ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2686/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2686/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Tribunalului Neamț sub nr. 3306/103/2010 din 22 septembrie 2010,

reclamanta SC D.D. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC A.T.A. SA - sucursala

Neamț pentru a fi obligată la plata sumei de 250.000 lei, cu titlul de

despăgubiri.

Reclamanta a

susținut că la data de 5 octombrie 2007 a încheiat cu pârâta poliță de

asigurare pentru asigurare bunuri pe o durată de 12 luni, prima de asigurare

fiind în sumă de 2.041 lei pentru toate riscurile. Ulterior, din cauze

independente, la locația închiriată a avut loc un incendiu, în care au ars mai

multe bunuri. Reclamanta a arătat că a suferit o pagubă totală ce însumează

250.000 lei, reprezentând contravaloarea tuturor bunurilor distruse în

incendiu, că asigurătorul a refuzat în mod subiectiv să-și îndeplinească

obligațiile asumate, a demarat procedura prealabilă, și cum aceasta nu s-a

realizat, întrucât pârâta nu s-a prezentat la data convocării, dar a comunicat

în scris poziția sa juridică, a fost nevoită să promoveze prezenta acțiune.

Prin sentința

civilă nr. 1264/ Com din 02 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Neamț,

secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-au respins

excepțiile lipsei calității procesuale active și a autorității de lucru

judecat, invocate de pârâta SC A.T.A. SA - sucursala Neamț, s-a admis excepția

prescripției dreptului la acțiune, formulată de pârâta SC A.T.A. SA - sucursala

Neamț și s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC D.D. SRL în

contradictoriu cu pârâta SC A.T.A. SA - sucursala Neamț, ca fiind prescrisă.

Pentru a

pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

Având în vedere

efectele pe care le produc, instanța a analizat, mai întâi, excepția de fond a

lipsei calității procesuale active și de abia apoi a autorității de lucru

judecat și a prescripției, din moment ce admiterea primei excepții exclude

problema autorității de lucru judecat și a prescripției.

Referitor la

excepția lipsei calității procesuale active aceasta a fost găsită nefondată.

Astfel, calitatea procesuală activă presupune existența unei identități între

persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul

juridic dedus judecății. Or, în raportul juridic dedus judecății, titular al

dreptului este reclamanta SC D.D. SRL, care a încheiat contractul de asigurare

cu pârâta, respectiv polița din 05 octombrie 2007 privind asigurarea de bunuri

aparținând persoanelor juridice, pentru clădiri, în cazul asigurării de bunuri,

contractantul (reclamanta) este și beneficiar al asigurării.

Cu privire la

excepția autorității de lucru judecat, s-a reținut că întrucât cauza nu a fost

soluționată pe fond, (în Dosarul nr. 1852/291/2009 al Judecătoriei Roman,

reclamanta a renunțat la judecată, iar în Dosarul nr. 4162/103/2009 al

Tribunalului Neamț, acțiunea a fost anulată, ca insuficient timbrată ), în

speță nu sunt îndeplinite condițiile excepției autorității de lucru judecat.

Cu privire la

excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei s-au reținut

următoarele:

Potrivit

dispozițiilor art. 54 din contract - polița de asigurare: "dreptul de a

ridica pretenții față de asigurător se stinge în termen de 2 ani de la data

producerii evenimentului asigurat". Or, evenimentul asigurat - incendiul -

s-a produs în data de 24 iulie 2008, iar reclamanta a introdus acțiunea de față

la data de 22 septembrie 2010, cu depășirea termenului de 3 ani prevăzut de

textul de lege menționat (în realitate se referă la termenul de 2 ani, dar din

eroare dactilo s-a menționat 3 ani-sublinierea noastră).

Apărarea reclamantei

că termenul de 2 ani a fost suspendat pe perioada cercetărilor penale,

finalizate prin rezoluția din 27 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă

Judecătoria Roman, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de M.D.

pentru înșelăciune și distrugere, nu poate fi primită.

Potrivit

dispozițiilor art. 13 din Decretul nr. 167/1958, cazurile de suspendare a

cursului prescripției extinctive sunt: forța majoră, cazurile în care

creditorul și debitorul face parte din forțele armate ale României, iar acestea

sunt pe picior de război și introducerea unei reclamații administrative cu

privire la despăgubiri sau restituiri în temeiul unui contract de transport sau

de prestare a serviciilor de poștă sau telecomunicații, iar conform art. 14 din

același decret, cazurile de suspendare sunt: cazurile în care dreptul la

acțiune există între părinți sau tutore și cei care se află sub ocrotirea lor,

cazurile persoanelor lipsite de capacitate de exercițiu și a celor cu

capacitate de exercițiu restrânsă și cazurile în care dreptul la acțiune

aparține unui soț împotriva celuilalt soț.

Or, în cauză nu

s-a reținut ca fiind incident vreunul dintre cazurile menționate în

dispozițiile legale evocate, pentru a opera suspendarea cursului prescripției

și a fost găsit ca fiind prescris dreptul la acțiune al reclamantei SC D.D.

SRL.

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel reclamanta SC D.D. SRL, susținând că a sesizat

evenimentele asigurătorului la 28 iulie 2008 și a solicitat să-i plătească suma

conform poliței de asigurare, acesta formulând la 10 octombrie 2008 plângere

penală care s-a soluționat prin rezoluția din 27 ianuarie 2009. Că a parcurs

procedura concilierii și la 11 septembrie 2009 a sesizat Tribunalul Bacău,

cauza făcând obiectul Dosarului nr. 4162/103/2009 acțiunea fiind respinsă ca

insuficient timbrată la 26 octombrie 2009, iar ulterior a formulat acțiunea

pendinte.

De asemenea, a

arătat că hotărârea apelată este netemeinică, deoarece împotriva asigurătorului

a formulat acțiune în despăgubire imediat după incendiu, că acesta ar fi

achiesat la cererea sa, că după epuizarea cercetărilor penale acțiunea a fost

promovată în termenul de 2 ani, acțiunea inițială ce a fost respinsă ca

insuficient timbrată, că după acordarea ajutorului judiciar a promovat prezenta

acțiune, iar cu privire la aceasta sunt incidente dispozițiile art. 13 lit. a)

din Decretul nr. 167/1958, respectiv forță majoră, că a intervenit un incendiu,

iar ulterior s-au stabilit de către organele judiciare cauze independente de

apelantă; a mai susținut și faptul că nu putea formula acțiunea fiind o

imposibilitate morală, acesta fiind ținut de rezultatul cercetărilor penale.

Prin Decizia nr.

74 din 16 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a ll-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins ca nefondat apelul

formulat de reclamanta SC D.D. SRL împotriva sentinței civile nr. 1264/ Com din

2 decembrie 2011 a Tribunalului Neamț, secția civilă, de contencios

administrativ și fiscal.

În motivarea

acestei decizii s-a reținut că potrivit art. 54 din contractul părților,

dreptul la acțiune se naște de la data producerii riscului asigurat, în cauză,

termenul de 2 ani curge de la data de 24 iulie 2008, termenul de prescripție

curgând de la aceiași dată la care s-a produs riscul asigurat.

Termenului de

prescripție îi sunt incidente dispozițiile prevăzute de Decretul nr. 167/1958

referitoare la suspendarea și întreruperea cursului prescripției.

Potrivit art. 13

alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958 prescripția se suspendă pe perioada

forței majore. Or, forța majoră este orice eveniment extern, imprevizibil,

absolut invincibil și inevitabil; plângerea penală formulată de asigurător nu

poate fi asimilată unei forțe majore și în consecință aceasta nu poate avea ca

efect suspendarea cursului prescripției. Nu are acest efect nici coroborat cu

faptul că a formulat două acțiuni împotriva apelantei, la judecata uneia

renunțând, iar cealaltă fiind anulată de instanță, neglijența apelantului

reclamant în valorificarea pretinselor sale drepturi nu poate fi asimilată

forței majore.

Prin cererea de

apel sunt invocate cauze de întrerupere a curgerii prescripției însă în fapt nu

sunt realizate condițiile prevăzute de art. 16 din Decretul nr. 167/1958; deși

susține că i-ar fi fost recunoscut dreptul de către asigurător în momentul în

care l-a înștiințat de realizarea riscului asigurat, apelanta nu face dovada

celor susținute, pe de o parte, iar pe de altă parte, și în raport cu data

sesizării intimatei de apelantă, 28 iulie 2008 conform susținerilor apelantei,

termenul de prescripție de 2 ani era împlinit. în ceea ce privește formularea

unor cereri de chemare în judecată succesive acestea nu produc efectul

întreruptiv dacă s-a pronunțat încetarea procesului, dacă cererea de chemare în

judecată sau executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat, ori dacă

cel care a făcut-o a renunțat la ea.

Având în vedere

că apelanta nu a făcut dovada promovării acțiunii în termenul de prescripție și

nici nu a invocat imposibilitatea promovării unei astfel de acțiuni și cu

obligația corelativă de a solicita repunere în termenul de formularea acțiunii,

instanța de apel a reținut că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și

temeinică și în temeiul art. 296 C. proc. civ. a respins apelul ca nefondat.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta S C D.D. SRL Roman, fără a-l încadra în

drept.

În motivarea

recursului, recurenta a arătat că pârâta SC A.T.A. SA - sucursala Neamț a făcut

propriile cercetări și a susținut că după terminarea cercetărilor penale

împotriva numitului M.D. pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și

distrugere, va despăgubi integral societatea pentru paguba suferită, ulterior

stabilindu-se că nu acesta a provocat incendiul și că acest eveniment a avut

cauze exterioare.

Parchetul de pe

lângă Judecătoria Roman, a făcut cercetări prin organele de Poliție ale

municipiului Roman și prin rezoluția din 27 ianuarie 2009, conjugate cu cele de

specialitate ale Detașamentului de pompieri Roman, acestea au confirmat

propunerea organelor de polițe de a nu se începe urmărirea penală față de

recurentă, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen.,

pentru faptele sesizate.

În aceste

condiții susține că suferit o pagubă totală ce însumează 250.000 lei

reprezentând contravaloarea tuturor bunurilor distruse în incendiu, sumă pe

care societatea pârâtă a agreat-o inițial.

Cum ulterior

asigurătorul a refuzat în mod subiectiv să-și îndeplinească obligațiile de

plată, asumate, reclamanta a demarat procedura prealabilă, aceea a concilierii

ce s-a consumat în condițiile neprezentării asiguratului.

La data de 28

iulie 2008, după producerea evenimentului recurenta l-a sesizat pe asigurător,

solicitând să ia act de evenimentul produs mai precis incendiul ce a avut loc

la data de 24 iulie 2008 și în condițiile și termenii poliței de asigurare să

plătească prejudiciul produs, lucru recunoscut de către acesta și la care a

achiesat, dovadă fiind actele comunicate către Tribunalul Neamț, când a

formulat prima acțiune împotriva asigurătorului (Dosar nr. 4162/103/2009 a

Tribunalului Neamț).

După

comunicarea rezoluției de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman, din 27

ianuarie 2009, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva

societății reclamante pentru infracțiunile reclamate, asigurătorul a refuzat

să-i achite despăgubirile, aceasta parcurgând procedura de conciliere cu

asigurătorul la data de 11 septembrie 2009, după care a sesizat de îndată

Tribunalul Neamț în vederea judecării cauzei, formând obiectul Dosarului nr. 4162/103/2009,

acțiune respinsă ca insuficient timbrată la 26 ianuarie 2010.

De asemenea,

reclamanta a introdus o nouă acțiune ce formează obiectul Dosarului cu nr. 3306/103/2010

al Tribunalului Neamț, în care s-a acordat ajutor judiciar - plată taxă timbru,

care și aceasta a fost respinsă, invocându-se excepția prescripției dreptului

la acțiunea formulată de aceasta împotriva pârâtului asigurător, acela de 2 ani

de zile prevăzut în mod expres in polița de asigurare. A apelat încheierea din

18 noiembrie 2011 prin care instanța s-a pronunțat în acest sens, apreciind că

aceasta este nelegală și netemeinică.

Și la această

din urmă sesizare a instanței, apreciază că a respectat în totul condițiile

legii, motivând instanței de fond, că este incidență situația prevăzută de art.

13 lit. a) din din Decretul nr. 167/1958, și anume aceea a forței majore,

întrucât, pe de o parte pe timpul derulării contractului de asigurare, s-a

produs un incendiu din cauze exterioare și independente de societatea

reclamantă și ca urmare verificărilor dispuse de către Parchetul de pe lângă

Judecătoria Roman s-a statuat că acesta nu îi este imputabil, confirmând

susținerile acesteia și contrazicând sesizările făcute de asigurător și

proprietarii spațiului închiriat.

Pe de altă

parte, susține că nici nu se putea formula această acțiune în pretenții în alte

condiții, ca acelea arătate de instanță, fiind o imposibilitate legală,

întrucât existau cercetările penale dispuse, precum și faptul că exercitarea și

respectiv executarea obligațiilor de către asigurător, care trebuiesc

exercitate cu bună credință și cu privire la care asigurătorul a achiesat la

început,- arată legiuitorul în mod expres în art. 970 C. civ.,- nu puteau fi

executate din aceste motive( cercetarea penală dispusă și derulată întrerupând

cursul prescripției).

Așa fiind,

recurenta -reclamantă arată că acest termen de 2 ani trebuie să curgă de la

data încheierii acestor cercetări penale în mod definitiv.

În consecință,

solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate și pe fond,

trimiterea dosarului spre rejudecare la instanța de fond în vederea judecării

cauzei în pretenții formulată inițial.

Pârâta SC A.T.A.

SA - sucursala Neamț, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare și nu s-a

prezentat la data judecării recursului.

Înalta Curte

analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs

constată următoarele:

La data de 05

octombrie 2007 între părți s-a încheiat polița de asigurare pentru clădire și

bunuri mobile, cu valabilitate pe timp de 12 luni, începând cu data de 06

octombrie 2007 până la data de 05 octombrie 2008, iar la data de 24 iulie 2008

a avut loc un incendiu, după care la data de 28 iulie 2008 reclamanta a

solicitat pârâtei despăgubiri în cuantum de 250.000 lei reprezentând

contravaloarea bunurilor distruse în incendiu, în temeiul poliției de

asigurare.

Pârâta a

formulat întâmpinare (fila 61 dosar fond) susținând că urmare a cererii de

despăgubire formulată de reclamantă, i-a comunicat că în temeiul art. 7.27

coroborat cu art. 23 și 51 din Condițiile asigurare nu beneficiază de

despăgubire pentru pagubele produse ca urmare a incendiului, deoarece potrivit

raportului de expertiză tehnică efectuat în Dosarul nr. 3348/P/2008 al

Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, incendiul s-a datorat supracurenților

în cablurile electrice, provocați de conectarea de consumatori peste puterea

normală calculată și fără proiect pentru rețeaua respectivă; modificările și

adaptările instalației electrice au fost executate fără calculul puterii

absorbite și nerespectarea formalităților prevăzute în „Normativul de siguranță

la foc a construcțiilor".

De asemenea, în

întâmpinare pârâta precizează că „în ceea ce privește termenul de plată a

despăgubirilor de către asigurător au fost avute în vedere dispozițiile art. 43

din aceleași condiții de asigurare respectiv: Asigurătorul are dreptul să amâne

plata despăgubirilor dacă, în legătură cu dauna a fost instituită împotriva

asiguratului o anchetă sau procedură penală, până la finalizarea anchetei sau

procedurii. Ori, în legătură cu incendiul din data de 26 iulie 2008 a existat o

urmărire penală (ca urmare a plângerii formulate la data de 10 octombrie 2008

chiar de pârâtă), finalizată prin Rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria

Roman, din data de 27 ianuarie 2009, cu propunerea de neîncepere a urmăririi

penale față de M.D., administratorul SC D.D. SRL, care potrivit plângerii

penale ar fi provocat incendiul, în vederea încasării asigurării".

După

finalizarea cercetărilor penale, începute ca urmare a plângerii pârâtei, la

data de 27 ianuarie 2009 reclamanta a introdus acțiunea care formează obiectul

dosarului.

Potrivit art. 54

din contractul de asigurare „dreptul de a ridica pretenții față de asigurător,

privind plata unei despăgubiri se stinge în termen de 2 ani de la data

producerii evenimentului asigurat (așa cum stipulează expres și dispozițiile art.

3 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă.

La patru zile

după producerea incendiului respectiv la data de 28 iulie 2008 reclamanta a

solicitat pârâtei despăgubiri în temeiul poliței de asigurare, însă pârâta nu

numai că a refuzat plata ci a formulat plângere penală, la data de 10 august 2008

împotriva administratorului reclamantei, acuzându-l de producerea incendiului

în vederea încasării despăgubirii conform poliței de asigurare.

După

introducerea plângerii, pârâta se prevalează de art. 43 din contractul de

asigurare (precitat), care permite asigurătorului să nu achite despăgubirea

până la finalizarea anchetei penale.

Astfel fiind,

rezultă fără putință de tăgadă că termenul de prescripție în speță începe să

curgă de la data finalizării anchetei penale, cum susține chiar pârâta în

întâmpinare și în consecință, în raport de data rezoluției privind neînceperea

urmăririi penale - 27 ianuarie 2009, rezultă că introducerea acțiunii la data

de 22 septembrie 2010, s-a făcut înlăuntrul termenului legal de 2 ani, potrivit

art. 54 din contractul de asigurare.

În raport de

considerentele expuse, este evident că prescripția dreptului de a introduce acțiunea

s-a întrerupt ca urmare a efectuării cercetării penale, declanșată chiar de

pârâtă care și-a întemeiat, de altfel, refuzul de a achita despăgubirea până la

finalizarea cercetării penale.

Referitor la

acest aspect, se impun două precizări:

970 C. civ. de la 1864 convențiile trebuie executate cu bună - credință.

uzat de dreptul său, necontestat, de a sesiza organele de urmărire penală, cu

plângere împotriva administratorului societății, după care a invocat art. 43

din contract în temeiul căruia era îndreptățită să nu achite despăgubirea până

la finalizarea cercetării penale, pentru ca ulterior să invoce prescripția

dreptului material la introducerea acțiunii, de rea - credință, având în vedere

că datorită plângerii penale formulată de ea însăși, a avut temei legal să nu

achite despăgubirea până la finalizarea anchetei penale.

Cu alte

cuvinte, pârâta înțelege să-și exercite drepturile conferite de contract și

actele normative incidente în speță, pentru ca ulterior să opună reclamantei -

neintroducerea acțiunii înlăuntrul termenului de prescripție, care a fost

depășit ca urmare a demersurilor pârâtei.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că, chiar în situația în care termenul de prescripție ar fi fost

depășit, în speță sunt incidente dispozițiile art. 19 din Decretul nr. 167/1958

care stipulează expres că instanța judecătorească poate, în cazul în care

constată ca fiind temeinic justificate cauzele pentru care termenul de

prescripție a fost depășit, să dispună chiar din oficiu judecarea sau

rezolvarea acțiunii.

În lumina

textului de lege precitat, este evident că în speță, chiar dacă termenul de

prescripție ar fi fost depășit, această depășire se datorează conduitei

procesuale a pârâtei, care a înțeles să-și exercite drepturile legale, după

care, constatând că acest demers nu a avut rezultatul scontat, să invoce,

nelegal,prescripția dreptului reclamantei de a formula acțiunea și în

consecință,chiar dacă au apreciat că termenul de prescripție s-a

împlinit.tribunalul și curtea de apel trebuiau să facă aplicarea art. 19 din Decretul

nr. 167/1958 și să soluționeze cauza pe fond,deoarece pârâta invocă prescripția

intervenită ca urmare a conduitei sale.

Față de

considerentele expuse, Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt fondate

și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. urmează să dispună admiterea

recursului, modificarea deciziei, admiterea apelului formulat de reclamantă

împotriva sentinței civile nr. 1264/ Com din 02 decembrie 2011 cu consecința

anulării acestei sentințe și trimiterii cauzei spre rejudecare la tribunal, pe

fondul pricinii, pentru a asigura părților dreptul la un proces echitabil, cu

respectarea gradelor de jurisdicție prevăzute de C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta SC D.D. SRL Roman împotriva Deciziei nr. 74 din 16

octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a ll-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal.

Modifică

decizia recurată.

Admite apelul

declarant de apelanta - reclamantă SC D.D. SRL împotriva sentinței civile nr. 1264/

Com din 02 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Neamț, secția a ll-a civilă,

de contencios administrative și fiscal.

Anulează

sentința și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Neamț, secția a ll-a

civilă, de contencios administrative și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 18 septembrie 2013.