ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2686/2013

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului, reține următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț sub nr. 3306/103/2010 din 22 septembrie 2010, reclamanta SC D.D. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC A.T.A. SA - sucursala Neamț pentru a fi obligată la plata sumei de 250.000 lei, cu titlul de despăgubiri. Reclamanta a susținut că la data de 5 octombrie 2007 a încheiat cu pârâta poliță de asigurare pentru asigurare bunuri pe o durată de 12 luni, prima de asigurare fiind în sumă de 2.041 lei pentru toate riscurile. Ulterior, din cauze independente, la locația închiriată a avut loc un incendiu, în care au ars mai multe bunuri.

Reclamanta a arătat că a suferit o pagubă totală ce însumează 250.000 lei, reprezentând contravaloarea tuturor bunurilor distruse în incendiu, că asigurătorul a refuzat în mod subiectiv să-și îndeplinească obligațiile asumate, a demarat procedura prealabilă, și cum aceasta nu s-a realizat, întrucât pârâta nu s-a prezentat la data convocării, dar a comunicat în scris poziția sa juridică, a fost nevoită să promoveze prezenta acțiune. Prin sentința civilă nr. 1264/ Com din 02 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Neamț, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-au respins excepțiile lipsei calității procesuale active și a autorității de lucru judecat, invocate de pârâta SC A.T.A.

SA - sucursala Neamț, s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, formulată de pârâta SC A.T.A. SA - sucursala Neamț și s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC D.D. SRL în contradictoriu cu pârâta SC A.T.A. SA - sucursala Neamț, ca fiind prescrisă. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele: Având în vedere efectele pe care le produc, instanța a analizat, mai întâi, excepția de fond a lipsei calității procesuale active și de abia apoi a autorității de lucru judecat și a prescripției, din moment ce admiterea primei excepții exclude problema autorității de lucru judecat și a prescripției. Referitor la excepția lipsei calității procesuale active aceasta a fost găsită nefondată.

Astfel, calitatea procesuală activă presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății. Or, în raportul juridic dedus judecății, titular al dreptului este reclamanta SC D.D. SRL, care a încheiat contractul de asigurare cu pârâta, respectiv polița din 05 octombrie 2007 privind asigurarea de bunuri aparținând persoanelor juridice, pentru clădiri, în cazul asigurării de bunuri, contractantul (reclamanta) este și beneficiar al asigurării. Cu privire la excepția autorității de lucru judecat, s-a reținut că întrucât cauza nu a fost soluționată pe fond, (în Dosarul nr. 1852/291/2009 al Judecătoriei Roman, reclamanta a renunțat la judecată, iar în Dosarul nr. 4162/103/2009 al Tribunalului Neamț, acțiunea a fost anulată, ca insuficient timbrată ), în speță nu sunt îndeplinite condițiile excepției autorității de lucru judecat.

Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei s-au reținut următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 54 din contract - polița de asigurare: "dreptul de a ridica pretenții față de asigurător se stinge în termen de 2 ani de la data producerii evenimentului asigurat". Or, evenimentul asigurat - incendiul - s-a produs în data de 24 iulie 2008, iar reclamanta a introdus acțiunea de față la data de 22 septembrie 2010, cu depășirea termenului de 3 ani prevăzut de textul de lege menționat (în realitate se referă la termenul de 2 ani, dar din eroare dactilo s-a menționat 3 ani-sublinierea noastră). Apărarea reclamantei că termenul de 2 ani a fost suspendat pe perioada cercetărilor penale, finalizate prin rezoluția din 27 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de M.D.

pentru înșelăciune și distrugere, nu poate fi primită. Potrivit dispozițiilor art. 13 din Decretul nr. 167/1958, cazurile de suspendare a cursului prescripției extinctive sunt: forța majoră, cazurile în care creditorul și debitorul face parte din forțele armate ale României, iar acestea sunt pe picior de război și introducerea unei reclamații administrative cu privire la despăgubiri sau restituiri în temeiul unui contract de transport sau de prestare a serviciilor de poștă sau telecomunicații, iar conform art. 14 din același decret, cazurile de suspendare sunt: cazurile în care dreptul la acțiune există între părinți sau tutore și cei care se află sub ocrotirea lor, cazurile persoanelor lipsite de capacitate de exercițiu și a celor cu capacitate de exercițiu restrânsă și cazurile în care dreptul la acțiune aparține unui soț împotriva celuilalt soț.

Or, în cauză nu s-a reținut ca fiind incident vreunul dintre cazurile menționate în dispozițiile legale evocate, pentru a opera suspendarea cursului prescripției și a fost găsit ca fiind prescris dreptul la acțiune al reclamantei SC D.D. SRL. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta SC D.D. SRL, susținând că a sesizat evenimentele asigurătorului la 28 iulie 2008 și a solicitat să-i plătească suma conform poliței de asigurare, acesta formulând la 10 octombrie 2008 plângere penală care s-a soluționat prin rezoluția din 27 ianuarie 2009. Că a parcurs procedura concilierii și la 11 septembrie 2009 a sesizat Tribunalul Bacău, cauza făcând obiectul Dosarului nr. 4162/103/2009 acțiunea fiind respinsă ca insuficient timbrată la 26 octombrie 2009, iar ulterior a formulat acțiunea pendinte.

De asemenea, a arătat că hotărârea apelată este netemeinică, deoarece împotriva asigurătorului a formulat acțiune în despăgubire imediat după incendiu, că acesta ar fi achiesat la cererea sa, că după epuizarea cercetărilor penale acțiunea a fost promovată în termenul de 2 ani, acțiunea inițială ce a fost respinsă ca insuficient timbrată, că după acordarea ajutorului judiciar a promovat prezenta acțiune, iar cu privire la aceasta sunt incidente dispozițiile art. 13 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, respectiv forță majoră, că a intervenit un incendiu, iar ulterior s-au stabilit de către organele judiciare cauze independente de apelantă; a mai susținut și faptul că nu putea formula acțiunea fiind o imposibilitate morală, acesta fiind ținut de rezultatul cercetărilor penale.

Prin Decizia nr. 74 din 16 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta SC D.D. SRL împotriva sentinței civile nr. 1264/ Com din 2 decembrie 2011 a Tribunalului Neamț, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal. În motivarea acestei decizii s-a reținut că potrivit art. 54 din contractul părților, dreptul la acțiune se naște de la data producerii riscului asigurat, în cauză, termenul de 2 ani curge de la data de 24 iulie 2008, termenul de prescripție curgând de la aceiași dată la care s-a produs riscul asigurat. Termenului de prescripție îi sunt incidente dispozițiile prevăzute de Decretul nr. 167/1958 referitoare la suspendarea și întreruperea cursului prescripției.

Potrivit art. 13 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958 prescripția se suspendă pe perioada forței majore. Or, forța majoră este orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil; plângerea penală formulată de asigurător nu poate fi asimilată unei forțe majore și în consecință aceasta nu poate avea ca efect suspendarea cursului prescripției. Nu are acest efect nici coroborat cu faptul că a formulat două acțiuni împotriva apelantei, la judecata uneia renunțând, iar cealaltă fiind anulată de instanță, neglijența apelantului reclamant în valorificarea pretinselor sale drepturi nu poate fi asimilată forței majore.

Prin cererea de apel sunt invocate cauze de întrerupere a curgerii prescripției însă în fapt nu sunt realizate condițiile prevăzute de art. 16 din Decretul nr. 167/1958; deși susține că i-ar fi fost recunoscut dreptul de către asigurător în momentul în care l-a înștiințat de realizarea riscului asigurat, apelanta nu face dovada celor susținute, pe de o parte, iar pe de altă parte, și în raport cu data sesizării intimatei de apelantă, 28 iulie 2008 conform susținerilor apelantei, termenul de prescripție de 2 ani era împlinit. în ceea ce privește formularea unor cereri de chemare în judecată succesive acestea nu produc efectul întreruptiv dacă s-a pronunțat încetarea procesului, dacă cererea de chemare în judecată sau executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat, ori dacă cel care a făcut-o a renunțat la ea.

Având în vedere că apelanta nu a făcut dovada promovării acțiunii în termenul de prescripție și nici nu a invocat imposibilitatea promovării unei astfel de acțiuni și cu obligația corelativă de a solicita repunere în termenul de formularea acțiunii, instanța de apel a reținut că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică și în temeiul art. 296 C. proc. civ. a respins apelul ca nefondat. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S C D.D. SRL Roman, fără a-l încadra în drept. În motivarea recursului, recurenta a arătat că pârâta SC A.T.A. SA - sucursala Neamț a făcut propriile cercetări și a susținut că după terminarea cercetărilor penale împotriva numitului M.D. pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și distrugere, va despăgubi integral societatea pentru paguba suferită, ulterior stabilindu-se că nu acesta a provocat incendiul și că acest eveniment a avut cauze exterioare.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman, a făcut cercetări prin organele de Poliție ale municipiului Roman și prin rezoluția din 27 ianuarie 2009, conjugate cu cele de specialitate ale Detașamentului de pompieri Roman, acestea au confirmat propunerea organelor de polițe de a nu se începe urmărirea penală față de recurentă, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru faptele sesizate. În aceste condiții susține că suferit o pagubă totală ce însumează 250.000 lei reprezentând contravaloarea tuturor bunurilor distruse în incendiu, sumă pe care societatea pârâtă a agreat-o inițial. Cum ulterior asigurătorul a refuzat în mod subiectiv să-și îndeplinească obligațiile de plată, asumate, reclamanta a demarat procedura prealabilă, aceea a concilierii ce s-a consumat în condițiile neprezentării asiguratului.

La data de 28 iulie 2008, după producerea evenimentului recurenta l-a sesizat pe asigurător, solicitând să ia act de evenimentul produs mai precis incendiul ce a avut loc la data de 24 iulie 2008 și în condițiile și termenii poliței de asigurare să plătească prejudiciul produs, lucru recunoscut de către acesta și la care a achiesat, dovadă fiind actele comunicate către Tribunalul Neamț, când a formulat prima acțiune împotriva asigurătorului (Dosar nr. 4162/103/2009 a Tribunalului Neamț).

După comunicarea rezoluției de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman, din 27 ianuarie 2009, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva societății reclamante pentru infracțiunile reclamate, asigurătorul a refuzat să-i achite despăgubirile, aceasta parcurgând procedura de conciliere cu asigurătorul la data de 11 septembrie 2009, după care a sesizat de îndată Tribunalul Neamț în vederea judecării cauzei, formând obiectul Dosarului nr. 4162/103/2009, acțiune respinsă ca insuficient timbrată la 26 ianuarie 2010. De asemenea, reclamanta a introdus o nouă acțiune ce formează obiectul Dosarului cu nr. 3306/103/2010 al Tribunalului Neamț, în care s-a acordat ajutor judiciar - plată taxă timbru, care și aceasta a fost respinsă, invocându-se excepția prescripției dreptului la acțiunea formulată de aceasta împotriva pârâtului asigurător, acela de 2 ani de zile prevăzut în mod expres in polița de asigurare.

A apelat încheierea din 18 noiembrie 2011 prin care instanța s-a pronunțat în acest sens, apreciind că aceasta este nelegală și netemeinică. Și la această din urmă sesizare a instanței, apreciază că a respectat în totul condițiile legii, motivând instanței de fond, că este incidență situația prevăzută de art. 13 lit. a) din din Decretul nr. 167/1958, și anume aceea a forței majore, întrucât, pe de o parte pe timpul derulării contractului de asigurare, s-a produs un incendiu din cauze exterioare și independente de societatea reclamantă și ca urmare verificărilor dispuse de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman s-a statuat că acesta nu îi este imputabil, confirmând susținerile acesteia și contrazicând sesizările făcute de asigurător și proprietarii spațiului închiriat.

Pe de altă parte, susține că nici nu se putea formula această acțiune în pretenții în alte condiții, ca acelea arătate de instanță, fiind o imposibilitate legală, întrucât existau cercetările penale dispuse, precum și faptul că exercitarea și respectiv executarea obligațiilor de către asigurător, care trebuiesc exercitate cu bună credință și cu privire la care asigurătorul a achiesat la început,- arată legiuitorul în mod expres în art. 970 C. civ.,- nu puteau fi executate din aceste motive( cercetarea penală dispusă și derulată întrerupând cursul prescripției). Așa fiind, recurenta -reclamantă arată că acest termen de 2 ani trebuie să curgă de la data încheierii acestor cercetări penale în mod definitiv.

În consecință, solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate și pe fond, trimiterea dosarului spre rejudecare la instanța de fond în vederea judecării cauzei în pretenții formulată inițial. Pârâta SC A.T.A. SA - sucursala Neamț, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat la data judecării recursului. Înalta Curte analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs constată următoarele: La data de 05 octombrie 2007 între părți s-a încheiat polița de asigurare pentru clădire și bunuri mobile, cu valabilitate pe timp de 12 luni, începând cu data de 06 octombrie 2007 până la data de 05 octombrie 2008, iar la data de 24 iulie 2008 a avut loc un incendiu, după care la data de 28 iulie 2008 reclamanta a solicitat pârâtei despăgubiri în cuantum de 250.000 lei reprezentând contravaloarea bunurilor distruse în incendiu, în temeiul poliției de asigurare.

Pârâta a formulat întâmpinare (fila 61 dosar fond) susținând că urmare a cererii de despăgubire formulată de reclamantă, i-a comunicat că în temeiul art. 7.27 coroborat cu art. 23 și 51 din Condițiile asigurare nu beneficiază de despăgubire pentru pagubele produse ca urmare a incendiului, deoarece potrivit raportului de expertiză tehnică efectuat în Dosarul nr. 3348/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, incendiul s-a datorat supracurenților în cablurile electrice, provocați de conectarea de consumatori peste puterea normală calculată și fără proiect pentru rețeaua respectivă; modificările și adaptările instalației electrice au fost executate fără calculul puterii absorbite și nerespectarea formalităților prevăzute în „Normativul de siguranță la foc a construcțiilor". De asemenea, în întâmpinare pârâta precizează că „în ceea ce privește termenul de plată a despăgubirilor de către asigurător au fost avute în vedere dispozițiile art. 43 din aceleași condiții de asigurare respectiv: Asigurătorul are dreptul să amâne plata despăgubirilor dacă, în legătură cu dauna a fost instituită împotriva asiguratului o anchetă sau procedură penală, până la finalizarea anchetei sau procedurii.

Ori, în legătură cu incendiul din data de 26 iulie 2008 a existat o urmărire penală (ca urmare a plângerii formulate la data de 10 octombrie 2008 chiar de pârâtă), finalizată prin Rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, din data de 27 ianuarie 2009, cu propunerea de neîncepere a urmăririi penale față de M.D., administratorul SC D.D. SRL, care potrivit plângerii penale ar fi provocat incendiul, în vederea încasării asigurării". După finalizarea cercetărilor penale, începute ca urmare a plângerii pârâtei, la data de 27 ianuarie 2009 reclamanta a introdus acțiunea care formează obiectul dosarului. Potrivit art. 54 din contractul de asigurare „dreptul de a ridica pretenții față de asigurător, privind plata unei despăgubiri se stinge în termen de 2 ani de la data producerii evenimentului asigurat (așa cum stipulează expres și dispozițiile art. 3 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă.

La patru zile după producerea incendiului respectiv la data de 28 iulie 2008 reclamanta a solicitat pârâtei despăgubiri în temeiul poliței de asigurare, însă pârâta nu numai că a refuzat plata ci a formulat plângere penală, la data de 10 august 2008 împotriva administratorului reclamantei, acuzându-l de producerea incendiului în vederea încasării despăgubirii conform poliței de asigurare. După introducerea plângerii, pârâta se prevalează de art. 43 din contractul de asigurare (precitat), care permite asigurătorului să nu achite despăgubirea până la finalizarea anchetei penale.

Astfel fiind, rezultă fără putință de tăgadă că termenul de prescripție în speță începe să curgă de la data finalizării anchetei penale, cum susține chiar pârâta în întâmpinare și în consecință, în raport de data rezoluției privind neînceperea urmăririi penale - 27 ianuarie 2009, rezultă că introducerea acțiunii la data de 22 septembrie 2010, s-a făcut înlăuntrul termenului legal de 2 ani, potrivit art. 54 din contractul de asigurare. În raport de considerentele expuse, este evident că prescripția dreptului de a introduce acțiunea s-a întrerupt ca urmare a efectuării cercetării penale, declanșată chiar de pârâtă care și-a întemeiat, de altfel, refuzul de a achita despăgubirea până la finalizarea cercetării penale.

Referitor la acest aspect, se impun două precizări: 1. Potrivit art. 970 C. civ. de la 1864 convențiile trebuie executate cu bună - credință. 2. Pârâta a uzat de dreptul său, necontestat, de a sesiza organele de urmărire penală, cu plângere împotriva administratorului societății, după care a invocat art. 43 din contract în temeiul căruia era îndreptățită să nu achite despăgubirea până la finalizarea cercetării penale, pentru ca ulterior să invoce prescripția dreptului material la introducerea acțiunii, de rea - credință, având în vedere că datorită plângerii penale formulată de ea însăși, a avut temei legal să nu achite despăgubirea până la finalizarea anchetei penale. Cu alte cuvinte, pârâta înțelege să-și exercite drepturile conferite de contract și actele normative incidente în speță, pentru ca ulterior să opună reclamantei - neintroducerea acțiunii înlăuntrul termenului de prescripție, care a fost depășit ca urmare a demersurilor pârâtei.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că, chiar în situația în care termenul de prescripție ar fi fost depășit, în speță sunt incidente dispozițiile art. 19 din Decretul nr. 167/1958 care stipulează expres că instanța judecătorească poate, în cazul în care constată ca fiind temeinic justificate cauzele pentru care termenul de prescripție a fost depășit, să dispună chiar din oficiu judecarea sau rezolvarea acțiunii.

În lumina textului de lege precitat, este evident că în speță, chiar dacă termenul de prescripție ar fi fost depășit, această depășire se datorează conduitei procesuale a pârâtei, care a înțeles să-și exercite drepturile legale, după care, constatând că acest demers nu a avut rezultatul scontat, să invoce, nelegal,prescripția dreptului reclamantei de a formula acțiunea și în consecință,chiar dacă au apreciat că termenul de prescripție s-a împlinit.tribunalul și curtea de apel trebuiau să facă aplicarea art. 19 din Decretul nr. 167/1958 și să soluționeze cauza pe fond,deoarece pârâta invocă prescripția intervenită ca urmare a conduitei sale. Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt fondate și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. urmează să dispună admiterea recursului, modificarea deciziei, admiterea apelului formulat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 1264/ Com din 02 decembrie 2011 cu consecința anulării acestei sentințe și trimiterii cauzei spre rejudecare la tribunal, pe fondul pricinii, pentru a asigura părților dreptul la un proces echitabil, cu respectarea gradelor de jurisdicție prevăzute de C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC D.D. SRL Roman împotriva Deciziei nr. 74 din 16 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Modifică decizia recurată. Admite apelul declarant de apelanta - reclamantă SC D.D. SRL împotriva sentinței civile nr. 1264/ Com din 02 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Neamț, secția a ll-a civilă, de contencios administrative și fiscal. Anulează sentința și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Neamț, secția a ll-a civilă, de contencios administrative și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 septembrie 2013.