efectuează în condițiile contractului de asigurare.
Prin clauza stipulată
la art. 5.5 din condițiile generale pentru asigurarea facultativă s-a stabilit
că „în toate cazurile acordarea despăgubirilor este condiționată de prezentarea
de către asigurat a actelor prevăzut de art. 6.3”.
Obligația afirmativ
executată cu întârziere este aceea prevăzută la art. 6.3 lit. a) respectiv
depunerea originalului certificatului de înmatriculare al autovehiculului, care
ar avea drept consecință, în opinia recurentei incidența prevederilor art. 6.4
din Condițiile generale, în sensul că în cazul în care asiguratul nu a depus
actele prevăzute la art. 6.3 nu se acordă despăgubiri.
În nota imediat
următoare art. 6 s-a prevăzut că în cazul în care certificatul de înmatriculare
a fost furat asiguratul va depune dovada înregistrării furtului acestuia la
poliție și dovada publicării în Monitorul Oficial al României.
Din această
perspectivă, interpretând corect clauzele anterior menționate, în mod
justificat ambele instanțe au reținut că art. 6.4 nu cuprinde o clauză de
exonerare totală a asiguratorului de la plata indemnizației, ci prin nota
evocată au stabilit excepția de la regula privind obligația depunerii la dosar
de daună a originalului certificatului de înmatriculare pentru ipoteza furtului,
situație în care asiguratul va depune dovada înregistrării furtului acesteia la
poliție, și dovada publicării în Monitorul Oficial al României, ambele condiții
fiind îndeplinite în speță.
Pe de altă parte,
deși recurenta nu a contestat producerea riscului asigurat, refuzul acesteia de
a acorda despăgubirile cu motivarea că furtul certificatului de înmatriculare a
fost declarat după patru luni de la data la care acesta a fost sustras este
lipsit de o justificare legală sau contractuală în condițiile în care
îndeplinirea acestei obligații nu este supusă unui termen.
Referitor la critica
privind nelegalitatea deciziei sub aspectul menținerii obligării societății la
plata dobânzii legale, se va reține că prin motivele de apel nu a fost invocată
o atare critică, astfel încât nu va putea fi analizată omisso medio, direct în
recurs.
În consecință, recursul
pârâtei este nefondat și va fi respins în conformitate cu art. 312 alin. (1) C.
proc. civ., iar în temeiul art. 274 C. proc. civ., recurenta fiind în culpă
procesuală va fi obligată și la plata sumei de 1400 RON cheltuieli de judecată
către intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat
recursul declarat de pârâta SC G.A. SA BUCUREȘTI (fostă SC B.T.A. SA) împotriva
Deciziei nr. 77 din 24 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția
comercială, contencios administrativ și fiscal.
Obligă recurenta SC G.A.
SA București (fostă SC B.T.A. SA) la plata sumei de 1400 RON, cheltuieli de
judecată în favoarea intimatului SC C.C. SRL Piatra Neamț.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 10 mai 2011.